- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 30 martie 2010
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Satisfacție echitabilă
Trofim împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA TROFIM c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 1193/08) HOTĂRÂREA fondului STRASBURG 30 martie 2010 DEFINIF 30/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție.
În cauza Trofim c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 martie 2010, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 1193/08) îndreptată împotriva României, printre care o resortisantă a acestui stat, dl Florica Violeta Trofim, reclamanta, a sesizat Curtea la 19 decembrie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 15 septembrie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului.
După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurenta sa născut în 1958 și își are reședința în Lumina. Prin hotărârea din 29 martie 2005, tribunalul județean din Constanța a ordonat comisiilor locale și departamentale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind domeniul Hotărârea a devenit definitivă printr-o hotărâre din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel din Constanța. Prin hotărârea definitivă din 15 iunie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Constanța a ordonat comisiilor să pună recurenta în posesia terenului de 4 ha, astfel cum era prevăzut prin hotărârea din 29 martie 2005 și a condamnat-o la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în valoare de 50 de noi lei românești pe zi de întârziere până la executarea hotărârii menționate.
Astfel cum reiese din informațiile furnizate de părți, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind domeniul de aplicare a legii … Oierie Palas, având în vedere epuizarea rezervei de terenuri disponibile în districtul Palazu Mare, dar persoana interesată ar fi refuzat. Până în prezent, reclamanta nu a fost pusă în posesia terenului în cauză. II.
DREPTUL INTERN PERTINENT 10. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 18/1991 privind terenul, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997, publicată la Monitor oficial din 5 ianuarie 1998, sunt prezentate în Hotărârile Sabin Popescu c. România 48102/99, § 43-44, 2 martie 2004), Drăculeț c. România 20294/02, § 29, 6 decembrie 2007) și Ioan c. România 31005/03, § 25-26, 1 iulie 2008). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alin. (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL N 11. Recurenta susține că neexecutarea hotărârii din 29 martie 2005 și-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, precum și dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt exprimate în părțile lor relevante: art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
Guvernul a susținut că comisia locală nu era în măsură să execute hotărârea în măsura în care rezerva de teren disponibilă în districtul Palazu Mare era epuizată. Acesta a remarcat că comisia a propus recurentei un teren echivalent în o altă zonă, dar aceasta din urmă și-a refuzat oferta. Guvernul concluzionează că neexecuția se datorează unei imposibilități obiective și, prin urmare, neimplicabile autorităților interne, susținând, de asemenea, că despăgubirile pot fi oferite persoanei în cauză în temeiul legislației interne aplicabile. 14. recurenta se opune acestei teze. 15. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși recurenta a obținut la 29 martie 2005 o decizie definitivă prin care își recunoaște dreptul de a fi reconstituit dreptul de proprietate pe un teren de 4 ha situat într-un anumit cartier, această decizie nu a fost nici executată, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege.
Numai printr-o astfel de anulare sau prin înlocuirea de către instanță a obligației datorate în temeiul hotărârii în cauză cu o altă obligație echivalentă, situația continuă de neexecuție ar putea înceta (Sabin Popescu, citată anterior, punctul 54). Curtea constată că motivul pentru epuizarea terenului disponibil în districtul Palazu Mare nu a fost niciodată adus la cunoștință reclamantei printr-o hotărâre sau administrativă formală (Sabin Popescu) , citată anterior, punctul 72. Simpla propunere verbală făcută de comisia locală recurentei la o dată nespecificată (punctul 7 de mai sus) și care o informa cu privire la presupusa imposibilitate de executare nu poate constitui o imposibilitate obiectivă care ar putea scuti respectiva autoritate publică de obligația prevăzută de hotărârea menționată (Pântea c. România, n 5050/02, § 36, 15 iunie 2006). 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea printre multe altele, Sabin Popescu c. România, citată anterior Dragne și alții c. România, n 78047/01, 7 aprilie 2005 și Mihai Iulian Popescu c. România, n 2911/ 02, 29 septembrie 2005). 18. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate,
Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești favorabile recurentei. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 19. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pe baza concluziilor unui raport de expertiză, recurenta solicită 5 026 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, reprezentând valoarea estimată a terenului aflat în litigiu și solicită, de asemenea, 5 000 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit; reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată 21. Guvernul observă că raportul de expertiză nu a stabilit cu precizie locația terenului în litigiu. Fără a furniza expertiză la rândul său, guvernul produce scrisori din partea autorităților locale și a Camerei notarilor publice din Constanța, care menționează valorile terenurilor din regiunea Constanța (între 70 și 100 EUR/m pentru un teren intramuros) în districtul Palazu Mare și 3 000 EUR/ha pentru un teren extra Muros . În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că o simplă constatare a încălcării ar fi suficientă.
22. În circumstanțele speței, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 nu se află în stare, astfel încât aceasta trebuie rezervată ținând seama și de posibilitatea unui acord între statul pârât și persoana în cauză [art. 75 alineatul (1) și art. 4 din Regulamentul de procedură]. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă menționată că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. În termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție, guvernul și recurenta să îi adreseze în scris observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă Președintele Camerei va avea grijă să o stabilească dacă este necesar.
Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la 30 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE TROFIM c. ROUMANIE (Requête n o 1193/08) ARRÊT ( fond ) STRASBOURG 30 mars 2010 DÉFINITIF 30/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Trofim c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, juges, et de Stanley Naismith, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mars 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 1193/08) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Florica Violeta Trofim (« la requérante »), a saisi la Cour le 19 décembre 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Horațiu-Răzvan Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Le 15 septembre 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4. La requérante est née en 1958 et réside à Lumina.
Par un arrêt du 29 mars 2005, le tribunal départemental de Constanța ordonna aux commissions locale et départementale pour l'application de la loi n o 18/1991 sur le domaine foncier (« les commissions ») de reconstituer le droit de propriété de la requérante sur un terrain de 4 ha situé à Constanța, dans le quartier Palazu Mare.
L'arrêt devint définitif par un arrêt du 28 septembre 2005 de la cour d'appel de Constanța.
Par un jugement définitif du 15 juin 2007, le tribunal de première instance de Constanța ordonna aux commissions de mettre la requérante en possession du terrain de 4 ha, tel qu'ordonné par l'arrêt du 29 mars 2005 et la condamna au paiement d'une astreinte à hauteur de 50 nouveaux lei roumains par jour de retard jusqu'à l'exécution dudit arrêt.
Tel qu'il ressort des informations fournies par les parties, la commission locale pour l'application de la loi n o 18/1991 sur le domaine foncier (« la commission locale ») avait proposé verbalement à la requérante, lors d'une audience survenue à une date non-précisée, un terrain équivalent dans un autre quartier, Oierie Palas, eu égard à l'épuisement de la réserve des terrains disponibles dans le quartier Palazu Mare, mais l'intéressée aurait refusé.
A ce jour, la requérante n'a pas été mise en possession du terrain en question. II.
LE DROIT INTERNE PERTINENT
10. Les dispositions pertinentes de la loi n o 18/1991 sur le domaine foncier, telle que modifiée par la loi n o 169/1997 et publiée au Moniteur officiel du 5 janvier 1998, sont présentées dans les arrêts Sabin Popescu c. Roumanie (n o 48102/99, §§ 43-44, 2 mars 2004), Drăculeț c. Roumanie (n o 20294/02, § 29, 6 décembre 2007) et Ioan c. Roumanie (n o 31005/03, §§ 25-26, 1 er juillet 2008). EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N o 1
La requérante allègue que la non-exécution de l'arrêt du 29 mars 2005 a enfreint son droit d'accès à un tribunal, tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi que son droit au respect de ses biens, tel que prévu par l'article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellés dans leurs parties pertinentes: Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond
Le Gouvernement allègue que la commission locale était dans l'impossibilité d'exécuter le jugement, dans la mesure où la réserve de terrains disponibles dans le quartier Palazu Mare était épuisée. Il note que la commission avait proposé à la requérante un terrain équivalent dans une autre zone, mais cette dernière a refusé son offre. Le Gouvernement en conclut que la non-exécution est due à une impossibilité objective et donc non imputable aux autorités internes, faisant valoir également que des dédommagements peuvent être offerts à l'intéressée en vertu des lois internes applicables.
La requérante s'oppose à cette thèse.
La Cour rappelle que, dans la présente affaire, bien que la requérante ait obtenu le 29 mars 2005 une décision définitive reconnaissant son droit de se voir reconstituer le droit de propriété sur un terrain de 4 ha situé dans un quartier déterminé, cette décision n'a été ni exécutée, ni annulée ou modifiée à la suite de l'exercice d'une voie de recours prévue par la loi. Ce n'est que par une telle annulation ou par la substitution par le tribunal de l'obligation due en vertu du jugement en cause par une autre obligation équivalente, que la situation continue de non-exécution pourrait cesser ( Sabin Popescu , précité, § 54).
La Cour observe que le motif visant l'épuisement des terrains disponibles dans le quartier Palazu Mare n'a jamais été porté à la connaissance de la requérante par le biais d'une décision judiciaire ou administrative formelle ( Sabin Popescu , précité, § 72). La simple proposition verbale faite par la commission locale à la requérante à une date non précisée (paragraphe 7 ci-dessus) et qui l'informait de la prétendue impossibilité d'exécution ne saurait constituer une « impossibilité objective » qui pourrait exonérer ladite autorité publique de l'obligation prévue par ledit arrêt ( Pântea c. Roumanie , n o 5050/02, § 36, 15 juin 2006).
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention (voir parmi beaucoup d'autres, Sabin Popescu c. Roumanie , précité ; Dragne et autres c. Roumanie , n o 78047/01, 7 avril 2005, et Mihai ‑ Iulian Popescu c. Roumanie , n o 2911/ 02, 29 septembre 2005).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce l'Etat, par le biais de ses organes spécialisés, n'a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter les décisions judiciaires favorables à la requérante. Dès lors, la Cour conclut qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention et de l'article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19. Aux termes de l'article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » Dommage
S'appuyant sur les conclusions d'un rapport d'expertise, la requérante demande 5 026 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel, représentant la valeur estimée du terrain en litige. L'intéressée demande également 5 000 000 EUR au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi. La requérante ne demande pas le remboursement des frais et dépens.
Le Gouvernement observe que le rapport d'expertise n'a pas établi avec précision l'emplacement du terrain en litige. Sans fournir une expertise à son tour, le Gouvernement produit des lettres des autorités locales et de la Chambre des notaires publics de Constanța qui mentionnent les valeurs des terrains dans la région de Constanța (de 70 à 100 EUR/m 2 pour un terrain intra muros dans le quartier Palazu Mare et de 3 000 EUR/ha pour un terrain extra muros ). S'agissant du préjudice moral, le Gouvernement estime qu'un simple constat de violation suffirait.
Dans les circonstances de l'espèce, la Cour estime que la question de l'application de l'article 41 ne se trouve pas en état, de sorte qu'il convient de la réserver en tenant également compte de l'éventualité d'un accord entre l'Etat défendeur et l'intéressée (article 75 §§ 1 et 4 du règlement de la Cour). PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que la question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouve pas en état ; en conséquence : a) la réserve en entier ; b) invite le Gouvernement et la requérante à lui adresser par écrit, dans le délai de trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur cette question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ; c) réserve la procédure ultérieure et délègue au président de la chambre le soin de la fixer au besoin. Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 mars 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Josep Casadevall Greffier adjoint Président