CASE OF OCTAVIAN POPESCU v. ROMANIA

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE POPESCU OPTANȚIEI/ ROMANIA (Depunerea nr. 20589/04) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă) STRASBOURG 8 aprilie 2014 FINAL 08/07/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Octavian Popescu/Romaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, președintele, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 18 martie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 20589/04) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Octavian Popescu („reclamantul”), la 5 august 2005. Într-o hotărâre pronunțată la 30 iunie 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a declarat că s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale în favoarea reclamantului (a se vedea Octavian Popescu c. România , nr. 20589/04, 30 iunie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat doar satisfacția prejudiciilor materiale și morale suportate ca urmare a încălcării și rambursării costurilor și cheltuielilor. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 51 și punctul 3 din dispozițiile operative). La 23 iulie 2013, Curtea a invitat părțile să prezinte observații actualizate. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În cererile actualizate, reclamantul a căutat să recupereze posesia proprietăților sale constituite din 33 de ha de terenuri în satul Vernești, astfel cum a fost atribuit de hotărârea din 6 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de District Buzău. În alternativa, reclamantul a solicitat suma de 1.826.581 euro (EUR), astfel cum a fost documentată de un raport de experți din decembrie 2009. În plus, el a solicitat 47.371.59 EUR pentru pierderea profitului sau beneficiul de la proprietatea sa timp de nouă ani. În ceea ce privește prejudiciile morale, el a solicitat 365.316 EUR. Guvernul a susținut în argumentele actualizate ale acestora că reclamantul nu a reușit să utilizeze căile de recurs interne la dispoziția sa și a susținut că noul mecanism care a fost introdus prin Legea nr. 165/2013 a constituit un remediu intern eficace, capabil de a furniza un recurs suficient reclamantului În orice caz, în conformitate cu evaluarea din septembrie 2013 furnizată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, acestea au susținut că valoarea imobiliară a fost de 49.500 lei (RON), fără, totuși, să prezinte orice document de sprijin. 10. Curtea reamintește că în fondurile cauzei au fost deja hotărâte și că a constatat o încălcare a articolului 6 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (justă satisfacție), nr. 46347/99, § 37, 7 decembrie 2006). 11. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 32, ECHR 2000-XI). 12. Curtea constată, de asemenea, că Guvernul nu a prezentat nicio dovadă care să indice că reclamantul a recuperat posesia proprietății sale sau că a primit o compensație pentru privarea proprietății sale. 13. Prin urmare, Curtea consideră că executarea hotărârii din 6 noiembrie 2003 a Curții de District Buzău ar plasa pe cât posibil reclamantul într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. Prin urmare, Statul pârât trebuie să permită reclamantului să ia posesia efectivă a întregii terenuri și să-i furnizeze titlu în ceea ce privește acest teren. În lipsa acestui lucru, având în vedere informațiile de la dispunere, Curtea deține că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului 200.000 EUR pentru prejudiciu material. 14. În ceea ce privește suma de bani solicitată în ceea ce privește pierderea profitului sau beneficiul de posesie a reclamantului, Curtea respinge această afirmație în ceea ce privește acordarea unei sume de bani pe această bază ar fi un proces speculativ, având în vedere faptul că profitul obținut din posesia proprietății depinde de mai multe factori (a se vedea Buzatu v. România (și doar satisfacția), nr. 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005, și Dragomir c. România , nr. 31181/03, § 27, 21 octombrie 2008). 15. Curtea consideră că interferența gravă cu dreptul de acces al reclamantului la o instanță și cu bucuria pașnică a posesiunii sale au provocat prejudicii morale pentru reclamant. Pe baza echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului 4,700 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 16, reclamantul a solicitat 10,398.35 EUR echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor interne și în fața acestei Curte care reprezintă taxa avocatului, serviciile poștale, traducerile, fotocopiile și transportul. 17. Guvernul a contestat afirmația pe motiv că aceaceasta a fost excesivă. 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa, Curtea consideră rezonabil atribuirea sumei de 5.000 EUR de costuri de acoperire în cadrul tuturor șefelor. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, punerea în aplicare a hotărârii din 6 noiembrie 2003 a Curții de District Buzău în întregime, permițând reclamantului să ia posesia efectivă a terenului și, de asemenea, să-i furnizeze un document de titlu pe terenul său; (b) faptul că, în lipsa aplicării hotărârii din 6 noiembrie 2003 a Curții de District Buzău în întregime, astfel cum se prevede la litera (a) de mai sus, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, 200.000 EUR (200.000 EUR) pentru prejudiciu material, care urmează să fie convertit în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, 4,700 EUR (4 mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în moneda națională a statului solicitat la rata aplicabilă la data decontare; (d) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceleași trei luni, 5.000 EUR (cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertit în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (e) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 aprilie 2014, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.

THIRD SECTION

CASE OF

OCTAVIAN POPESCU v. ROMANIA

(Application no. 20589/04)

JUDGMENT

(

Just satisfaction)

STRASBOURG

8 April 2014

FINAL

08/07/2014

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Octavian Popescu v. Romania,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Alvina Gyulumyan,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

judges,

and Santiago Quesada,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 18 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 20589/04) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian national, Mr Octavian Popescu (“the applicant”), on 5

August 2005.

2.

In a judgment delivered on 30 June 2009 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 6 §

1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the non-enforcement of a final judgment in the applicant’s favour (see

Octavian Popescu v. Romania

, no. 20589/04, 30 June

2009).

3.

Under Article 41 of the Convention the applicant sought just

satisfaction of pecuniary and non-pecuniary damage sustained as a result of the above violation and reimbursement of costs and expenses.

4.

Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 51 and point 3 of the operative provisions).

5.

The applicant and the Government each filed observations.

6.

On 23

July 2013 the Court invited the parties to submit updated observations.

THE LAW

7.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

8.

In his updated claims, the applicant sought to recover possession of his property consisting of 33 ha of land in the Vernești village as awarded by the judgment of 6 November 2003 delivered by Buzău District Court. In the alternative, the applicant claimed the sum of 1,826,581

euros (EUR), as documented by an expert report of December 2009.

He further claimed EUR 47,371.59 for loss of profit or benefit from his property for nine years.

In respect of non-pecuniary damage he claimed EUR 365,316.

9.

The Government contended in their updated submissions that the applicant failed to use the domestic remedies at his disposal and submitted that the new mechanism which had been introduced by Law no.

165/2013 constituted an effective domestic remedy capable of providing sufficient redress to the applicant

In any event, in line with the evaluation of September 2013 provided by the National Authority for the Restitution of Properties, they contended that the value of the real estate was of 49,500 lei (RON), without, however submitting any supporting document. They also considered that the claim for loss of profit should be dismissed and that the claim in respect of non

‑

pecuniary damage was highly excessive.

10.

The Court recalls that the merits of the case have already been decided and that it had found a violation of Article 6 and Article

1 of Protocol No. 1 (see

Xenides-Arestis v. Turkey

(just satisfaction), no.

46347/99, § 37, 7 December

2006).

11.

The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see

Iatridis v. Greece

(just satisfaction) [GC], no. 31107/96, §

32, ECHR 2000-XI).

12.

The Court notes further that the Government did not submit any evidence which would indicate that the applicant recovered possession of his property or that he received any compensation for the deprivation of his possession.

13.

The Court considers, therefore, that the enforcement of the judgment of 6 November 2003 of the Buzău District Court would place the applicant as far as possible in a situation equivalent to the one in which he would have been if there had not been a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Therefore it holds that the respondent State is to enable the applicant to take effective possession of the entire land and to provide him with title in respect of that land. Failing to do so, the Court, having regard to the information at its disposal, holds that the respondent State is to pay the applicant EUR 200,000 for pecuniary damage.

14.

As regards the amount of money claimed in respect of loss of profit or benefit from the applicant’s possession, the Court rejects this claim in so far as granting a sum of money on this basis would be a speculative process, having regard to the fact that profit derived from possession of property depends on several factors (see

Buzatu v. Romania

(just satisfaction), no.

34642/97, § 18, 27 January 2005, and

Dragomir v.

Romania

, no.

31181/03, § 27, 21 October 2008).

15.

The Court considers that the serious interference with the applicant’s right of access to a court and with the peaceful enjoyment of his possession caused moral prejudice to the applicant. Making an assessment on an

equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicant EUR 4,700 in respect of non

‑

pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

16.

The applicant claimed EUR 10,398.35 the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts and before this Court representing lawyer’s fee, postal service, translations, photocopies and transport.

17.

The Government contested the claim on the ground that it was excessive.

18.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR

5,000 covering costs under all heads.

C.

Default interest

19.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Holds

(a)

that the respondent State shall ensure, by appropriate means, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the enforcement of the judgment of 6 November 2003 of the Buzău District Court in its entirety, by enabling the applicant to take effective possession of the land and also by providing him with a document of title to his land;

(b)

that, failing to enforce the judgment of 6 November 2003 of the Buzău District Court in its entirety, as set out under (a) above, the respondent State is to pay the applicant, within the same period of three months, EUR 200,000 (two hundred thousand euros) for pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(c)

that the respondent State is to pay the applicant, within the same three months, EUR 4,700 (four thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(d)

that the respondent State is to pay the applicant, within the same three months, EUR 5,000 (five thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(e)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

2.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 8 April 2014, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Registrar

President