- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 martie 2015
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Pecuniary and non-pecuniary damage - award
Trofim împotriva României
Traducere în română Auto
TROFIM v. ROMANIA (Declarația nr. 1193/08) IUDGMENT Satisfacție echitabilă STRASBOURG 3 martie 2015 FINAL 06/07/2015 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Trofim v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, după ce a deliberat în privat la 10 februarie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 1193/08) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dna Florica Violeta Trofim, („reclamantul”), la 19 decembrie 2007. Într-o hotărâre pronunțată la 30 martie 2010 („hotărârea principală”), Curtea a afirmat că s-a încălcat art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale în favoarea reclamantului (a se vedea Trofim c. România, nr. 1193/08, 30 martie 2010). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat doar satisfacția prejudiciilor materiale și morale suportate ca urmare a încălcărilor menționate anterior.
Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 22 și punctul 3 din dispozițiile operative). La 23 iulie 2013, Curtea a invitat părțile să prezinte observații actualizate.
art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În cererile actualizate din 23 octombrie 2013, reclamantul a reiterat că a căutat să obțină executarea hotărârii din 29 martie 2005 emise de Curtea de district Constanța, care implica posesia efectivă a celor patru ha de teren și, de asemenea, livrarea unui titlu de proprietate. În alternativa, reclamantul a solicitat 5.025.600 euro (EUR) pentru valoarea celor patru ha de teren și a prezentat un raport de experți din noiembrie 2008. De asemenea, a solicitat echivalentul amenzii coercitive stabilite de hotărârea Curții de District Constanța din 15 iunie 2007 (a se vedea punctul 7 din hotărârea principală).
Mai mult, a solicitat 12 500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece Legea nr. 165/2013 a furnizat un remediu care îi permite să obțină daune în cazul neexecuției. În orice caz, au susținut că, în conformitate cu evaluarea din septembrie 2013 prevăzută de Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților, valoarea celor patru ha de teren a fost de 120.000 EUR. În plus, ei au susținut că amendă coercitivă avea caracterul unei pedepsări civile, cu scopul de a garanta executarea unei obligații și de a nu acorda compensații; reclamantul a avut posibilitatea de a solicita instanței să o transforme în daune pentru executarea întârziată, pe care nu le-a făcut-o.
În cele din urmă, în ceea ce privește afirmațiile reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a susținut că sumele susținute au fost excesive și că constatarea unei încălcări în acest caz a constituit, în sine, o satisfacție adecvată.
10. Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului, că reclamantul ar trebui să fie acum necesar în această etapă a procedurii în care Curtea a hotărât deja cu privire la fondul de a utiliza noul remediu prevăzut de Legea nr. 165/2013 pentru a solicita repararea daunelor sale (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (justă satisfacție), nr. 46347/99, § 37, 7 decembrie 2006). 11. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale, astfel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 32, ECHR 2000-XI și Kozacıoğlu v. Turcia [GC], nr. 2334/03, § 80, 19 februarie 2009). 12. Curtea constată că guvernul nu a prezentat nici o dovadă care să indice că reclamantul a fost emis un titlu de proprietate pentru terenul în cauză sau că a primit o compensație pentru pierderea proprietății sale.
13. În consecință, Curtea consideră că executarea hotărârii din 29 martie 2005 pronunțate de Curtea de District Constanța ar plasa reclamantul cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția și din art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, Statul pârât este de a permite reclamantului să ia posesia efectivă a patru ha de teren și să-i furnizeze un titlu de proprietate în ceea ce privește acest teren. În absența de a face acest lucru, Curtea consideră că Statul pârât este de a plăti reclamantul 1.600.000 EUR pentru prejudiciu material.
14. În ceea ce privește suma solicitată ca echivalent al penalității pecuniare periodice, Curtea reiterează că, în temeiul legislației române, o amendă coercitivă este de natură provizorie și, prin urmare, nu poate fi executată în absența unei noi hotărâri judiciare care stabilește nivelul efectiv al prejudiciului cauzat de întârzierea executării (a se vedea Gavrileanu c. România , nr. 18037/02 , § 66, 22 Februarie 2007 si Fundation Hostel for Students of the Reformed Church and Stanomirescu c. România , nos. 2699/03 și 43597/07, § 90, 7 ianuarie 2014 . În acest caz, deoarece reclamantul nu a folosit pe deplin mecanismul judiciar al amenzii coercitive, Curtea nu va specula cu privire la suma sa și, prin urmare, nu va face un premiu sub acest cap. 15. Curtea consideră, de asemenea, că ingerința în dreptul de acces al reclamantului la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii ei au cauzat prejudecăți morale.
Eliberarea unei evaluări pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului 3,600 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 16. Reclamantul a solicitat 5.000 EUR echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor interne și în fața acesteia. În sprijinul cererii sale, reclamantul a prezentat facturi. 17. Guvernul a contestat reclamația pentru costuri și cheltuieli, din cauza faptului că aceaceasta a fost nefondată și excesivă. 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Smith și Grady v. Regatul Unit (sau satisfacție), nr. 33985/96 și nr. 33986/96, § 28, CEDO 2000-IX).
În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 1.795 EUR. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, executarea hotărârii din 29 martie 2005 a Curții de District Constanța, permițând reclamantului să ia posesia efectivă a terenurilor menționate în hotărârea instanței interne și furnizarea unei acte de titlu respective; (b) care, neîndeplinind hotărârea din 29 martie 2005 a Curții de District Constanța, astfel cum se prevede la litera (a) de mai sus, Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.600.000 EUR (1 milion și șase sute de mii de euro) pentru prejudiciu material, care urmează să fie transformate în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, menționate la litera (a) de mai sus, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3,600 EUR (trei mii și șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1,795 EUR (o mie șaptezeci nouăzeci și nouăzeci și cinci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (d) faptul că,
de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 3 martie 2015, în conformitate cu articolele 77 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Josep Casadevell Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF TROFIM v. ROMANIA (Application no. 1193/08) JUDGMENT ( Just satisfaction ) STRASBOURG 3 March 2015 FINAL 06/07/2015 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Trofim v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Stephen Phillips, Section Registrar, Having deliberated in private on 10 February 2015, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 1193/08) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian national, Ms Florica Violeta Trofim, (“the applicant”), on 19 December 2007.
In a judgment delivered on 30 March 2010 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 6 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the non-enforcement of a final judgment in the applicant’s favour (see Trofim v. Romania, no. 1193/08, 30 March 2010).
Under Article 41 of the Convention the applicant sought just satisfaction of pecuniary and non-pecuniary damage sustained as a result of the above violations.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 22 and point 3 of the operative provisions).
The applicant and the Government each filed observations.
On 23 July 2013, the Court invited the parties to submit updated observations. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
In her updated claims of 23 October 2013, the applicant reiterated that she sought to obtain the enforcement of the judgment of 29 March 2005 delivered by the Constanța District Court, which involved taking effective possession of the four ha of land and also the delivery of an ownership title. In the alternative, the applicant claimed 5,025,600 euros (EUR) for the value of the four ha of land and submitted an expert report dated November 2008. She also claimed the equivalent of the coercive fine fixed by the judgment of the Constanța District Court of 15 June 2007 (see paragraph 7 in the principal judgment). Further, she claimed EUR 12,500 in respect of non-pecuniary damage.
The Government contended that the applicant has failed to exhaust domestic remedies, since the Law no. 165/2013 provided a remedy enabling her to obtain damages in case of non-enforcement. In any event, they alleged that, according to the evaluation of September 2013 provided by the National Authority for the Restitution of Properties, the value of the four ha of land was of EUR 120,000. Further, they submitted that the coercive fine had the nature of a civil penalty, with the purpose of guaranteeing the execution of an obligation and not of granting compensation; the applicant had the opportunity to request the court to convert it into damages for delayed enforcement, which she had not done. Lastly, as regards the applicant’s claims in respect of non-pecuniary damage, the Government submitted that the amounts claimed were excessive and that the finding of a violation in the present case constituted in itself adequate just satisfaction.
The Court cannot accept the Government’s argument, that the applicant should now be required at this stage of the proceedings where the Court has already decided on the merits to use the new remedy provided by Law no. 165/2013 in order to seek reparation for her damages (see Xenides-Arestis v. Turkey (just satisfaction), no. 46347/99, § 37, 7 December 2006).
The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 32, ECHR 2000-XI and Kozacıoğlu v. Turkey [GC], no. 2334/03, § 80, 19 February 2009).
The Court notes that the Government did not submit any evidence which would indicate that the applicant was issued a title of property for the land in issue or that she has received any compensation for the loss of her property.
Consequently, the Court considers that the enforcement of the judgment of 29 March 2005 delivered by the Constanța District Court would place the applicant as far as possible in a situation equivalent to the one in which she would have been if there had not been a breach of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1. Therefore, it holds that the respondent State is to enable the applicant to take effective possession of the four ha of land and to provide her with a property title in respect of that land. Failing to do so, the Court, holds that the respondent State is to pay the applicant EUR 1,600,000 for pecuniary damage.
As regards the amount claimed by the applicant as the equivalent of the periodic pecuniary penalty, the Court reiterates that under Romanian law a coercive fine is of a provisional nature and therefore cannot be enforced in the absence of a new court decision establishing the actual level of damage caused by the delay in enforcement (see Gavrileanu v. Romania , no. 18037/02, § 66, 22 February 2007 and Foundation Hostel for Students of the Reformed Church and Stanomirescu v. Romania , nos. 2699/03 and 43597/07, § 90, 7 January 2014). In the present case, as the applicant has not made full use of the judicial mechanism of the coercive fine, the Court will not speculate as to its amount and, therefore, will not make an award under this head.
The Court further considers that the interference with the applicant’s right of access to a court and with the peaceful enjoyment of her possession caused her moral prejudice. Making an assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicant EUR 3,600 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant claimed EUR 5,000 the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts and before this Court. In support of her claim, the applicant submitted invoices.
The Government contested the claim for costs and expenses on the ground that it was unsubstantiated and excessive.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum (see Smith and Grady v. the United Kingdom (just satisfaction), nos. 33985/96 and 33986/96, § 28, ECHR 2000-IX). In the present case, regard being had to the information in its possession, the Court considers it reasonable to award the applicant EUR 1,795. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Holds (a) that the respondent State shall ensure, by appropriate means, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the enforcement of the judgment of 29 March 2005 of the Constanța District Court, by enabling the applicant to take effective possession of the land mentioned in the domestic court decision and by providing her with a respective title deed; (b) that, failing to enforce the judgment of 29 March 2005 of the Constanța District Court, as set out under (a) above, the respondent State is to pay the applicant, within the three months, EUR 1,600,000 (one million and six hundred thousand euros) for pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (c) that in any event, the respondent State is to pay the applicant, within the same three months, mentioned under (a) above, the following amounts, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 3,600 (three thousand and six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non ‑ pecuniary damage; (ii) EUR 1,795 (one thousand seven hundred and ninety five euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of costs and expenses; (d) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 3 March 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Josep Casadevall Registrar President