AFFAIRE NISTORESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.06.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE NISTORESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 15517/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iunie 2008 DEFINIF 17/09/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Nistorescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 mai 2008, Rend l quecière l'a aici, adoptat la această dată în instanță la originea cauzei se găsește o cerere (n 15517/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Eliana Nistou ui ( mai) a sesizat Curtea la 18 martie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale (atteniata) Recurentă este reprezentată de dl Alexandra Pandrea, avocată la București. Guvernul român ( La 11 aprilie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Recurenta s-a nascut in 1952 si locuieste in New York. In 1950, la tinutul a luat in posesie un bun imobil situat la Bucuresti, la numarul 4 de la inaltime Profesorul Iuliu Valaori, format din doua apartamente. printr-o judecata din 30 aprilie 1999, tribunalul de prima instanta din Bucuresti a facut dreptul la actiune in revendicare a celor doua apartamente mentionate mai sus angajata de reclamanta si V.R. Tribunalul a hotărât că naționalizarea apartamentelor în cauză era ilegală și a ordonat consiliului local să le restituie reclamantei și V.R. în calitate de proprietari indivizi. În lipsa unei căi de atac, această hotărâre a devenit definitivă. Printr-o decizie din 4 august 1999, primarul București a ordonat restituirea apartamentelor reclamantei și V.R. De asemenea, a constatat că cele două apartamente erau ocupate de soții B. și N., care le cumpăraseră în decembrie 1996, în conformitate cu dispozițiile Legii 112/1995. La 30 decembrie 1999, reclamanta și V.R. au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din București cu privire la o acțiune îndreptată împotriva municipiului București și a soților B. și N. în ceea ce privește anularea contractelor de vânzare încheiate între . . . Acestea au susținut că naționalizarea a fost ilegală și că părțile contractante au fost cu rea-credință la încheierea contractelor. printr-o hotărâre definitivă din 30 Septembrie 2002, instanța de apel a Bucureștiului a respins această acțiune, pe motiv că contractele nu aveau o cauză ilicită și că nu a reieșit din dovezile că părțile erau de rea credință în momentul încheierii acestora din urmă. După adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru pierderea proprietății sale la valoarea de piață a acesteia, în conformitate cu dispozițiile legii menționate anterior. Până în prezent, reclamanta nu a fost despăgubită. II. DREPTUL INTERN ȘI PRACTICA PERTINENTĂ 10. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strãin și altele România 57001/00, CEDH 2005-VII, § 19 26), Peduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15 CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CONVENȚIA 11. Recurenta invocă o încălcare a dreptului la respectarea proprietății sale din cauza faptului că are dreptul de a se bucura de apartamentele de care a fost recunoscută proprietară separată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 12. Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun motiv de nevinovăție și, prin urmare, îl declară admisibil. Pe fond 13. Guvernul își reiterează argumentele prezentate anterior în cauze similare. 14. Recurenta contestă caracterul real și efectiv al sistemului de compensare instituit prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 244/2005, subliniind că fondul Proprietata nu funcționează efectiv. Curtea a afirmat deja în numeroase cauze că punerea în eșuare a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor vândute prin intermediul teritoriului terților care îi ocupau în calitate de locatari, combinată cu absența unui drept de proprietate la valoarea bunului, este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr 1 (Străin citat anterior, § 39, 43 și 59) Curtea consideră că o astfel de situație este echivalentă cu privarea de proprietate asupra proprietății. de facto și ia act de faptul că aceasta persistă de mai mult de opt ani, în lipsa oricărei despăgubiri. 17. Curtea amintește că, la momentul respectiv, nu exista în dreptul intern o cale de atac eficientă care să îi ofere recurentei o despăgubire pentru această privare (Strain citată anterior, § 23, 26 În plus, Comisia observă că, până în prezent, nu s-a demonstrat că sistemul de compensare instituit în iulie 2005 prin Legea nr. 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, o despăgubire în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 18. Prin urmare, a existat și continuă să fie încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 19. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 100 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, reprezentând valoarea de piață actuală a celor două apartamente în litigiu a căror suprafață totală este de 324,88 m2. Aceasta furnizează în sprijinul cererii sale un raport de expertiză din septembrie 2007. De asemenea, aceasta solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 21. Guvernul ia notă de faptul că valoarea de piață a celor două Apartamentele este de 209 341 EUR și oferă avizul unui expert stabilit în noiembrie 2007. Acesta adaugă că reclamanta este proprietarul indivizibil al celor două apartamente și că V.R. nu este reclamantă în fața Curții. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției și consideră că această sumă este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 22. Curtea reamintește că o hotărâre în care se soluționează o încălcare atrage după sine obligația juridică, în temeiul Convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern nu permite să se șteargă căi de atac pe deplin consecințele acestei încălcări, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o despăgubire părții care a fost acuzată de actul sau de omisiunea cu privire la care s-a constatat o încălcare a Convenției 23. Printre elementele luate în considerare de Curte atunci când se pronunță în acest sens se numără prejudiciul material, adică pierderile efectiv suportate ca urmare directă a încălcării respective, și prejudiciul moral, și anume repararea stării de chin, a neplăcerilor și a incertitudinilor care rezultă din această încălcare, precum și a altor daune nemateriale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo Italia, n 64897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 24. În speță, în ceea ce privește stabilirea valorii prejudiciului material, Curtea constată că reclamanta și guvernul au prezentat fiecare o evaluare a apartamentelelor în cauză. În plus, Curtea arată că Õ reiese din dosar că reclamanta și V.R. erau coproprietari ai apartamentelelor, reclamanta fiind proprietarul a jumătate din bunurile în cauză (a se vedea punctul 6) În măsura în care nu reiese din documentele și informațiile furnizate de părți că reclamanta și V.R. au împărtășit apartamentele în cauză, Curtea nu poate ordona guvernului să restituie reclamantei integral sau parțial apartamentele menționate anterior 25. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și care acționează în mod echitabil, Curtea estimează valoarea de piață actuală a recurentei în apartamentele în litigiu la 200 000 EUR. 26. În ceea ce privește cererea recurentei privind prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru aceasta și că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. 000 de noi lei românești (RON) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții și furnizează o copie a contractului de asistență judiciară și a primirii plăților. 28. Guvernul nu se referă la această rambursare. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde recurentei suma de 550 EUR în baza de date a avocaților. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data plății (i) 200 000 EUR (două sute de mii de euro) pentru daune materiale și 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; (ii) 550 EUR (cinci sute cincizeci de euro) plus orice sumă care poate fi plătită cu titlu de impozit în sarcina recurentei, pe cheltuiala și cheltuielile de judecată decât de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată; sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte