CtEDO 05.05.2009 Auto

CASE OF FORNA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
05.05.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial;Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF FORNA v. ROMANIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

HOTĂRÂREA CAUZĂ DE FORNA c. ROMANIA (Declararea nr. 34999/03) IUDGMENTUL merită STRASBOURG 5 mai 2009 FINAL 05/08/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Forna c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), în calitate de Camera compusă din: Josep Casadevill, Președintele Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 7 aprilie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 34999/03) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național român, dna Norina Consuela Forna („reclamantul”), la 18 septembrie 2003. Reclamantul a fost reprezentat de dl Gheorghe Șuhan, avocat practicant la Iași. Guvernul României (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 5 martie 2008, președintele Secțiunii a treia a hotărât să de a notifica cererea către Guvern. De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Iași. La 21 decembrie 2000, comisia județului din Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 („comisia județului”) a autorizat reclamantul, ca moștenitor al C.C., să recupereze posesia de 20,4 ha de teren situat în Rediu și a ordonat autorităților administrative locale să pună în aplicare această decizie. Prezentarea reclamantului către consiliul municipal de a executa această decizie nu a fost utilă. Refuzul primarului de a pregăti documentația referitoare la achiziționarea titlului a împiedicat reclamantul să obțină un titlu de proprietate. În 2001 reclamantul a înaintat o procedură împotriva primarului satului Rediu și împotriva comisioanelor locale din Rediu, responsabile de aplicarea Legii nr. 18/1991, care urmărește să le ordone să pregătească documentația referitoare la achiziționarea titlului. De asemenea, a solicitat o penalitate pecuniară zilnică până la execuție. Autoritățile locale ale satului Rediu au afirmat că este imposibil să se asigure executarea deciziei comisionului județului pe motivul că terții au fost autorizați să preia posesia acestui teren. Raportul unui expert elaborat în cadrul procedurii a certificat că suprafața de 20,4 ha a fost alocată treizeci și patru de persoane. La 3 februarie 2003, Tribunalul Iași a permis acțiunea și a ordonat Comisiei locale Rediu să furnizeze reclamantului planul cadastral și dosarul oficial de certificare a faptului că a fost în măsură să dețină terenurile de 20,4 ha, astfel cum se precizează în decizia din 21 decembrie 2000. Acesta a ordonat, de asemenea, primarului Rediu să plătească reclamantului o penalizare pecuniară de 300.000 de lei români pentru întârzierea în aplicare a fiecărei zile. Curtea a respins motivul autorităților locale de a fi imposibil să execute această decizie datorită faptului că terenurile au fost atribuite terților, având în vedere faptul că reclamantul nu a putut fi reținut responsabil pentru ceea ce a fost vina autorităților. Această hotărâre a devenit finală la 26 mai 2003. La 31 iulie 2003, judecătorul, la cererea reclamantului și după o întâlnire cu primarul în calitate de președinte al comisionului local, a certificat într-un dosar oficial că acesta din urmă nu a executat hotărârea din 3 februarie 2003. La 1 iulie și 24 noiembrie 2005, reclamantul a solicitat Prefectura Iași să identifice 20.4 ha de teren într-o locație apropiată de Satul Rediu, deoarece a existat o lipsă de teren disponibil în Rediu. În cele din urmă, reclamantul a schimbat cererea ei, cerând doar 16 ha de teren. 11. Autoritatea de Proprietate a statului (Agenția Domeniilor Statui ) a informat comisia județului, la cererea acestuia din urmă, că a identificat o parcelă neocupată de terenuri de 16 ha, cu identificarea cadastrală T6, T8 și T9, plasată sub administrarea societății Agromixt, o societate care obișnuia să fie responsabilă pentru gestionarea proprietăților aparținând statului. 12. La 26 iulie 2006, comisia județului a susținut cererea și a variat decizia din 21 decembrie 2000 de autorizare a reclamantului de a recupera posesia celor 16 ha de terenuri situate în satul Miroslava, care era sub administrarea societății Agromixt. Acesta a declarat, de asemenea, că dispozițiile prezentei decizii trebuiau să fie efectuate de către comisia locală din Miroslava responsabilă cu aplicarea legilor de proprietate. 13. Comisia locală Miroslava și primarul Miroslava au introdus o procedură de anulare a deciziei respective, în special pe teren , de o decizie finală existentă care ordonă Comisiei locale Rediu să permită reclamantului să ia posesia terenurilor și de faptul că autoritatea emitentă, și anume comisia județului, nu poate anula în sine o decizie anterioară. Comisia județului a susținut că, prin decizia atacată, a oferit terenul comisioanelor locale Miroslava într-un loc vacant din punct de vedere judiciar, cu scopul de a se pronunța la aplicarea hotărârii din 3 februarie 2003. Acesta a susținut, de asemenea, că parcela propusă de 16 ha de teren a fost oferită din rezerva Autorității de proprietate de stat și nu din cea a comisioanelor locale Miroslava. 268/2001 în ceea ce privește privatizarea societăților care au sub administrația lor terenuri din proprietatea privată și publică a statului, acest teren trebuia să fie transmis, la cererea comisiei județului și pe baza unui protocol, Comisiei locale. La 18 mai 2007, Curtea județului Iași, prin o decizie finală, a respins cererea autorităților locale Miroslava. 14. Potrivit reclamantului, P.R.V., prefectul lui Iași și șeful comisionului județului, și I.F., șef al autorității de proprietate de stat din Iași, au susținut de la 3 ha de terenuri din zona de 16 ha ca „condiție” de aplicare a deciziei administrative din 26 iulie 2006. În urma unei plângeri depuse de solicitant și de soțul ei la Hotărârea Generală Anti-Corrupție în cadrul Ministerului Administrației și Interneului și la Hotărârea Națională Anti-Corrupție în cadrul Oficiului Procurorului General atașat de Curtea Înaltă de Casă și Justiție, cei doi funcționari și alte două persoane au fost arestați în primul rând pentru o perioadă de treizeci de zile și apoi angajați pentru proces de corupție. La 23 august 2007 și 7 martie 2008, reclamantul a solicitat comisionului județului și comisionul local Miroslava să pună în aplicare decizia administrativă din 26 iulie 2006. De asemenea, a avut loc un schimb de scrisori oficiale între primarul Miroslava și Autoritatea de Stat de proprietate din Iași în ceea ce privește executarea deciziei respective. Primarul Miroslava a informat Autoritatea că, în realitate, locația parcelei de teren de 16 ha, cu identificarea cadastrală T6, T8 și T9, nu a fost vacantă, ci a fost susținută de terți drepturi de a primi acest teren și, de asemenea, de Consiliul Comunal Miroslava. De asemenea, el a afirmat că decizia administrativă din 26 iulie 2006 nu a menționat obligația Comisiei locale Miroslave de a permite reclamantului să își posedă această teren. 16. Până în prezent, reclamantul nu și-a primit terenul. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 17. Legea internă relevantă este rezumat în Sabin Popescu v. România (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004). DREPTUL În formularul său de cerere, reclamantul a făcut trimitere la parcela de teren de 20.4 ha. Într-o scrisoare din 10 mai 2008 către Curte, reclamantul s-a plâns că comisia locală Miroslava a refuzat să pună în aplicare decizia administrativă din 26 iulie 2006 și să-i permită să dețină prânzul de 16 ha de teren. În observațiile sale din 31 iulie 2008, reclamanta s-a plâns de abuzuri grave de către comisia locală Miroslava în ceea ce privește dreptul ei de peste pamantul de 16 ha de teren, dar reclamațiile ei pentru o just satisfacție au fost legate de pamantul de 20,4 ha. Cu toate acestea, într-o scrisoare din 1 septembrie 2008 ea s-a plâns că nu a fost autorizată să ia posesia parcelei sale de teren de 16 ha. La 4 noiembrie 2008, după ce a primit observațiile guvernului cu privire la cererile sale pentru o justă satisfacție, reclamanta s-a plâns că nu a putut recupera parcela de 20,4 ha. 19. În observațiile lor, Guvernul s-a referit la ambele domenii. Cu toate acestea, în ceea ce privește cererea reclamantului în ceea ce privește prejudiciu material, ei au referit la valoarea terenurilor situate în satul Rediu. 20. Curtea remarcă că reclamantul și-a schimbat cererea în favoarea autorităților naționale și a fost de acord să revendice o parcelă de teren de 16 hectare în loc de suprafața de 20,4 ha la care avea dreptul. În urma cererii sale, autoritățile naționale au variat decizia administrativă. Reclamantul nu a contestat decizia administrativă deoarece aceasta a fost astfel variată și a insistat asupra respectării acesteia. În plus, ea s-a referit la complotul de 16 ha în corespondența ulterioară cu Curtea, cu excepția presupuselor prejudiciu material, pe care a raportat-o în ceea ce privește suprafața mai mare de 20,4 ha. 21. Având în vedere faptul că reclamantul s-a plâns în fața Curții de neexecuție a unei hotărâri finale strâns legate de o decizie administrativă care a fost variată în acord cu cererea sa, Curtea consideră plățile de 16 ha de teren, astfel cum sunt acoperite de prezenta cerere. II. ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 ALLEGAT VIOLAȚII ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE 22. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii în favoarea ei i-a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, a citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 23. Guvernul a contestat acest argument. Curtea constată că cererea nu este, în mod evident, nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a considerat că neexecutarea hotărârii din 3 februarie 2003 a Tribunalului de Primă Instanță Iași, care a devenit finală la 26 mai 2003, se datorează condițiilor obiective, nu vina autorităților. Autoritatea de stat a identificat o parcelă neocupată de terenuri de 16 ha, însă comisia locală Miroslava nu a putut permite reclamantului să ia posesia acestei terenuri deoarece întreaga suprafață de 16 ha a fost reclamată atât de terțe părți care au dreptul să-l primească, cât și de autoritățile locale. 26. Reclamantul nu este de acord. În special, ea a susținut că parcela de 16 ha de teren aparține statului și că Autoritatea de Stat a transferat acest teren autorităților locale cu scopul de a-i fi alocat. Nu exista nicio legătură între acest teren și potențialele creanțe ale părților terțe depuse în fața autorităților locale. 27. Curtea remarcă că, deși autoritățile au avut obligația de a aplica hotărârile instanței, și anume prin restabilirea terenului relevant pentru reclamant în cazul instantaneu, hotărârea din 3 februarie 2003 rămâne neexecutată până în prezent. În afară de aplicare, este numai prin o astfel de anulare sau înlocuire de către instanțe cu o obligație echivalentă că situația continuă a neexecuției poate ajunge la sfârșit (a se vedea Sabin Popescu , citat mai sus, § 54). 28. având în vedere jurisprudența sa pe această temă (a se vedea Pântea c. România , nr. 5050/02, § 36, 15 iunie 2006), Curtea consideră că, în acest caz, autoritățile nu au informat reclamantul prin intermediul unei decizii oficiale privind presupusa imposibilitate obiectivă de a executa hotărârea menționată mai sus sau de a lua măsurile necesare pentru executarea acesteia. Prin urmare, instanța națională nu a decis niciodată că executarea hotărârii din 3 februarie 2003 a fost obligată să eșueze din cauza faptului că terenul a fost atribuit terților (a se vedea punctele 7 și 8 de mai sus). În plus, în ciuda faptului că Autoritatea de Stat a identificat o parcelă specifică și neocupată de 16 ha de terenuri care urmează să fie alocate reclamantului, autoritățile locale au susținut că acest teren a fost de fapt revendicat de terți. Deși nu este sarcina Curții să evalueze dacă locația terenului respectiv a fost stabilită corect, consideră că competența autorităților de a lua măsuri specifice pentru a evita deciziile concomitente pe care trebuie să le impună sau cel puțin să clarifice situația astfel creată (a se vedea Popescu și Dașoveanu c. România , nr. 24681/03, § 36, 19 Iulie 2007). Prin urmare, Curtea nu poate accepta că, în acest caz, autoritățile nu au fost vinovate și au luat toate măsurile necesare pentru executarea acestei hotărâri. 29. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care puneau probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu , citat mai sus, și Dragne și alții c. România , nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 30. După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” 32. Reclamantul a încercat să recupereze posesia terenului ei. Ea a solicitat în continuare 2.448.000 de euro (EUR) pentru valoarea actuală de 20,4 ha de terenuri situate în Rediu, pe baza informațiilor de la o societate imobiliară, 642.104 EUR pentru pierderea profitului sau a oricărei beneficii, reprezentând valoarea dobânzii băncii pentru valoarea anterioară și 17.907 dolari SUA (USD), reprezentând echivalentul penalității pecuniare stabilite de hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 3 februarie 2003. De asemenea, ea a reclamat prejudiciu moral, cerând Curtea să stabilească suma. 33. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 11 000 EUR pentru taxa pentru avocat pe baza unui contract de asistență judiciară și, fără a specifica un sumă sau a depune factura, echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor interne și în fața acesteia, reprezentând serviciul poștal, traduceri, fotocopie și transport. 34. Guvernul a considerat, în conformitate cu informațiile furnizate de Camera Notarilor Publice, că prețul unui metrou pătrat din Rediu variază între 5,5 EUR pentru muros extra de terenuri și 10 EUR pentru teren intramuros . În ceea ce privește pierderea profitului, nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare a Convenției și daunele pecuniare presupuse. Cu toate acestea, reclamantul a calculat dobânzile bancare cu referire la valoarea terenurilor în prezent, nu în 2003. Guvernul a susținut că amenzile coercitive aveau caracterul unei pedepsări civile, cu scopul de a garanta executarea unei obligații și de a nu acorda compensații; reclamantul a avut posibilitatea de a solicita instanței să o transforme în daune pentru executarea întârziată. În plus, ei au considerat că constatarea unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care reclamantul ar fi putut să le fi suferit. 35. Guvernul a contestat cererea privind costurile și cheltuielile din cauza faptului că nu s-a justificat în parte, că nu s-a putut constata nicio legătură de cauzalitate între plata unor taxe și cazul în cauză, că contractul de asistență judiciară nu a fost însoțit de o „fișă de timp”, că suma prevăzută, după cum a admis reclamantul, nu a fost deja plătită de ea, și că taxa pentru avocat este excesivă, având în vedere gradul scăzut de complexitate al cazului, care urmează jurisprudenței bine stabilite a Curții. 36. În circumstanțele cauzei și având în vedere argumentele părților, Curtea consideră că întrebarea aplicării articolului 41 din Convenție nu este pregătită pentru hotărâre și o rezervă în ansamblu, având în vedere posibilitatea ca un acord între statul reclamant și reclamant să poată fi încheiat (art. 75 § 1 din Regulamentul Curții). În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; susține că întrebarea aplicării articolului 41 nu este pregătită pentru decizie; în consecință, (a) rezervă această întrebare în ansamblu; (b) invită Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de șase ani, această întrebare; (a) luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le pot ajunge; (c) rezervă președintelui camerei competența de a fixa același lucru, dacă este necesar. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 mai 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă