AFFAIRE TULEA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE TULEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
ROMÂNIA (solicitarea nr. 2882/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 Februarie 2008 DEFINIF 21/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Tulea c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din camere Boštjan M. Zupančič, președintele Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2008, Rend l'hotre, care a fost adoptat la această dată în instanță de la originea cauzei se găsește o cerere (n 28282/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Tini Paraschiva Tulea ( La 12 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de dispozițiile art. 29 alin. (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurenta s-a nascut in 1926 si locuieste in Constanta. In 1950, in temeiul Decretului nr. 92/1950, apartamentul situat la primul etaj al unei case situata in Constanța la nr. 35, Bulevardul Ferdinand si o pivnita anexa la acest apartament, apartinand reclamantei, afara obiectul unei nationalizări. Prin doua contracte din 21 noiembrie 1996, in temeiul legii 112/1995, statul a vândut apartamentul în cauză și anexa sa unor terțe părți care l-au angajat ca chiriași. La 19 martie 2004, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, recurenta obține o decizie definitivă privind caracterul abuziv al naționalizării bunului în cauză, pe motiv că numele său nu apărea pe lista persoanelor cărora li se aplica decretul nr. 92/1950. Fără a aduce atingere acestei constatări, instanțele au respins acțiunea recurentei, precum și cererea de anulare a contractelor de vânzare cu care recurenta și-a însoțit acțiunea în revendicare, pe motiv că la momentul vânzării, cumpărătorii fuseseră de bună credință, pe motiv că nu știau caracterul abuziv al bunului în cauză de către statul membru. După adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanta a solicitat să i se despăgubească pentru pierderea bunurilor sale rezultate din vânzare, în limita valorii de piață a bunurilor, în conformitate cu prevederile legii menționate anterior. Până în prezent, reclamanta nu a fost despăgubită. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strãin și altele România 57001/00, CEDH 2005-VII, § 19 26), Peduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15 CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 11, recurenta se plânge că a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale, din cauza deciziilor instanțelor interne care, în același timp, au validat vânzarea de către statul de proprietate în cauză. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată că nu se confruntă cu niciun motiv de refuz și, prin urmare, îl declară admisibil. Pe fond 13. Guvernul consideră că reclamanta nu dispune de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece nu a obținut o hotărâre definitivă prin care autoritățile să i-o restituie. În această privință, guvernul susține că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă după vânzarea imobilului ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În orice caz, guvernul consideră că este legal pentru reclamant să obțină despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, și reiterează în această privință argumentele prezentate în cauze similare anterioare. 15. În plus, reclamanta contestă caracterul efectiv al sistemului de compensare instituit prin Legea nr. 247/2005. 16. Curtea arată că, în speță, instanțele interne au constatat că naționalizarea bunului recurentei era abuzivă, dar au refuzat să anuleze vânzarea acestui bun unor terți de bună credință. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamanta nu a încetat niciodată să fie proprietarul bunului în cauză, așa cum a fost confirmat de instanțele interne (Florescu c. România, nr 41857/02, §§ 25-27, 8 martie 2007 Gabriel c. România, n 35951/02, § 24-26, 8 martie 2007). În ceea ce privește posibilitatea ca recurenta să obțină despăgubiri în temeiul legilor de restituire, Curtea ar putea lua în considerare acest lucru pe teren la art. 41 din Convenție. 17. Curtea a decis deja că punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor vândute prin land către terții care îi ocupau ca locatari, combinată cu lipsa de valoare a bunului, este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 Porteanu c. România, 4596/03, § 35, 16 februarie 2006). 18. În speță, Curtea nu a primit niciun motiv de confidenialitate a cauzelor menionate anterior. Vânzarea de către Ö Õ Õ Õ Õ de bunuri ale reclamantei Õ împiedică în prezent să se bucure de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă. Curtea consideră că o astfel de situaie echivalează cu o privare de proprietate de facto și ia act de faptul că această situație persistă de mai mult de trei ani în lipsa oricărei compensații. 19. În această privință, Curtea arată că nu a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin lege în iulie 2005 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, o despăgubire în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost private. 20. Prin urmare, există o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale 22. Recurenta solicită în principal restituirea apartamentului, inclusiv a anexei sale vândute de la . În cazul în care statul nu le-ar putea restitui, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 000 EUR pentru absența de utilizare a imobilului de până în prezent, pe baza prețului de închiriere de apartamente similare. 23. Guvernul nu contestă evaluarea de proprietate efectuată de către expertul desemnat de reclamant. Cu toate acestea, el subliniază că această sumă ține seama nu numai de valoarea apartamentului și a Anexei, care se ridică, în funcție de competența sa, la 186 833 EUR, dar și valoarea unei suprafețe de 89,70 m de teren ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 1 la Convenție din cauza vânzării de către la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește, de asemenea, că vânzarea în cauză nu a avut loc pe teren a acestei clădiri și că reclamanta nu a solicitat instanțelor interne să îi restituie suprafața de teren a apartamentului în cauză. 25. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu ar plasa reclamanta, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 26. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: trebuie să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a casei. 27. Având în vedere experiența furnizată de reclamantă și informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, Curtea estimează valoarea actuală a bunului de 190 000 EUR. 28. În consecință, acționând în echitate, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea acordă recurentei suma de 190 000 EUR. 29. În ceea ce privește suma solicitată pentru neîndeplinirea obligațiilor de proprietate, calculată în raport cu prețul de închiriere al acestui bun, Curtea nu poate aloca o sumă în acest sens, ținând seama, pe de o parte, de faptul că a dispus restituirea bunului ca reparație în temeiul articolului 41 din convenție și, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume în acest sens ar avea, în speță, un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei închirieri fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, Comisia va ține seama de acest lucru în momentul reparării prejudiciului moral (Radu c. România, nr 13309/03, § 49, 20 iulie 2006). Rău moral 30. De asemenea, recurenta solicită 5 000 EUR pentru prejudiciul moral ca despăgubire pentru prejudiciul cauzat de durata procedurii și de neplăcerile cauzate de acțiunile autorităților. 31. Guvernul contestă existența unei legături de cauzalitate între presupusa încălcare a dreptului comunitar și prejudiciul moral pe care recurenta l-a imputat ca urmare a duratei procedurii. În ceea ce privește restul, guvernul consideră că o constatare a încălcării articolului 1 din Protocolul nr 1 ar constitui, în sine, o despăgubire satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins. 32. Curtea observă că reclamanta nu a invocat în fața sa niciun motiv întemeiat pe durata procedurii sub aspectul articolului 6 1 din convenție, astfel încât să nu i se poată acorda nicio despăgubire acestui șef. 33. În schimb, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza recurentei o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1. Curtea consideră că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă. 35. Guvernul nu se opune ca reclamantei să i se aloce o sumă corespunzătoare cheltuielilor suportate în cadrul procedurii judiciare interne și în fața Curții, în măsura în care aceste cheltuieli sunt necesare, justificate și rezonabile. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamanta nu și-a ventilat cererile și nici nu a trimis nici documente justificative. Prin urmare, Curtea nu poate acorda nici o sumă în acest sens. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să restituie reclamantei apartamentul situat la primul etaj al casei situat în Constanța la nr 35 Bulevardul Ferdinand și pivnița anexată la acest apartament, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 190 000 EUR (cota 90 000 EUR) pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească recurentei, în același termen de trei luni, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru prejudicii morale se adaugă la sumele menționate anterior orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și că sumele în cauză vor fi convertite în moneda de la statul pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 21 februarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduler Președinte