AFFAIRE DREPTU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

13.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DREPTU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 19835/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINITIVF 13/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă În cauza Dreptu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 21 octombrie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată proceduralA la data inițială a cauzei se află o cerere (n 19835/03) îndreptată împotriva României și dintre care două cetățeni ai acestui stat, domnii mei Domnița Maria Ruxandra Dreptu și Maria Simona Laura Dreptu ( reclamantele au sesizat Curtea la 30 mai 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 3 iulie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În 1950, un bun imobil aparținând unui anumit I.L. a fost naționalizat în temeiul decretului nr. 92/1950. Bunul era situat în București, 99 rue General Berthelot, în primul raion și era format din trei corpuri de clădiri, A, B și C și din terenul aferent. Corpul A avea următoarea structură: : subsol, parter, două etaje plus mansardă și a fost format din apartamente nr 1 (la parter), 2 (la primul etaj), 3 și 4 (la etajul al doilea). Corpul B avea o structură de jos și un etaj și avea două apartamente, nr 1 (la parter) și 2 (la parter). Corpul C avea o structură de jos și două apartamente, La 13 iunie 1977, I.L. a decedat și a lăsat ca moștenitor unic pe soția sa, I.F., care s-a întâlnit în a doua căsătorie cu V.E. și a devenit astfel V.F., ca urmare a decesului acesteia, care a avut loc la 6 decembrie 1990, V.E., ca soț, și M. Domnița Maria Ruxandra Dreptu (prima reclamantă), în calitate de nepoată, i-au succedat, împreună cu fiecare 1⁄2 din masa succesorală. În 1997, statul a vândut trei apartamente de bunuri unor persoane care le locuiau în calitate de chiriași. Astfel, printr-un contract din 17 iulie 1997, apartamentul nr 2 al corpului B a fost vândut familiei M. prin trei contracte din 31 iulie 1997, apartamentul nr 1 al corpului A a fost vândut altor trei persoane (C.E., G.M. și S.E.), apartamentul cu anexe comune pentru cei trei cumpărători În cele din urmă, printr-un contract din 18 august 1997, apartamentul nr 1 al corpului B a fost vândut familiei D. La action în revendicare și în anulare a contractelor de vânzare În 1998, prima reclamantă și V.E., în calitate de moștenitori ai V.F., au sesizat instanța de primă instanță din București cu o acțiune în revendicare împotriva consiliului municipal. Ei au solicitat recunoașterea lanului de naționalizare a bunurilor, precum și recunoașterea calității lor de proprietari unici și restituirea bunului. 10. Prin intermediul unui contract autentic de cesiune a drepturilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Maria Simona Dreptu (a doua reclamantă), 1⁄2 din drepturile sale succesoriale în litigiu care fac obiectul acțiunii introduse. Potrivit acestui contract, a doua reclamantă era subrogată în drepturile în litigiu ale V.E. în ceea ce privește cota astfel cesionată. Ea obține astfel o cotă de 1 prima reclamantă deținea o cotă de 1⁄2 din drepturile în litigiu asupra bunurilor. V.E. păstra, prin urmare, cota rămasă de 1′4 din drepturile în litigiu. A doua reclamantă a plătit V.E. prețul cesiunii, adică 10 milioane de lei românești (ROL). 11. La 4 februarie 1999, V.E. a decedat și a lăsat ca moștenitori M.L.S. și P.E., care au fost introduse în instană în temeiul unui certificat de calitate de moștenitor din 28 iunie 1999. 12. La 7 aprilie 1999, a doua reclamantă indiqua que a făcut aciune și a solicitat să fie introdusă în instană în temeiul contractului de cesiune a cărui copie a fost depusă la dosar. În aceeași zi, recurentele au completat acțiunea, solicitând, de asemenea, anularea contractelor de vânzare (punctul 8 de mai sus). La 2 septembrie 1999, tribunalul de primă instanță a constatat că nu era competent să cunoască o cauză și a trimis dosarul în fața tribunalului departamental din București, care l-a înscris pe rolul său. 14. La 29 martie 2000, M.L.S. și P.E. s-au retras de la acțiune, pe motiv că apartamentul nr. 2 al corpului A le fusese restituit printr-o decizie din 1 martie 2000, februarie 2000 a comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și a fost pusă în posesia acesteia la 29 februarie 2000.15. Prin hotărârea din 29 noiembrie 2000, tribunalul județean a găzduit parțial acțiunea și a constatat că: Cu toate acestea, acesta a respins cererile de restituire a bunurilor și de anulare a contractelor de vânzare, pe motiv că cumpărătorii erau de bună credință la încheierea contractelor și a respins, de asemenea, cererea de recunoaștere a calității de proprietari unici ai recurentelor, reținând că M.L.S. și P.E. au fost, de asemenea, proprietari ai binelui și că nu s-a făcut nici o împărțire între recurente și acestea din urmă. Tribunalul a luat notă și de dezmințirea M.L.S. și P.E. 16. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 8 noiembrie 2001 a Tribunalului de apel din București, care a respins apelul recurentelor. 17. Printr-o hotărâre din 17 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul în acțiune formulat de recurente. Alte evoluții ale cauzei 18. Printr-o decizie din 1 februarie 2000 a comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, mansarda corpului A a fost restituită recurentelor. 523 ROL au fost stabilite în beneficiul recurentelor pentru corpul A, cu excepția apartamentului nr. 2, corpurile B și C și terenul legat de bun. 19. Printr-o scrisoare din 29 februarie 2000, recurentele au adus la cunoștință comisia în cauză că au fost de acord cu restituirea mansardei, dar au solicitat, de asemenea, restituirea subsolului corpului A. Acestea au precizat, de asemenea, că acestea refuzau despăgubirile menționate anterior, rămânând în așteptarea examinării acțiunii lor de către instanțe (a se vedea procedura A de mai sus). 20. L Cele două apartamente ale corpului C sunt ocupate de doi chiriași (R.M. și B.M.) în temeiul unor contracte de închiriere încheiate cu statul membru în 1999. 22. Apartamentul nr. 2 al corpului B a fost restituit recurentelor în urma unei acțiuni în justiție împotriva familiei M. 23. Printr-o scrisoare din 22 mai 2007, recurentele au informat grefa că nu au fost afectate de despăgubiri stabilite în temeiul Legii nr. 112/1995, pe care le-au solicitat la nivel național pentru restituirea bunului. Prin aceeași scrisoare, ele au precizat că au formulat o cerere administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001, având ca obiect bunul nr. 99 rue Berthelot, cu excepția apartamentului nr. 2 al corpului A. Din informațiile furnizate de guvern reiese că această cerere nu a fost încă examinată până în prezent. II. SPECIALUL INTERNELE PERTINENTE 24. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 31-33, CEDO 1999-VII), Strain și altele România 57001/00, § 19 26, CEDH 2005-VII), Paduraru România 63252/00, § 38 53, CEDH 2005-XII (extracturi) și Tudor c. România 29035/05, ê§ 15 1 din corpul A și 1 din corpul B. El arată în acest sens că apartamentul nr. 2 al corpului B fusese deja returnat reclamantelor. 26. În observațiile lor ca răspuns la 29 februarie 2008, recurentele arată că atât în fața instanțelor naționale, cât și în fața Curții au auzit cererea de restituire în natură a bunului în întregime. Ele subliniază în acest sens că instanțele naționale nici măcar nu au dispus restituirea apartamentelor care nu erau vândute. 27. Curtea constată că, în formularul de cerere trimis la 30 mai 2003, recurentele se plâng de refuzul instanțelor naționale de a anula contractele de vânzare privind cele trei apartamente care au făcut obiectul unei acțiuni definitive prin hotărârea din 17 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție (adică apartamentele nr. 1 și 2 ale Corpului B și n 1 din corpul A. De asemenea, aceasta constată că, deși au solicitat restituirea bunului în natură Curtea amintește că prezenta cerere a fost comunicată în conformitate cu procedura de examinare comună a admisibilității și a fondului, permisă prin art. 29 alineatul (3) din convenție. Curtea amintește, de asemenea, că a stat deja la baza unei hotărâri cu privire la obiecțiuni care nu au fost invocate decât după comunicarea cauzei către guvernul pârât (Vigovskyy c. Ucraina, n 4218/02, § 14, 20 decembrie 2005). 29. În speță, examinarea Curții va fi, prin urmare, limitată la presupusele încălcări în ceea ce privește apartamentele nr. 1 ale Corpului A și nr. 1 al Corpului B al bunului imobil în cauză. În măsura în care recurentele intenționează să se plângă în fața Curții de Nerestituire a celorlalte apartamente, ele au posibilitatea de a sesiza o nouă cerere. II. Cu privire la încălcarea dreptului lor la respectarea proprietăților lor din cauza refuzului instanțelor naționale de a anula contractele de vânzare încheiate în 1997, în ciuda recunoașterii caracterului ilegal al naționalizării. 1, care este astfel formulat în părțile sale relevante Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitatea 31. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d 247/2005, care au ca obiectiv să accelereze procedura de restituire a bunurilor naționalizate și, în cazurile în care o astfel de restituire este imposibilă, să acorde o despăgubire constând într-o participare, în calitate de acționar, unui organism de plasament în valori mobiliare, Potrivit guvernului, repararea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele jurisprudenței Curții. 33. Reclamanții insistă asupra faptului că apartamentele bunurilor nu puteau face obiectul vânzării în temeiul legii nr. 112/1995, în măsura în care naționalizarea bunurilor era ilegală și consideră că procedura prevăzută de Legea nr. Curtea amintește că a abordat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și că a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea, printre altele, Porteanu c. România, n 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). Aceasta reafirmă în special faptul că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de bunuri de către instanțe terțe de bună credință către terțe părți, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate asupra unui bun ( O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum recurentele, au fost private de bunurile lor (Porteanu citată anterior, § 34). 35. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 36. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, punerea în eșec a dreptului de proprietate al recurentelor asupra apartamentelor lor, combinată cu absența totală a despăgubirii, le-a supus acestora o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul 37. Prin urmare, Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 38. Recurentele consideră că refuzul instanțelor naționale de a anula vânzările aduce atingere dreptului lor la un proces echitabil, garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Ele consideră că instanțele naționale nu au interpretat corect dispozițiile dreptului aplicabil. 39. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor garantate prin art. 6 alin. (1) din Convenție. 40. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenția. IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurentele solicită, în ceea ce privește prejudiciul material, restituirea bunului întreg în natură. S.S.S. Pe baza unui raport de expertiză pe care îl plătesc la dosar, ele consideră că valoarea bunului întreg este de 693 088 EUR (EUR), din care 380 000 EUR pentru singura valoare a apartamentelor nr. 1 din corpul A și 1 din corpul B. 43. Tot pentru prejudiciul material, recurentele solicită 148 În cele din urmă, reclamanții solicită 50 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a celor 12 ani de abuz, tensiuni și proceduri efectuate la costurile lor 45. Guvernul reamintește că cererea are ca obiect doar apartamentul nr 1 al corpului A și apartamentul nr 1 al corpului B. În plus, consideră că valoarea apartamentelor este de 140 365,11 EUR pentru primul și 141 440,22 EUR pentru al doilea, adică 281 805,33 EUR în total. În acest sens, se bazează pe concluziile unei competențe de la Curtea observă în primul rând că instanțele naționale au respins cererea recurentelor de a recunoaște calitatea lor de proprietar unic al bunului, reținând că M.L.S. și P.E. erau, de asemenea, proprietari ai acestuia. Aceasta arată că instanțele au luat notă de faptul că aceștia din urmă erau descriși de la acțiune pe motiv că au fost priviți în apartamentul nr. 2 din Corpul A (punctele 14 și 15 de mai sus). deși nu reiese din înscrisurile din dosar că s-a desfășurat o împărțire între recurente și moștenitorii V.E., Curtea apreciază, având în vedere motivele de desistare a acestora din urmă în fața instanțelor naționale, că prezenta cauză este diferită din acest punct de vedere al cauzei Mușat c. România 33353/03, §§ 60-61, 11 octombrie 2007) și, prin urmare, nu vede o astfel de hotărâre. 47. În circumstanțele din speță, consideră că restituirea apartamentele nr. 1 din corpul A și nr. 1 din corpul B al bunului situat la București, 99 rue General Berthelot, în primul raion, ar plasa recurentele într-o situație cât mai echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 48. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că guvernul va trebui să plătească părților interesate, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 49. În ceea ce privește determinarea valorii apartamentelor, Curtea arată la distanță semnificativă care există între evaluările realizate de părți. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a acestora la 320 000 EUR. 50. În ceea ce privește suma solicitată pentru neîndeplinirea obligațiilor de proprietate, Curtea amintește că nu poate specula cu privire la posibilitatea și randamentul închirierii bunului în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) și că aceasta a dispus, ca reparație în temeiul articolului 41 din Convenție, restituirea celor două apartamente menționate anterior. Prin urmare, Curtea consideră că mai este necesar să se aloce nici o sumă în acest sens, dar consideră totuși oportun să se țină seama de privarea de proprietate suferită de reclamante în timpul reparării prejudiciului moral. 51. În ceea ce privește cererea recurentelor privind prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini, pentru care suma de 5 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului suferit. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA Într-UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă în ceea ce privește fondul de garantare întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. Spune că statul pârât trebuie să restituie recurentelor apartamentele nr. 1 din corpul A și nr. 1 din corpul B al bunului imobil situat în București, 99 rue General Berthelot, în primul raion, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun recurentelor, în același termen de trei luni, 320 000 EUR (trei sute douăzeci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun recurentelor 5 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale pe care sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda de la statul membru pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat mai sus și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 13 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modululer Președintele