CtEDO 17.06.2008 Auto

CASE OF IRIMIA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
17.06.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial;Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF IRIMIA v. ROMANIA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A treia secțiune CAUZĂ DE IRIMIA c. ROMANIA (Declarația nr. 12334/03) HOTĂRÂREA Strasburg 17 iunie 2008 FINAL 17/09/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Irimia c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, secretarul secțiunii care a deliberat în privat la 27 mai 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12334/03) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Constantin Irimia („reclamantul”), la 4 aprilie 2003. Guvernul României („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 15 iunie 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului și a hotărât, de asemenea, să examineze fondurile cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1936 și trăiește în Pașcani. La 24 martie 1992, Tribunalul Pașcani a permis acțiunea reclamantului și a recunoscut dreptul său de proprietate, împreună cu frații săi, pentru un teren de 8,64 ha situat în satul Stolniceni-Prăjescu. Această hotărâre a devenit finală. La 17 martie 1993, autoritatea administrativă a districtului a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului și a ordonat autorităților locale să-i permită să ia posesia de 8,64 ha de terenuri agricole. Autoritățile locale nu au îndeplinit sarcina și, prin urmare, reclamantul a introdus proceduri administrative. La 18 noiembrie 1994, Curtea de Apel Iași, prin decizia finală, a ordonat autorităților locale să furnizeze reclamantului și fraților săi un teren de 8,64 ha în satul Stolniceni-Prăjescu. La 10 noiembrie 1998, reclamantul și cei doi frați ai săi au primit posesia de 5 ha de teren în satul Stolniceni-Prăjescu, adică 0,9 intramuros și 4,1 ha extramuros . Cu toate acestea, la 4 iunie 2001, autoritățile locale au anulat aceste transferuri, din cauza faptului că au fost ilegale și că au primit deja persoane terțe aceste terenuri. La 27 octombrie 2000, autoritatea administrativă de district a recunoscut din nou dreptul de proprietate al reclamantului. 10. La 5 februarie și 19 martie 2007, Consiliul municipal Stolniceni-Prăjescu a informat atât autoritățile din district, cât și autoritățile centrale că trebuie să atribuie terenuri mai multor persoane, inclusiv reclamantul. Întrucât terenul în cauză era în posesia unei societăți locale, Consiliul municipal a solicitat transferul acestui teren în numele său propriu pentru alocarea ulterioară la persoanele intitulate. 11. Hotărârea din 18 noiembrie 1994 rămâne neexecută. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ALEVANTĂ 12. Legea internă relevantă este rezumată în hotărârea Sabin Popescu c. România (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004). DREPTUL ALEGAT VIOLAȚIILE DE LA ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIUNII ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIUNEA 13. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârilor în favoarea sa și-a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenția și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care citește, în măsura în care este relevant, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere ... de [a] ... tribunal...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 14. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că, având în vedere că au fost acordate persoane terțe terenurile care aparțin tatălui reclamantului, autoritățile locale au făcut eforturi considerabile pentru a obține alte terenuri de la autoritățile centrale și pentru a-i da reclamantului în vederea executării hotărârii. 16. Curtea remarcă că, deși autoritățile au avut obligația de a aplica hotărârile instanțelor, de exemplu prin restabilirea terenului relevant reclamantului și fraților săi în cazul instant, hotărârea din 18 noiembrie 1994 rămâne neexecută până în prezent. Cu toate acestea, această hotărâre nu este încă valabilă, nici o procedură în temeiul legii române pentru modificarea sau anularea sa dinaintea instanțelor interne. Pe lângă aplicarea acesteia, este numai de o astfel de anulare sau substituție de către instanțe cu o obligație echivalentă că situația continuă a neexecuției poate ajunge la sfârșit (a se vedea Sabin Popescu , citat mai sus, § 54). 18. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (Mihai-Iulian Popescu c. România , nr. 2911/02, § 46, 29 septembrie 2005), Curtea consideră că, în acest caz, autoritățile nu au informat reclamantul, prin o decizie oficială, despre presupusa imposibilitate obiectivă a ad litteramului În plus, jurisdicțiile naționale nu au decis niciodată că executarea hotărârii din 18 noiembrie 1994 a fost obligată să eșueze din cauza lipsei de terenuri disponibile la nivel local. 19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare celor din acest caz (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu , citat mai sus; Dragne și alții c. România , nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 20. După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIUNII 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 100.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. El a prezentat un raport de experți care evaluează pierderea profitului pentru 5,10 ha, între 2001 și 2007, la 59.135 New Romanian Lei (RON) și a considerat că valoarea de 8,64 ha este RON 100,144. 23. Guvernul a susținut că sumele susținute au fost excesive și au criticat raportul de experți, deoarece nu a menținut nici suma de RON 100,144, nici suprafața terenurilor menționate în hotărârea din 24 martie 1992. Guvernul a subliniat, de asemenea, că reclamantul nu este în măsură să revendice pierderea profitului pentru întreaga suprafață de 8,64 ha, deoarece el nu a fost singurul succesor. 24. Guvernul a prezentat un raport de experți care evaluează valorile minime ale terenurilor din satul Stolniceni-Prăjescu la 2-3 EUR pe m2 pentru teren intramuros și 0,2-0,3 EUR pe m2 pentru terenuri extramuros arabile în ceea ce privește pierderea profitului, în opinia jurisprudenței Curții ( Anghelescu v. România , nr. 29411/95 , §§§ 75-77, 9 aprilie 2002, Buzatu v. România (justă satisfacție), nr. 34642/97, § 18, 27 În plus, ei au considerat că constatarea unei încălcări ar putea constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral pe care reclamantul le-ar putea fi suferit. 25. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI). 26. Curtea consideră, în circumstanțele cauzei, că aplicarea hotărârii din 18 noiembrie 1994 ar pune reclamantul, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. 27. În lipsa unei astfel de executări de către statul pârât în termen de trei luni de la data în care această hotărâre devine finală, Curtea consideră că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în ceea ce privește prejudiciu material, o sumă corespunzător cu valoarea actuală a bunurilor. Având în vedere informațiile de la dispoziția sa privind prețurile imobiliare pe piața locală și faptul că hotărârea din 24 martie 1992 a recunoscut proprietatea reclamantului, împreună cu frații săi, Curtea consideră că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului suma de 20.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material. 28. În ceea ce privește suma de bani presupusă de reclamant pentru pierderea profitului sau orice beneficiu din posesia sa din 2001, Curtea respinge această afirmație ținând seama, pe de o parte, de faptul că a ordonat restabilio în integritate în calitate de reparare în temeiul articolului 41 din Convenție și, pe de altă parte, faptul că acordarea unei sume de bani pe această bază ar fi un proces speculativ, deoarece profitul de posesie depinde de mai multe factori. Cu toate acestea, Curtea va ține seama de privarea de posesie atunci când calculează prejudiciile morale (a se vedea, printre altele, Rusu și altele c. România , nr. 4198/04 , § 36, 19 Iulie 2007). 29. Curtea consideră că interferența gravă cu dreptul de acces al reclamantului la instanță și cu bucuria pașnică a bunurilor sale nu ar putea fi compensată într-un mod adecvat prin constatarea simplă a încălcării articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. Elaborarea unei evaluări pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului 3000 EUR pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul nu a solicitat costuri și cheltuieli. În consecință, nu există nici un apel pentru a face o atribuire sub acest cap. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, executarea hotărârii din 18 noiembrie 1994 a Curții de Apel Iași; (b) faptul că, în lipsa unei astfel de măsuri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, valoarea de 20.000 EUR (20.000 de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile materiale; (c) ca Statul pârât să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, suma de 3.000 EUR (3.000 euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (d) că sumele menționate anterior se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (e) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 iunie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă