Octavian Popescu împotriva României

La originea cauzei se află o cerere (nr. 20589/04) îndreptată împotriva României și a căreia un cetățean al acestui stat, dl Octavian Popescu (« reclamantul »), a sesizat Curtea pe 10 mai 2004 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).

Reclamantul este reprezentat de B. Lucian Dan Vlădescu, avocat la București. Guvernul român (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.

Pe 23 aprilie 2008, președintele Secției a treia a decis să comunice petiția Guvernului. Folosind dispozițiile articolului 29 § 3, s-a mai decis că Camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și pe fond. PE FAPT

Reclamantul s-a născut în 1949 și locuiește la Pitești. A. Originea cauzei

Printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2003, tribunalul de primă instanță din Buzău (« tribunalul de primă instanță ») a admis o acțiune introdusă de reclamant împotriva comisiei locale a comunei Vernești (« comisia locală ») și a comisiei județene a Buzăului (« comisia județeană ») privind dreptul de proprietate și a ordonat acestora să reconstituie (« reconstituirea ») dreptul de proprietate al reclamantului « pe o suprafață de 33 ha în comuna Vernești ». Tribunalul a anulat o decizie a comisiei județene care acordă compensații reclamantului și a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate în natură era posibilă, având în vedere că comisia locală avea la dispoziție o suprafață de 42 ha. El a respins argumentul părților împotriva să care se află faptul că terenul reclamat de reclamant se afla în orașul Buzău, considerând că era vorba despre un teren aparținând unei suprafețe mai extinse, situat în comuna Vernești și din care reclamantul primise deja o parte.

Hotărârea a devenit definitivă în absența unui recurs. B. Demersurile privind executarea hotărârii din 6 noiembrie 2003 1. Demersurile administrative

Reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri autorităților locale cu scopul de a executa hotărârea sus-menționate.

Prin scrisorile din 15 și 26 ianuarie 2004, primăria Vernești (« primăria ») a informat reclamantul că nu avea teren disponibil și că, prin urmare, interesat ar putea obține compensații.

Pe 27 aprilie și 2 iulie 2004, reclamantul a cerut comisiei județene și prefecturii Buzăului (« prefecturii ») să execute hotărârea, fără a primi totuși un răspuns.

Pe 18 august 2004, primăria a replicat că nu avea teren disponibil. Ea a susținut că terenurile situate în comuna Vernești se aflau în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului (Agenția domeniilor statului, « ADS »), instituție de interes public care administrează terenuri agricole din domeniul public și privat al statului.

Pe 23 septembrie 2004, reclamantul a cerut comisiei locale și prefecturii să-l informeze cu privire la demersurile lor pentru executarea hotărârii. În absența unui răspuns din partea lor, pe 4 octombrie 2004, reclamantul a dat în judecată pe ambele comisii și prefectura. Printr-o hotărâre din 27 octombrie 2004, tribunalul județean al Buzăului (« tribunalul județean ») a admis acțiunea și a ordonat părților să răspundă cererii interesatului. De atunci, pe 6 decembrie 2004, primăria a răspuns reclamantului că ADS era favorabil propunerii comisiei locale privind transferul anumitor terenuri din patrimoniul acesteia în patrimoniul comunei și că documentația privind acest transfer era în curs de elaborare.

Printr-o scrisoare din 18 martie 2005, primăria a cerut prefecturii asistența sa pentru executarea nouă hotărâri judecătorești, inclusiv cea a reclamantului. Ea a precizat că nu avea terenul necesar în acest sens, având în vedere că acele hotărâri se refereau la o suprafață totală de 92,44 ha și că fostele locații ale persoanelor în cauză erau în prezent ocupate de « alți proprietari cu drept de posesiune ». În aceeași scrisoare, primăria a propus transferul terenurilor din patrimoniul ADS în patrimoniul comisiei locale.

Pe 16 mai 2005, în răspuns la o nouă memorandum a reclamantului, primăria l-a informat că comisia județeană trebuia să adopte în curând o decizie al cărei conținut va fi comunicat în vederea punerii în posesiune.

Pe 8 iunie 2005, comisia județeană a adoptat o decizie potrivit căreia reclamantul avea dreptul la atribuirea în natură a unei suprafețe de 33 ha provenind din rezerva ADS. Pe 23 iunie 2005, primăria l-a informat pe reclamant despre această decizie, precum și despre faptul că un acord între ADS și comisia locală trebuia să fie încheiat. Ea i-a comunicat că va fi de asemenea informat, cu privire la punerea în posesiune a terenului. Conform primăriei, disputa dintre reclamant și comisia locală ar putea fi rezolvată în mod amiabil în urma deciziei adoptate de comisia județeană.

Pe 25 aprilie 2006, ADS și comisia locală au încheiat un protocol potrivit căruia o suprafață totală de 29,26 ha a fost transferată din patrimoniul primului în cel al celui de-al doilea pentru executarea celor nouă hotărâri judecătorești sus-menționate (§12 de mai sus). Conform acestui protocol, suprafața în cauză era situată în comuna Vernești.

Printr-o scrisoare din 9 octombrie 2007, pe care reclamantul susține că a primit-o pe 15 octombrie 2007, primăria l-a invitat pe acesta să se prezinte la sediul acesteia pe 11 octombrie 2007 pentru a fi pus în posesiune a unei suprafețe de 24,54 ha. I-a comunicat la această ocazie că prin alt protocol, încheiat pe 6 septembrie 2007, ADS a transferat în patrimoniul comisiei locale suprafața sus-menționat în vederea executării hotărârii din 6 noiembrie 2003. În aceeași scrisoare, primăria i-a informat pe reclamant că, pentru ceea ce privește diferența de 8,46 ha, va fi pus în posesiune după încheierea unui nou protocol între ADS și comisia locală. Protocolul din 6 septembrie 2007, care nu fusese comunicat reclamantului la acel moment, a precizat că terenul de 24,54 ha era situat în comuna Stâlpu.

Pe 18 octombrie 2007, reclamantul a cerut primăriei să stabilească o altă dată pentru punerea sa în posesiune.

Pe 20 noiembrie 2007, interesat și membrii comisiei locale s-au dus la fața locului pentru a permite reclamantului să vadă terenul de 24,54 ha. La această ocazie, i-a fost remis un proces-verbal de punere în posesiune pentru a-și pune semnătura. Reclamantul a cerut un termen pentru a se gândi dacă va accepta sau nu locația propusă.

Printr-o scrisoare din 11 ianuarie 2008, primăria l-a invitat pe reclamant să-i trimită procesul-verbal de punere în posesiune semnat. I-a atras atenția asupra faptului că, dacă procesul-verbal nu ar ajunge la ea până pe 21 ianuarie 2008, ea va considera că interesat a acceptat locația propusă și, de atunci, va iniția procedura de eliberare a titlului de proprietate corespunzător.

Printr-o scrisoare din 21 ianuarie 2008, reclamantul l-a informat pe primărie că nu acceptă terenul propus pentru următoarele motive: amplasarea terenului, după cum reiese din hotărârea din 6 noiembrie 2003, nu era chiar respectat din punct de vedere al zonei geografice; nu era vorba despre o reconstituire integrală, fie pentru suprafața de 33 ha; principiul echivalenței dintre valoarea terenului la care avea dreptul și terenul propus nu era respectat. În aceeași scrisoare, reclamantul i-a cerut primăriei să găsească o soluție conformă cererilor sale.

Pe 22 februarie 2008, reclamantul i-a reamintit primăriei că nu răspunsese la scrisoarea sa din 21 ianuarie 2008.

Pe 11 martie 2008, primăria l-a informat pe reclamant că amplasarea propusă era conformă unei decizii din 23 mai 2006 a comisiei județene, potrivit căreia interesat primise o atribuire de 24,54 ha de teren în comuna Stâlpu, având în vedere că nu aveva teren disponibil în comuna Vernești. Ea i-a comunicat de asemenea că va iniția procedura vizând eliberarea titlului de proprietate corespunzător amplasării în cauză, considerând că reclamantul s-a dus la amplasarea respectivă și a dat acordul în acest sens în inițial, chiar dacă s-a întors mai târziu.

Pe 13 februarie 2008, comisia județeană a emis un titlu de proprietate în beneficiul reclamantului pentru o suprafață de 24,54 ha situată în comuna Stâlpu.

Potrivit reclamantului, titlul de proprietate a fost eliberat contra voinței sale clar exprimate în scrisoarea sa din 21 ianuarie 2008 (§20 de mai sus). El susține de asemenea că titlul ar fi fost anulat mai târziu de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dar nu este în măsură să furnizeze dovezi în sprijinul afirmației sale.

Printr-o scrisoare din 18 iulie 2008, prefectura l-a informat pe Guvern, în răspuns la cererea sa de informații, că reclamantul refuzase terenul de 24,54 ha care i-a fost propus în comuna Stâlpu; diferența de 8,46 ha până la 33 ha la care era îndreptățit ar putea fi propusă în comuna Merei, în virtutea unui protocol între ADS și comisia locală care ar fi încheiat. Printr-o scrisoare din 21 iulie 2008, ADS a confirmat Guvernului că protocolul pentru diferența de teren era în curs de elaborare.

Printr-o scrisoare din 11 noiembrie 2008, pe care reclamantul susține că a primit-o pe 20 noiembrie 2008, primăria l-a invitat pe acesta să se prezinte la sediul acesteia pe 18 noiembrie 2008, pentru a fi pus în posesiune a suprafeței de 8,46 ha înscrisă în protocolul sus-menționat, care fusese încheiat în interimul acestui timp.

Printr-o scrisoare din 24 noiembrie 2008, reclamantul l-a informat pe primărie că refuză terenul propus, pe motiv că amplasarea propusă nu respectă hotărârea din 6 noiembrie 2003. 2. Acțiunea pentru daune și prejudicii

Pe 12 aprilie 2005, reclamantul a iniția o procedură judiciară împotriva prefecturii și ambelor comisii, pentru a le condamna la plata daunelor și prejudiciilor pentru refuzul lor de a executa hotărârea din 6 noiembrie 2003.

Printr-o hotărâre din 20 aprilie 2007, tribunalul județean a respins acțiunea reclamantului, considerând că reclamantul ar fi trebuit să depună o contestație împotriva refuzului autorităților de a executa hotărârea în cauză. Această hotărâre a fost confirmată, la apelul reclamantului, printr-o hotărâre din 31 octombrie 2007 a curții de apel din Ploiești. Reclamantul a depus un recurs în casație la Curtea Supremă și de Justiție, care a stabilit o ședință pentru 24 septembrie 2008. Reclamantul nu a furnizat alte informații despre derularea procedurii privind examinarea recursului sus-menționat. 3. Plângerile penale

Pe 11 octombrie 2004, reclamantul l-a sesizat pe procurorul din dreptul tribunalului de primă instanță cu o plângere penală împotriva membrilor comisiei județene pentru abuz în exercitarea funcțiunilor. Pe 28 decembrie 2004, procurorul a emis o decizie de netrimitere în judecată, reținând că persoanele respective nu au comis o infracțiune. Contestația reclamantului împotriva deciziei de netrimitere în judecată a fost respinsă printr-o hotărâre din 27 aprilie 2005 a tribunalului de primă instanță. O nouă plângere penală depusă de reclamant împotriva acelorași persoane a fost, de asemenea, finalizată printr-o decizie de netrimitere în judecată emisă pe 18 mai 2007 de către procuror și confirmată, la contestația reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 27 decembrie 2007 a tribunalului județean. PE DREPT I. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1

Reclamantul susține că neexecutarea hotărârii din 6 noiembrie 2003 a încălcat dreptul său de acces la un tribunal, după cum se prevede la art. 6 § 1 al Convenției, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, după cum este garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt redactate după cum urmează: art. 6 § 1 « Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...) » art. 1 al Protocolului nr. 1 « Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât din cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Prevederile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care statele îl au de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura colectarea impozitelor sau altor contribuții sau amenzi. » A. Privind admisibilitatea

Curtea observă că petiția nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea observă de altfel că nu se lovește de niciun alt motiv de neadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să o declare admisibilă. B. Pe fond

Guvernul expune că executarea hotărârii s-a lovit de lipsa terenului în comuna Vernești; în aceste condiții, autoritățile locale au luat măsuri pentru a transfera teren din patrimoniul ADS în patrimoniul comisiei locale; în ciuda eforturilor depuse de autorități, reclamantul a refuzat să accepte terenul de 24,54 ha pe care i-l propusese. Citând cauza Tăculescu și alții contra României (nr. 16947/03, § 34, 1 aprilie 2008), Guvernul consideră că hotărârea din 6 noiembrie 2003 nu a identificat amplasarea terenului de 33 ha.

Reclamantul se opune acestei teze. El susține că hotărârea din 6 noiembrie 2003 a tribunalului de primă instanță din Buzău a condamnat autoritățile locale să reconstituie dreptul de proprietate pe o suprafață de 33 ha situată în comuna Vernești; chiar dacă nu a precizat amplasarea terenului, tribunalul a totuși reținut că comisia locală avea o suprafață de 42 ha și că reconstituirea în natură era prin urmare posibilă. Potrivit reclamantului, după pronunțarea hotărârii, autoritățile locale au procedat la atribuirea terenului la care avea dreptul, altor persoane. De atunci, situația invocată la apărare de Guvern – lipsa terenului în comuna în cauză – a fost cauzată de atitudinea vinovată a autorităților. Reclamantul observă de asemenea că autoritățile nu au încercat efectiv să-i atribuie teren decât din anul 2007, în timp ce beneficia de o decizie judiciară definitivă din 2003.

Curtea reamintește că executarea unei hotărâri sau a unui jugement, indiferent de ce instanță, trebuie considerată ca fiind parte integrantă a « procesului » în sensul articolului 6 al Convenției (Hornsby contra Greciei, 19 martie 1997, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1997-II; Immobiliare Saffi contra Italiei [Marea Cameră], nr. 22774/93, § 63, CEDO 1999-V).

În cest caz, printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2003 a tribunalului de primă instanță din Buzău, autoritățile locale au fost condamnate să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantului pe un teren de 33 ha în comuna Vernești.

Curtea observă că, chiar dacă hotărârea sus-menționat nu a precizat amplasarea exactă a terenului, aceasta a totuși stabilit situația sa geografică, și anume în o anumită comună. De atunci, în virtutea hotărârii în cauză, reclamantul ar putea avea așteptarea legitimă de a se vedea reconstituire dreptul de proprietate în această comună. Are deci un « bun » în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 (Kopecký contra Slovaciei [Marea Cameră], nr. 44912/98, § 35, CEDO 2004-IX). Curtea consideră de asemenea că prin refuzul de a executa hotărârea favorabilă reclamantului, autoritățile naționale l-au privat pe acesta de folosința dreptului de proprietate pe terenul său fără a-i furniza justificări pertinente pentru această încălcare (Sabin Popescu contra României, nr. 48102/99, § 81, 2 martie 2004).

Pentru cât timp Guvernul invocă faptul că nu avea teren disponibil în comuna Vernești, Curtea observă că tribunalul de primă instanță a concluzionat în hotărârea sa din 6 noiembrie 2003 contrariul, reținând că comisia locală avea 42 ha de teren și că reconstituirea în natură a dreptului de proprietate al reclamantului era prin urmare posibilă. Tribunalul a observat de altfel că terenul reclamat de reclamant făcea parte dintr-o suprafață mai extinsă din care interesat primise deja o parcelă (§5 de mai sus).

În aceste condiții, chiar să presupunem că lipsa invocată de teren era o situație preexistentă hotărârii din 6 noiembrie 2003, Curtea consideră că autoritățile locale aveau posibilitatea de a contesta această hotărâre conform căilor legale, și anume prin depunerea unui recurs, ceea ce nu au făcut. Cu toate acestea, în absența unui asemenea recurs, hotărârea a devenit definitivă. De atunci, ea consideră că acceptarea argumentului Guvernului ar fi echivalent cu a admite că, în cest caz, administrația ar fi putut scăpa de executarea unei hotărâri definitive invocând pur și simplu un element pe care nu a vrut să-l ridice înaintea instanțelor judecătorești naționale, ca urmare a unei căi de atac prevăzute de dreptul intern. Oricum, Curtea consideră că faptul că terenurile situate în comuna Vernești se aflau în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului, argument ridicat pentru prima dată în faza de executare a hotărârii, nu saurait exonera autoritățile de obligația lor de a executa această hotărâre, deoarece fiecărui stat contractant îi aparține să se doteze cu un arsenal juridic corespunzător și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care-i revin (Ruianu contra României, nr. 34647/97, § 66, 17 iunie 2003).

Dacă lipsa de teren a intervenit după această hotărâre, Curtea trebuie să observe că autoritățile nu au furnizat reclamantului nicio explicație cu privire la circumstanțele care au condus la această situație, limitând-se la a-l informa, numai câteva luni după hotărârea care a reținut existența terenului necesar, că nu dispuneau de acesta (§8 de mai sus). De atunci, în absența unei explicații pertinente cu privire la imposibilitatea de a executa hotărârea care era favorabilă reclamantului, Curtea nu saurait reține că era vorba în cest caz despre o imposibilitate obiectivă de executare (a se vedea, a contrario, Piștireanu contra României, nr. 34860/02, § 37, 30 septembrie 2008; Condrache contra României (decizie), nr. 43686/02, 13 ianuarie 2009). De altfel, Curtea observă că din scrisoarea din 18 martie 2005 trimisă de primărie prefecturii reiese că terți au fost puși în posesiune a terenului în cauză (§12 de mai sus). Cu toate acestea, o asemenea circumstanță nu saurait favoriza statul (a se vedea, mutatis mutandis, Ioannidou-Mouzaka contra Greciei, nr. 75898/01, § 33, 29 septembrie 2005; Ștefanescu contra României, nr. 9555/03, § 26, 11 octombrie 2007), având în vedere că, în calitatea sa de păzitor al ordinii publice, acesta avea o obligație morală de exemplu, pe care trebuia s-o facă respecta de organele sale investite cu misiunea de protecție a ordinii publice (a se vedea, mutatis mutandis, Păduraru contra României, nr. 63252/00, § 68, CEDO 2005-XII (extrase)).

Ca și în cauza Sabin Popescu sus-menționat, autoritățile au încercat să satisfacă pretențiile reclamantului care decurgeau din hotărâre invocând o prestație echivalentă cu cea la care erau obligate de tribunal, dar s-au lovit de refuzul interesatului. Cu toate acestea, o prestație echivalentă nu poate compensa neîndeplinirea de a furniza autoritățile o justificare pertinentă pentru refuzul lor de a asigura executarea așa cum este o decizie definitivă de justiție.

Curtea a abordat în mai multe rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cea a cauzei în cest și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre multe altele, Sabin Popescu, sus-citată, §§ 76 și 85; Dragne și alții contra României, nr. 78047/01, §§ 30 și 43, 7 aprilie 2005).

După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cest caz. Ținând cont de jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că în cest caz, statul nu a executat hotărârea favorabilă reclamantului.

De atunci, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1. II.

Reclamantul cere cu titlu de daună materială restituirea terenului de 33 ha situat în perimetrul comunei Vernești sau, în lipsa acesteia, valoarea sa de piață, pe care o estimează la 1.826.581 EUR. El prezintă o expertiză realizată în iulie 2008. De asemenea, pentru daună materială, interesat cere 20.183,45 EUR din cauza lipsei de folosință a terenului în timp de cinci ani. El susține că a calculat acest ultim montant în baza anumitor date referitoare la valoarea producției agricole anuale reținute de Agenția Domeniilor Statului.

Reclamantul cere în plus 365.316 EUR pentru daună morală cauzată de frustrarea de a nu putea executa o decizie judiciară definitivă care îi era favorabilă.

El cere de asemenea ca statul să fie invitat să clarifice situația « atribuirii ilegale a terenurilor din zona Vernești a județului Buzău » și să sancționeze persoanele responsabile.

În sfârșit, reclamantul cere 10.216,63 EUR cu titlu de taxe și cheltuieli, prezentând anumite dovezi în acest sens.

Guvernul contează raportul de expertiză prezentat de reclamant și invită Curtea să țină seama de tabelul valorilor medii ale terenurilor situate în județul Buzău, după cum este utilizat de Camera Notarilor Publici. El furnizează la acest sens un extras din acest tabel stabilit în decembrie 2007. Guvernul consideră de asemenea că cererea privind lipsa de folosință a terenului nu este dovedită. Cu privire la suma reclamată cu titlu de daună morală, el consideră că o posibilă hotărâre de condamnare ar putea constitui, prin ea însăși, o reparație satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins a fi suferit de reclamant. Cu privire la taxele și cheltuielile, Guvernul contestă anumite dovezi prezentate de reclamant și consideră că în orcare caz, suma cerută la acest titlu este excesivă.

În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că chestiunea aplicării articolului 41 nu se află în stare, prin urmare, trebuie să fie rezervată, ținând seama de asemenea de eventualitatea unui acord între statul pârât și interesat (art. 75 §§ 1 și 4 al regulamentului Curții). PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Declară petiția admisibilă; 2. Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1; 3. Declară că chestiunea aplicării articolului 41 al Convenției nu se află în stare; în consecință: a) o rezervă în întregime; b) invită Guvernul și reclamantul să-i adreseze în scris, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției, observațiile lor asupra acestei chestiuni și în special să-i dea cunoștință oricărui acord la care ar putea ajunge; c) rezervă procedura ulterioară și deleghează președintelui camerei sarcina de a o fixa dacă este necesar. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 30 iunie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier adjoint Președinte

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 20589/04) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Octavian Popescu (« le requérant »), a saisi la Cour le 10 mai 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

Le requérant est représenté par M e Lucian Dan Vlădescu, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du Ministère des Affaires Etrangères.

Le 23 avril 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 il a en outre été décidé que la Chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT

Le requérant est né en 1949 et réside à Pitești. A. La genèse de l’affaire

Par un jugement du 6 novembre 2003, le tribunal de première instance de Buzău (« le tribunal de première instance ») fit droit à une action introduite par le requérant contre la commission locale du village de Vernești (« la commission locale ») et la commission départementale de Buzău (« la commission départementale ») sur le droit de propriété, et ordonna à celles-ci de reconstituer (« reconstituirea ») le droit de propriété du requérant « sur une superficie de 33 ha dans le village de Vernești ». Le tribunal annula une décision de la commission départementale qui accordait des dédommagements au requérant et retint que la reconstitution du droit de propriété en nature était possible, vu que la commission locale avait à sa disposition une surface de 42 ha. Il rejeta l’argument des parties défenderesses selon lequel le terrain réclamé par le requérant se trouvait dans la ville de Buzău, jugeant qu’il s’agissait d’un terrain appartenant à une surface plus étendue, situé dans le village de Vernești et dont le requérant s’était déjà vu attribuer une partie.

Le jugement devint définitif en l’absence de pourvoi en recours. B. Les démarches en vue de l’exécution du jugement 6 novembre 2003 1. Les démarches administratives

Le requérant s’adressa à maintes reprises aux autorités locales en vue de l’exécution du jugement susmentionné.

Par des lettres des 15 et 26 janvier 2004, la mairie de Vernești (« la mairie ») informa le requérant qu’elle ne disposait pas de terrain et que, dès lors, l’intéressé pourrait obtenir des dédommagements.

Le 27 avril et 2 juillet 2004, le requérant demanda à la commission départementale et à la préfecture de Buzău (« la préfecture ») d’exécuter le jugement, sans toutefois recevoir de réponse.

Le 18 août 2004, la mairie réitéra qu’elle ne disposait pas de terrain disponible. Elle faisait valoir que les terrains situés dans la commune de Vernești se trouvaient dans le patrimoine de l’Agence des domaines de l’État ( Agenția domeniilor statului , « ADS »), institution d’intérêt public administrant les terrains agricoles du domaine public et privé de l’État.

Le 23 septembre 2004, le requérant demanda à la commission locale et à la préfecture de l’informer sur leurs démarches en vue de l’exécution du jugement. En l’absence de réponse de leur part, le 4 octobre 2004, le requérant assigna en justice les deux commissions et la préfecture. Par un arrêt du 27 octobre 2004, le tribunal départemental de Buzău (« le tribunal départemental ») fit droit à l’action et ordonna aux parties défenderesses de donner une réponse à la demande de l’intéressé. Dès lors, le 6 décembre 2004, la mairie répondit au requérant que l’ADS était favorable à la proposition de la commission locale visant le transfert de certains terrains de son patrimoine dans le patrimoine de la commune et que la documentation en vue de ce transfert était en cours d’élaboration.

Par une lettre du 18 mars 2005, la mairie demanda à la préfecture son assistance en vue de l’exécution de neuf décisions judiciaires, dont celle du requérant. Elle précisait qu’elle ne disposait pas du terrain nécessaire à cet égard, vu que lesdites décisions portaient sur une surface totale de 92,44 ha et que les anciens emplacements des personnes concernées étaient occupés actuellement par « d’autres propriétaires mis en possession ». Par la même lettre, la mairie proposa le transfert de terrain du patrimoine de l’ADS dans le patrimoine de la commission locale.

Le 16 mai 2005, en réponse à un nouveau mémoire du requérant, la mairie l’informa que la commission départementale devait prochainement adopter une décision dont le contenu lui sera communiqué en vue de sa mise en possession.

Le 8 juin 2005, la commission départementale adopta une décision selon laquelle le requérant avait droit à l’attribution en nature d’une surface de 33 ha provenant de la réserve de l’ADS. Le 23 juin 2005, la mairie informa le requérant de cette décision, ainsi que du fait qu’un accord entre l’ADS et la commission locale était à conclure. Elle lui communiqua qu’il en serait également informé, en vue de sa mise en possession du terrain. Selon la mairie, le litige entre le requérant et la commission locale pouvait être réglé à l’amiable à la suite de la décision adoptée par la commission départementale.

Le 25 avril 2006, l’ADS et la commission locale conclurent un protocole selon lequel une surface totale de 29,26 ha était transférée du patrimoine de la première dans celui de la seconde en vue de l’exécution des neuf décisions judiciaires susmentionnées (paragraphe 12 ci-dessus). Selon ce protocole, la surface en question était située dans le village de Vernești.

Par une lettre du 9 octobre 2007, que le requérant allègue avoir reçu le 15 octobre 2007, la mairie invita celui-ci à se présenter à son siège le 11 octobre 2007 afin d’être mis en possession d’une surface de 24,54 ha. Elle l’informait à cette occasion que par un autre protocole, conclu le 6 septembre 2007, l’ADS a transféré dans le patrimoine de la commission locale la surface susmentionnée en vue de l’exécution du jugement du 6 novembre 2003. Par la même lettre, la mairie informa le requérant que, pour ce qui était de la différence de 8,46 ha, il sera mis en possession après la conclusion d’un nouveau protocole entre l’ADS et la commission locale. Le protocole du 6 septembre 2007, lequel ne fut pas communiqué au requérant à cette époque, précisait que le terrain de 24,54 ha se trouvait dans le village de Stâlpu.

Le 18 octobre 2007, le requérant demanda à la mairie d’établir une autre date en vue de sa mise en possession.

Le 20 novembre 2007, l’intéressé et les membres de la commission locale se rendirent sur les lieux afin de permettre au requérant de visualiser le terrain de 24,54 ha. A cette occasion, un procès-verbal de mise en possession lui fut remis pour y apposer sa signature. Le requérant demanda un délai pour réfléchir s’il accepterait ou pas l’emplacement proposé.

Par une lettre du 11 janvier 2008, la mairie invita le requérant à lui faire parvenir le procès-verbal de mise en possession signé. Elle attira son attention sur le fait que, si ledit procès-verbal ne lui parvenait pas jusqu’au 21 janvier 2008, elle considérerait que l’intéressé avait accepté l’emplacement proposé et, dès lors, entamerait la procédure en vue de la délivrance du titre de propriété afférent.

Par une lettre du 21 janvier 2008, le requérant informa la mairie qu’il n’acceptait pas le terrain proposé pour les motifs suivants : l’emplacement du terrain, tel qu’il ressortait du jugement du 6 novembre 2003, n’était même pas respecté du point de vue de la zone géographique ; il ne s’agissait pas d’une reconstitution intégrale, soit pour la surface de 33 ha ; le principe de l’équivalence entre la valeur du terrain auquel il avait droit et le terrain proposé n’était pas respecté. Par la même lettre, le requérant invita la mairie à trouver une solution conforme à ses demandes.

Le 22 février 2008, le requérant rappela à la mairie qu’elle n’avait pas répondu à sa lettre du 21 janvier 2008.

Le 11 mars 2008, la mairie informa le requérant que l’emplacement proposé était conforme à une décision du 23 mai 2006 de la commission départementale, selon laquelle l’intéressé s’était vu attribuer 24,54 ha de terrain dans le village de Stâlpu, vu qu’il n’y avait pas de terrain disponible dans le village de Vernești. Elle lui communiqua également qu’elle entamerait la procédure visant à la délivrance du titre de propriété afférent à l’emplacement en question, estimant que le requérant s’était rendu sur cet emplacement et avait donné son accord à cet égard dans un premier temps, même s’il en est revenu après.

Le 13 février 2008, la commission départementale émit un titre de propriété au bénéfice du requérant pour une surface de 24,54 ha située dans le village de Stâlpu.

Selon le requérant, ce titre de propriété a été délivré contre sa volonté clairement exprimée dans sa lettre du 21 janvier 2008 (paragraphe 20 ci-dessus). Il allègue également que ledit titre aurait été annulé ensuite par l’Autorité nationale pour la restitution des propriétés, mais n’est pas en mesure de fournir des pièces justificatives à l’appui de son affirmation.

Par une lettre du 18 juillet 2008, la préfecture informa le Gouvernement, en réponse à sa demande de renseignements, que le requérant avait refusé le terrain de 24,54 ha qui lui avait été proposé dans le village de Stâlpu ; la différence de 8,46 ha jusqu’au 33 ha auxquels il avait droit pourrait lui être proposé dans le village de Merei, en vertu d’un protocole entre l’ADS et la commission locale qui serait conclu. Par une lettre du 21 juillet 2008, l’ADS confirma au Gouvernement que le protocole pour la différence de terrain était en cours d’élaboration.

Par une lettre du 11 novembre 2008, que le requérant allègue avoir reçu le 20 novembre 2008, la mairie l’invita à se présenter à son siège le 18 novembre 2008, afin d’être mis en possession de la surface de 8,46 ha inscrite dans le protocole précité, lequel avait été conclu entre-temps.

Par une lettre du 24 novembre 2008, le requérant informa la mairie qu’il refusait le terrain proposé, au motif que l’emplacement proposé ne respectait pas le jugement du 6 novembre 2003. 2. L’action en dommages et intérêts

Le 12 avril 2005, le requérant entama une procédure judiciaire contre la préfecture et les deux commissions, afin de les faire condamner au paiement de dommages et intérêts pour leur refus d’exécuter le jugement du 6 novembre 2003.

Par un jugement du 20 avril 2007, le tribunal départemental rejeta l’action du requérant, estimant que le requérant aurait dû former une contestation contre le refus des autorités d’exécuter le jugement en cause. Ce jugement fut confirmé, sur appel du requérant, par un arrêt du 31 octobre 2007 de la cour d’appel de Ploiești. Le requérant forma un pourvoi en recours devant la Haute Cour de cassation et de justice, qui fixa une audience pour le 24 septembre 2008. Le requérant n’a pas fourni d’autres renseignements sur le déroulement de la procédure relative à l’examen dudit pourvoi. 3. Les plaintes pénales

Le 11 octobre 2004, le requérant saisit le parquet près le tribunal de première instance d’une plainte pénale contre les membres de la commission départementale pour abus dans l’exercice de leurs fonctions. Le 28 décembre 2004, le parquet rendit un non-lieu, retenant que les personnes en question n’avaient pas commis d’infraction. La contestation du requérant contre la décision de non-lieu fut rejetée par un jugement du 27 avril 2005 du tribunal de première instance. Une nouvelle plainte pénale formée par le requérant contre les mêmes personnes fut également finalisée par un non-lieu rendu le 18 mai 2007 par le parquet et confirmé, sur contestation du requérant, par un arrêt définitif du 27 décembre 2007 du tribunal départemental. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1

Le requérant allègue que l’inexécution du jugement du 6 novembre 2003 a enfreint son droit d’accès à un tribunal, tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que son droit au respect de ses biens, tel qu’il est garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. Les articles invoqués sont ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. B. Sur le fond

Le Gouvernement expose que l’exécution du jugement s’est heurtée au manque du terrain dans le village de Vernești ; dans ces conditions, les autorités locales ont fait des démarches afin de transférer du terrain du patrimoine de l’ADS dans le patrimoine de la commission locale ; malgré les efforts déployés par les autorités, le requérant a refusé d’accepter le terrain de 24,54 ha que celles-ci lui ont proposé. Citant l’affaire Tăculescu et autres c. Roumanie (n o 16947/03, § 34, 1 er avril 2008), le Gouvernement estime que le jugement du 6 novembre 2003 n’a pas identifié l’emplacement du terrain de 33 ha.

Le requérant s’oppose à cette thèse. Il fait valoir que le jugement du 6 novembre 2003 du tribunal de première instance de Buzău a condamné les autorités locales à lui reconstituer le droit de propriété sur une surface de 33 ha située dans le village de Vernești ; même s’il n’a pas précisé l’emplacement du terrain, le tribunal a toutefois retenu que la commission locale disposait d’une surface de 42 ha et que la reconstitution en nature était dès lors possible. Selon le requérant, après la prononciation du jugement, les autorités locales ont procédé à l’attribution du terrain auquel il avait droit, à d’autres personnes. Dès lors, la situation invoquée à sa défense par le Gouvernement – le manque de terrain dans le village en question – a été causée par l’attitude fautive des autorités. Le requérant note également que les autorités n’ont effectivement essayé de lui attribuer du terrain qu’à partir de l’année 2007, alors qu’il bénéficiait d’une décision judiciaire définitive depuis 2003.

La Cour rappelle que l’exécution d’un jugement ou d’un arrêt, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du « procès » au sens de l’article 6 de la Convention ( Hornsby c. Grèce , 19 mars 1997, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1997-II ; Immobiliare Saffi c. Italie [GC], n o 22774/93, § 63, CEDH 1999-V).

En l’espèce, par un jugement du 6 novembre 2003 du tribunal de première instance de Buzău, les autorités locales ont été condamnées à reconstituer le droit de propriété du requérant sur un terrain de 33 ha dans le village de Vernești.

La Cour observe que, même si ledit jugement n’a pas précisé l’emplacement exact du terrain, il a toutefois établi sa situation géographique, soit dans un certain village. Dès lors, en vertu du jugement en question, le requérant pouvait avoir l’espérance légitime de se voir reconstituer le droit de propriété dans ce village. Il a donc un « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ( Kopecký c. Slovaquie [GC], n o 44912/98, § 35, CEDH 2004 ‑ IX). La Cour considère également qu’en refusant d’exécuter le jugement favorable au requérant, les autorités nationales ont privé celui-ci de la jouissance de son droit de propriété sur son terrain sans lui fournir de justifications pertinentes pour cette ingérence ( Sabin Popescu c. Roumanie , n o 48102/99, § 81, 2 mars 2004).

Pour autant que le Gouvernement allègue qu’il n’y avait pas de terrain disponible dans le village de Vernești, la Cour relève que le tribunal de première instance a conclu dans son jugement du 6 novembre 2003 au sens contraire, retenant que la commission locale disposait de 42 ha de terrain et que la reconstitution en nature du droit de propriété du requérant était dès lors possible. Le tribunal a par ailleurs constaté que le terrain réclamé par le requérant faisait partie d’une surface plus étendue dont l’intéressé s’était déjà vu attribuer une parcelle (paragraphe 5 ci-dessus).

Dans ces conditions, à supposer que le manque allégué de terrain ait été une situation préexistante au jugement du 6 novembre 2003, la Cour estime que les autorités locales avaient la possibilité de contester ce jugement selon les voies légales, à savoir en formant un pourvoi, ce qu’elles ne firent pas. Or, en l’absence d’un tel pourvoi, le jugement devenait définitif. Dès lors, elle considère qu’accepter l’argument du Gouvernement équivaudrait à admettre que, dans le cas d’espèce, l’administration aurait pu se soustraire à l’exécution d’un jugement définitif en invoquant simplement un élément qu’elle n’a pas entendu soulever devant les juridictions nationales, à la suite d’une voie de recours prévue par la loi interne. En tout état de cause, la Cour estime que le fait que les terrains situés dans la commune de Vernești se trouvaient dans le patrimoine de l’Agence des domaines de l’État, argument soulevé pour la première fois au stade de l’exécution du jugement, ne saurait exonérer les autorités de leur obligation d’exécuter ledit jugement, car il appartient à chaque État contractant de se doter d’un arsenal juridique adéquat et suffisant pour assurer le respect des obligations positives qui lui incombent ( Ruianu c. Roumanie , n o 34647/97, § 66, 17 juin 2003).

Si le manque de terrain était survenue après ce jugement, la Cour doit relever que les autorités n’ont fourni au requérant aucune explication quant aux circonstances ayant entraîné cette situation, se limitant à porter à sa connaissance, seulement quelques mois après le jugement ayant retenu l’existence du terrain nécessaire, dont elles ne disposaient pas (paragraphe 8 ci-dessus). Dès lors, en l’absence d’une explication pertinente quant à l’impossibilité d’exécuter le jugement qui était favorable au requérant, la Cour ne saurait retenir qu’il s’agissait en l’espèce d’une impossibilité objective d’exécution (voir, a contrario, Piștireanu c. Roumanie , n o 34860/02, § 37, 30 septembre 2008 ; Condrache c. Roumanie (déc.), n o 43686/02, 13 janvier 2009). Par ailleurs, la Cour observe qu’il ressort de la lettre du 18 mars 2005 envoyée par la mairie à la préfecture que des tierces personnes avaient été mises en possession du terrain en question (paragraphe 12 ci-dessus). Or, une telle circonstance ne saurait profiter à l’État (voir, mutatis mutandis , Ioannidou-Mouzaka c. Grèce , n o 75898/01, § 33, 29 septembre 2005 ; Ștefanescu c. Roumanie , n o 9555/03, § 26, 11 octobre 2007), vu qu’en sa qualité de gardien de l’ordre public, celui-ci avait une obligation morale d’exemple, qu’il devait faire respecter par ses organes investis de la mission de protection de l’ordre public (voir, mutatis mutandis , Păduraru c. Roumanie , n o 63252/00, § 68, CEDH 2005 ‑ XII (extraits)).

Comme dans l’affaire Sabin Popescu précitée, les autorités ont essayé de satisfaire les prétentions du requérant découlant du jugement en question par une prestation équivalente à celle à laquelle elles étaient obligées par le tribunal, mais se sont heurtés au refus de l’intéressé. Or, une prestation équivalente ne peut combler la carence des autorités de fournir une justification pertinente à leur refus d’assurer l’exécution telle quelle d’une décision définitive de justice.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres, Sabin Popescu , précité, §§ 76 et 85 ; Dragne et autres c. Roumanie , n o 78047/01, §§ 30 et 43, 7 avril 2005).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce, l’Etat n’a pas exécuté le jugement favorable au requérant.

Dès lors, la Cour conclut qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1. II.

Le requérant réclame à titre du dommage matériel la restitution du terrain de 33 ha situé dans le périmètre du village de Vernești ou, à défaut, sa valeur marchande, qu’il estime à 1 826 581 euros (EUR). Il présente une expertise réalisée en juillet 2008. Toujours pour dommage matériel, l’intéressé demande 20 183,45 EUR en raison du défaut de jouissance du terrain pendant cinq années. Il allègue avoir calculé ce dernier montant en s’appuyant sur certaines données relatives à la valeur de la production agricole annuelle retenue par l’Agence des domaines de l’État.

Le requérant demande de surcroît 365 316 EUR pour dommage moral causé par la frustration de ne pouvoir pas faire exécuter une décision judiciaire définitive qui lui était favorable.

Il exige également que l’État soit invité à clarifier la situation de « l’attribution illégale des terrains dans la zone Vernești du département de Buzău » et à sanctionner les personnes responsables.

Enfin, le requérant réclame 10 216,63 EUR au titre des frais et dépens, présentant certains justificatifs à cet égard.

Le Gouvernement conteste le rapport d’expertise présenté par le requérant et invite la Cour à tenir compte du tableau des valeurs moyennes des terrains situés dans le département de Buzău, tel qu’il est utilisé par la Chambre des notaires publiques. Il fournit à cet égard un extrait de ce tableau établi en décembre 2007. Le Gouvernement estime également que la demande portant sur le défaut de jouissance du terrain n’est pas prouvée. Pour ce qui est de la somme réclamée à titre du dommage moral, il considère qu’un éventuel arrêt de condamnation pourrait constituer, par lui-même, une réparation satisfaisante du préjudice moral prétendument subi par le requérant. Concernant les frais et dépens, le Gouvernement conteste certains justificatifs présentés par le requérant et estime qu’en tout état de cause, la somme demandée à ce titre est excessive.

Dans les circonstances de l’espèce, la Cour estime que la question de l’application de l’article 41 ne se trouve pas en état, de sorte qu’il convient de la réserver en tenant également compte de l’éventualité d’un accord entre l’Etat défendeur et l’intéressé (article 75 §§ 1 et 4 du règlement de la Cour). PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit que la question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouve pas en état ; en conséquence : a) la réserve en entier ; b) invite le Gouvernement et le requérant à lui adresser par écrit, dans le délai de trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur cette question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ; c) réserve la procédure ultérieure et délègue au président de la chambre le soin de la fixer au besoin. Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 juin 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Josep Casadevall Greffier adjoint Président