SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BUICĂ C. ROMÂNIA (solicitarea nr. 14001/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 martie 2010 DEFINIF 30/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Buică c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 martie 2010, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 14001/06) îndreptată împotriva României și din care o resortisantă a acestui stat, M. La 29 martie 2006, Vasilica Buică (adică reclamanta, a sesizat Curtea la 29 martie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 5 martie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Comisia locală pentru punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991 privind domeniul de aplicare a legii: ( a) comisia locală a recunoscut recurentei dreptul de a primi dreptul de proprietate pe un teren de 2,21 ha situat la Câmpulung. În urma emiterii certificatului, aceaceasta a fost pusă în posesia suprafeței de teren menționate anterior, cu excepția unei parcele de 7 800 m Prin hotărârea definitivă din 11 aprilie 1995, tribunalul județ din Argeș a ordonat comisiei să pună în posesia parcelei de 7 800 m, în conformitate cu atestatul. La 10 iunie 1998, recurenta a primit un titlu de proprietate pentru o suprafață de teren de 1,717 ha. La 23 aprilie 2003, recurentei i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru restul terenului de 2,21 ha, adică o suprafață de teren de 3 038 m, formată din trei parcele, dintre care unul de 476 m a treia parcelă Cu toate că reclamanta a fost pusă în posesia acestor trei parcele, ea a constatat ulterior că societăților comerciale C., A. și P. li s-au eliberat titluri de proprietate pe aceleași parcele și că aceste titluri au fost ulterior atestate. În urma a două proceduri judiciare, reclamanta a reușit să-și prevaleze dreptul de proprietate asupra La 1 iulie 2003, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Campulung cu privire la o acțiune în revendicare împotriva societății P. ( La o dată nespecificată, societatea a formulat o cerere reconvențională de anulare a titlului de proprietate din 23 aprilie 2003 emis recurentei și a susținut că a dobândit dreptul de proprietate pe teren și pe baza unui contract de vânzare încheiat la 1 aprilie 2003 iulie 1999 cu o altă societate comercială, pe care a inclus-o în registrul funciar la 7 iulie 1999. 11. Printr-o hotărâre din 11 decembrie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a acceptat acțiunea recurentei, a respins cererea reconvențională a societății și i-a ordonat acesteia din urmă să predea terenul și construcțiile aferente persoanei în cauză. Tribunalul a considerat că titlul de proprietate emis recurentei îl lua din contractul de vânzare din 1 iulie 1999. 12. Prin hotărârea din 2 martie 2004, Curtea de Apel de la Pitesti a primit apelul societății, a respins acțiunea, a acceptat cererea reconvențională și, prin urmare, a anulat titlul de proprietate al reclamantei în partea sa privind terenul de 476 m. Curtea de Apel reține că hotărârea 11 aprilie 1995 nu stabilise locația terenului care urma să fie atribuit recurentei și că dreptul de proprietate pe teren revendicat în speță era dobândit de societatea P. Prin urmare, Curtea de Apel a considerat că, din greșeală, recurentei i se eliberase un titlu de proprietate pe terenul în litigiu. 13. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel de la Pitești, care a respins recursul recurentei. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 14. Dreptul intern relevant este descris în cauza Toșcuță și în alte cauze c. România § 26-28, 36900/03, 25 noiembrie 2008. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor din cauza anulării titlului său de proprietate prin hotărârea definitivă din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel de la Pitești. Aceasta invocă art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Guvernul consideră că interferența suferită de recurentă era prevăzută de lege, că aceasta urmărea un scop legitim, fie aplicarea corectă a legii, și că aceasta respecta echilibrul corect între interesele părților și că reclamanta a utilizat calea oferită de Legea nr. 10/2001 și că i se permite astfel să obțină despăgubiri pentru pierderea suferită. 18. Curtea constată că recurenta dispunea de un titlu de proprietate emis la 23 aprilie 2003, care a fost anulat în partea sa privind terenul de 476 m în urma unei proceduri finalizate prin hotărârea definitivă din 30 septembrie 2005, anularea a avut ca efect privarea reclamantei de proprietatea sa, fie de terenul menționat anterior, în sensul celei de a doua teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 19. Curtea amintește că o privare de proprietate care intră sub incidența acestui standard nu poate fi justificată decât dacă se demonstrează în special că aceasta a intervenit din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. În plus, orice interferență în exercitarea proprietății trebuie să îndeplinească criteriul proporționalității. Trebuie menținut un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. Preocuparea de a asigura un astfel de echilibru este inerentă întregii convenții. Curtea reamintește, de asemenea, că echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă ( România [GC], nr. 28342/95, § 78 și 79, CEDO 1999-VII. 20. Curtea consideră, prin urmare, că anularea titlului de proprietate în litigiu a fost justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților interne și fără ca recurentei să i se fi plătit vreo compensație sau să i se propună un teren echivalent (Toșcuță și altele, citată anterior, punctul 38). În măsura în care guvernul susține că reclamanta poate beneficia de o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare, în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia fondul nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei indemnizații (a se vedea, printre altele, Faimblat c. România, nr 23066/02, § 40, 13 ianuarie 2009). Prin urmare, Curtea concluzionează că echilibrul corect a fost rupt în speță și că recurenta a suferit o sarcină specială și exorbitantă prin faptul că a fost privată de dreptul său de proprietate pe teren în litigiu, precum și de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privință; prin urmare, s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 23. În esență, recurenta invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, considerând că Curtea de Apel de la Pitești nu a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în speță și nu a examinat în detaliu documentele din dosar. 24. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele convenției. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 840 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, din care 19 080 EUR contravaloarea terenului în litigiu și 9 760 EUR reprezentând valoarea estimată a construcțiilor care au fost construite acolo; de asemenea, persoana în cauză solicită 15 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul contestă metodologia utilizată în raportul de expertiză prezentat de reclamantă și consideră, pe baza informațiilor furnizate de Camera de Observații Publice de Pitești, că valoarea terenului în litigiu ar putea fi de aproximativ 8 900 EUR. În ceea ce privește construcțiile construite pe teren, el observă că problema construcțiilor nu a făcut obiectul procedurilor interne și solicită Curții să respingă această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că o simplă constatare a încălcării ar putea constitui, prin sine, o reparație satisfăcătoare. 28. Curtea amintește că a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr 1 numai din cauza anulării titlului de proprietate emis recurentei în partea sa care vizează terenul de 476 m Prin urmare, nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și cererea de despăgubire a prejudiciului material care vizează construcțiile construite pe teren și o respinge. În ceea ce privește valoarea terenului în litigiu, Curtea, pe baza informațiilor furnizate de părți, îl estimează la 15 000 EUR și acordă această sumă persoanei în cauză pentru prejudiciul material. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantei 3 000 EUR în acest sens. Recurenta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (cinsprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (b) de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 30 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
BUICĂ c. ROUMANIE
(Requête n
o
14001/06)
ARRÊT
30 mars 2010
30/06/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Buică c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mars 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
14001/06) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Vasilica Buică («
la requérante
»), a saisi la Cour le 29 mars 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 5 mars 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
La requérante est née en 1940 et réside à Constanța.
5.
Par une attestation du 28 octobre 1991 («
l'attestation
»), la commission locale pour l'application de la loi n
o
18/1991 sur le domaine foncier («
la commission locale
») reconnut à la requérante le droit de se voir reconstituer le droit de propriété sur un terrain de 2,21 ha situé à Câmpulung. Suite à la délivrance de ladite attestation, elle fut mise en possession de la surface de terrain susmentionnée, à l'exception
d'une parcelle de 7
800 m
2
.
6.
Par un arrêt définitif du 11 avril 1995, le tribunal départemental d'Argeș ordonna à la commission de mettre l'intéressée en possession de la parcelle de 7
800 m
2
, conformément à l'attestation.
7.
Le 10 juin 1998, la requérante se vit délivrer un titre de propriété pour une surface de terrain de 1,717 ha.
8.
Le 23 avril 2003, la requérante se vit délivrer un titre de propriété pour le restant du terrain de 2,21 ha, soit une surface de terrain de 3 038 m
2
, formée de trois parcelles, dont une de 476 m
2
(«
la troisième parcelle
»). La requérante fut mise en possession de ces trois parcelles, mais elle constata par la suite que les sociétés commerciales C., A. et P. s'étaient vu délivrer des titres de propriété sur les mêmes parcelles, et que ces titres étaient postérieurs à son attestation. A la suite de deux procédures judiciaires, la requérante réussit à faire prévaloir son droit de propriété sur les
deux premières surfaces de terrain à l'égard des sociétés commerciales
9.
Le 1
er
juillet 2003, la requérante saisit le tribunal de première instance de Câmpulung d'une action en revendication contre la société P. («
la société
»), afin de se voir restituer la troisième parcelle, ainsi que les constructions qui s'y trouvaient édifiées.
10.
A une date non précisée, la société forma une demande reconventionnelle en annulation du titre de propriété du 23 avril 2003 délivré à la requérante. Elle faisait valoir qu'elle avait acquis le droit de propriété sur le terrain et lesdites constructions sur le fondement
d'un contrat de vente conclu le 1
er
juillet 1999 avec une autre société commerciale, droit qu'elle avait par ailleurs fait inscrire dans le registre foncier le 7 juillet 1999.
11.
Par un jugement du 11 décembre 2003, le tribunal de première instance fit droit à l'action de la requérante, rejeta la demanda reconventionnelle de la société et ordonna à cette dernière de remettre le terrain et les constructions afférentes à l'intéressée. Le tribunal estima que le titre de propriété délivré à la requérante l'emportait sur le contrat de vente du 1
er
juillet 1999.
12.
Par un arrêt du 2 mars 2004, la cour d'appel de Pitești accueillit l'appel de la société, rejeta l'action, fit droit à la demande reconventionnelle et, dès lors, annula le titre de propriété de la requérante dans sa partie concernant le terrain de 476 m
2
. La cour d'appel retint que l'arrêt du
11 avril 1995 n'avait pas déterminé l'emplacement du terrain à attribuer à la requérante et que le droit de propriété sur le terrain revendiqué en l'espèce était acquis par la société P. Dès lors, la cour d'appel jugea que c'était par erreur que la requérante s'était vu délivrer un titre de propriété sur le terrain litigieux.
13.
Cet arrêt fut confirmé par un arrêt du 30 septembre 2005 de la cour d'appel de Pitești, qui rejeta le recours de la requérante.
II.
14.
Le droit interne pertinent est décrit dans l'affaire
Toșcuță et autres c.
Roumanie
, §§ 26-28, 36900/03, 25 novembre 2008.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
15.
La requérante se plaint d'une atteinte à son droit au respect des biens en raison de l'annulation de son titre de propriété par l'arrêt définitif du 30
septembre 2005 de la cour d'appel de Pitești. Elle invoque l'article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, qui est ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
17.
Le Gouvernement estime que l'ingérence subie par la requérante était prévue par la loi, qu'elle poursuivait un but légitime, soit l'application correcte de la loi, et qu'elle respectait le juste équilibre entre les intérêts des parties. Il note également que la requérante a utilisé
la voie offerte par la loi n
o
10/2001 et qu'il lui est loisible d'obtenir ainsi une indemnisation pour la perte subie.
18.
La Cour observe que la requérante disposait d'un titre de propriété délivré le 23 avril 2003,
lequel a été annulé dans sa partie concernant le terrain de 476 m
2
à la suite d'une procédure terminée par l'arrêt définitif du 30 septembre 2005. Cette annulation a eu pour effet de priver la requérante de son bien, soit du terrain susmentionné, au sens de la seconde phrase du premier alinéa de l'article 1 du Protocole n
o
1.
19.
La Cour rappelle qu'une privation de propriété relevant de cette norme ne peut se justifier que si l'on démontre notamment qu'elle est intervenue pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi. De plus, toute ingérence dans la jouissance de la propriété doit répondre au critère de proportionnalité. Un juste équilibre doit être maintenu entre les exigences de l'intérêt général de la communauté et les impératifs de la sauvegarde des droits fondamentaux de l'individu. Le souci d'assurer un tel équilibre est inhérent à l'ensemble de la Convention. La Cour rappelle aussi que l'équilibre à préserver sera détruit si l'individu concerné supporte une charge spéciale et exorbitante (
Brumărescu c. Roumanie
[GC], n
o
28342/95, §§
78 et 79, CEDH 1999-VII).
20.
La Cour considère donc que l'annulation du titre de propriété litigieux a été exclusivement justifiée par des faits imputables aux autorités internes et sans que la requérante se soit vu verser une indemnité quelconque ou proposer un terrain équivalent (
Toșcuță et autres
, précité, §
38).
21.
Pour autant que le Gouvernement fait valoir qu'il est loisible à la requérante d'obtenir une indemnisation par l'intermédiaire de l'organisme de placement collectif en valeurs mobilières «
Proprietatea
»
sur la base de la
loi n
o
10/2001, à hauteur de la valeur du bien établie par expertise, la
Cour réitère son constat antérieur selon lequel le fonds «
Proprietatea
»
ne fonctionne actuellement pas d'une manière susceptible d'être regardée comme équivalant à l'octroi effectif d'une indemnité (voir, parmi d'autres,
Faimblat c.
Roumanie
, n
o
23066/02, §
40, 13 janvier 2009).
22.
Partant, la Cour conclut que le juste équilibre a été rompu en l'espèce et que la requérante a subi une charge spéciale et exorbitante par le fait d'avoir été privée de son droit de propriété sur le terrain en litige, ainsi que de toute indemnité ou mesure réparatrice à cet égard.
Il y a eu donc violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
23.
La requérante invoque en substance l'article 6 § 1 de la Convention, estimant que la cour d'appel de Pitești n'a pas interprété correctement les dispositions légales applicables en l'espèce, et n'a pas examiné
d'une manière approfondie les pièces du dossier.
24.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention. Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de
l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
26.
La requérante réclame 28
840 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi, dont 19
080 EUR la contrevaleur du terrain litigieux et 9
760 EUR représentant la valeur estimée des constructions qui s'y trouvaient édifiées. L'intéressée sollicite également 15
000 EUR au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi.
27.
Le Gouvernement conteste la méthodologie utilisée dans le rapport d'expertise présenté par la requérante et estime, sur le fondement des informations fournies par la Chambre de Notaires Publics de Pitești, que la valeur du terrain litigieux pourrait être d'environ 8
900 EUR. Pour ce qui est des constructions édifiées sur le terrain, il observe que la question des constructions n'a pas fait l'objet des procédures internes et prie la Cour de rejeter cette demande. S'agissant du dommage moral, le Gouvernement estime qu'un simple constat de violation pourrait constituer, par lui-même, une réparation satisfaisante.
28.
La Cour rappelle qu'elle a conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 uniquement en raison de l'annulation du titre de propriété délivré à la requérante dans sa partie visant le terrain de
476 m
2
. Elle n'aperçoit donc pas de lien de causalité entre la violation constatée et la demande de réparation du dommage matériel visant les constructions édifiées sur le terrain et la rejette. S'agissant de la valeur du terrain en litige, la Cour, s'appuyant sur les informations fournies par les parties, l'estime à 15 000 EUR et accorde cette somme à l'intéressée au titre du préjudice matériel. Pour ce qui est du préjudice moral, la Cour considère qu'il y a lieu d'octroyer à la requérante 3 000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
29.
La requérante ne demande pas le remboursement des frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l'article 1 du Protocole n
o
1 et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en lei roumains au taux applicable à la date du règlement
:
i.
15
000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
3
000 EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
30 mars 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Greffier adjoint
Président