AFFAIRE FARA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

14.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE FARA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA FARA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 30142/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 Februarie 2008 DEFINIF 14/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă În cauza Fara c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Bošjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, judecători, și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 ianuarie 2008, Renunță la hotărârea care a fost adoptată la această dată, adoptată la data inițială în cauza se găsește o cerere (n 30142/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Iris Melania Fara ( La 2 martie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 3, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. În 1950, în temeiul Decretului nr. 92/1950, clădirea nr. 16, strada Cotroceni, din București, alcătuită dintr-o casă cu mai multe apartamente și de pe terenul din care face parte bunicul reclamantei, a făcut obiectul unei naționalizări. La 29 octombrie 1998, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, recurenta obține o decizie definitivă cu privire la naționalizarea proprietății și dispune restituirea acesteia reclamantei și mătușii sale. În pofida recunoașterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate, recurenta a avut posibilitatea de a-și recupera integral proprietatea deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul a vândut în 1997 trei apartamente locatarului care le ocupau. La 27 octombrie 1999, reclamanta și mătușa sa au solicitat tribunalelor să constate nulitatea vânzării apartamentelor menționate anterior. Ele au susținut că statul era în posesia acestor apartamente în mod abuziv și ilegal și că nu putea fi proprietarul lor legitim și, prin urmare, nu le putea vinde în mod legal. În timpul procedurii, printr-o tranzacție judiciară din 16 ianuarie 2003, reclamanta și mătușa sa au împărțit imobilul. Lotul atribuit recurentei conținea, printre altele, apartamentul nr. 2 de 54,92 m2 și terenul aferent. 10. La sfârșitul procedurii, printr-o hotărâre din 18 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, recunoscând în același timp dreptul de proprietate al reclamantei, a respins acțiunea sa în ceea ce privește apartamentul nr. 2 și terenul aferent, pe motiv că chiriașul era un achizitor cu bună-credință. Curtea Supremă nu a acordat nicio despăgubire reclamantei. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 11. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strain și altele România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 26) și Peduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005). 12. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 13. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul (...) este în mod abuziv adecvate între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, este necesar să se adopte măsuri de despăgubire prin echivalență. Poate fi vorba despre compensarea prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o despăgubire pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile care au căzut în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate. (...) Valoarea clădirilor pe care statul membru este în mod abuziv adecvate și care au fost demolate se determină în funcție de valoarea lor medie în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente că statul este în mod abuziv adecvat și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor medie în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care proprietatea a fost vândută [ unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, în sarcina acestora, pentru a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care proprietatea a fost vândută [a unor terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de reparare prin echivalență, în limita valorii de vânzare a terenului și a construcțiilor, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. În cazul în care reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferența dintre valoarea de piață a bunului și suma primită în temeiul compensațiilor menționate, corectată în funcție de rata inflației. (...) 14. Articolele 13 și 16 din titlul VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea relevante în prezenta cauză, se citesc astfel în art. 13 Pentru a stabili suma finală a despăgubirilor care urmează să fie acordate conform prezentei legi, se va înființa o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia Centrală, aflată sub autoritatea prim-ministrului (...) art. 16 Deciziile emise de autoritățile competente pentru a restitui bunul menționat ca compensație (...) vor fi trimise secretariatului Comisiei Centrale în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cererile de restituire depuse în temeiul legii nr. 10/2001 (...) care nu au primit nici un răspuns la data intrării în vigoare a legii vor fi trimise (...) secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data emiterii deciziilor autorităților competente pentru a restitui proprietatea. Secretariatul Comisiei Centrale va întocmi o listă a dosarelor menționate la alineatele (1) și (2), în care cererea de restituire în natură a fost respinsă; aceste dosare vor fi apoi transmise autorității responsabile cu evaluarea, care va redacta raportul de evaluare. (...) autoritatea responsabilă cu evaluarea va întocmi raportul de evaluare în conformitate cu procedura prevăzută în acest scop și îl va transmite Comisiei Centrale. Raportul va conține valoarea despăgubirii care trebuie acordată. Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va pronunța decizia de acordare a despăgubirii sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. 15. Funcționarea societății pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni, este descrisă în cauza Radu c. România 13309/03, § 20, 20 iulie 2006). 16. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată de ordonanța de urgență a guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Jurnalul Oficial din 29 iunie 2007 și care se referă la accelerarea procedurii de despăgubire pentru clădirile care au fost luate în mod abuziv de către stat. În conformitate cu articolul din titlul I din ordonanță, în cazul în care Comisia Centrală a decis acordarea de despăgubiri a căror valoare nu depășește 500 000 de lei românești noi ( În ceea ce privește sumele mai mari de 500 000 RON, părțile interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON și li se vor acorda acțiuni în favoarea mai mult de 500 000 RON. În conformitate cu art. 7 din titlul II din ordonanță, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței judecătorești, guvernul va trebui să stabilească normele de desemnare a societății care gestionează societatea de administrare a societății de administrare a societății de administrare a societății de administrare a societății de administrare a societății de administrare a societății. 1, reclamanta se plânge că a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale, din cauza deciziilor instanțelor interne care, în același timp, în afara naționalizării și a absenței unui titlu valabil al statului pe proprietatea în cauză, au validat vânzarea de către statul membru al unui apartament al acestei clădiri. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de refuz și, prin urmare, îl declară admisibil. Pe fond 19. Guvernul nu contestă existența unei ingerințe în dreptul recurentei la respectarea proprietăților sale 20. În al doilea rând, guvernul consideră că ar fi fost legal pentru reclamantă să obțină o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, ceea ce corespunde cerințelor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. Comitetul consideră că, în situații complexe, cum ar fi cele din speță, în care legislația are un impact economic asupra întregii țări, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o putere discreționară nu numai pentru a alege măsurile de garantare a respectării drepturilor patrimoniale, ci și pentru punerea lor în aplicare. Acesta arată că ultima reformă în acest domeniu, și anume Legea nr. 247/2005, stabilește principiul acordării de despăgubiri echitabile și nerestricționate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, și accelerează procedura de restituire sau de despăgubire. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, dreptul la despăgubiri se face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea), în conformitate cu valoarea bunului stabilit prin expertiză. Potrivit guvernului, noul mecanism instituit prin lege 247/2005 asigură o despăgubire efectivă, în conformitate cu cerințele Convenției 21. Guvernul consideră că, în orice caz, o eventuală întârziere în acordarea unei despăgubiri, în contextul unei despăgubiri nerentabile, nu rupe echilibrul corect de între protecția proprietății persoanelor și cerințele de interes general și nu obligă recurenta să suporte o sarcină excesivă. 22. Recurenta susține că autoritățile și-au vândut proprietatea asupra căreia statul și-a asumat în mod abuziv responsabilitatea, în pofida demersurilor sale în vederea restituirii sale. În plus, aceasta consideră că calea pe care o lasă guvernul pentru obținerea unei despăgubiri, și anume Legea nr. 10/2001, nu constituie un mijloc eficient și retrimite în acest scop la constatarea Curții în cauze Jujescu c. România (hotărârea din 29 iunie 2006, n 1228/03, § 38) și Toganel și Gradinaru c. România (hotărârea din 29 iunie 2006, n 5691/03, § 31). Curtea constată că recurenta deține o decizie definitivă și irevocabilă prin care dispune autorităților să restituie bunul în litigiu. 38) existența dreptului său de proprietate în temeiul deciziei definitive nu era condiționată de alte formalități. 24. Curtea amintește deja că a considerat deja că vânzarea de către statul membru al unei părți terțe de bună credință, chiar și atunci când aceasta este precedată de confirmarea în instanță într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al . . . o astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Strein altele) 25. În plus, în cauza Peduraru menționată anterior, Curtea a constatat că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în timp util și în mod coerent la problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor aflate în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare. Comisia a considerat, de asemenea, că incertitudinea generală astfel creată era legată de reclamant, care se afla în domeniul de aplicare al recuperării integrale a bunului său, în timp ce a dispus de o hotărâre definitivă care condamnă statul să-l restituie (Paduraru, citată anterior, § 112). 26. În cazul de față, Curtea nu a primit niciun motiv de a se înălța de cauzele menționate anterior, situația de fapt fiind în mod semnificativ aceeași. Ea observă că vânzarea de către statul în care se află apartamentul nr. 2 al recurentei în temeiul legii nr. 112/1995, care, totuși, nu permitea vânzarea bunurilor naționalizate în mod ilegal, împiedică, în prezent, să se bucure de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă și irevocabilă. 27. În speță, să se presupune că o eventuală cerere a recurentei în temeiul legii nr. 10/2001 este admisibil și poate da naștere unei despăgubiri, Curtea constată că Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil de a fi acordat în mod efectiv recurentei (a se vedea, printre altele, cauzele Radu , citată anterior, Gabriel c. România, nr 35951/02, § 31, 8 martie 2007 Sauvulescu c. România, n 1696/03, § 30, 12 În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu iau în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamanta, au fost privatizate de bunurile lor (Porteaanu c. România, n 4596/03, § 34, 16 februarie 2006). 28. Prin urmare, Curtea consideră că faptul că reclamanta a fost privată de dreptul său de proprietate asupra bunurilor sale, combinat cu absența totală a despăgubirii de aproximativ nouă ani, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 29. II. CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGĂTURII 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. În formularul de cerere, reclamanta solicita, cu titlu de daune materiale, restituirea apartamentului de care a fost recunoscută proprietar prin Decizia din 29 octombrie 1998 sau, în caz contrar, acordarea sumei de 35 000 Prin scrisoarea din 22 mai 2006, recurenta a indicat că, pe baza unei expertize imobiliare, valoarea de piață a apartamentului era de 85 500 EUR (EUR). Prin scrisoarea din 3 octombrie 2007, reclamanta a mărit valoarea de piață a apartamentului la 130 000 De asemenea, reclamanta solicită valoarea chiriei neplătite în ultimii trei ani, care se ridică la 18 000 EUR. 32. În cele din urmă, solicită 10 000 EUR ca daune morale pentru suferința cauzată de necunoașterea dreptului său de proprietate. 33. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul consideră că valoarea de piață a imobilului în cauză este de 52 910 EUR și prezintă un raport de expertiză (aviz) în acest sens. În plus, în ceea ce privește cererea formulată din lipsa de responsabilitate, acesta solicită respingerea sa, făcând trimitere la jurisprudența Curții cu privire la acest punct. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că aceasta ar fi compensată suficient de o constatare a încălcării. În subsidiar, guvernul consideră că pretențiile recurentei sunt excesive. 34. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție din cauza vânzării de către statul de proprietate al reclamantei, combinată cu absența totală a despăgubirii. 35. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea apartamentului în cauză, astfel cum a fost prevăzută prin decizia definitivă din 29 octombrie 1998, ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost necunoscute. 36. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că a trebuit să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a apartamentului. 37. În această privință, Curtea constată o diferență semnificativă între valoarea proprietății imobiliare astfel cum a fost stabilită de cele două expertize produse de părți, în special din cauza metodelor tehnice utilizate. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală și elementele furnizate de părți, Curtea apreciază valoarea de piață actuală a bunului de 90 000 EUR. 38. În ceea ce privește sumele solicitate pentru neplata bunului, calculate în raport cu prețul de închiriere al acestui bun, Curtea nu poate aloca o sumă în acest scop, ținând seama, pe de o parte, de faptul că a dispus restituirea bunului ca reparație în temeiul articolului 41 din Convenție și, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume în acest sens ar avea, în speță, un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei închirieri fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, aceasta va ține seama de privarea de proprietate suferită de reclamantă începând din octombrie 1998 cu ocazia reparării prejudiciului moral (a se vedea mutatis mutandis Androne c. România, nr. 54062/00, § 70, 22 decembrie 2004). 39. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza recurentei o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării; Curtea consideră că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă; cheltuieli și cheltuieli de judecată 40; reclamanta nu a formulat nicio cerere în acest sens. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care l-a solicitat. Prin urmare, în speță, Curtea nu acordă recurentei nicio sumă în acest sens. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L m2 și terenul aferent, situat la 16, rue Cotroceni, la București, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 90 000 EUR (patruzeci de mii EUR) pentru daune materiale în orice caz, statul pârât trebuie să plătească recurentei 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale, care trebuie adăugate la sumele menționate anterior orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 14 februarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte