ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO
Sursă originală
CtEDO 21.07.2009 Auto

AFFAIRE CIORNEI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
21.07.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété;Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză 
AFFAIRE CIORNEI c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CORNEI c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 6098/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 iulie 2009 DEFINIF 21/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ciornei c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 iunie 2009, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea ui cauza se află o cerere (n 6098/05) îndreptată împotriva României și inclusiv o resortisantă a acestui stat, M Ileana Ciornei ( La 2 februarie 2005, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 17 octombrie 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La sfârșitul anilor 1950, părinții reclamantei au fost privați de autoritățile mai multor terenuri aflate în perimetrul satului Popricani (în special în locul lui Vulturi). Printr-o decizie din 27 ianuarie 1992 a comisiei de departamente de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind fondul În urma unei hotărâri definitive din 28 mai 1992, Tribunalul de Primă Instană din Iași și-a recunoscut dreptul de proprietate pe un teren de 4,17 ha, situat la Popricani. Prin hotărârea definitivă din 28 mai 1992, Tribunalul de Primă Instană din Iași a admis aciunea reclamantei, care a solicitat refacerea dreptului său de proprietate pe un teren de 0,56 ha (0,46 ha teren agricol și 0,10 ha teren construibil, intravilan ), a intrat în patrimoniul autorităților la sfârșitul anilor 1950. Tribunalul a anulat o decizie din 23 martie 1992 a comisiei de departament, care respingea cererea autorităților din statul Popricani, și a condamnat autoritățile să atribuie acesteia din urmă un teren de 0,56 ha pe teritoriul satului Popricani. Sesizat de reclamantă cu privire la o acțiune de executare a deciziei din 27 ianuarie 1992 menționată anterior, printr-o hotărâre definitivă din 27 iunie 1994, tribunalul departamental din Iași a constatat că terenul de 0,56 ha menționat anterior făcea parte din terenul de 4,17 ha și că comisia locală din Popricani a aplicat Legea nr. 18/1991 ( În conformitate cu art. 13 alineatul (2) din această lege, a fost competentă să stabilească locul în Popricani al terenului de 4,17 ha al cărui a trebuit să fie pus în posesie. După mai multe demersuri de la mai multe lai, comisia locală a pus-o în posesia în 1999 a unui teren agricol (extrovilan) de 4,17 ha sis în perimetrul satului Popricani și i-a eliberat un titlu de proprietate. Printr-o decizie din 23 martie 2001, adoptată în executarea hotărârii definitive din 28 mai 1992 menționată anterior și care a devenit definitivă în lipsa unei acțiuni, comisia de departamentală i-a restituit reclamantei dreptul de proprietate pe un teren de 0,56 ha la Popricani (0,46 ha teren agricol și 0,10 ha teren de construcție, în inima satului Prin hotărârea din 27 noiembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Iași a dat dreptul la acțiunea recurentei și a condamnat comisia locală să o pună în posesia lui Popricani pe un teren de 0,56 ha, din care 0,10 ha intravilan, sub pedeapsa unei penalități cu titlu cominatoriu pe zi de întârziere. El a considerat ilegal refuzul de executare al comisiei locale, care se baza pe motivele hotărârii din 27 În iunie 1994, pentru a susține că aceste parcele făceau parte din terenul de 4,17 ha deja restituit și a considerat că Recurenta a făcut mai multe demersuri pentru executarea hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002. Printre altele, a sesizat un aprod al justiției în acest sens, care l-a numit pe primarul Popricani să execute sentința la 30 iunie 2003. Potrivit recurentei, parcelele care corespundeau fost deținute anterior de către părinții săi au fost atribuite unor terți, cărora li s-au eliberat titluri de proprietate în 2002 și 2003. Potrivit acesteia, în fața amenințărilor aduse de terți și a refuzului executorului de a continua execuția, în noiembrie 2003, a retras titlul executoriu pentru a însărcina un alt executor al justiției. 12. La o dată nespecificată, potrivit părților în 2005, comisia locală a emis un proces-verbal semnat de reclamantă, prin care a pus-o în posesia a două parcele distincte și identificate exact, care totalizau 0,56 ha în perimetrul satului Popricani: Lună de 0,46 ha de teren calificat pentru agricultură (extravilan) și cealaltă de 0,10 ha teren intravilan în loc de Cuza Vodă, la mai mult de 10 km de locul anterior situat pe drumul comun. Potrivit recurentei, a semnat procesul-verbal fără a-l citi și a refuzat ambele parcele odată ce le-a fost arătată pe teren. 13. La 18 noiembrie 2005, comisia departamentală a emis un titlu de proprietate în numele recurentei, titlul referitor la cele două parcele totalizând 0,56 ha. Recurenta susține că nu este văzută predată de către autorități, ci precizează în același timp că nu a semnat pentru a accepta, din cauza amplasării parcelelor. Din scrisoarea din 13 decembrie 2007 a Primăriei din Popricani, furnizată de guvern, reiese că, până în prezent, o acțiune inițiată de către autorități pentru anularea titlului menționat anterior este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne, după respingerea sa în primă instanță. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE14 Dispozițiile legale ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, astfel cum a fost repus în aplicare la 5 ianuarie 1998, și practica internă divergentă în ceea ce privește competența instanțelor de a examina legalitatea modului în care comisiile administrative fixau amplasarea terenurilor care urmează să fie restituite în temeiul Legii nr. 18/91 sunt rezumate în Hotărârile Hauler c. România 67703/01, §§ 19-21, 12 iulie 2007) și Stancu c. România 303090/02, § 20-21, 29 aprilie 2008). 1/2000 prevedea că reconstituirea drepturilor de proprietate ar trebui efectuată în mod normal pe fostele locații ale terenului în cauză, în măsura în care aceste spații erau libere și cu respectarea drepturilor dobândite de terți în temeiul Legii nr. 18/91. Recurenta susține că neexecutarea hotărârilor definitive din 28 mai 1992 și din 27 noiembrie 2002 pronunțate de tribunalul de primă instanță din Iași a adus atingere dreptului său de a avea acces la o instanță și dreptului său la respectarea bunurilor sale. Aceasta invocă, în esență, art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt exprimate în părțile lor relevante în speță art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 16. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitate 17. Fără a prezenta o excepție preliminară, guvernul face trimitere la termenii hotărârii definitive din 27 iunie 1994, care constatase că parcela de 0,56 ha era inclusă pe terenul de 4,17 ha și susține că autoritățile au executat hotărârea definitivă din 28 mai 1992 prin emiterea în 1999 a titlului de proprietate asupra terenului de 4,17 ha. În opinia sa, numai începând cu hotărârea definitivă din 27 noiembrie 2002, autoritățile au fost condamnate în mod distinct să pună în posesia recurentei un teren de 0,56 ha, din care 0,10 ha teren de construcție (intravilan 18). În ceea ce privește executarea hotărârii din 28 mai 1992, recurenta susține că terenul de 0,56 ha, care trebuia atribuit, cel puțin parțial, în zona construită, nu făcea parte din terenul agricol de 4,17 ha (extravilan) pe care l-a primit în 1999. 19. Curtea constată că, deși nu a invocat o excepție preliminară, Curtea a susținut că hotărârea din 28 mai 1992 a fost executată din 1999. În orice caz, Curtea amintește că, chiar și în absența unei excepții impuse de guvern, aceasta trebuie să examineze respectarea de către un solicitant a regulii de șase luni pentru a sesiza Curtea ( Belaousof și alții c. Grecia, 66296/01, § 38, 27 mai 2004). În această privință, Comisia face trimitere la jurisprudența sa potrivit căreia termenul în cauză începe să curgă de la data la care s-a pus capăt situației continue constituite prin presupusa neexecuție (Cone c. România, n 35935/02, §§ 22 și 26, 24 iunie 2008). Mai 1992, Curtea a ajuns la un acord cu guvernul, observând că, în timp ce Tribunalul de Primă Instanță din Iași nu a condamnat comisia locală să atribuie integral sau o parte a terenului de 0,56 ha în perimetrul de construcție al satului Popricani (intervian). În consecință, având în vedere precizările aduse de hotărârea din 27 În iunie 1994 (punctul 8 de mai sus), autoritățile și-au îndeplinit în 1999 obligațiile care decurg din hotărârea din 28 mai 1992, atribuind recurentei un teren agricol totalizat 4,17 ha, inclusiv parcela de 0,56 ha în cauză. Faptul că decizia Comisiei departamentului din 23 martie 2001 a indicat ulterior că a fost adoptată în executarea hotărârii din 28 mai 1992 nu poate schimba această constatare. 21. Prin urmare, partea cererii care privește atât lipsa, cât și întârzierea executării hotărârii din 28 mai 1992 trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată și, respectiv, ca fiind formulată cu întârziere la 2 În schimb, Curtea consideră că partea din cererea referitoare la executarea hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002 nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. În fond 22. Guvernul consideră că nu poate să acționeze în speță din cauza neexecutării hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002 menționată anterior, întrucât reclamanta a fost pusă în posesia, cu acordul său, a două parcele care totalizează 0,56 ha și i-a fost eliberat un titlu de proprietate în această privință în noiembrie 2005. Presupunând chiar că a existat o interferență în dreptul recurentei de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii în punerea în aplicare, aceasta ar fi justificată în ceea ce privește mecanismul legilor de restituire a terenurilor agricole și de dorința autorităților de a clarifica situația terenurilor revendicate uneori de mai multe persoane. 23. recurenta consideră că, în temeiul hotărârii din 27 iunie 2004, noiembrie 2002, i s-a acordat dreptul de a primi înapoi 0,56 ha pe locația anterioară (locul numit Vulturi), atribuit unor terțe părți, și nu în locul menționat Cuza Vodă, unde parcelele propuse de autorități sunt greu accesibile pentru o femeie în vârstă ca ea. Din acest motiv, emiterea titlului de proprietate din 18 noiembrie 2005 este ilegal. În orice caz, această executare a avut loc la mai mulți ani după hotărârea din 27 noiembrie 2002 24. În ceea ce privește executarea hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002. noiembrie 2002, Curtea reamintește că, în mai multe cauze, Curtea a ajuns deja la concluzia că omisiunea autorităților, fără o justificare valabilă, de a executa într-un termen rezonabil o decizie definitivă pronunțată împotriva lor cu privire la aceasta, prin încălcarea dreptului de acces la o instanță, precum și a dreptului la respectarea bunurilor (a se vedea, printre altele, Acatrinei c. România, n 7114/02, § 40, 26 octombrie 2006) și În acest caz, Comisia observă că, în hotărârea sa din 27 noiembrie 2002, având în vedere faptul că un teren agricol de 0,56 ha (extravilan) fusese restant în 1999, tribunalul din prima instanță a ajuns la concluzia că aceasta trebuie să fie pusă în posesia la Popricani a unui alt teren de 0,56 ha, din care 0,10 ha ar putea fi construită (intravilan ), sub pedeapsa unei penalități cu titlu cominatoriu, având în vedere drepturile dobândite prin decizia finală a comisiei departamentale din 23 martie 2001. Chiar dacă termenii deciziei și ale hotărârii menționate anterior nu se suprapun în totalitate în ceea ce privește criteriile de la locul de amplasare a parcelei de 0,10 ha (punctele 9-10 de mai sus), Curtea nu poate să își dea acordul cu recurenta care susține că autoritățile i-au recunoscut dreptul de a fi restituit la 0,56 Nici hotărârea, nici hotărârea menționată anterior nu precizează acest lucru, care se limitează la a indica perimetrul satului Popricani, iar reclamanta nu a folosit căile de atac împotriva acestor decizii sau împotriva procesului-verbal pe care l-a semnat în 2005 pentru a preciza locația în cauză și pentru a revendica fosta locație ( Laurenciu Popovici c. România, n 30043/04, § 33, 24 februarie 2009). 26. Pe de altă parte, Curtea constată că nu există niciun motiv pentru a concluziona că recurenta ar fi semnat sub presiune procesul-verbal de punere în posesie întocmit de autorități în 2005 cu privire la parcelele care, chiar dacă au fost respinse ulterior de către aceasta, corespund termenilor hotărârii definitive care urmează să fie executată (a se vedea mutatis mutandis Marinescu c. România (dec.), 21122/02, 10 aprilie 2007).În mod similar, nu este necesar să se sancționeze autoritățile pentru neajunsul de a fi emis la data de 18 noiembrie 2005 titlul de proprietate asupra parcelelor totale de 0,56 ha, în măsura în care aceasta din urmă susține că a refuzat să semneze pentru a fi predat și solicită acum anularea acestuia într-o Procedura pendinte. Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește lipsa de plată a penalității cu titlu cominatoriu, această parte a instanței nu este susceptibilă de a fi executată în lipsă de o nouă hotărâre judecătorească prin care executarea penalității cu titlu cominatoriu este transformată în daune-interese corespunzătoare prejudiciului suferit efectiv de creditor (Gavrieeanu c. România, n 18037/02, § 66, 22 februarie 2007). Prin urmare, Curtea consideră că, prin punerea reclamantei în posesia celor două parcele de 0,46 ha (extrovilan) și, respectiv, 0,10 ha (intravilan) în perimetrul satului Popricani și prin eliberarea titlului de proprietate aferent, autoritățile și-au îndeplinit obligațiile care decurg din hotărârea definitivă în cauză 27. Cu toate acestea, Curtea arată că executarea în cauză are loc în termen de mai mult de doi ani și jumătate de la data la care hotărârea din 27 noiembrie 2002 a devenit definitivă și că argumentele guvernului nu pot fi considerate o justificare pertinentă pentru această întârziere a executării. Aceasta reiterează că a considerat deja că un astfel de termen nu reprezintă un termen rezonabil în temeiul jurisprudenței Curții în această privință (a se vedea, mutatis mutandis Dorneanu c. România, n 1818/02, § 52, 26 iulie 2007, Becciu c. Moldova, 33247/04, § 28, 13 noiembrie 2007 și Pridatchenko și alții c. Rusia, n 2191/03 și alții, § 53 și 60, 21 iunie 2007). 28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că întârzierea înregistrată în executarea hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002 în ceea ce privește parcelele care totalizează 0,56 ha a privat de orice efect util dreptul de acces la o instanță a recurentei și a încălcat dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale. 29. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 300 EUR (EUR) pentru prejudiciul material reprezentat de economiile pe care le-ar fi făcut dacă ar fi fost amenajată într-o casă construită pe teren în litigiu și 50 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a neexecutării în cauză. 32. Guvernul consideră că este necesar să se respingă cererea speculativă a recurentei în legătură cu prejudiciul material reclamant și că o eventuală constatare a încălcării ar reprezenta o despăgubire suficientă a pretinsului prejudiciu moral și adaugă că suma solicitată în acest ultim titlu este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții. 33. Curtea amintește că a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza termenului rezonabil de darea în aplicare a hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002 în ceea ce privește parcelele totale 0,56 ha. Prin urmare, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde recurentei 1 100 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Costuri și cheltuieli de judecată 34. Oferind dovezi, reclamanta, de asemenea, solicită 856,7 noi lei românești (RON), sumă care se ridică la 300 EUR, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate pentru executarea la nivel intern a hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002 și pentru continuarea procedurii în fața Curții (onorari ai executorului justiției și ai unui avocat în cadrul procedurilor interne, cheltuieli de corespondență cu Curtea etc.). Guvernul nu se opune acestei sume care corespunde criteriilor jurisprudenței Curții în această privință să fie acordată . Cu toate acestea, acesta subliniază că suma totală solicitată este de aproximativ 250 EUR și că documentele justificative furnizate nu permit să se stabilească dacă partea din suma constituită din onorariile avocatului este legată de faptele relevante pentru încălcarea constatată de Curte. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 250 EUR pentru toate cheltuielile și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 36. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, LA L maiNANIMITATE, să se stabilească cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate la art. 6 alineatul (1) din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 și referitoare la neexecutarea hotărârii definitive din 27 noiembrie 2002 și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-09-29
0,97
AFFAIRE COSTACHESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE COSTĂCHESCU c. ROUMANIE (Requête n o 37805/05) ARRÊT ( fond ) STRASBOURG 29 septembre 2009 DÉFINITIF 29/12/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Costăchescu c. Roumanie, La Cour européenne
CtEDO 2009-07-07
0,97
AFFAIRE ROMAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ROMAN c. ROUMANIE (Requête n o 30453/04) ARRÊT STRASBOURG 7 juillet 2009 DÉFINITIF 07/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Roman c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (t
CtEDO 2009-07-21
0,97
AFFAIRE CERNITU c. ROUMANIE
TROISIEME SECTION AFFAIRE CERNITU c. ROUMANIE (Requête n o 11474/04) ARRÊT STRASBOURG 21 juillet 2009 DÉFINITIF 21/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Cernitu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’hom
CtEDO 2009-07-21
0,97
AFFAIRE BREZEANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BREZEANU c. ROUMANIE ( Requête n o 10097/05) ARRÊT STRASBOURG 21 juillet 2009 DÉFINITIF 21/10/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Brezeanu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’
CtEDO 2009-03-31
0,97
AFFAIRE MIHUTA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MIHUŢĂ c. ROUMANIE (Requête n o 13275/03) ARRÊT STRASBOURG 31 mars 2009 DÉFINITIF 14/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mihuţă c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (t
Sursă