AFFAIRE ALDEA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

24.01.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ALDEA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ALDEA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 36692/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 ianuarie 2008 DEFINIF 24/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă în cauza Aldea c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2008, Rend hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 36992/03) îndreptat împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Constantin Aldea și domnul Rozalia Aldea ( La 23 martie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului, prevalând dispozițiile articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Printr-o decizie din 30 decembrie 1986, Consiliul municipal al Bucureștiului a naționalizat apartamentul nr. 4 al reclamanților, situat la București, 7 rue Tincani, clădirea Z25, la parter, în secțiunea a șasea. Printr-un contract din 7 noiembrie 1996, statul vindea apartamentul la două treimi care locuiau acolo în calitate de chiriași (adică cumpărătorii). Acțiunea în revendicare și anularea contractului de vânzare La 1 august 2002, reclamanții au sesizat instanța de primă instanță din București cu o acțiune împotriva primăriei și cumpărătorilor, solicitându-i să acționeze împotriva primăriei și a cumpărătorilor. anularea deciziei de naționalizare, precum și a contractului de vânzare și restituirea apartamentului. Prin hotărârea din 18 decembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță instanța a primit parțial dreptul la acțiune, a ordonat anularea deciziei de naționalizare, i-a condamnat pe cumpărători să restituie apartamentul reclamanților, dar a respins cererea de anulare a contractului de vânzare, reținând buna credință a cumpărătorilor la încheierea contractului. Tribunalul de Primă Instanță consideră că naționalizarea apartamentului fusese ilegală. Părțile au făcut apel la tribunalul departamental din București. 10. Prin hotărârea din 16 aprilie 2003, tribunalul departamental din București a respins apelul reclamanților și a acordat dreptul la recursul cumpărătorilor. Tribunalul a modificat parțial hotărârea în cauză, respingând cererea de restituire a apartamentului. Cu toate acestea, el a precizat în mod expres că intenționa să mențină celelalte dispoziții ale hotărârii. 11. Tribunalul departamental a hotărât că Tribunalul de Primă Instanță a reținut pe bună dreptate ilegalitatea naționalizării. 12. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel de la București, care a respins recursul reclamanților. Cerere întemeiată pe Legea nr. 10/2001 13. La 29 iunie 2001, reclamanții au solicitat primăriei, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea apartamentului. 14. Prin hotărârea definitivă din 21 octombrie 2005, tribunalul departamental din București a primit dreptul la acțiune și a ordonat primăriei să examineze cererea reclamanților. 15. Din informațiile furnizate de reclamanți și de guvern reiese că cererea nu a fost examinată până în prezent. II. DREPTUL INTERN și PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ 16. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-44), Strain și alții c. România 57001/00, § 26 CEDO 2005 VII), Paduraru c. România 63252/00, § 38 53, CEDH 2005 XII (extracturi) și Porteanu c. România 4596/03, § 23-25, 16 februarie 2006). 17. 247/2005 a fost modificată prin Ordonanța de urgență a guvernului n 81 din 28 iunie 2007, publicată în Monitor Oficial din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele luate în mod abuziv de către stat. În conformitate cu art. 7 din titlul II, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței, guvernul trebuie să adopte un regulament privind desemnarea societății administrative a fondului. Proprietatea în drept asupra violării, în conformitate cu art. 1 din PROTOCOLUL 1 - CONVENȚIA 18. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de proprietate, din cauza vânzării apartamentului lor și a refuzului instanțelor de a anula această vânzare, în timp ce au constatat ilegalitatea naționalizării, prin anularea deciziei din 30 decembrie 1986 a Consiliului Municipal. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 20. Guvernul insistă asupra reformei instituite prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, care are ca obiectiv accelerarea procedura de restituire și, în cazul în care o astfel de restituire se dovedește imposibilă, acordarea unei despăgubiri constând într-o participare, în calitate de acționari, la un organism de plasament de valori mobiliare, și anume Proprietatea, organizat sub forma unei societăți pe acțiuni. 21. El concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele jurisprudenței Curții. 22. Reclamanții consideră, la rândul lor, că măsurile de despăgubire prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu sunt reale și efective, ținând cont de faptul că Fondul În plus, acestea arată că cererea lor întemeiată pe această lege nu a fost examinată până în prezent. 23. Curtea constată că, în speță, instanțele naționale au anulat decizia Consiliului Municipal din 30 decembrie 1986, reținând ilegalitatea naționalizării apartamentului. 24. Prin urmare, Comisia consideră că această constatare a ilegalității are ca efect recunoașterea indirectă și retroactivă a dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestui bun. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu a fost contestat sau infirmat până în prezent (a se vedea Sebastian Taub c. România, n 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006 Gabriel c. România, 25. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că, în speță, problema existenței unui bun nu este controversată. 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea în special Portanu menționat anterior § 32-35). 27. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față 28. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri (a se vedea Porteanu menționat anterior, punctul 32). 29. Curtea constată că ordonanța de urgență a guvernului 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele luate în mod abuziv de către stat. Cu toate acestea, Curtea constată că, până în prezent, Fondul de stat nu funcționează încă într-un mod care ar putea duce la acordarea efectivă a unei indemnizații. 30. Prin urmare, privarea de proprietate, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59). 31. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, combinat cu lipsa totală a despăgubirii, le-a cauzat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul 32. Prin urmare, în cazul de față s-a săvârșit o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 33, reclamanții se plâng că instanțele naționale nu au evaluat corect înscrisurile din dosar și au realizat o interpretare eronată a dreptului aplicabil. Ei invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, care se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 34. Curtea amintește jurisprudența constantă potrivit căreia nu este competentă să examineze o cerere privind erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par a fi susceptibile să fi condus la o încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție ( García Ruiz Spania [GC], n 30544/96, § 36. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind în mod evident nefondat, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. III. privind aplicarea art. 41 din Convenție 37. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea în natură a apartamentului și solicită în mod subsidiar repararea prejudiciului material care reprezintă valoarea apartamentului, estimat la 120 000 EUR, pe baza unui raport de expertiză din septembrie 2007, pe care îl plătesc la dosar. 39. De asemenea, reclamanții solicită 10 000 EUR pentru daune morale pentru starea de incertitudine pe care au suferit-o din cauza privării bunurilor lor. 40. Guvernul, la rândul său, consideră că valoarea apartamentului este de 104 625 EUR și, în acest sens, plătește în dosar un raport de expertiză din octombrie 2007. 41. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că o eventuală hotărâre de condamnare a statului ar putea constitui, prin el însuși, o despăgubire satisfăcătoare a prejudiciului moral invocat de solicitanți. În plus, consideră că suma solicitată în acest sens este excesivă. 42. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către statul apartamentului către terți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 43. În circumstanțele speței, Curtea consideră că restituirea apartamentului nr 4 situat în București 7 rue Tincani, clădirea Z25, La parter, secțiunea a șasea, ar plasa reclamanții cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele art. 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 44. În caz contrar, statul pârât ar proceda la o astfel de restituire în termen de trei luni luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că guvernul va trebui să plătească persoanelor interesate, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a apartamentului. 45. Având în vedere elementele furnizate de părți, precum și informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, aceasta estimează valoarea de piață actuală a bunului de 110 000 EUR. 46. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini, pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 47. Reclamanții solicită 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care le-au suportat în cadrul procedurii în fața Curții Acestea plătesc la dosar copii ale mai multor contracte de asistență judiciară privind procedurile interne, precum și facturi privind corespondența și traducerea, totalizând o sumă de 19 740 023 de lei românești vechi. 48. Guvernul arată că contractele de asistență judiciară furnizate de solicitanți au ca obiect proceduri în fața instanțelor naționale, în timp ce reclamanții nu au solicitat în mod expres rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața acestor instanțe. Acesta reamintește în acest sens că un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată decât în măsura în care a solicitat acest lucru. 49. Guvernul arată că nu se opune ca Curtea să acorde reclamanților o sumă pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată care sunt indiscutabile legate de procedură în fața Curții, cu condiția ca acestea să fie stabilite, necesare și să aibă o legătură cu cauza. 50. Curtea constată că reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pe care le-au suportat în cadrul procedurii în fața Curții, dar au furnizat totuși documente justificative pentru cheltuielile suportate la nivel național și în fața Curții și, prin urmare, consideră că intenționează să solicite rambursarea tuturor cheltuielilor. 51. Curtea amintește că un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, hotărând în echitate, Curtea consideră adecvată alocarea către solicitanți a 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 52. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție și inadmisibil pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 3 din Protocolul nr. 1 conform căruia nota pârâtă trebuie să restituie recurentelor apartamentul nr 4 situat în București, 7 rue Tincani, clădirea Z25, parter, secțiunea 6 în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție. că, în absența unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 110 000 EUR (cent 10 000 EUR) pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților 2 000 EUR (două mii EUR) pentru prejudicii morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului și ar trebui adăugate la acestea orice sume care pot fi datorate ca impozit sumele respective vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Stanley Naismith Boštjan Dl Zupančič Grefier Adjunct Președinte