AFFAIRE STOMFF c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

02.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE STOMFF c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA STOMFF c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 39322/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 martie 2010 DEFINIF 04/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Stomff c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 februarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 39312/07) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, Andrei-Aurel Stomff, a sesizat Curtea la 24 mai 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 20 noiembrie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice guvernului, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, obiecțiile formulate în temeiul art. executarea unei decizii definitive. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește în București. În 2000, pe baza Legii nr. În ceea ce privește refacerea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, reclamantul a solicitat de la Comisia Administrativă Locală de la Gura Vadului pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (pe teritoriul local mai întâi) restituirea unui teren de 48,5 ha. Cererea sa nu a primit un răspuns favorabil. Prin hotărârea din 21 aprilie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din Mizil a restituit reclamantului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 48,5 ha reprezentând terenul agricol și vița de vie, în afara comunei Gura Vadului, Prahova. El a condamnat comisia locală și cea departamentală Prahova pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 ( Această hotărâre a devenit definitivă la 5 iulie 2004, când tribunalul din Prahova a respins apelul comisiilor. La o dată nespecificată, între 2000 și 5 iulie 2004, statul a vândut terenul în cauză societății private T., fosta societate de stat care deținea proprietatea. Hotărârea din 21 aprilie 2004 rămâne neexecutată până în prezent, în ciuda demersurilor repetate ale reclamantului, efectuate începând din februarie 2005 la diverse instituții ale statului, în special la prefectul Prahova, la Agenția Domeniilor de Stat, la Autoritatea Națională de Restituire a Proprietatei, la Ministerul de Interne, la președintele Republicii, la Parlament, la Ombudsmanul. Comisia locală a informat guvernul că a făcut demersuri în vederea executării, în cadrul prefecturii și al societății T., dar că i s-a opus refuzul societății de a-și da acordul pentru restituire și de a comunica valoarea investițiilor sale pe teren 10. La 14 aprilie 2009, statul a preluat de pe terenul societății T. și la 4 iunie 2009, comisia departamentală a decis să restituie reclamantului o parte de 48,5 ha din acest teren. 11. Conform informațiilor disponibile Curții, reclamantul nu a fost încă pus în posesia sa, iar titlul de proprietate aferent nu i-a fost eliberat. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 12. Dispozițiile legale și practica autorităților și instanțelor interne privind restituirea terenurilor sunt descrise în Hotărârea Viașu c. România 75951/01, § 30-49, 9 decembrie 2008). 13. În plus, dispozițiile legale privind eliberarea unui titlu de proprietate pe un teren sunt descrise în Hotărârea Burlacu și în alte hotărâri ale Curții 3041/04, § 15, 17 iulie 2008) și Lucreția Popa și altele c. România 13451/03, § 13, 9 decembrie 2008). ÎN DREPT CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLELOR 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 14. Reclamantul declară că neexecutarea hotărârii din 21 aprilie 2004 i-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, așa cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt astfel exprimate Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Guvernul consideră că autoritățile locale au depus toate eforturile pentru a se conforma hotărârii din 21 aprilie 2004 și că demersurile lor s-au confruntat cu refuzul unei societăți private de a-și îndeplini obligațiile. 16. Reclamantul se opune acestei teze. 17. Curtea face trimitere la jurisprudența sa privind neexecutarea hotărârilor interne definitive, în special în cauzele Dragnă și altele, precum România, n 78047/01, 7 aprilie 2005 Orha c. România, n 1486/02, 12 octombrie 2006; și Prodan c. Moldova, n 49806/99, CEDO 2004 III (extrageri). În special, Comisia reamintește că a concluzionat că nu se poate solicita unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze ulterior alte proceduri pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004). 18. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamantul a obținut la 5 iulie 2004 o decizie internă definitivă prin care se dispune ca autoritățile locale să restituie pe proprietatea sa un teren și, ulterior, a făcut demersuri în vederea executării, această decizie nu a fost nici executată în întregime, nici anulată sau modificată de exercițiul financiar 19 Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea în special cauzele menționate la alineatul (15) din această hotărâre 20). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 21. În cele din urmă, autoritățile locale sunt responsabile pentru vânzarea terenului reclamantului către societate. T., vânzare efectuată în cursul procedurii judiciare inițiate de reclamant împotriva acestor autorități și, în plus, instanțele nu au eliberat autoritățile de obligația lor față de solicitant, ca urmare a vânzării. Prin urmare, Curtea nu este convinsă de argumentele guvernului, potrivit cărora autoritățile locale și-au îndeplinit obligația și reamintește că motivele pe care administrația le-ar fi putut invoca pentru a justifica o imposibilitate obiectivă de executare nu au fost niciodată aduse la cunoștința reclamantului printr-o hotărâre sau administrativă formală ( Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârii judecătorești favorabile reclamantului. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGERATE 23. Reclamantul se plânge de discriminare față de alte persoane cărora li s-au restituit vechile terenuri. 1 la Convenție. Comitetul consideră că, contrar cerințelor art. 13 din Convenție, nu există în prezent nicio acțiune efectivă pentru a se plânge de presupusa încălcare a art. Curtea nu percepe nicio aparență de discriminare în ceea ce privește modul în care autoritățile au tratat cererile reclamantului. În plus, nu apar probleme distincte pe teren la art. 13 menționat anterior, cerințele acestei dispoziții fiind, în orice caz, mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 6 și absorbite de acestea. 25. Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 488 lei românești (RON) pentru prejudiciul material care reprezintă valoarea recoltelor pe care le-ar fi putut obține de pe terenul său în perioada 2004-2009, anunță că acest prejudiciu continuă să crească, atâta timp cât autoritățile nu-l pun în posesia terenului său și, în sfârșit, se întoarce la înțelepciunea Curții pentru aprecierea corectă a despăgubirii pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul contestă raportul de expertiză prezentat de solicitant, susținând, printre altele, că expertul a pornit dintr-o premisă eronată, și anume că terenul în cauză era acoperit în întregime de vii, în timp ce o suprafață era de fapt de pe terenul agricol. Guvernul nu specifică suprafața în cauză. El contestă, de asemenea, mijloacele de evaluare utilizate de expert și consideră că Curtea ar trebui să respingă cererea reclamantului ca neconfirmată. În opinia sa, constatarea unei încălcări ar putea constitui o despăgubire suficientă a prejudiciului moral invocat de solicitant. 29. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia ( Metaxas, citată anterior, § 35 și Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 30. Prin urmare, Comisia consideră, în circumstanțele cazului, că executarea hotărârii din 21 aprilie 2004, în special faptul de a pune reclamantul în posesia terenului său și de a-i elibera titlul de proprietate aferent, ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 6 alineatul (1) din Convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost ignorate. De asemenea, ea remarcă faptul că, potrivit datelor furnizate de părți, deoarece terenul a intrat în patrimoniul statului, nu există în prezent niciun obstacol în calea executării în cazul de față. 31. În plus, în ceea ce privește prejudiciul material solicitat de reclamant pentru lipsa de câștig, Curtea nu poate specula cu privire la ceea ce ar fi fost valoarea recoltelor vitivinicole și agricole pe teritoriul reclamantului, în perioada în cauză, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că persoana în cauză a suferit o pierdere reală din cauza refuzului autorităților de a se conforma deciziei din 5 iulie 2004 ( Pentru a evalua această pierdere, Curtea va lua în considerare, printre altele, suprafața și natura terenului, expertiza furnizată de solicitant, care nu a fost contestată de guvern printr-o contraexperiment, precum și observațiile guvernului. 32. În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de imposibilitatea executării hotărârii pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării. 33. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și, hotărând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41 din convenție, Curtea alocă reclamantului 30 000 EUR, toate prejudiciile. Costuri și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul nu a solicitat o sumă în acest sens. Interese moratorii 35. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate la art. 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, afirmă că statul pârât trebuie să execute hotărârea din 21 aprilie 2004, a Tribunalului de Primă Instanță din Mizil, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu articolul § 2 din convenție. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 30 000 EUR (trei mii de euro) toate prejudiciile, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe care această sumă va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 martie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte