AFFAIRE DUMITRESCU c. ROUMANIE (N° 2)
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE DUMITRESCU c. ROUMANIE (N° 2) (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DULMITRESCU c. ROMÂNIA (n (solicitarea nr. 29517/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2008 DEFINIF 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Dumitrescu c. România (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 septembrie 2008, încuviințat la această dată, adoptat la această dată procedural La data la care cauza se află în curs de desfășurare se află o cerere (n 29517/02) îndreptată împotriva României și din care o resortisantă a acestui stat, Iulia Dumitr La 23 iulie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului și libertățile fundamentale). În urma decesului recurentei la 2 iulie 2006, printr-o scrisoare din 1 septembrie 2007, dnii Gheorghe Dumitrescu și moștenitorii săi Gabriel Dumitrescu au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. La 29 iunie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. CIRCONSTANȚELE L Aprilie 2001, a confirmat în ultimă instanță hotărârea pronunțată la 23 mai 2000 de Tribunalul de Primă Instanță din București, care condamnase autoritățile să restituie reclamantei o casă și terenul său de pe teritoriul ei situat la nr 41, rue Romulus, la București, care fuseseră naționalizate în mod ilegal. Cu toate acestea, recurenta a trebuit să țină seama de intrarea în vigoare a ordonanței de urgență a guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor ( În februarie și martie 2002, ea a făcut, prin urmare, să elibereze prin intermediul unui aprod al justiției chiriașilor celor patru chiriași prin intermediul unui aprod al justiției. Apartamentele din casa în cauză, și anume V.S., E.B., E.G. și E.V., notificări pentru eventuala încheiere a unor noi chiuvete. Stimulând că Õ din cauza lipsei oricărui răspuns sau, respectiv, a întârzierii acestuia în sensul articolului 10 alineatul (2) din OUG 40/1999, ocupanții apartamentele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca răspuns la cererea reconvențională a acestora din urmă de a-și prelungi șoselele de locuit în conformitate cu OUG 40/1999, reclamanta mai în vârstă de 4 ani, care a retras-o din funcție, a declarat în fața instanței, printre altele, că chiriașii în cauză nu îi plăteau chirie, astfel încât să poată plăti impozitele aferente și să efectueze lucrările de întreținere și reparațiile necesare în casa în cauză. Prin hotărârea din 5 august 2002, Tribunalul de Primă Instană a primit parțial acțiunea recurentei numai în ceea ce privește deportarea d.E.V., care nu trimitea la prima scrisoare de răspuns la notificarea primită, în termenul de 60 de zile prevăzut la art. 11 alineatul (2) din OUG 40/1999, pentru a-și manifesta dorința de a încheia un contract de închiriere. În schimb, respingând restul acțiunii din partea celui în cauză, instanța a acceptat cererile reconvenționale ale V.S., E.B. și E.G. și a condamnat reclamanta să încheie contracte de închiriere cu ele, în conformitate cu LAUG 40/1999. Recurenta și E.V. au format una și alta un recurs în recurs (recurs) ) împotriva hotărârii menționate anterior în fața tribunalului județ din București. În lacul din 6 noiembrie 2002, instanța a amânat cauza la 18 noiembrie 2002 pentru a permite părților să fie reprezentate de un avocat. Din procesul-verbal de ședință reiese că reclamanta nu a solicitat un astfel de termen. noiembrie 2002, în timpul dezbaterilor privind acțiunile, E.G. a trimis la dosar o declarație conform căreia autoritățile locale continuau să primească chiriile pe care le plătea pentru apartamentul pe care îl ocupa. Tribunalul a amânat pronunțarea hotărârii la 25 noiembrie 2002 pentru a permite părților să depună concluzii scrise, ceea ce reclamanta a făcut la 20 noiembrie 2002 10. Prin hotărârea definitivă din 25 noiembrie 2002, adoptată cu majoritate de voturi, tribunalul județ din București a acceptat recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la recursul la Curtea a Uniunii Europene.V. și a condamnat-o pe reclamantă să încheie cu aceasta și un contract de închiriere. De asemenea, locatarul în cauză nu și-a exprimat în mod clar refuzul de a încheia contractul de închiriere. Între părțile prevăzute la art. 15 alineatul (2) din Legea nr. 10/2001, E.V. fiind îndreptățită să beneficieze de prelungirea contractului de închiriere, având în vedere buna sa credință. 11. La 15 aprilie 2003, în temeiul Legii nr. 40/1999, recurenta încheie contracte de închiriere cu E.V. și E.G. pentru o perioadă de până la 8 aprilie 2004. fiecare. Chiria lunară prevăzută în contractele de leasing în cauză, stabilită în conformitate cu criteriile OUG 40/1999, a fost de 300 de lei românești noi (RON) și de 345 RON, adică aproximativ 82 EUR (EUR) și respectiv 94 EUR. La o dată nespecificată, la scurt timp după respingerea acțiunii în expulzare, ceilalți chiriași ai apartamentelor recurentei, respectiv V.S. și E.B., au eliberat apartamentele ocupate. 12. Potrivit recurentei, ale cărei declarații nu sunt contestate de guvern, ocupanții apartamentelelor sale nu i-au plătit chirie înainte de 15 aprilie 2003. După această dată și până la expulzarea lor din imobil (punctul 15 de mai jos), E.V. și E.G. au plătit în mod regulat chiria prevăzută în condițiile de închiriere pe care le-au încheiat cu reclamanta. 13. Ca urmare a decesului recurentei la 2 iulie 2006, printr-o hotărâre definitivă din 5 decembrie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din București a împărțit bunurile succesoare ale celui dintre cei doi moștenitori ai săi, Gh.D. și G.D., conform unei tranzacții încheiate între aceștia din urmă, imobilul situat la nr 41, rue Romulus revenind la G.D. 14. Respingând un refuz din partea chiriașilor E.V. și E.G., care nu voiau să părăsească la sfârșitul contractului lor apartamentele pe care le ocupau, moștenitorii recurentei au sesizat tribunalele interne din acțiuni în expulzarea chiriașilor în cauză, pentru lipsa unui titlu locativ, acțiuni care au fost primite prin hotărâri definitive din 24 octombrie 2006 și 20 Februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel a Bucureștiului. Prin aceleași hotărâri, instanța de apel a respins cererea reconvențională a locatarilor, care s-au bazat pe LUUG nr 40/1999 pentru a solicita prelungirea contractelor lor pentru o perioadă de cinci ani. 15. 25 aprilie și 31 În mai 2007, moștenitorii recurentei au exmatriculat E.V. și E.G. și au deținut apartamentele ocupate de acestea din urmă. II. De la Decretul de urgență nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea cuantumului chiriei pentru spațiile cu utilizare în scopuri de cazare ( În plus, dispozițiile legale referitoare la obligațiile proprietarilor care decurg dintr-un contract de închiriere și la calcularea chiriei pentru perioada de fapt sunt prezentate în Hotărârea Burzo (citată la § 30 și 32-33). Trebuie adăugat că, în februarie 2003, salariul mediu lunar net mediu calculat la nivelul economiei naționale de către Institutul Național de Statistică (L art. 10 alineatul (2) din această ordonanță prevedea că fostul chiriaș al statului avea obligația de a trimite proprietarului, printr-o scrisoare cu confirmare de primire și în termen de 30 de zile de la data la care primise notificarea acestuia din urmă, cererea sa de încheiere a unui nou contract de închiriere. La art. 11 alineatul (2) prevedea că lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al locatarului de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la data primirii notificării conferă proprietarului dreptul de a solicita deportarea necondiționată a locatarului. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor naționalizate în mod ilegal a precizat că ne-...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Între proprietar și la mailul apartamentului din cauza valorii chiriei solicitate de primul sau a dorinței acestuia de a limita suprafața care urmează să fie închiriată era sancționată de prelungirea dreptului de închiriere anterior, de care deținătorul anterior al fostului chiriaș al statului, până la încheierea unui nou contract de închiriere în cadrul În timp ce observă că cei doi moștenitori ai recurentei și-au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții după decesul laipei, guvernul constată că, ca urmare a împărțirii succesiunii prin hotărârea definitivă din 5 decembrie 2006, proprietatea asupra căreia fac parte apartamentele în litigiu i s-a atribuit domnului Romulus nr 41. Gabriel Dumitrescu. Prin urmare, consideră guvernul, Curtea nu ar trebui să ia în considerare cererea în ceea ce privește celălalt moștenitor, domnul Gheorghe Dumitrescu. 20. Moștenitorii recurentei contestă argumentele guvernului, considerând, în esență, că partajarea bunurilor succesorale ale persoanei în cauză în 2006 nu ar trebui să aibă efecte asupra dreptului lor de a continua o cerere care se referă în principal la fapte care au avut loc înainte de această dată. 21. Curtea constată că moștenitorii recurentei doresc să continue cererea formulată de aceasta din urmă, cerere care privește nu numai dreptul la respectarea bunurilor sale, ci și dreptul la executarea procedurii de expulzare a ocupanților apartamentele în cauză. Pe de altă parte, Curtea constată că efectele hotărârii de împărțire succesorală din 5 decembrie 2006 se referă numai la perioada de după data deschiderii succesiunii recurentei, în timp ce motivul întemeiat pe lipsa de acoperire a apartamentelor în cauză se referă în principal la perioada anterioară decesului. În cele din urmă, Comisia amintește că a judecat într-o primă cauză formulată de reclamantă în fața Curții cu privire la un alt apartament din clădirea în cauză că cei doi moștenitori ai săi puteau pretinde că au un interes suficient pentru a justifica continuarea examinării cererii și pentru a se substitui acesteia în cauza în cauză (Dumitrescu c. România 1), n 14019/05, § 17-19, 14 februarie 2008). Având în vedere cele de mai sus, argumentele prezentate de guvern în speță nu pot conduce Curtea la o concluzie diferită în prezenta cauză. 22. Din motive practice, ar trebui să se continue să se numească domnul Iulia Dumitrescu reclamanta, deși în prezent nu se poate atribui această calitate moștenitorilor săi (Dalban România [GC], n 2814/95, § 1, CEDO 1999-VI și Dumitrescu 1), citată anterior, § 19). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 23, recurenta invocă, în esență, o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza sarcinii disproporționate impuse de reglementarea privind prelungirea contractelor de închiriere (OUG) 40/1990) și prin interpretarea restrictivă și arbitrară a acesteia făcută de instanțele interne care au respins acțiunea sa de expulzare a foștilor chiriași de pe teritoriul statului. Acest lucru s-ar fi tradus prin posibilitatea de a percepe o chirie înainte de 15 aprilie 2003 și, după cum au precizat moștenitorii recurentei la 3 septembrie 2007 după comunicarea cererii, prin percepția între 15 aprilie 2003 și 31 mai 2007, data de deportare efectivă a celui mai recent chiriaș, cu chirii mai mici decât cele de pe piața de închiriere. Recurenta: art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 24. Curtea consideră că, având în vedere faptele relevante, dispozițiile legale aplicabile, precum și modul în care a fost formulat și completat litigiul recurentei, este necesar să se facă distincție între perioada anterioară datei de 15 aprilie 2003 și cea dintre această dată și mai 2007. În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 15 aprilie 2003, recurenta se plânge de valoarea chiriei lunare care i-a fost plătită de către locatarii E.V. și E.G., sumă care corespundea criteriilor și plafonului stabilit de OUG 40/1999 și care ar fi fost mai mică decât chiriile practicate pe piața imobiliară. În acest sens, aceasta se bazează pe un raport de expertiză și pe anunțuri imobiliare din 2007, susținând că chiria lunară pe piața imobiliară pentru un apartament similar cu cele ocupate de E.V. și E.G. este de minimum 450 EUR. Potrivit autorităților franceze, având în vedere lipsa unor demersuri efective din partea sa pentru a reduce această problemă, statul nu poate invoca lipsa de locuințe pentru a obliga proprietarii să suporte consecințele acesteia. 27. Curtea constată că contractele de închiriere de lucrări de închiriere de lucrări de construcție de lucrări de lucrări de construcție de lucrări de lucrări de construcție de lucrări de lucrări de lucrări de construcție de lucrări de construcții și de lucrări de construcție de lucrări de lucrări de construcție de lucrări de construcție de lucrări de construcție de lucrări de construcții de lucrări de construcții și de lucrări de lucrări de lucrări de construcție de lucrări de lucrări de lucrări de lucrări de construcții, încheiate în temeiul OUG nr. 27. 40/1999 au expirat la 8 aprilie 2004 și tribunalele interne au confirmat faptul că LUG nr. 4i nu mai este aplicabil contractelor de leasing în cauză, care, prin urmare, nu pot fi prelungite în temeiul dispozițiilor acesteia, chiriașii în cauză nu dețin niciun titlu de închiriere (punctul 14 fin) Prin urmare, Curtea consideră că presupusul prejudiciu suferit de reclamant ca urmare a sumelor percepute pentru chirie după 8 aprilie 2004 nu poate fi imputat autorităților ca urmare a aplicării dispozițiilor din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nr. 40/1999. Cu toate acestea, în pofida acestor împrejurări, recurenta nu a solicitat în cadrul celei de-a doua proceduri de expulzare, nici în cadrul unei alte acțiuni civile ca foștii chiriași să fie condamnați la despăgubire pentru prejudiciul suferit din cauza faptului că aceștia din urmă au continuat să ocupe apartamentele în cauză fără titlu de închiriere după 8 aprilie 2004 prin faptul că nu i-au plătit ca chirie decât o sumă în ochii săi derizorie. 28.În ceea ce privește perioada cuprinsă între 15 aprilie 2003 și 8 aprilie 2004, în cursul căreia, în temeiul OUG nr. 40/1999 care reglementează cele două chirii în cauză, chiria lunară era limitată, presupunând chiar că Ö Õ Õ în ceea ce privește valoarea chiriilor încasate nu a fost formulată cu întârziere de reclamantă din cauza Õ examinării aplicabilității Õ OUG n 40/1999 în cea de-a doua procedură de expulzare, Curtea consideră că recurenta nu a demonstrat că a suferit o sarcină disproporționată din cauza valorii chiriei plafonate. 40/1999 și a urmărit obiectivul de interes general al protecției chiriașilor într-o situație care se caracteriza prin lipsa de locuințe ieftine (Burzo, citată anterior, punctul 59). Curtea arată apoi că prezenta cauză este diferită de celelalte cauze în care a examinat dispozițiile legale care impun o chirie plafonată proprietarului, cu mult mai mică decât cea practicată pe piața imobiliară, pentru a concluziona că acesta din urmă a suferit o sarcină disproporționată în măsura în care, ca să nu mai vorbim de obținerea unui anumit profit, această chirie nu acopere nici măcar cheltuielile de întreținere și de reparare, precum și impozitele datorate pentru apartamentul în cauză ( § 66-69, 26 septembrie 2006 și, mutatis mutandis Burzo, citată anterior, § 65 și 67, și Hutten Czapska c. Polonia, [GC], n 35014/97, § 224 și 239, CEDO 2006 ...). Având în vedere circumstanțele din speță, Curtea consideră că, având în vedere marja de apreciere a statului în materie și durata contractelor de închiriere în cauză, recurenta nu a trebuit să suporte o sarcină excesivă ca urmare a plafonării chiriei de către ÖUG nr. 40/1999 29. Prin urmare, această parte a plângerii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 30. În ceea ce privește restul fondului, și anume obligația de a percepe o chirie înainte de 15 aprilie 2003 și sarcina disproporționată impusă de reglementarea privind prelungirea contractului de închiriere (OUG) 40/1990) și prin interpretarea restrictivă și arbitrară pe care ar fi făcut-o tribunalele interne care au respins acțiunea în deportare a foștilor chiriași de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, acest lucru ar trebui declarat admisibil. Pe fondul 31. După prezentarea dispozițiilor relevante din L 40/1999, guvernul consideră că ingerința autorităților în dreptul recurentei în ceea ce privește respectarea bunurilor care decurg din restricțiile de utilizare a apartamentelor sale era prevăzută de lege, și anume de către OUG sus-menționat, avea un scop legitim, și anume protejarea intereselor locatarilor într-o situație caracterizată de lipsa de locuințe ieftine și era proporțională cu scopul în cauză. După trimiterea la cererea Robitu c. România examinată de Comisie (n 33352/96, Decizia din 20 mai 1998, Decizii și rapoarte (DR) 49), guvernul susține că prezenta cauză se distinge de cauza Radovici și Stănescu menționată anterior, în măsura în care recurenta este văzută plătind o chirie rezonabilă de către E.V. și E.G. 32. Recurenta susține că: ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 15 aprilie 2003. Comisia consideră că a respectat procedura de notificare cu privire la foștii chiriași prevăzută de LÂUG nr. 40/1999 și că, pentru perioada menționată anterior, situația sa este identică cu cea a recurentelor din cauza Radovici și Stanescu 33. Curtea a avut deja ocazia de a pronunța faptul că LUUG nr. 4 a se analiza într-o reglementare privind utilizarea bunurilor care urmăresc un scop de interes general și că sistemul astfel instituit de autoritățile naționale nu este criticabil în sine. Cu toate acestea, după examinarea și identificarea unor dispoziții defectuoase și a unor deficiențe în cadrul OUG 400/1999, Comisia a considerat, de asemenea, că sancționarea proprietarilor care au omis să respecte condițiile de formă prevăzute de OUG 40/1999 impunându-le o obligație la fel de grea ca aceea de a-i ține pe foștii chiriași de pe teritoriul lor timp de câțiva ani, fără nici o posibilitate concretă și reală de a percepe chirie, le-a impus o sarcină specială și exorbitantă de natură să rupă echilibrul corect între protecția dreptului la Õ individ la respectarea proprietății sale și cerințele de interes general (a se vedea, printre altele, Radovici și Stanescu, citată anterior, punctul 89. 34. Curtea consideră că situația în speță este similară celei descrise în cauza Radovici Stanescu. Susținută de tribunalele interne ale acțiunii sale de expulzare împotriva foștilor chiriași din statul care își ocupau apartamentele în temeiul unor condiții de locuit încheiate cu autoritățile și obligată să găzduiască acești chiriași pe motiv de necunoaștere a dispozițiilor stricte ale L 40/1999, ale căror lacune au fost menționate în cauza: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . plata chiriei de către foștii chiriași de la . . . . Până la încheierea noului contract nu putea fi invocată de proprietar ca motiv de expulzare și că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . mutatis mutandis Radovici și Stanescu , citată anterior, § 79, 80 și 82, și alineatul (9) de mai sus. De altfel, Curtea constată că neplata chiriei de către foștii chiriași de la Õ ï ï înainte de 15 aprilie 2003 nu este contestată de guvern și că Comisia a ridicat acest argument în fața instanțelor interne în timpul acțiunii sale în expulzare (punctul 7 in fine 35). Prin urmare, Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a se asigura că jurisprudența menționată mai sus și că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 36. Recurenta invocă o necunoaștere a dreptului său la un proces echitabil și la egalitatea de arme în procedura în care a fost expulzată, încheiată prin Hotărârea din 25 iulie noiembrie 2002, din cauza faptului că motivele recursului în recurs din E.V. nu i-ar fi fost comunicate decât în etapa dezbaterilor și că tribunalul departamental nu i-ar fi acordat un termen pentru a-și pregăti apărarea, deși nu era reprezentată de un avocat. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către un tribunal (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 37. Curtea constată că, la 6 noiembrie 2002, tribunalul departamental din București a amânat cauza la 18 noiembrie 2002 pentru a permite părților să fie reprezentate de avocați. Pe de altă parte, din dosar nu reiese în niciun fel că motivele pentru recursul d.E.V. nu au fost comunicate recurentei înainte de dezbaterile din 18 noiembrie 2002 sau că aceasta din urmă a solicitat instanței un termen în acest scop. În acest sens, nu există nicio mențiune în procesul-verbal al instanței respective sau în concluziile sale scrise din 20 noiembrie 2002 în care, în orice caz, Comisia și-a putut invoca argumentele pentru a-i combate pe cei de la E.V. 38. În consecință, aceasta trebuie respinsă pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pe baza unei expertize imobiliare bazate pe observarea anunturilor imobiliare din 2007, reclamanta solicită ca prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza lipsei de utilizare a apartamentelor ocupate de E.G. și E.V. 23 355 EUR (EUR) pentru perioada cuprinsă între aprilie 2001 și aprilie 2003 și 37 EUR 441 EUR pentru perioada cuprinsă între aprilie 2003 și mai 2007. În plus, aceasta solicită 2 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. 41. În ceea ce privește prejudiciul material pretins, guvernul consideră că reclamanta nu poate percepe despăgubiri decât pentru perioada cuprinsă între aprilie 2001 și aprilie 2003 și, pe baza unei expertize imobiliare, evaluează prejudiciul care rezultă din neplata chiriei de către E.G. și E.V. la 3 159,45 EUR pentru perioada în cauză. El consideră că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui în sine o despăgubire suficientă a prejudiciului moral pretins. 42. În ceea ce privește cererea pentru prejudiciul material, Curtea amintește că, în speță, a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 din cauza restricțiilor impuse de recurentă între aprilie 2001 și aprilie 2003 în ceea ce privește utilizarea apartamentelor sale, în special în cazul în care este găsită în care ocupanții apartamentelor sunt condamnați la plata chiriei. Curtea nu are nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat pentru perioada ulterioară perioadei menționate anterior și respinge cererea recurentei în această privință. În schimb, Comisia consideră că acordarea unei sume pentru privarea de închiriere a apartamentelor între aprilie 2001 și aprilie 2003 este în strânsă legătură cu încălcarea constatată. 43. Deși admite că reclamanta a suferit, fără îndoială, un prejudiciu material ca urmare a încălcării constatate, Curtea consideră că elementele dosarului nu permit stabilirea cu precizie a amplorii prejudiciului suportat efectiv, acest prejudiciu fiind în funcție de mai multe variabile. 44. În această privință, Curtea consideră că frustrarea care rezultă din restricțiile impuse de recurentă în perioada menționată anterior în ceea ce privește utilizarea apartamentelor sale nu poate fi remediată prin simpla constatare a încălcării prevăzute în prezenta hotărâre. 45. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele de care dispune și care acționează în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantei 7 000 EUR, toate cauzele de prejudiciu. Recurenta nu a depus o cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate pentru procedurile în fața instanțelor interne sau în fața Curții. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.A., declară cererea admisibilă cu privire la spătarul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, cu condiția ca acesta să se refere la perioada cuprinsă între 18 aprilie 2001 și 15 aprilie 2003 și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. Gheorghe Dumitrescu și Gabriel Dumitrescu, moștenitori ai recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 7 000 EUR (șapte mii EUR), care urmează să fie convertită în moneda statului membru pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, orice cauză de prejudiciu confundată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 23 septembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte