AFFAIRE TURCANU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

30.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE TURCANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA TURCANU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4520/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 martie 2010 DEFINIF 30/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Turcanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 martie 2010, Rend Hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 4520/08) îndreptată împotriva României și din care o resortisantă a acestui stat, M. La 18 ianuarie 2008, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 9 septembrie 2008, președintele celei de a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În temeiul unui decret de expropriere din 22 august 1981, statul a preluat un bun imobil compus dintr-o casă și din terenul aferent, dintr-o superficie de 680 m2, situată în Iași, la nr. 14 de pe strada Carpati, care era proprietatea bunicilor reclamantei. Printr-o cerere din 8 noiembrie 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, recurenta și cei patru frați ai săi, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari ai clădirii, au solicitat autorităților locale restituirea clădirii respective sau acordarea unei despăgubiri. Prin decizia din 6 aprilie 2005, Primăria Iași ( A refuzat restituirea în natură a clădirii, dar a constatat dreptul recurentei și al fraților săi (inclusiv moștenitorii) de a primi despăgubiri pentru casa, care a fost acum demolată, și terenul în cauză, a cărui suprafață a fost estimată de autoritatea publică respectivă la 340 m Prin hotărârea din 13 octombrie 2006, devenit definitivă ca urmare a unei hotărâri din 23 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel din Iași a acceptat acțiunea în anulare a deciziei din 6 aprilie 2005 introdusă de moștenitori împotriva primăriei și i-a ordonat acesteia din urmă să emită o nouă decizie de acordare a despăgubirilor ținând seama de suprafața totală a terenului în cauză, și anume 680 m Printr-o decizie din 28 noiembrie 2007, completată la 7 iulie 2008, Primăria a constatat dreptul moștenitorilor, pe părți egale, de a primi despăgubiri pentru casa demolată și terenul de 680 m în temeiul legilor n 10/2001 și 244/2005, fără a stabili totuși suma. Primăria a precizat că valoarea indemnizației percepute de foștii proprietari în momentul exproprierii trebuia să fie dedusă din suma finală a despăgubirii. Această decizie, comunicată moștenitorilor, autorităților locale și Comisiei Centrale pentru compensații ( În termen de 30 de zile nu s-a formulat nicio acțiune împotriva acestei decizii. Zece zile, reclamanta nu a primit încă o indemnizație pentru clădirea în cauză. Majoritatea dispozițiilor legale și a jurisprudenței interne relevante, inclusiv extrasele din legile nr. 10/2001 și 247/2005 și din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 81/2007 (OUG n 81/2007) privind sistemul de compensare pentru clădirile naționalizate, sunt descrise în Hotărârile Tudor c. România 29035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008) și Viașu c. România 75951/01, §§ 38-49, 9 decembrie 2008). Textele relevante ale Consiliului Europei, și anume Rezoluția Res(2004)3 privind hotărârile care relevă o problemă structurală de bază și Recomandarea Rec(2004)6 privind îmbunătățirea căilor de atac interne, adoptate de Comitetul de Miniștri, sunt menționate, de asemenea, în Hotărârea Viașu menționată anterior (§ 50-51). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 12, recurenta susține că imposibilitatea de a atinge indemnizația pentru bunul naționalizat în conformitate cu dispozițiile interne relevante și cu decizia Primăriei din Iași din 28 noiembrie 2007 îi aduce atingere dreptului său de a-și respecta bunurile, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Comitetul consideră că reclamanta nu dispune de un "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în întrucât decizia din 28 noiembrie 2007 a primăriei din Iași nu stabilește cuantumul despăgubirii și întrucât nici o hotărâre judecătorească definitivă nu i-a recunoscut dreptul de a primi o compensație cu o anumită sumă; prin urmare, consideră că, spre deosebire de cazurile Broniowski c. Polonia [GC] (n 31443/96, CEDO 2004 V) și Matache și altele c. România 38113/02, 19 octombrie 14. Curtea constată că, prin decizia din 28 noiembrie 2007, primăria din Iași a recunoscut recurentei dreptul de a fi despăgubită pentru clădirea în cauză, propunând acordarea unei despăgubiri persoanei în cauză și fraților săi în conformitate cu legile 10/2001 și 247/2005. decizie, care poate face recurs la instanțele interne, nu a fost contestată în termenul legal nici de moștenitori, nici de autorități. Prin urmare, având în vedere jurisprudența Curții și dreptul intern relevant, se concluzionează că, în pofida lipsei autorităților de a stabili până în prezent Valoarea exactă a despăgubirii datorate, recurenta este beneficiarul unui drept la despăgubire care reprezintă un interes patrimonial suficient stabilit în dreptul intern, în mod cert, nerevocabil și exigibil, pentru a se încadra în noțiunea de "bunuri" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Viașu menționat anterior, § 59, și, mutatis mutandis Ramadhi și alte 5 c. Albania, n 3822/02, § 71, 13 În plus, Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Guvernul constată că recurenta a recurs la posibilitatea de a se adresa autorităților administrative pentru a li se acorda despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Potrivit guvernului, mecanismul instituit prin această din urmă lege privind crearea Fondului Proprietatea În conformitate cu ultimele modificări ale Legii nr. 244/2005, o parte a despăgubirii în cauză ar putea fi plătită în numerar persoanei în cauză și s-au înregistrat progrese pentru ca Fondul Proprietatea să devină funcțional. 17. Recurenta contestă această teză 18. Curtea face trimitere la jurisprudența citată în cauza Viașu menționată anterior, referitoare la obligațiile, din perspectiva articolului 1 din Protocolul 1, care sunt în sarcina statului care a adoptat o legislație care prevede restituirea sau despăgubirea pentru bunurile confiscate în temeiul unui regim anterior (Vișu, citată anterior, punctul 58). 19. Curtea amintește că neexecutarea unei hotărâri prin care se recunoaște dreptul de proprietate constituie o interferență în sensul primei teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. (1) În cazul de față, la fel ca în cauzele menționate anterior, intervenția în litigiu constă în lipsa autorităților competente de a face efectiv dreptul pe care l-au recunoscut recurentei prin decizia menționată anterior, stabilind cuantumul indemnizației datorate și plătind-o persoanei interesate (Vișu, menționat anterior, §§ 60 și 66). Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din Protocolul 1 (Viașu, citată anterior, §§ 62-73, și Ramadhi și alte 5 , citată anterior, §§ 78-84). Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă în acest caz la o concluzie diferită de cea la care a ajuns în cauzele menționate anterior. În ceea ce privește examinarea justului echilibru care trebuie păstrat între interesele în cauză și, prin urmare, a termenului necesar autorităților pentru a plăti recurentei indemnizația la care are dreptul, ținând seama în același timp de marja de apreciere a statului în ceea ce privește adoptarea și aplicarea măsurilor de despăgubire, Curtea constată că au trecut deja mai mult de doi ani de la Hotărârea administrației care recunoaște dreptul recurentei la despăgubiri, fără ca aceasta să o fi primit. 21. Cu toate că ia notă cu satisfacție de evoluțiile recente care par să înceapă în practică în ceea ce privește mecanismul de plată prevăzut de Legea nr. 247/2005, modificată de OUG nr. 81/2007, Curtea constată că: în ziua respectivă, guvernul nu a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin legea menționată anterior, inclusiv Fondul Proprietata, ar permite titularilor de drepturi, în special reclamantei, să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, indemnizațiile la care au dreptul. 22. Prin urmare, Curtea consideră că deficitul autorităților de a trata dosarul recurentei și executarea deciziei Primăriei din Iași prin calcularea și plata despăgubirii datorate a menținut recurenta într-o stare de incertitudine juridică în ceea ce privește realizarea efectivă a drepturilor sale și a obligat-o să suporte o sarcină excesivă (a se vedea, mutatis mutandis Viașu, citată anterior, §§ 69-70). PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 23. art. 46 din Convenție prevede Înaltele P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 24. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparații (în prezent, legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu, citată anterior; Hotărârea Katz c. România, nr. 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Hotărârea Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 632 de noi lei românești (RON), adică aproximativ 50 872 EUR (EUR), în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, reprezentând valoarea terenului și a casei demolate, în conformitate cu un raport de expertiză întocmit la 29 octombrie 2004. În ceea ce privește prejudiciul moral, persoana interesată solicită o sumă de 5 000 EUR. 27. Cu titlu introductiv, guvernul observă că decizia Primăriei se referă la toți moștenitorii în mod egal și că, prin urmare, recurenta nu poate pretinde decât o cincime din valoarea clădirii. De asemenea, consideră că indemnizația deja percepută în momentul exproprierii ar trebui să fie dedusă din suma totală și, conform propriilor calcule și pe baza concluziilor raportului de expertiză menționat anterior, guvernul consideră că valoarea clădirii este de 189 086 RON, adică aproximativ 45 236 EUR, de care recurenta ar putea beneficia la 9 047 EUR. În ceea ce privește suma solicitată pentru daune morale, el face trimitere la jurisprudența relevantă a Curții și consideră că eventuala constatare a unei încălcări ar constitui o satisfacție echitabilă pentru pretinsul prejudiciu moral. 28. În acest caz, Curtea amintește că a constatat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Din cauza lipsei autorităților de a executa deciziile Primăriei din Iași prin calcularea și plata indemnizațiilor datorate persoanei în cauză. Având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu material și moral care nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării. 29. Curtea consideră că plata despăgubirii validate prin decizia din 28 noiembrie 2007 și stabilită în conformitate cu criteriile stabilite de legislația română (Vișu citată anterior, 38) ar fi de natură să plaseze reclamanta, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 30. Cu toate acestea, având în vedere constatările prezentei hotărâri de care rezultă că sistemul actual de restituire nu este încă eficient, Curtea consideră că nu are altă opțiune decât să aloce recurentei suma care, în opinia sa, ar constitui un regulament definitiv și cuprinzător al prezentului litigiu patrimonial (Viașu menționat anterior, punctul 89). 31. În cazul de față, Curtea consideră, împreună cu guvernul, că recurenta nu poate pretinde decât la o cincime din valoarea estimată a imobilului, având în vedere că decizia Primăriei vizează toți moștenitorii în părți egale și că trebuie să se deducă din suma totală indemnizația percepută în momentul exproprierii. Pe de altă parte, Curtea consideră că situația în litigiu a trebuit să provoace unei persoane interesate o stare de incertitudine și neaprobări care justifică acordarea unei sume ca urmare a prejudiciului moral. Având în vedere aceste elemente, Curtea, hotărând în echitate, alocă recurentei, pentru toate capetele de prejudiciu, suma de 12 000 EUR. De asemenea, recurenta solicită 850 RON, adică aproximativ 203 EUR, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, care reprezintă în special onorarii de avocat. În acest sens, aceasta furnizează două excepții care atestă plata acestei sume. 33. Guvernul constată că reclamanta nu a furnizat contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul și nici o justificare a orelor de lucru efectuate de acesta din urmă și solicită Curții să nu aloce nimic în acest sens. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și având în vedere documentele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 200 EUR pentru procedura în fața Curții și acordarea acesteia recurentei. Interese moratorii 35. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (doisprezece mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru toate capetele de prejudiciu confundate ii. 200 EUR (două sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 30 martie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte