AFFAIRE PAICU c. ROUMANIE

AFFAIRE PAICU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PAICU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 24744/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 noiembrie 2008 DEFINIF 25/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Paicu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 4 noiembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 24744/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M Angela Paicu ( La 23 mai 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 iulie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. În anul 2000, reclamanta a depus o cerere la comisia de departament de la Gorj pentru aplicarea Legii nr. 9/ O cerere de despăgubire pentru o clădire (casa și terenul) care îi aparținea la sud de Dobroudja (Dobrogea), înainte ca acest teritoriu să fie transferat în Bulgaria în temeiul Tratatului din 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria. Comisia departamentală și-a acceptat cererea și, ținând cont de dreptul de a fi despăgubită pentru, printre altele, o parcelă de 1 000 m în ceea ce privește casa, a fixat suma de despăgubire la 922 495 581 lei românești (ROL), adică aproximativ 51 500 EUR (EUR) la momentul faptelor. Prin decizia nr. 539 din 5 iulie 2002 ( Comisia Centrală pentru aplicarea legii nr. 9/1998 infirmă decizia nr. 14/2000, considerând în special că comisia departamentală ar fi trebuit să ia în considerare doar o parcelă de 100 m legată de casă pentru calcularea despăgubirii. Pe baza acestei decizii, printr-o nouă decizie nr. 24 din 6 iunie 2003 (decizie nr. 24/2003) confirmată la 30 ianuarie 2003 2004 Comisia departamentală a stabilit cuantumul indemnizațiilor datorate recurentei (clădirea menționată anterior, inclusiv o parcelă de 100 ) la 1 252 767 354 ROL, adică aproximativ 30 830 EUR. Recurentei i se plătește această sumă la 18 mai 2004. Între timp, recurenta sesizează tribunalul departamental din Gorj cu privire la o acțiune îndreptată împotriva comisiei centrale și a Ministerului de Finanțe și care tindea să anuleze decizia nr. 53 9/1998. Printr-o hotărâre din 27 septembrie 2002, tribunalul departamental a dat dreptul la acțiunea de la ..e.n. și, pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte. 14/2000 ar fi actualizate la plata efectivă. Această hotărâre a fost infirmată, cu privire la un recurs în recurs (recurs) al autorităților, la 4 decembrie 2002, dar a fost ulterior confirmată, cu privire la o cerere de revizuire a l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . noiembrie 2004 pronunțat de instanța de recurs din Craiova. Aceasta din urmă reține că reclamanta a făcut dovada faptului că a avut în proprietate un teren de 2 100 m legat de casa sa. În ianuarie 2005, reclamanta a solicitat autorităților să execute Decizia nr. 14/2000 și Hotărârea din 16 noiembrie 2004, plătindu-i despăgubirile actualizate pentru diferența de 900 m După ce a fost sfătuită să se adreseze direct conducerii finanțelor publice din Goj și departamentului de cancelarie al prim-ministrului însărcinat cu aplicarea legii nr. 9/1998, printr-o scrisoare din 23 februarie 2006, Comisia a primit o notificare din partea acestuia din urmă, având în vedere plata din 18 mai 2004 (punctul 6 în fine), aceasta primise, într-adevăr, 330 271 773 ROL mai mult decât suma care i-a fost datorată în temeiul hotărârii definitive din 27 septembrie 2002. La 15 februarie 2006, recurenta sesizează tribunalul departamental din Gorj cu privire la o acțiune îndreptată împotriva comisiei departamentale și a departamentului însărcinat cu Legea nr. 9/1998 pentru plata despăgubirii datorate acesteia în temeiul Deciziei nr. 14/2000 și al hotărârii din 16 februarie 2006 noiembrie 2004, calculat și actualizat la nivelul anului 2006. Prin hotărârea din 20 decembrie 2006, tribunalul județean a dat o parte din dreptul la acțiune din partea instanței. Constatând că hotărârea menționată anterior a ajuns la concluzia că reclamanta avea dreptul de a beneficia de despăgubiri pentru o parcelă de 900 m, având în vedere că aceasta primise deja despăgubiri pentru 100 m La 18 mai 2004, Tribunalul departamental a considerat că autoritățile trebuiau să plătească în avans 69 859,92 de noi lei românești (RON), adică aproximativ 440 de euro la data faptelor, actualizată în funcție de rata inflației începând cu 6 iunie 2003 și până la plata efectivă. 20 decembrie 2006, prin contestarea modului de calcul al diferenței de despăgubiri datorate și a celei de actualizare a acestei sume. Prin hotărârea definitivă din 7 noiembrie 2007, instanța de apel a lui Craiova a respins recursul la instanță ca nefondat, considerând că expertul a utilizat în mod corect criteriile de evaluare stabilite în decizia nr. Prin scrisoarea din 13 martie 2008, recurenta a informat Curtea că nu a dorit să fie executată hotărârea definitivă din 7 noiembrie 2007 a instanței de apel din Craiova, pe motiv că despăgubirea pentru diferența de 900 m nu a fost calculată corect. II. Potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică (I.I.) pentru perioada relevantă în speță, rata anuală a inflației a fost de aproximativ 46% în 2000, 34,5% în 2001, 22,5 % în 2002, 15 % în 2003 și 12 % în 2004 (Burzo c. România, nr. 75240/01, § 31 în fine, 4 martie 2008). ÎN CONFORMITATE CU VIOLAȚIILE ALUMINATE DE LA ARTICOLELE 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL N 13. În esență, recurenta se plânge că executarea tardivă, parțială și inechivocă a Deciziei nr. 14/2000 și a hotărârii din 16 noiembrie 2004, în ceea ce privește despăgubirea sa pentru plata integrală a unei parcele de 1 000 , și-a încălcat dreptul de acces la o instanță și dreptul la respectarea bunurilor sale. Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, așa cum sunt exprimate în părțile lor relevante în speță art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 14. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 16. 24/2003, guvernul susține că reclamanta și-a primit plata cu 330 271 773 ROL mai mult decât suma care i-a fost datorată în temeiul hotărârii definitive din 27 septembrie 2002, confirmată prin hotărârea definitivă din 16 noiembrie 2004 a Tribunalului de apel din Craiova. 24/2003 evaluând suma datorată, chiar dacă aceasta a fost anterioară hotărârii menționate anterior, ar reprezenta o execuție, în spiritul acestei hotărâri, chiar mai favorabilă reclamantei. 17. Recurenta consideră că este absurd să se ajungă la concluzia că autoritățile și-au îndeplinit obligația de a-i plăti despăgubirile la care avea dreptul, printre altele, pentru o parcelă de 1 000 m (decizia nr. 14/2000 și hotărârea definitivă din 27 septembrie 2002), prin acordarea unei despăgubiri în temeiul deciziilor nr. 539/2002 și 24/2003, care nu lua în considerare decât o parcelă de 100 m 18. Curtea reamintește că, în mai multe cauze, Curtea a ajuns deja la concluzia că omisiunea autorităților, fără o justificare valabilă, de a executa într-un termen rezonabil o decizie definitivă pronunțată împotriva lor cu privire la aceasta, prin încălcarea dreptului de acces la o instanță, precum și a dreptului la respectarea bunurilor (Acatrinei c. România, n 7114/02, § 40, 26 octombrie 2006, Metaxas c. Grecia, 8415/02, § 26, 27 mai 2004, Prodan c. Moldova, n 49806/99, § 54-55, CEDO 2004-III (extracturi) 19. În speță, Curtea arată că, prin hotărârea din 27 septembrie 2002, confirmată în ultimă instanță prin hotărârea din 16 noiembrie 2004, instanțele interne au anulat decizia administrativă nr. 539/2002, în temeiul căreia a fost pronunțată decizia nr. 24/2003 și a fost plătită în mod gratuit o compensație pentru, printre altele, o parcelă de 100 m legată de casa sa. Confirmând decizia 14/2000, instanțele au precizat, în considerentele care explicau dispozitivul, că recurenta avea dreptul să primească despăgubiri pentru o parcelă de 1 000 , și nu 100 numai, despăgubiri care ar fi actualizate în momentul plății efective. Prin urmare, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A se vedea, mutatis mutandis, Beshiri și alții c. Albania, nr. 7335/03, § 62, 99 și 100, 22 august 2006). 20. Reamintind că Convenția are ca scop protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective (Airey c. Irlanda, 9 octombrie 1979, § 24, seria A n 32), Curtea nu poate accepta ca plata, la 18 mai 2004, a sumei stabilite prin Decizia nr. 24/2003 să poată fi considerată ca execuție integrală și efectivă a Deciziei nr. 14/2000 și a hotărârii din 27 septembrie 2002. Curtea constată că, după plata menționată anterior, autoritățile au refuzat să o pronunțe pe reclamantă pentru o parcelă de 1 000 m (punctul 8 de mai sus), întrucât, în termeni absoluți, suma percepută era chiar mai mare decât suma care îi era datorată în temeiul hotărârii definitive din 27 septembrie 2002.21, Curtea constată că plata din 18 mai 2004 a fost efectuată în temeiul deciziilor n 239/2002 și 24/2003, fie exact cele pe care tribunalele le-au anulat prin hotărârea de executare. Un astfel de refuz al administrației de a se supune unei hotărâri definitive care a constatat dreptul de a fi despăgubit, printr-o sumă actualizată, pentru o parcelă de 1 000 m, profitând de deprecierea monedei naționale între deciziile n 14/2000 și 24/2003 (punctul 12 de mai sus) înseamnă a face ineficientă o întreagă procedură judiciară în care recurenta și-a contestat cu succes despăgubirea pentru o parcelă de numai 100 m. 22. noiembrie 2007, Curtea de apel de la Craiova a confirmat că, în ciuda hotărârii definitive din 16 noiembrie 2004, reclamanta nu a fost despăgubită pentru diferența de 900 m de teren și a condamnat autoritățile să corecteze această deficiență în ceea ce privește diferența de despăgubire (punctele 9 și 10 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea observă că: după pronunțarea hotărârii din 7 noiembrie 2007, recurenta a indicat că nu dorește ca această hotărâre să fie executată, pe de altă parte, în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Observând că diferența de despăgubiri a fost stabilită de instanțele judecătorești în land de o procedură contradictorie, pe baza unei expertize, Curtea consideră că, având în vedere poziția la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Septembrie 2002, confirmat de hotărârea din 16 noiembrie 2004 privind dreptul recurentei de a fi despăgubită pentru parcela de 1 000 m 23. Având în vedere cele de mai sus, având în vedere lipsa oricărui motiv relevant care ar putea justifica refuzul autorităților competente de a executa hotărârea din 16 noiembrie 2004, precum și lipsa lor de răspundere în această privință după 7 noiembrie 2007, Curtea consideră că termenul de aproape trei ani în cursul căruia prima hotărâre menționată anterior nu a fost executată efectiv, termen excesiv în temeiul jurisprudenței Curții în această privință ( Becciu c. Moldova , n 33647/04, § 28, 13 noiembrie 2007, Pridatchenko și alții c. Rusia , n 2191/03 și altele, § 53 și 60, 21 iunie 2007) a retras orice efect util dreptului de acces la o instanță a recurentei, aducând, de asemenea, atingere dreptului său la respectarea bunurilor sale. 24. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolelor 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii autorităților în executarea efectivă a hotărârii din 16 noiembrie 2004. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge de deznodământul procedurilor în care au fost pronunțate hotărârile din 4 decembrie 2002 și 7 noiembrie 2007 ale instanței de apel din Craiova. Pe baza articolului 1 din protocol 1, Comisia consideră, în esență, că a suferit o încălcare în dreptul său la respectarea bunurilor sale din cauza deciziei nr. 539/2002, a întârzierii în plată, la 18 mai 2004, a sumei datorate în temeiul deciziilor nr. 539/2002 și 24/2003, precum și a faptului că Legea 9/1998 nu îi permite să fie despăgubită pentru integralitatea terenului de 2 100 de metri din care a fost privată în 1940. 26. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât o singură dată consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 498 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza despăgubirii parțiale și tardive pentru proprietatea de care a fost privată; de asemenea, aceasta solicită 60 000 EUR pentru prejudiciul moral pentru suferința suferită în cadrul procedurilor de acordare a despăgubirilor. 29. Guvernul contestă pretențiile recurentei. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 1 200 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a întârzierii în executarea obligațiilor de către autoritățile care le revin în temeiul hotărârii din 16 noiembrie 2004 a instanței din Craiova. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 31. Recurenta nu a depus o cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate pentru procedurile în fața instanțelor interne sau în fața Curții. Interese moratorii 32. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L 1 Din cauza întârzierii în executarea efectivă de către autoritățile de la Tribunalul din 16 noiembrie 2004 A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 200 EUR (mii de mii două sute de euro), care urmează să fie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care o poate plăti de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 25 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

PAICU c. ROUMANIE

(Requête n

o

24714/03)

ARRÊT

STRASBOURG

25 novembre 2008

DÉFINITIF

25/02/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Paicu c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 novembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

24714/03) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Angela Paicu («

la requérante

»), a saisi la Cour le 23 mai 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 10 juillet 2007, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article

29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1926 et réside à Târgu-Jiu.

5.

En 2000, la requérante déposa auprès de la commission départementale de Gorj pour l’application de la loi n

o

9/1998 («

la commission départementale

» et «

la loi n

o

9/1998

») une demande d’indemnisation pour un immeuble (maison et terrains) qui lui avait appartenu au sud de la Dobroudja (Dobrogea), avant que ce territoire ne soit transféré à l’Etat bulgare en vertu du traité du 7 septembre 1940 entre la Roumanie et la Bulgarie.

6.

Par une décision n

o

14 du 15 novembre 2000 («

la décision n

o

14/2000

»), la commission départementale accueillit sa demande et, prenant en compte le droit de l’intéressée d’être dédommagée pour, entre autres, une parcelle de 1

000 m

2

afférente à la maison, fixa le montant de l’indemnisation à 922

495

581 lei roumains (ROL), soit environ 51

500

euros (EUR) à l’époque des faits. Par une décision n

o

539 du

5 juillet 2002 («

la décision n

o

539/2002

»), la commission centrale pour l’application de la loi

n

o

9/1998 infirma la décision n

o

14/2000, considérant notamment que la commission départementale aurait dû prendre en compte seulement une parcelle de 100 m

2

afférente à la maison pour le calcul de l’indemnisation. Sur la base de cette décision, par une nouvelle décision n

o

24 du 6 juin 2003 («

la décision n

o

24/2003

»), confirmée le 30

janvier

2004, la commission départementale fixa le montant des indemnités dues à la requérante (immeuble précité, dont une parcelle de 100

m

2

) à 1

252

767

354 ROL, soit environ 30

830 EUR. La requérante s’est vu verser cette somme le 18 mai 2004.

7.

Entre-temps, la requérante saisit le tribunal départemental de Gorj d’une action dirigée contre la commission centrale et le ministère des Finances et qui tendait à l’annulation de la décision n

o

539/2002. L’intéressée sollicitait aussi le paiement des sommes dues en vertu de la décision n

o

14/2000, actualisées selon la loi n

o

9/1998. Par un jugement du 27 septembre 2002, le tribunal départemental fit droit à l’action de l’intéressée et, s’appuyant sur les pièces du dossier ainsi que sur les lois n

os

9/1998 et 50/1991, jugea qu’il convenait de lui octroyer des dédommagements correspondant à une parcelle de 1

000 m

2

et annula la décision n

o

539/2002. Dans ses considérants, il indiqua que les sommes fixées par la décision n

o

14/2000 seraient actualisées lors du paiement effectif. Ce jugement fut infirmé, sur un pourvoi en recours (

recurs

) des autorités, le 4 décembre 2002, mais fut ensuite confirmé, sur une demande en révision de l’intéressée, par un arrêt définitif du 16

novembre 2004 rendu par la cour d’appel de Craiova. Cette dernière retint que la requérante avait fait la preuve qu’elle avait eu en propriété un terrain de 2

100 m

2

afférent à sa maison.

8.

A partir de janvier 2005, la requérante sollicita les autorités d’exécuter la décision n

o

14/2000 et l’arrêt du 16 novembre 2004, en lui payant l’indemnisation actualisée pour la différence de 900 m

2

de terrain. Après avoir été conseillée de s’adresser successivement à la direction des finances publiques de Goj et au département de la chancellerie du premier ministre chargé de l’application de la loi n

o

9/1998, par une lettre du 23

février 2006, l’intéressée s’est vu notifier par ce dernier qu’au vu du paiement du 18 mai 2004 (paragraphe 6

in fine

), elle avait en effet encaissé 330

271

773 ROL de plus que le montant qui lui était dû en vertu du jugement définitif du 27

septembre 2002.

9.

Le 15 février 2006, la requérante saisit le tribunal départemental de Gorj d’une action dirigée contre la commission départementale et le département chargé de la loi n

o

9/1998 pour le paiement de l’indemnisation qui lui était due en vertu de la décision n

o

14/2000 et de l’arrêt du 16

novembre 2004, calculée et actualisée au niveau de l’année 2006. Par un jugement du 20 décembre 2006, le tribunal départemental fit droit en partie à l’action de l’intéressée. Constatant que l’arrêt précité avait conclu que la requérante était en droit de se voir octroyer des dédommagements pour une

parcelle de 900 m

2

, vu qu’elle avait déjà perçu l’indemnisation pour

100 m

2

le 18 mai 2004, et s’appuyant sur un rapport d’expertise, le tribunal départemental jugea que les autorités devaient payer à l’intéressée un montant de 69

859,92 nouveaux lei roumains (RON), soit environ

20

440 EUR à l’époque des faits, actualisé selon le taux d’inflation à partir du 6

juin 2003 et ce, jusqu’au paiement effectif.

10.

La requérante forma un recours contre le jugement du

20 décembre 2006, en contestant la manière de calcul de la différence d’indemnisation due et celle d’actualisation de ce montant. Par un arrêt définitif du 7

novembre 2007, la cour d’appel de Craiova rejeta le recours de l’intéressée comme mal fondé, considérant que l’expert avait correctement utilisé les critères d’évaluation fixés dans la décision n

o

24/2003 pour l’indemniser pour la parcelle de 900 m

2

de terrain.

11.

Par une lettre du 13 mars 2008, la requérante informa la Cour qu’elle ne souhaitait pas voir exécuter l’arrêt définitif du 7

novembre 2007 de la cour d’appel de Craiova, au motif que l’indemnisation pour la différence de 900 m

2

n’avait pas été calculée correctement.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

12.

Selon les renseignements fournis par l’Institut national de la statistique (l’INSEE), pour la période pertinente en l’espèce, le taux d’inflation annuel a été d’environ 46

% en 2000, 34,5

% en 2001, 22,5

% en 2002, 15

% en 2003 et 12

% en 2004 (

Burzo c. Roumanie

, n

o

75240/01, § 31

in fine

, 4 mars 2008).

EN DROIT

I.

SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DES ARTICLES 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N

o

1

13.

La requérante se plaint en substance que l’exécution tardive, partielle et ineffective de la décision n

o

14/2000 et de l’arrêt du 16

novembre 2004, s’agissant de son dédommagement pour l’intégralité d’une parcelle de 1

000

m

2

, a porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal et à son droit au respect de ses biens. Elle invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellés dans leurs parties pertinentes en l’espèce

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

14.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

15.

La Cour constate que cette partie de la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

16.

S’appuyant sur le paiement, le 18 mai 2004, des indemnités fixées par la décision n

o

24/2003, le Gouvernement soutient que la requérante s’est vu verser 330

271

773 ROL de plus que le montant qui lui était dû en vertu du jugement définitif du 27

septembre 2002, confirmé par l’arrêt définitif du 16 novembre 2004 de la cour d’appel de Craiova. L’octroi des indemnités par la décision n

o

24/2003 réévaluant la somme due, même s’il a été antérieur à l’arrêt précité, représenterait une exécution, dans l’esprit de cet arrêt, encore plus favorable à la requérante.

17.

La requérante considère qu’il serait absurde de conclure que les autorités ont rempli leur obligation de lui payer les dédommagements auxquels elle avait droit pour, entre autres, une parcelle de 1

000 m

2

(décision n

o

14/2000 et jugement définitif du 27 septembre 2002) en lui versant, en vertu des décisions n

os

539/2002 et 24/2003, une indemnisation qui ne prenait en compte qu’une parcelle de 100 m

2

.

18.

La Cour rappelle qu’elle a déjà conclu dans plusieurs affaires que l’omission des autorités, sans justification valable, d’exécuter dans un délai raisonnable une décision définitive rendue à leur encontre s’analyse en une violation du droit d’accès à un tribunal ainsi que du droit au respect des biens (

Acatrinei c. Roumanie

, n

o

7114/02, §

40, 26 octobre 2006,

Metaxas c.

Grèce

, n

o

8415/02, § 26, 27 mai 2004,

Prodan c.

Moldavie

, n

o

49806/99, §§ 54-55, CEDH 2004-III (extraits)).

19.

En l’espèce, la Cour relève que, par le jugement du 27

septembre

2002, confirmé en dernier ressort par l’arrêt du

16 novembre 2004, les tribunaux internes ont annulé la décision administrative n

o

539/2002, en vertu de laquelle avait été rendue la décision n

o

24/2003 et avait été versée à l’intéressée une indemnisation pour, entre autres, une parcelle de 100 m

2

afférente à sa maison. Confirmant la décision

n

o

14/2000, les tribunaux ont précisé, dans les considérants qui expliquaient le dispositif, que la requérante avait le droit de se voir indemniser pour une parcelle de 1

000

m

2

, et non de 100

m

2

seulement, indemnisation qui serait actualisée au moment du paiement effectif. Dès lors, la Cour estime qu’à la suite de l’arrêt susmentionné, les autorités avaient l’obligation d’indemniser l’intéressée, en lui versant une somme actualisée conformément à la décision n

o

14/2000, pour une parcelle de 1

000 m

2

, et que cette dernière avait une «

espérance légitime

» d’être indemnisée pour l’immeuble ainsi défini (voir,

mutatis mutandis

,

Beshiri et autres c. Albanie

, n

o

7352/03, §§

62, 99 et 100, 22 août 2006).

20.

Rappelant que la Convention a pour but de protéger des droits non pas théoriques ou illusoires, mais concrets et effectifs (

Airey c. Irlande

, 9

octobre 1979, §

24, série

A n

o

32), la Cour ne saurait accepter que le versement, le 18 mai 2004, de la somme fixée par la décision n

o

24/2003 puisse passer pour une exécution intégrale et effective de la décision n

o

14/2000 et du jugement du 27

septembre 2002. La Cour observe qu’après le paiement précité, les autorités ont refusé d’indemniser la requérante pour une parcelle de 1

000 m

2

(paragraphe 8 ci-dessus), considérant qu’en termes absolus la somme perçue était même supérieure à celle qui lui était due en vertu du jugement définitif du 27

septembre 2002.

21.

Or, la Cour observe que le paiement du 18 mai 2004 a été effectué en vertu des décisions n

os

239/2002 et 24/2003, soit précisément celles que les tribunaux ont annulées par le jugement à exécuter. Un tel refus de l’administration de se plier à un jugement définitif ayant constaté le droit de l’intéressée d’être indemnisée, par une somme actualisée, pour une parcelle de 1

000 m

2

, en tirant avantage de la dépréciation de la monnaie nationale entre les décisions n

os

14/2000 et 24/2003 (paragraphe 12 ci

‑

dessus), revient à rendre inefficace toute une procédure judiciaire dans laquelle la requérante avait contesté avec succès son indemnisation pour une parcelle de 100 m

2

seulement.

22.

D’ailleurs, dans une procédure postérieure, par un arrêt définitif du 7

novembre 2007, la cour d’appel de Craiova a confirmé que, malgré l’arrêt définitif du 16 novembre 2004, la requérante n’avait pas été indemnisée pour la différence de 900 m

2

de terrain et a condamné les autorités à corriger cette défaillance en lui octroyant la différence d’indemnisation (paragraphes 9 et 10 ci

‑

dessus). Néanmoins, la Cour observe qu’après le prononcé de l’arrêt du 7 novembre 2007, la requérante a indiqué qu’elle ne souhaitait pas voir exécuter cet arrêt, puisqu’elle contestait ses conclusions. Observant que la différence d’indemnisation a été établie par les tribunaux à l’issue d’une procédure contradictoire, sur la base d’une expertise, la Cour considère que, vue la position de l’intéressée quant à l’exécution de l’arrêt du

7

novembre 2007, les autorités ne sauraient plus, après cette date, être tenues pour responsables de l’inexécution effective et intégrale du jugement du 27

septembre 2002, confirmé par l’arrêt du 16 novembre 2004 et relatif au droit de la requérante d’être indemnisée pour la parcelle de 1

000 m

2

.

23.

Au vu de ce qui précède, compte tenu de l’absence de toute raison pertinente susceptible de justifier le refus des autorités compétentes d’exécuter l’arrêt du 16 novembre 2004 ainsi que de leur défaut de responsabilité à cet égard après le 7 novembre 2007, la Cour estime que le délai de presque trois ans pendant lequel le premier arrêt précité n’a pas été exécuté de manière effective, délai excessif en vertu de la jurisprudence de la Cour en la matière (

Becciu c. Moldova

, n

o

32347/04, § 28, 13 novembre 2007,

Pridatchenko et autres c. Russie

, n

os

2191/03 et autres, §§ 53 et 60, 21

juin 2007), a ôté tout effet utile au droit d’accès à un tribunal de la requérante, portant également atteinte à son droit au respect de ses biens.

24.

Partant, la Cour considère qu’il y a eu violation des articles

6

§

1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 en raison du retard des autorités dans l’exécution effective de l’arrêt du 16 novembre 2004.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

25.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de l’issue des procédures dans lesquelles furent rendues les arrêts des 4

décembre 2002 et 7 novembre 2007 de la cour d’appel de Craiova. Sur le fondement de l’article 1 du Protocole

n

o

1, elle estime en substance avoir subi une atteinte dans son droit au respect de ses biens en raison de la décision n

o

539/2002, du retard dans le paiement, le 18 mai 2004, du montant qui lui était dû en vertu des décisions n

os

539/2002 et 24/2003, et du fait que la loi

n

o

9/1998 ne lui permet pas d’être indemnisée pour l’intégralité du terrain de 2

100 m

2

dont elle a été privée en 1940.

26.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

27.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

28.

La requérante réclame 112

498 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi en raison de l’indemnisation partielle et tardive pour l’immeuble dont elle a été privée. Elle demande aussi 60

000 EUR au titre du préjudice moral pour les souffrances éprouvées lors les procédures relatives à l’octroi des dédommagements.

29.

Le Gouvernement conteste les prétentions de la requérante.

30.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre les violations constatées et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 1

200 EUR au titre du préjudice moral subi du fait du retard dans l’exécution par les autorités des obligations leur incombant en vertu de l’arrêt du

16 novembre 2004 de la cour d’appel de Craiova.

B.

Frais et dépens

31.

La requérante n’a pas soumis de demande de remboursement des frais et dépens exposés pour les procédures devant les juridictions internes ou devant la Cour.

C.

Intérêts moratoires

32.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant aux griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 et relatifs à l’exécution de l’arrêt du 16 novembre 2004, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 en raison du retard dans l’exécution effective par les autorités de l’arrêt du 16 novembre 2004

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 1

200 EUR (mille deux cents euros), à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur

au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 novembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep

Casadevall

Greffier

Président