AFFAIRE DRAICA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE DRAICA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL DRAICA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 35102/02) HOTĂRÂREA fondului STRASBURG 3 iunie 2008 DEFINIF 03/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Draica c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 mai 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 35102/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Adrian Draica ( La 6 septembrie 2002, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( La 3 iunie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANȚELE DE LA L Acestea s-au născut în 1952 și își are reședința în București. În temeiul Legii nr. 18/1991 pe fond funciar, tatăl reclamantului a primit dreptul de proprietate asupra unui teren de 3 780 situat în comuna Calnic, în perimetrul satului Pieptani. În 1997, a donat-o fiului său. La 6 aprilie 1999, comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (adică comisia locală) l-a pus pe reclamant în posesia acestui teren. În iulie 1999, la propunerea comisiei locale, comisia departamentală va elibera reclamantului un titlu de proprietate asupra terenului în cauză. Printr-o acțiune intentată împotriva unei vecine, O.F., și a comisiilor locale și departamentale, reclamantul a anulat titlul de proprietate emis la 10 februarie 2000 de comisia departamentală la O.F., pe motiv că o parcelă a propriei sale terenuri figura, de asemenea, pe titlul de proprietate al O.F. Tribunalul de Primă Instanță din Târgu Jiu ( Tribunalul de Primă Instanță mai întâi a emis o expertiză pentru a stabili dacă parcela în litigiu era într-adevăr înscrisă pe cele două titluri de proprietate. de pe teritoriul reclamantului și că responsabilitatea pentru această situație revine în principal comisiei locale, care a efectuat o punere în posesie eronată a terenurilor tuturor locuitorilor unei părți a satului, astfel încât terenul la care O.F. avea dreptul în temeiul titlului său de proprietate era, de asemenea, redus. Primăria comunei a confirmat concluziile expertului. 10. printr-o hotărâre din 21 septembrie 2000, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului pe motiv că nu era necesar să se anuleze titlul de proprietate al tuturor proprietarilor acestei părți a satului, o nouă punere în posesie a terenului fiind suficientă pentru a îndrepta situația. 11. La apelul și recursul recurentului, această hotărâre a fost confirmată prin două hotărâri din 22 noiembrie 2000 și din 15 martie 2001 ale Tribunalului departamental din Gorj ( Între timp, în cursul anului 1999, reclamantul a formulat o acțiune în revendicare a parcelei de teren în faa unui vecin, R.C., care, în temeiul unui acord încheiat cu O.F., exploata acest teren. 13. La cererea părților, Tribunalul de Primă Instanță dispunea de o expertiză care concluzionează că: din cauza erorilor comisiei locale în procedura de refacere a dreptului de proprietate funciară, părțile aveau de fapt o suprafață de teren mai mică decât cea la care aveau dreptul. El a indicat că R.C. ocupa o parcelă de 270 m care a fost atribuită în 1998 societății O.F., dar care a fost, de asemenea, înscrisă pe titlul de proprietate emis reclamantului la 1 iulie 1999.14. În cursul procedurii din 19 ianuarie 2000, instanța de primă instanță a pus sub semnul întrebării, de asemenea, O.F., R.C., având în vedere că deținătorul precar al parcelei în litigiu 15. Prin hotărârea din 7 mai 2001, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea reclamantului, considerând că, așa cum a făcut în hotărârea sa din 21 septembrie 2000, o nouă punere în posesie a terenului tuturor proprietarilor părții interesate a satului era suficientă pentru a îndrepta situația. 16. Reclamantul a făcut apel la tribunalul departamental, care a dispus o expertiză suplimentară. Aceasta concluzionează că parcela înregistrată pe titlul de proprietate al reclamantului și ocupată de O.F. și R.C. era de 335 și că O.F. și R.C. erau în posesia mai puțin teren decât le recunoșteau titlurile de proprietate. 17. octombrie 2001, tribunalul departamental a respins cererea reclamantului pe motiv că parcela în litigiu era înscrisă și pe titlurile de proprietate ale părților pârâte, care erau ele însele private de o parte din terenul la care aveau dreptul. 18. La recursul recurentului, hotărârea tribunalului departamental a fost confirmată printr-o hotărâre din 28 ianuarie 2002 a instanței judecătorești de apel, pusă la dispoziție la 8 martie 2002.19. În 2003, O.F. a vândut R.E., la partea de R.C., terenul înscris în titlul său de proprietate din 10 februarie 2000. În cursul anului 2004, reclamantul sesizează instanța în primă instanță cu privire la o acțiune împotriva comisiei locale și a R.C. în vederea obligarii în principal a comisiei locale și subsidiare R.C. la delimitarea terenului său. Procedura este în curs de desfășurare până în prezent. 21. Încă în cursul anului 2004, R.E. și R.C. au sesizat Tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune împotriva comisiei locale și a reclamantului în vederea anulării titlului de proprietate al reclamantului. 22. printr-o hotărâre din 11 martie 2005, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea acestora 23. Prin hotărârea din 14 septembrie 2005, tribunalul departamental a dat dreptul la recursul de R.C. și R.E. și a trimis dosarul în fața Tribunalului de Primă Instanță pentru o nouă examinare a cauzei. Părțile nu au furnizat alte informații cu privire la desfășurarea procedurii. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 24. 18/1991 pe fond funciar sunt astfel formulate art. 8 L. Înființarea dreptului de proprietate privată pe terenurile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituire sau prin constituirea dreptului de proprietate. Beneficiază de dispozițiile prezentei legi persoanele care erau membre ale cooperativelor și care au primit aporturi de terenuri la intrarea în cooperativă sau cele care au fost confiscate de aceasta din urmă, precum și moștenitorii lor (...) art. 12 (1) În fiecare municipalitate, o comisie condusă de primar (...) este competentă să refacă dreptul de proprietate, să dețină și să elibereze titlurile de proprietate titularilor de drepturi. (2) Comisia locală își exercită activitatea sub conducerea unui comision departamental numit în ordinea prefectului și condus de acesta. Punerea în posesie și acordarea de titluri de proprietate nu pot avea loc decât după măsurarea și limitarea terenului în conformitate cu planurile și la fața locului convenite (...) art. 60 Terții ale căror drepturi au fost îndeplinite printr-o decizie a comisiei departamentale, printr-un ordin al prefectului sau în alt mod (...) și care au deja un titlu de proprietate (...) nu își pot apăra drepturile decât prin acțiuni de drept comun, în special printr-o acțiune în revendicare (...) 25. Dispoziția relevantă a deciziei guvernului n 131/1991 privind modul de funcționare și atribuțiile comisiilor locale și departamentale se citește astfel art. 34 Comisia departamentală eliberează titluri de proprietate pe baza documentelor furnizate de comisiile locale și după validarea propunerilor acestora. 26. Dispoziția relevantă din Codul civil privind delimitarea proprietății ( art. 584 Orice proprietar își poate condamna vecinul la delimitarea proprietății sale limitrofe (...) ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALA DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 27. Reclamantul se plânge de posibilitatea de a se bucura pe deplin de terenul care i-a fost restituit prin titlul de proprietate de la 1 iulie 1999, din cauza ocupației de către O.F. și R.C. El vede o încălcare a dreptului la respectarea proprietăților sale, garantată prin articolul din Protocolul nr. 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 28. Guvernul consideră că o acțiune în delimitare a proprietății ( Acțiuni în Grecia) a fost, în speță, o cale de atac eficientă, întrucât, permițând reclamantului să obțină o nouă punere în posesia sa, aceasta era de natură să remedieze situația contestată. El oferă exemple de jurisprudență în acest sens. El arată că reclamantul a introdus o astfel de acțiune și că aceasta este încă în curs de desfășurare (punctul În consecință, solicită Curții să constate că cererea este prematură, având în vedere faptul că sunt pendinte proceduri la nivel național. 29. Reclamantul declară că a introdus o acțiune în revendicare împotriva vecinilor săi (punctul 6 de mai sus), acțiune care, în opinia sa, era singurul mijloc juridic de protecție a dreptului său de proprietate. 30. Curtea ia notă de faptul că, în opinia sa, această excepție este strâns legată de substanța motivului întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pe care reclamantul îl întemeiază pe art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât să fie inclusă în fond. Pe de altă parte, ea constată că acest 48102/99, Hotărârea din 2 martie 2004, Croitoriu c. România 54400/00, Hotărârea din 9 noiembrie 2004) și Dragne și alții c. România 78047/01, Hotărârea din 7 aprilie 2005), aceste cauze referitoare la neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive prin care se dispuneau autoritățile să reconstituie dreptul de proprietate al părților interesate, în timp ce, în speță, recurentul nu beneficia de o astfel de hotărâre, întrucât cele două acțiuni pe care le-a introdus au fost respinse de instanțele naționale. 32. În ceea ce privește posibilitatea ca reclamantul să se bucure pe deplin de teritoriul său, guvernul constată că, prin hotărârea din 21 septembrie 2000 (punctul 10 de mai sus), instanța de primă instanță este limitată să declare necesitatea unei noi puneri în posesie a terenului tuturor proprietarilor, fără a condamna comisia locală să pună în aplicare această măsură. Pe de altă parte, subliniază guvernul, în cazul în care Tribunalul ar fi dispus o nouă punere în posesie a terenurilor, acesta ar fi depășit obiectul acțiunii de la Curtea observă că reclamantul, deși dreptul său de proprietate pe parcela în litigiu a fost recunoscut de titlul de proprietate din 1 iulie 1999, este în imposibilitatea de a beneficia de această parcelă, întrucât aceasta este ocupată de terți care dețin, de asemenea, un titlu de proprietate asupra acesteia. 35. Cu toate acestea, posibilitatea de a se bucura de terenul .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Curtea ia notă de faptul că acțiunile reclamantului în revendicare și în anulare a titlului terților au fost respinse, deși expertizele efectuate în speță și concluziile instanțelor au fost unanime cu privire la faptul că răspunderea pentru această situație a fost impusă comisiei locale ca urmare a erorilor comise de aceasta în procedura de restituire a terenurilor (punctele 8, 10, 13 și 15 de mai sus). 37. Presupunând chiar că aceste soluții au avut un temei legal, adică legea nr. 18/1991 în temeiul căreia terților li s-a eliberat un titlu de proprietate și că au urmărit un scop legitim de a asigura respectarea principiului securității rapoartelor juridice, Curtea trebuie totuși să verifice dacă autoritățile naționale au menținut în acest caz un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor (a se vedea, printre altele, Sporrong și Lönnroth Suedia, Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, p. 26, § 69. 38. Trebuie să se constate că, deși reclamantul deține un titlu de proprietate valabil, acesta este privat de parcela sa de peste șapte ani, fără a fi primit o compensație sau un teren echivalent. Eforturile pe care le-a depus pentru a-și recupera proprietatea au fost în zadar până în prezent, în timp ce autoritățile locale nu au încercat să pună capăt acestei situații de care sunt responsabile. Mai mult decât atât, conform expertizei, instanțele naționale au menționat că, de altfel, deținerea terenurilor tuturor locuitorilor unei părți a satului a fost efectuată în mod eronat. 39. În aceste condiții, Curtea, fără să speculeze cu privire la rezultatul procedurii de delimitare a proprietății inițiate de solicitant, consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că echilibrul corect a fost rupt în speță și că recurentul a suportat și continuă să suporte o sarcină specială și exorbitantă. 41. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului și concluzionează că a existat și că aceasta continuă să fi încălcat art. 1 din Protocolul nr. 42. Reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii în revendicare și declară o lipsă de imparțialitate a instanțelor care, în opinia sa, au favorizat părțile pârâte. 43. În măsura în care litigiul reclamantului poate fi înțeles ca având legătură cu aprecierea probelor și cu rezultatul procedurii în fața instanțelor interne, Curtea amintește în primul rând că nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept săvârșite de o instanță internă, deoarece, în cazul în care Convenția garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează în același timp aprecierea probelor, materie care intră în domeniul principal al dreptului intern și al instanțelor naționale ( García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). 44. În ceea ce privește imparțialitatea instanțelor interne, aceasta amintește că judecătorii nu trebuie să manifeste un partid luat sau un prejudecat personal și că tribunalul trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (Pullar c. Regatul Unit, Hotărârea din 10 iunie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-III, § 30). 45. În speță, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie. El a putut prezenta, în diferite etape ale acesteia, argumentele pe care le consideră relevante pentru apărarea intereselor sale. În plus, deciziile de respingere a acțiunii sale au fost motivate, atât în primă instanță, cât și în recurs și recurs. 46. Prin urmare, presupunând chiar că respingerea acestei acțiuni a fost rezultatul unei erori, Curtea consideră că procedura în litigiu, în ansamblul său, a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În plus, aceasta nu poate detecta fapte verificabile care să permită Ö imparțialitatea judecătorilor. 47. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat. III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 48. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 49. Reclamantul solicită 13 400 EUR pentru satisfacția echitabilă, pretenție pe care o revendică după cum urmează: : 2 400 EUR pentru lipsa de acoperire a terenului, 1 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și 10 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit din cauza faptului că nu se poate bucura de bunurile sale integrale de mai mulți ani. 50. . . În ceea ce privește suma solicitată pentru prejudicii morale, acesta consideră că este excesiv și că, în orice caz, o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, în sine, o despăgubire satisfăcătoare pentru presupusul prejudiciu moral suferit. În ceea ce privește cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată, guvernul, susținând în același timp că reclamantul nu a prezentat nicio justificare în sprijinul cererii sale, nu se referă la acest fapt. În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare de fapt. Prin urmare, este necesar să se rezerve întreaga procedură și să se stabilească procedura ulterioară ținând seama de posibilitatea de a se ajunge la un acord între statul pârât și reclamant [art. 75 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. în fond excepție preliminară bazată pe neobosirea căilor de atac interne și o respinge Declară cererea admisibilă cu privire la spătarul întemeiat pe art. 1 din Protocolul 1 la Convenție și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Spuse că problema aplicării art. 41 din Convenție nu se află în stare În consecință, în întregime rezervă invită guvernul și reclamantul să îi adreseze în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintele Camerei are grijă să o stabilească dacă este necesar. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 3 iunie 2008, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte