CtEDO 15.06.2010 Auto

CASE OF FORNA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
15.06.2010
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF FORNA v. ROMANIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

CAUZUL TERZUL SECȚIONAL DE FORNA v. ROMANIA (Declarația nr. 34999/03) JUGUL satisfacție echitabilă STRASBOURG 15 iunie 2010 FINAL 15/09/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Forna v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada, secretarul de secțiune care a deliberat în privat la 25 mai 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 34999/03) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național român, dna Norina Consuela Forna („reclamantul”), la 18 septembrie 2003. Într-o hotărâre pronunțată la 5 mai 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a afirmat că s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale în favoarea reclamantului (a se vedea Forna c. România , nr. 34999/03, 5 mai 2009). În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat satisfacție echitabilă pentru prejudiciu material și moral suportate ca urmare a încălcărilor și rambursării costurilor și cheltuielilor. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de șase luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 36 și punctul 3 din dispozițiile operative). Reclamantul și Guvernul, fiecare observație depusă. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În cererile sale actualizate pentru satisfacție echitabilă, reclamantul a încercat să recupereze posesia de 16 ha de teren și a prezentat Curtea un dosar oficial din 10 februarie 2010 în care autoritățile administrative locale din satul Miroslava au delimitat o suprafață de 16 ha de teren pentru alocarea reclamantului, care era sub administrarea societății Agromixt (a se vedea punctul 12 în hotărârea principală). În lipsa executării hotărârii în favoarea ei, care ar implica posesia efectivă a terenurilor respective și, de asemenea, obținerea unui titlu de proprietate, reclamantul a solicitat 1.208.000 euro (EUR) pentru valoarea actualizată de 16 ha de teren, pe baza informațiilor furnizate de Camera Notarialor Publice și prezentate de Guvern la Curte. În orice caz, ea a solicitat 371,295 EUR pentru pierderea profitului sau beneficiului, reprezentând valoarea dobânzii bancare pentru suma de mai sus și 14,360 EUR ca echivalent al penalității pecuniare stabilite de hotărârea Tribunalului de Primă Instanță Iași din 3 februarie 2003 (a se vedea punctul 8 din hotărârea principală). Guvernul a considerat, în conformitate cu informațiile furnizate de Camera Notarilor Publice și în funcție de situația terenului situat în intramuro sau în extramuro , că prețul întregului teren variază între 67.938 EUR și 1.114 EUR . După aceea au subliniat că terenul a fost situat în extramuro Guvernul a susținut că amenzile coercitive aveau caracterul unei pedepsări civile, cu scopul de a garanta executarea unei obligații și de a nu acorda compensații; reclamantul a avut posibilitatea de a solicita instanței să o transforme în daune pentru executarea întârziată. În plus, ei au solicitat demiterea cererii pentru prejudiciu moral pe baza faptului că reclamantul nu a specificat o sumă. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI). 10. Curtea consideră, în circumstanțele cauzei, că executarea hotărârii din 3 februarie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță i-ar pune pe reclamantul, în măsura posibilului, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. În acest sens, Curtea observă măsurile luate de autoritățile administrative la 10 februarie 2010 în vederea delimitării terenului reclamantului și, de asemenea, faptul că a acceptat această alocare. Prin urmare, aceasta susține că Statul pârât trebuie să permită reclamantului să ia posesia efectivă a terenului respectiv și să-i furnizeze titlul în ceea ce privește terenul respectiv. 11. În ceea ce privește suma de bani presupusă de reclamant pentru pierderea profitului sau beneficiul de posesie, Curtea remarcă că reclamantul nu a prezentat nici un document justificativ pentru justificarea cererii sale. În absența unor dovezi, Curtea nu va specula în ceea ce privește pierderea profitului sau a niciunui avantaj și, prin urmare, nu va face o atribuire în temeiul acestui cap (a se vedea Dragne și alții v. România (satisfacție echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 12. În ceea ce privește suma pretinsă de reclamant ca echivalent al penalității pecuniare periodice, Curtea reiterează că, în temeiul legislației române, o amendă coercitivă este de natură provizorie și, prin urmare, nu poate fi executată în absența unei noi hotărâri judiciare care stabilește nivelul efectiv al prejudiciilor cauzate de întârzierea executării (a se vedea Gavrileanu c. România , nr. 18037/02 , § 66, 22 Februarie 2007; și Hîrgău și Arșinte c. România , nr. 252/04, § 45, 20 ianuarie 2009). În acest caz, deoarece reclamantul nu a făcut o utilizare deplină a mecanismului judiciar al amenzii coercitive, Curtea nu va specula în ceea ce privește sumele sale și, prin urmare, nu va face o atribuire sub acest cap. 13. Curtea consideră că interferența gravă cu dreptul de acces al reclamantului la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii ei au cauzat prejudicii morale asupra reclamantului. Evaluarea pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea își atribuie 4 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 14. Reclamantul a solicitat 11 000 EUR pentru taxa pentru avocatul ei pe baza unui contract de asistență juridică și, fără a specifica un sumă sau a depune factura, echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor interne și în fața acesteia, reprezentând serviciul poștal, traduceri, fotocopie și transport. 15. Guvernul a contestat afirmația din cauza faptului că nu s-a justificat în parte, că nu s-a putut constata nicio legătură de cauzalitate între plata unor taxe și cazul în cauză, că contractul de asistență judiciară nu a fost însoțit de o „fișă de timp”, că suma prevăzută, după cum reclamantul a admis, nu era deja plătită de ea, și că taxa pentru avocat era excesivă, având în vedere gradul scăzut de complexitate al cazului, care urmează jurisprudența bine stabilită a Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa, criteriile de mai sus și faptul că prezentul caz este de natură repetitivă care nu susține probleme complexe, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR care acoperă costurile în toate șefurile. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSY deține (a) că statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, aplicarea hotărârii din 3 februarie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță Iași, astfel cum a fost propusă de autoritățile administrative la 10 februarie 2010, permițând reclamantului să ia posesia efectivă a terenului respectiv și furnizarea unui document de titlu pentru terenurile ei; (b) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4,800 EUR (4 mii oi sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (c) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 15 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă