AFFAIRE DIMITRESCU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle (concernant Constantin Grigore Ioan Dimitrescu);Partiellement irrecevable;Violation de P1-1;Dommage matériel - demande rejetée;Dommage matériel - réparation pécuniaire à défaut de restitution des biens;Préjudice moral - réparation
AFFAIRE DIMITRESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
A TREIA SECȚIUNE
CAZUL
DIMITRESCU c. ROMÂNIA
(Cererile nr. 5629/03 și 3028/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
3 iunie 2008
DEFINITIV
03/09/2008
Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.
În cazul Dimitrescu c. România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), ședință într-o cameră compusă din:
Josep Casadevall,
președinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
judecători,
și Santiago Quesada,
secretar de secțiune,
După ce a deliberat în ședința consiliului pe 13 mai 2008,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cazului se găsesc două cereri (nr. 5629/03 și 3028/04) direcționate împotriva României și pe care doi cetățeni ai acestui stat, domenii Valentin Dimitrescu și Constantin Grigore Ioan Dimitrescu ("reclamanții"), au sesizat Curtea pe 13 iulie 2002 și respectiv 18 august 2003 în virtutea articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").
Reclamanții sunt reprezentați de doamna avocată S. I. Cazacu, avocat în București. Guvernul român ("Guvernul") este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din ministerul Afacerilor Externe.
Pe 7 decembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererile Guvernului. Cum permite art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât, de asemenea, că vor fi examinate simultan admisibilitatea și fondul cauzei.
FAPTE
I. ÎMPREJURĂRILE CAUZEI
Reclamanții, frați, s-au născut respectiv în 1931 și 1929 și locuiesc în București.
În cursul anului 1947, tatăl reclamanților a cumpărat un bun imobil situat în București, strada Mendeleev nr. 22 (fostă strada N. Bălcescu), primul district. Bunul era format dintr-un teren și două corpuri de clădiri având mai mulți apartamenti.
În 1950, statul a naționalizat bunul.
Pe 7 martie 1994, reclamanții au sesizat tribunalul de primă instanță din București ("tribunalul de primă instanță") cu o acțiune de revendicare împotriva consilului municipal, pentru a se vedea restituit bunul.
Între timp, pe 5 iulie 1996, reclamanții au solicitat societății care administra imobilele de stat informații cu privire la bunul sus-menționat și i-au notificat să nu-l vândă eventuali locatari, deoarece au introdus o acțiune de revendicare. În ciuda acestei notificări, statul a vândut apartamentele terților care le locuiau ca locatari (paragrafele 11, 15 și 19 mai jos). Terenul situat sub fiecare apartament ("terenul aferent") a fost, de asemenea, vândut.
După o casație cu renvoi, printr-o sentință definitivă din 14 februarie 1999, tribunalul de primă instanță a admis acțiunea și a condamnat consilul municipal să restituie bunul reclamanților.
Reclamanții au angajat acțiuni în justiție împotriva cumpărătorilor, dintre care unele au fost admise prin decizii definitive, în timp ce altele nu au fost admise.
A. Situația apartamentului vândut D.I.
Prin contract din 12 decembrie 1996, statul a vândut lui D.I. un apartament situat în parter al imobilului.
Pe 15 noiembrie 1999, reclamanții au sesizat tribunalul județean din București ("tribunalul județean") cu o acțiune de revendicare împotriva D.I.
Printr-o sentință din 21 septembrie 2001, tribunalul județean a respins acțiunea. Printr-o hotărâre din 13 martie 2002, curtea de apel din București ("curtea de apel") a admis apelul reclamanților și a ordonat lui D.I. să le restituie apartamentul.
Printr-o hotărâre din 16 mai 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul lui D.I. și a respins acțiunea, pe motiv că D.I. era de bună credință la încheierea contractului de vânzare.
B. Situația apartamentului vândut B.C.C.
Prin contract din 9 ianuarie 1997, statul a vândut lui B.C.C. un apartament situat pe etaj al imobilului.
Pe 10 noiembrie 1999, reclamanții au sesizat tribunalul de primă instanță cu o acțiune împotriva B.C.C. și consilului municipal, pentru a se vedea restituit apartamentul și anulat contractul de vânzare.
Printr-o sentință din 5 iunie 2001, tribunalul de primă instanță a admis parțial acțiunea, a ordonat lui B.C.C. să restituie apartamentul reclamanților, dar a respins pretențiile referitoare la anularea contractului de vânzare. Printr-o hotărâre din 12 decembrie 2001, tribunalul județean a admis apelul B.C.C. și a respins acțiunea reclamanților în întregime.
Această hotărâre a fost confirmată, pe baza unui recurs al reclamanților, printr-o hotărâre din 24 mai 2002 a curții de apel.
C. Situația apartamentelor vândute D.M. și A.M.
Pe 17 ianuarie și respectiv 11 iunie 1997, statul a vândut două apartamente ale imobilului respectiv lui D.M. și A.M.
Prin hotărâri definitive din 13 noiembrie 2000 și 13 martie 2001, tribunalul județean a admis acțiunile de revendicare introduse de reclamanți respectiv împotriva A.M. și D.M. și a condamnat acești cumpărători să le restituie apartamentele în cauză.
D. Cerere administrativă pentru restittuirea bunului
Pe 26 iunie 2001, reclamanții au solicitat primăriei, în baza legii nr. 10/2001, restittuirea bunului.
Pe 28 februarie 2006, primăria i-a informat pe Guvern că cererea nu fusese examinată până la acea dată, deoarece reclamanții nu furnizaseră anumiți documente.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevante sunt descrise în hotărârile Brumărescu c. România ([MC], nr. 28342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-33), Străin și alții c. România (nr. 57001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19-26) și Păduraru c. România (nr. 63252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005).
Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobiliare luate abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată de legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial pe 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de indemnizare permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de despăgubire pecuniară echivalentă cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituit în natură la momentul acordării sumei.
Dispozițiile relevante ale legii nr. 10/2001 (republicată) după cum au fost modificate de legea nr. 247/2005 se citesc în felul următor:
art. 1
"1. Bunurile imobiliare pe care statul (...) le-a apropiat abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, la fel ca și cele luate de statul în baza legii nr. 139/1940 privind rechiziții, și nu au fost încă restituate, vor fi supuse unei restituiri în natură.
Dacă restittuirea în natură nu este posibilă, trebuie să se adopte măsuri de reparare prin echivalență. Acestea pot fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...) cu acordul reclamantului, sau o despăgubire pecuniară acordată conform dispozițiilor speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobiliare achiziționate abuziv.
(...)"
art. 10
"1) Atunci când clădirile care au intrat în patrimoniul statului în mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restittuirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru construcțiile care nu au fost demolate, în timp ce măsuri reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.
(...)
8) Valoarea construcțiilor pe care statul le-a apropiat abuziv și care au fost demolate este determinată în funcție de valoarea lor de piață la ziua în care administrația ia o decizie asupra cererii, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare pe baza informațiilor disponibile evaluatorilor.
9) Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente pe care statul le-a apropiat abuziv și care nu pot fi restituită în natură este determinată în funcție de valoarea lor de piață la ziua în care administrația ia o decizie asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare."
art. 20
"1) Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în baza legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care bunul imobil a fost vândut [terților] înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, să solicite restittuirea sa în natură, cu condiția să restituie valoarea primită ca despăgubire, corectată în funcție de rata inflației.
2) În cazul în care bunul imobil a fost vândut [terților] în condițiile prevăzute de legea nr. 112/1995 (...) reclamantul are dreptul la măsuri de reparare prin echivalență, la valoarea de piață a bunului imobil, inclusiv terenul și construcțiile, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Atunci când reclamantul a primit despăgubiri în baza legii nr. 112/1995, are dreptul la diferența dintre valoarea de piață a bunului și suma primită ca despăgubiri, corectată în funcție de rata inflației.
(...)"
Articolele 13 și 16 din titlul VII al legii nr. 247/2005, de asemenea relevante în cauza de față, se citesc în felul următor:
art. 13
"1) Pentru a determina valoarea finală a despăgubirilor de acordat conform acestei legi, va fi creată o Comisie Centrală a Despăgubirilor, mai jos Comisia Centrală, plasată sub autoritatea prim-ministrului (...)"
art. 16
"1) Deciziile date de autoritățile competente pentru a restituii bunul menționând sume cu titlu de despăgubire (...) vor fi trimise secretariatului Comisiei Centrale în cel mai târziu șaizeci de zile după intrarea în vigoare a acestei legi.
2) Cererile de restittuire depuse în baza legii nr. 10/2001 (...) care nu au primit răspuns la momentul intrării în vigoare a legii vor fi trimise (...) la secretariatul Comisiei Centrale (...) în termen de zece zile de la data dării deciziilor de către autoritățile competente pentru a restituii bunul.
5) Secretariatul Comisiei Centrale va întocmi lista dosarelor menționate la alineatele 1 și 2 în care cererea de restittuire în natură a fost respingă. Aceste dosare vor fi apoi transmise autorității responsabile de evaluare, care va redacta raportul de evaluare.
6) (...) Autoritatea responsabilă de evaluare va redacta raportul de evaluare conform procedurii prevăzute la acest scop și îl va transmite Comisiei Centrale. Raportul va conține suma despăgubirii de acordat.
7) Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va pronunța decizia de acordare a despăgubirii sau va trimite dosarul pentru o nouă evaluare."
Funcționarea societății pe acțiuni "Proprietatea" este descrisă în cazul Radu c. România (nr. 13309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată de ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial pe 29 iunie 2007 și referitoare la accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile imobiliare luate abuziv de stat.
Conform articolului 18^1 din titlul I al ordonanței, atunci când Comisia Centrală a decis acordarea despăgubirilor a căror valoare nu depășește 500.000 lei noi români ("RON"), beneficiarii pot alege între acțiuni "Proprietatea" și acordarea despăgubirilor pecuniare. Pentru sume depășind 500.000 RON, interesații pot cere despăgubiri pecuniare până la 500.000 RON, și li se vor acorda acțiuni "Proprietatea" pentru diferență.
Conform articolului 7 din titlul II al ordonanței, în șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței, Guvernul trebuie să stabilească regulile pentru desemnarea societății care administrează "Proprietatea".
PE FOND
I. OBSERVAȚIE PRELIMINARĂ
Prin contract autentic de cesiune de drepturi litigioase din 8 iunie 2004, reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu a cedat reclamantului Valentin Dimitrescu drepturile sale care sunt obiectul prezentelor cereri. Părțile relevante ale contractului erau redactate în felul următor:
"Eu, subsemnatele, Dimitrescu Constantin Grigore Ioan declar că ced fratelui meu, Dimitrescu Valentin, toate drepturile mele litigioase care sunt obiectul dosarelor următoare:
(...)
- dosarul nr. 3028/2004 CEDO, având ca obiect revendicarea bunului imobil situat în București, strada Mendeleev nr. 22, primul district;
- dosarul nr. 5629/2003 CEDO, având ca obiect revendicarea bunului imobil situat în București, strada Mendeleev nr. 22, primul district;
(...)
Eu, subsemnatele, Dimitrescu Constantin Grigore Ioan declar (...) că garantez cesionarului existența și validitatea creanței (...)
Deci cesionarul este subrogas în toate drepturile cedentului, dobândind calitatea procesual-activă în dosarele sus-menționate.
(...)
Prețul cesiunii, conform conveniri părților, este de 100.000.000 ROL, pe care eu, subsemnatele, cedentul, declar că am primit integral de la cesionar astăzi, data autentificării prezentului contract.
Eu, subsemnatele, Dimitrescu Valentin declar că primesc de la fratelul meu, Dimitrescu Constantin Grigore Ioan, toate drepturile litigioase care sunt obiectul dosarelor sus-menționate, la preț și în condițiile prezentului contract, cu care declar că sunt de acord."
Ținând seama de acest contract, Guvernul consideră că reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu a renunțat la drepturile sale litigioase în beneficiul fratelui său și nu mai are, deci, calitatea de victimă în cauza de față. Prin urmare, invită Curtea să respingă cererile în ceea ce privește d. Constantin Grigore Ioan Dimitrescu.
Ca răspuns, printr-o scrisoare din 10 mai 2006, reclamantul Valentin Dimitrescu observă că fratelul său nu a renunțat la drepturi, ci le-a transmis. Părțile relevante ale acestei scrisori sunt redactate în felul următor:
"Recunosc că fratelul meu nu mai are dreptul de a obține compensații de la guvernul român, dar, pe de altă parte, am rămas singura persoană cu dreptul la aceste compensații în baza cesiunii.
Prin urmare, invit Curtea să-mi recunoască calitatea de beneficiar unic al reparațiilor, ținând seama de consecințele juridice ale cesiunii."
Curtea observă că printr-un contract autentic reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu a transmis reclamantului Valentin Dimitrescu toate drepturile litigioase care sunt obiectul prezentelor cereri. Prin același contract, părțile au convenit că d. Valentin Dimitrescu a fost astfel subrogas în toate drepturile d. Constantin Grigore Ioan Dimitrescu. Curtea nu vede în cauza de față nicio inconvenientă în a lua în considerare convenția părților și pentru a considera ulterior d. Valentin Dimitrescu ca fiind singurul reclamant. Acesta va fi, de aceea, desemnat prin cuvintele "reclamantul". De altfel, Curtea consideră că reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu nu mai are locus standi în cauza de față și consideră că trebuie să raze cererile din rol în ceea ce-l privește.
II. JONCȚIUNEA PETIȚIILOR
Ținând seama de similitudinea cererilor cu privire la fapte și la problema de fond pe care o ridică, Curtea consideră necesar să le combine, în baza articolului 42 § 1 din regulamentul său.
III. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CONVENȚIO
Reclamantul susține o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor, din cauza vânzării a doi apartamenti ai bunului să locatarii B.C.C. și D.I., vânzări validate prin hotărârile din 24 mai 2002 a curții de apel din București și din 16 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție și care fac, respectiv, obiectul cererilor nr. 5629/03 și 3028/04, pe care Curtea tocmai le-a combinat. Invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat în felul următor:
"Toată persoană fizică și juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Niciun bun nu poate fi luat decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu îngrădesc dreptul pe care-l au statele de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau a amenzilor."
A. Privind admisibilitatea
Curtea constată că această pretenție nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Observă, de altfel, că nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie, deci, să o declare admisibilă.
B. Pe fond
Guvernul observă că reclamantul a folosit calea prevăzută de legea nr. 10/2001, adresîndu-se autorităților administrative pentru a se vedea acordate despăgubiri. Guvernul atribuie o importanță deosebită dispozițiilor legii nr. 10/2001, după cum au fost modificate de legea nr. 247/2005 și având drept obiectiv accelerarea procedurii de restittuire și, în cazurile în care o asemenea restittuire se dovedește imposibilă, acordarea unei indemnizații constând dintr-o participare, ca acționari, la un organism de plasare a valorilor mobiliare, "Proprietatea", organizat sub forma unei societăți pe acțiuni. Conform Guvernului, repararea prevăzută de legislația română răspunde cerințelor jurisprudenței Curții.
Reclamantul, pe de altă parte, consideră că legea nr. 247/2005 nu aduce nicio îmbunătățire în cazul proprietarilor care caută să recupereze bunurile sale. Adaugă că autoritățile nu l-au niciodată informat cu privire la necesitatea de a prezenta documente suplimentare în sprijinul cererii sale bazate pe legea nr. 10/2001. Conform lui, în orice caz, nu există o posibilitate reală de a obține o reparare echitabilă în baza legii nr. 247/2005, deoarece consideră că Fondul "Proprietatea" este doar o "pungă goală" la această dată.
Curtea observă că reclamantul deține o decizie judiciară definitivă și irevocabilă ordonând autoritățile să i-l restituie bunul, inclusiv, deci, cei doi apartamenti și terenul aferent acestora care sunt obiectul prezentelor cereri (paragrafele 8 in fine și 9 mai sus). Așa cum a constatat deja Curtea (Străin citat mai sus, § 38), existența dreptului de proprietate al acestuia în baza unei hotărâri definitive nu era condiționată de alte formalități.
Curtea a tratat de multă ori cazuri ridicând întrebări similare cu ale cazului de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre altele, Porteanu c. România, nr. 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006).
Curtea reafirmă, în special, că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile de revendicare imobiliare și restittuirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia terților de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altcuiva, se analizează ca o privare de bun (a se vedea Porteanu citat mai sus, § 32). O asemenea privare, combinată cu absența totală de indemnizare, este contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special Străin citat mai sus, §§ 39, 43 și 59). De altfel, nici legea nr. 10/2001, nici legea nr. 247/2005 care o modifică nu iau în considerare prejudiciul suferit din cauza unei absențe prelungite de indemnizare de persoanele care, ca reclamantul, au fost lipsite de bunuri (Porteanu citat mai sus, § 34).
După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument putând duce la o concluzie diferită în cauza de față.
Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că în cauza de față, eșuarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentelor sale și terenului aferent, combinată cu absența totală de indemnizare, i-a impus o sarcină neproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Deci, în cauza de față a fost o încălcare a acestei dispoziții.
IV. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
Sub aspectul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de neechitatea procedurilor rezolvate prin hotărârile din 24 mai 2002 a curții de apel din București și din 16 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție și susține că a obținut câștig de cauză în proceduri similare, direcționate împotriva cumpărătorilor altor apartamente ale imobilului.
Ținând seama de ansamblu elementelor în posesia sa, și în măsura în care este competentă să cunoască de pretențiile formulate, Curtea nu a găsit nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate de art. 6 § 1 din Convenție.
Rezultă că această pretenție trebuie respingă ca fiind vădit nefondat, în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
V. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Potrivit articolului 41 din Convenție,
"Dacă Curtea declară că a fost o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al părții contractante nu permite ștergerea decât în mod incomplet a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciul
Cu titlu de prejudiciu material, reclamantul cere 400.000 EUR, adică 200.000 EUR pentru fiecare apartament. Relevă că este în imposibilitate să furnizeze o expertiză, deoarece cei doi apartamenti sunt ocupați de cumpărători, dar precizează că suma cerută se bazează pe prețurile pieții imobiliare, ținând seama de faptul că apartamentele sunt situate în "cea mai bună zonă rezidențială a orașului".
Cere, de altfel, 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, adică 5.000 EUR pentru fiecare cerere. Subliniază în acest sens că datorită numeroaselor proceduri judiciare care au rămas neproductive, boala sa cardiacă s-a agravat și a trebuit, deci, să sufere mai multe intervenții chirurgicale.
Cu privire la prejudiciul material, Guvernul relevă că reclamantul nu a furnizat un raport de expertiză. Consideră că doar un raport de expertiză ar putea stabili valoarea reală a apartamentelor litigioase. Conform Guvernului, prețurile de vânzare ale apartamentelor situate în aceeași zonă pot servi doar ca indici, fără a reprezenta, totuși, o bază pentru acordarea unei sume cu titlu de prejudiciu material.
Guvernul versează la dosar o expertiză din noiembrie 2007 conform căreia valoarea celor doi apartamenti litigioși, inclusiv terenul aferent, este de 207.027 EUR, din care 99.634 EUR pentru apartamentul situat în parter și terenul aferent acestuia și 107.393 EUR pentru apartamentul situat pe etaj și terenul aferent acestuia.
Cu privire la prejudiciul moral, Guvernul consideră că niciun fel de cauzalitate între presupusa încălcare și prejudiciul moral susținut nu a fost stabilit. Relevă, de altfel, că suma cerută la acest titlu este excesivă și consideră că în orice caz o posibilă hotărâre de condamnare ar putea constitui în sine o reparare satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins de reclamant.
Curtea reamintește că a concluzionat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a doi apartamenti litigioși și a terenului aferent acestora terților, combinată cu absența totală de indemnizare.
În circumstanțele cauzei de față, consideră, deci, că restittuirea celor doi apartamenti și terenului aferent vânduți lui D.I. și B.C.C., apartamente situate respectiv în parter și pe etaj al imobilului situat în București, strada Mendeleev nr. 22 (fostă strada N. Bălcescu), primul district, ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar găsi dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost nerespectate.
În absența restituirii de către statul pârât într-un termen de trei luni de la ziua în care prezenta hotărâre va fi devenit definitivă, Curtea hotărăște că Guvernul va trebui să verseze persoanei interesate, pentru prejudiciu material, o sumă corespunzând valorii actuale a celor doi apartamenti sus-menționați și terenului aferent acestora.
În cauza de față, cu privire la determinarea valorii acestei sume, Curtea constată că Guvernul a prezentat un raport de expertiză permițând determinarea valorii apartamentelor. Conform acestui raport, această valoare este de 207.027 EUR. Ținând seama de faptul că reclamantul nu a furnizat niciun raport de expertiză, Curtea estimează în echitate valoarea de piață actuală totală a celor doi apartamenti și terenului aferent acestora la 210.000 EUR.
Referitor la prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au cauzat reclamantului dezagrement și incertitudini, pentru care suma globală de 4.000 EUR reprezintă o reparare echitabilă a prejudiciului moral suferit.
B. Cheltuieli și costuri
Reclamantul nu a solicitat rambursarea cheltuielilor și costurilor.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor doar în măsura în care a solicitat-o. Deci, în cauza de față, Curtea nu acordă reclamantului nicio sumă la acest titlu.
C. Dobânzi penalizatoare
Curtea consideră oportun să calchez valoarea dobânzilor penalizatoare pe valoarea dobânzii de credit marginal a Băncii Centrale Europene mărită cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Hotărâște să combine cererile;
Hotărâște să raze cererile din rol în ceea ce privește reclamantul Constantin Grigore Ioan Dimitrescu;
Declară cererile admisibile cu privire la pretenția bazată pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibile pentru restul;
Spune că a fost o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;
Spune
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamantului cei doi apartamenti și terenul aferent vânduți lui D.I. și B.C.C., apartamente situate respectiv în parter și pe etaj al imobilului situat în București, strada Mendeleev nr. 22 (fostă strada N. Bălcescu), primul district, în termen de trei luni de la ziua în care hotărârea va fi devenit definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție;
b) că în absența unei asemenea restituiri, statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în același termen de trei luni, 210.000 EUR (două sute zece mii euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu material;
c) că în orice caz, statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în același termen, 4.000 EUR (patru mii euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;
d) că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data reglementării;
e) că de la expirarea acelui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o valoare egală cu a dobânzii de credit marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale.
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.
Făcut în franceză, apoi comunicat în scris pe 3 iunie 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Secretar
Președinte