AFFAIRE ERNEST c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE ERNEST c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A URNEST c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 2230/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 noiembrie 2008 DEFINITIVF 04/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Ernest c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei este o cerere (n 2230/02) îndreptat împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Florin Basarab Paul Ernest și Constantin Ion Doru Ernest ( La 7 ianuarie 2005, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, să se examineze, în același timp, admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamanții s-au născut în 1941 și 1943 și au locuit în București. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950, statul a preluat proprietatea părinților reclamanților, sis n 16 rue Lirei, la București, compus din trei apartamente și terenuri conexe. Revendicarea clădirii naționalizate și vânzarea unei părți din proprietate de către autorități Prin hotărârea din 10 octombrie 1996, Curtea Supremă de Justiție a anulat, la cererea procurorului general, o hotărâre definitivă din 11 ianuarie 1994 în favoarea reclamanților în cadrul unei prime acțiuni introduse de aceștia împotriva autorităților pentru a revendica un apartament din clădirea menționată anterior. După depunerea unei cereri de restituire în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, August 1996 reclamanții au avertizat, prin executor judiciar, chiriașii celorlalte două apartamente, S. și M., că orice contract de vânzare pe care l-ar încheia cu autoritățile în temeiul legii menționate anterior privind apartamentele în cauză ar fi nul din cauza caracterului ilegal al naționalizării. La 20 noiembrie 1996 și la 22 ianuarie 1997, în temeiul Legii nr. 112/1995, compania responsabilă cu administrarea proprietăților imobiliare de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 8 septembrie 1997, devenită definitivă în absența unei căi de atac, Tribunalul de Primă Instanță din București a dat dreptul la a doua acțiune în revendicare a integralei proprietăți a reclamanților împotriva Consiliului Municipal din București, pe motiv că statul nu avea un titlu valabil, deoarece naționalizarea era ilegală. În ianuarie și mai 1998, Primăria București i-a pus pe solicitanți în posesia unuia dintre cele trei apartamente ale clădirii și i-a informat că punerea lor în posesia celorlalte două apartamente nu ar putea interveni dacă contractele de vânzare încheiate de locatari cu autoritățile nu ar fi anulate. Acțiuni în anulare a contractelor de vânzare și acțiuni în revendicare inițiate de solicitanți în legătură cu apartamentele vândute O hotărâre definitivă din 6 septembrie 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție a respins o primă acțiune introdusă de reclamanți în anulare a contractelor de vânzare încheiate cu foștii chiriași S. și M. și întemeiată pe dreptul comun. În cadrul unei proceduri ulterioare, printr-o hotărâre definitivă din 15 septembrie 2000 În decembrie 2003, instanța de apel a Bucureștiului a respins o a doua acțiune în anulare a contractului de vânzare încheiat cu domnul, introdusă de solicitanți în temeiul Legii nr. 10/2001, pe motiv că a existat o autoritate a lucrului judecat. Între timp, printr-o decizie administrativă din 20 august 2003 pronunțată în temeiul Legii nr. 10/2001, Primăria București a primit parțial cererea reclamanților de restituire a imobilului naționalizat. precum și acordarea de despăgubiri pentru cele două apartamente vândute de către autorități. În lipsa unei căi de atac, această decizie a devenit definitivă. La 18 decembrie 2003, Primăria a emis un proces-verbal care pune reclamanții în posesia parcelei menționate anterior și care a fost semnat de părțile interesate. 10. Prin hotărârea definitivă din 15 octombrie 2004, instanța de apel din București a primit o nouă acțiune a reclamanților în anulare a contractului de vânzare încheiat cu S., acțiune întemeiată pe legea nr. 10/2001 și îndreptat împotriva primăriei și împotriva V.O., mostenitoare de S. După ce a respins excepția reținută de la autoritatea de lucru judecat, instanța de apel a hotărât că S.n. nu a fost de bună credință în momentul în care a achiziționat apartamentul. 11. Într-o acțiune în revendicare inițiată de reclamanți cu privire la apartamentul vândut chiriașului M., printr-o hotărâre definitivă din 29 aprilie 2009 noiembrie 2005, tribunalul județ din București a constatat nulitatea recursului în recurs (recurs) formulat de domnul și a confirmat hotărârea pronunțată la 7 iunie 2005 de instanța de primă instanță, care a decis că titlul în litigiul în acțiune era egal cu cel al dlui Proceduri pendinte referitoare la expulzarea foștilor chiriași, cumpărătorii apartamentelelor 12. După respingerea acțiunilor de revizuire formulate de V.O. și dl. împotriva hotărârilor menționate anterior din 15 octombrie 2004 și 29 noiembrie 2005, în 2007, reclamanții au introdus acțiuni de expulzare a foștilor chiriași care refuzau să părăsească cele două apartamente în cauză. 13. În ambele proceduri, prin hotărârile din 18 februarie și 29, februarie 2008, Tribunalul de Primă Instanță din București a fost parțial îndreptățit la acțiunile reclamanților și, constatând că din octombrie 2004 și respectiv iunie 2005 V.O. și respectiv dl. utilizau cele două apartamente în cauză fără nici un titlu, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În prezent, ambele proceduri sunt pendinte. II. Dreptul internațional pe termen lung 14. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârile Strein c. România, (n 57001/00, § 26 CEDO 2005-VII), Peduraru c. România 63252/00, § 38-53, CEDH 2005-XII (extracții) și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 mai 20, 17 ianuarie 2008). ÎN FAVOAREA VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 15. Reclamanții susțin că vânzarea pe teritoriul ambelor state membre Apartamentele din clădirea lor, a căror valabilitate a fost confirmată de instanțele interne, și din care rezultă recuperarea de proprietate a acestor apartamente au încălcat dreptul lor de a respecta bunurile lor, astfel cum este prevăzut la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 16. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitate 17. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. În observațiile sale din 14 aprilie 2005, guvernul consideră că hotărârile instanțelor interne care constată validitatea vânzării celor două Apartamentele în cauză nu constituiau o interferență în dreptul de proprietate al reclamanților recunoscut prin hotărârea definitivă din 8 septembrie 1997. În opinia sa, părțile interesate au avut posibilitatea de a-și apăra dreptul de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare împotriva terților cumpărători ai apartamentelelor care urmăresc să demonstreze caracterul preferențial al titlului lor și că instanțele interne compară titlurile concurente. În orice caz, guvernul consideră că, în cazul în care ar fi existat o interferență în dreptul reclamanților ca urmare a validării vânzării, aceasta era prevăzută de lege și era proporțională cu scopul urmărit, având în vedere interesul terților cumpărători ai apartamentelor și posibilitatea de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. 19. În observațiile lor ca răspuns din 18 mai 2005, reclamanții contestă diferitele soluții la care instanțele interne au ajuns în cadrul procedurilor inițiate cu privire la apartamentele în cauză, în timp ce a fost vorba despre naționalizarea ilegală a tuturor acestor apartamente în temeiul Decretului nr. 92/1950. 20. Curtea amintește deja că a statuat că vânzarea de către .. .. ..un bun ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... , citată anterior, § 39, 43 și 59. În plus, Curtea a constatat, de asemenea, într-o altă cauză pe care l-a încălcat la ë ă , obligaia sa pozitivă de a reaci în timp util și în mod coerent în raport cu problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor care au intrat în posesia sa în temeiul decretelor de naionalizare. Comisia a considerat că incertitudinea generală creată astfel este legată de solicitant, care este văzută în dreptul de a recupera întreaga proprietate a acestuia, în timp ce a dispus de o hotărâre definitivă de condamnare a statului la predare (Paduraru, citată anterior, § 112). Curtea amintește că, în cauze similare în cazul de față, în care reclamanții au obținut în cele din urmă anularea titlurilor de valoare ale terților achizitori sau în care titlul de proprietate al acestora le-a legat pe cele ale terților, Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 1 din protocol 1 pe baza jurisprudenței menționate anterior. Comisia a constatat că reclamanții au fost privați temporar de dreptul lor de proprietate și n 36476/03, §§ 51-53, 7 februarie 2008). 22. În speță, Curtea nu percepe nici un motiv de sine în afara abordării adoptate în cauzele menționate anterior, situația de fapt fiind în mod substanțial aceeași. În acest sens, Curtea constată că, pentru o perioadă de aproximativ șapte și respectiv opt ani, reclamanții s-au aflat în dreptul de a beneficia de dreptul lor de proprietate asupra apartamentelor menționate anterior, din cauza vânzării acestor bunuri de către autorități, în temeiul Legii nr. 112/1995, care permitea vânzarea numai a bunurilor naționalizate în mod legal. În ceea ce privește argumentele prezentate de guvern pentru a contesta existența unei ingerințe, Curtea face trimitere la jurisprudența menționată anterior. Comisia reamintește, de asemenea, că, într-o cauză similară, nu poate constitui o cale de atac pe care reclamanții trebuie să o utilizeze atunci când se plâng de un act pozitiv al autorităților, cum ar fi, în speță, dreptul de a se bucura de proprietatea pe care autoritățile trebuiau să o restituie acestora deoarece statul land a vândut unor terți ( Popescu și Dasoveanu c. România , n 24681/03, § 27-29, 19 iulie 2007). În plus, nu s-a invocat și s-a dovedit că reclamanții au o cale de atac efectivă, indiferent dacă este vorba de calea menționată anterior sau de altă cale, care le-ar fi permis să obțină repararea consecințelor neajunsurilor în ceea ce privește perioada menționată anterior (Vladut) Cu toate acestea, Curtea constată că, deși reclamanții au obținut în cele din urmă câștig de cauză în procedurile introduse împotriva terților cumpărători, aceștia nu au intrat efectiv în posesia celor două apartamente în cauză. Cu toate acestea, după încheierea procedurilor menționate anterior (punctele 10 și 11 de mai sus), refuzul terților de a părăsi aceste apartamente nu se bazează pe un titlu de proprietate sau pe un titlu de închiriere acordat de către Õ , astfel încât răspunderea acestuia din urmă să poată fi angajată, dacă este cazul, pentru perioada ulterioară celei menționate anterior. În orice caz, Curtea constată că sunt pendinte proceduri în fața instanțelor interne privind expulzarea terților și plata de către aceștia din urmă a despăgubirilor pentru incapacitatea de a ocupa apartamentele în perioada de după 15 octombrie 2004 și, respectiv, 29 noiembrie 2005, reclamanții având câștig de cauză în primă instanță 24. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că privarea reclamanților de dreptul lor de proprietate asupra celor două apartamente în cauză între 8 septembrie 1997, pe de o parte, și 15 octombrie 2004 și, respectiv, 29 noiembrie 2005 pe de altă parte, în ciuda demersurilor depuse pentru a obține restituirea acestor apartamente, combinată cu absența totală a despăgubirii în acest sens, a făcut ca părțile interesate să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. În scrisorile din 1 martie și 28 noiembrie 2001, reclamanții se plâng de la sfârșitul primei proceduri în anulare a contractelor de vânzare ale celor două apartamente, încheiate prin Hotărârea din 6 septembrie 2000, pe care le consideră inechitabile. Într-o scrisoare din 11 iunie 2004, ei denunță în esență o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil și a dreptului lor de a avea acces la o instanță în a doua procedură în anulare a contractului de vânzare al domnului, încheiat prin Hotărârea din 15 decembrie 2003 a instanței judecătorești de la București. Ei Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 26. Cu toate acestea, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la . În observațiile lor din 18 mai 2005, reclamanții solicită, cu titlu de satisfacție echitabilă, restituirea celor două apartamente în cauză, astfel încât acestea să poată intra în posesia lor. Solicitând repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a privării de proprietate timp de mai mulți ani, ei nu solicită alte sume ca urmare a prejudiciului material. 29. În observațiile sale din 6 iulie 2005, guvernul consideră că este necesar să se aștepte la încheierea procedurilor pendinte referitoare la anularea unuia dintre contractele de vânzare și la revendicarea altui apartament. În ceea ce privește prejudiciul moral, el consideră că o eventuală constatare a încălcării ar constitui o reparație suficientă a pretinsului prejudiciu moral. 30. Curtea amintește că a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din faptul că reclamanții au fost privați de dreptul de proprietate asupra celor două apartamente în cauză între 8 septembrie 1997 și, respectiv, 15 octombrie 2004 și 29 noiembrie 2005 pe de altă parte. Pe de altă parte, Comisia observă că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . noiembrie 2005, eliminarea obstacolelor care decurg din vânzarea acestor apartamente de către autorități pentru ca reclamanții să le preia efectiv, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. 31. Pe de altă parte, observând că cei interesați solicită repararea prejudiciului moral În acest sens, în alte cazuri similare, ar fi suferit din cauza privării de proprietate timp de mai mulți ani și mai mult decât a luat deja în considerare, în alte cauze similare, lipsa de responsabilitate a reclamanților asupra bunurilor lor vândute de autorități (a se vedea, mutatis mutandis, Radu c. România, nr 13309/03, § 49, 20 iulie 2006 și Penescu c. România, n 13075/03, § 41, 5 octombrie 2006), Curtea, acționând în mod echitabil, consideră că este necesar să se acorde fiecăruia dintre reclamanți 5 000 EUR pentru prejudicii morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 32. Instanțele nu au depus o cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate pentru procedurile în fața instanțelor interne sau în fața Curții. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 4 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte