AFFAIRE OCTAVIAN POPESCU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE OCTAVIAN POPESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
SECȚIA A TREIA
CAUZA
OCTAVIAN POPESCU contra ROMÂNIEI
(Cererea nr. 20589/04)
HOTĂRÂRE
(fond)
STRASBOURG
30 iunie 2009
DEFINITIVĂ
30/09/2009
Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.
În cauza Octavian Popescu contra României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), ședințe în cameră compusă din:
Josep Casadevall,
președinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
judecători,
și de Stanley Naismith,
grefier adjoint de secție,
După deliberații în camera consilului din 9 iunie 2009,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr. 20589/04) îndreptată împotriva României și a căreia un cetățean al acestui stat, dl Octavian Popescu (« reclamantul »), a sesizat Curtea pe 10 mai 2004 în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).
2.
Reclamantul este reprezentat de B. Lucian Dan Vlădescu, avocat la București. Guvernul român (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.
3.
Pe 23 aprilie 2008, președintele Secției a treia a decis să comunice petiția Guvernului. Folosind dispozițiile articolului 29 § 3, s-a mai decis că Camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și pe fond.
PE FAPT
4.
Reclamantul s-a născut în 1949 și locuiește la Pitești.
A. Originea cauzei
5.
Printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2003, tribunalul de primă instanță din Buzău (« tribunalul de primă instanță ») a admis o acțiune introdusă de reclamant împotriva comisiei locale a comunei Vernești (« comisia locală ») și a comisiei județene a Buzăului (« comisia județeană ») privind dreptul de proprietate și a ordonat acestora să reconstituie (« reconstituirea ») dreptul de proprietate al reclamantului « pe o suprafață de 33 ha în comuna Vernești ». Tribunalul a anulat o decizie a comisiei județene care acordă compensații reclamantului și a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate în natură era posibilă, având în vedere că comisia locală avea la dispoziție o suprafață de 42 ha. El a respins argumentul părților împotriva să care se află faptul că terenul reclamat de reclamant se afla în orașul Buzău, considerând că era vorba despre un teren aparținând unei suprafețe mai extinse, situat în comuna Vernești și din care reclamantul primise deja o parte.
6.
Hotărârea a devenit definitivă în absența unui recurs.
B. Demersurile privind executarea hotărârii din 6 noiembrie 2003
Demersurile administrative
7.
Reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri autorităților locale cu scopul de a executa hotărârea sus-menționate.
8.
Prin scrisorile din 15 și 26 ianuarie 2004, primăria Vernești (« primăria ») a informat reclamantul că nu avea teren disponibil și că, prin urmare, interesat ar putea obține compensații.
9.
Pe 27 aprilie și 2 iulie 2004, reclamantul a cerut comisiei județene și prefecturii Buzăului (« prefecturii ») să execute hotărârea, fără a primi totuși un răspuns.
10.
Pe 18 august 2004, primăria a replicat că nu avea teren disponibil. Ea a susținut că terenurile situate în comuna Vernești se aflau în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului (Agenția domeniilor statului, « ADS »), instituție de interes public care administrează terenuri agricole din domeniul public și privat al statului.
11.
Pe 23 septembrie 2004, reclamantul a cerut comisiei locale și prefecturii să-l informeze cu privire la demersurile lor pentru executarea hotărârii. În absența unui răspuns din partea lor, pe 4 octombrie 2004, reclamantul a dat în judecată pe ambele comisii și prefectura. Printr-o hotărâre din 27 octombrie 2004, tribunalul județean al Buzăului (« tribunalul județean ») a admis acțiunea și a ordonat părților să răspundă cererii interesatului.
De atunci, pe 6 decembrie 2004, primăria a răspuns reclamantului că ADS era favorabil propunerii comisiei locale privind transferul anumitor terenuri din patrimoniul acesteia în patrimoniul comunei și că documentația privind acest transfer era în curs de elaborare.
12.
Printr-o scrisoare din 18 martie 2005, primăria a cerut prefecturii asistența sa pentru executarea nouă hotărâri judecătorești, inclusiv cea a reclamantului. Ea a precizat că nu avea terenul necesar în acest sens, având în vedere că acele hotărâri se refereau la o suprafață totală de 92,44 ha și că fostele locații ale persoanelor în cauză erau în prezent ocupate de « alți proprietari cu drept de posesiune ». În aceeași scrisoare, primăria a propus transferul terenurilor din patrimoniul ADS în patrimoniul comisiei locale.
13.
Pe 16 mai 2005, în răspuns la o nouă memorandum a reclamantului, primăria l-a informat că comisia județeană trebuia să adopte în curând o decizie al cărei conținut va fi comunicat în vederea punerii în posesiune.
14.
Pe 8 iunie 2005, comisia județeană a adoptat o decizie potrivit căreia reclamantul avea dreptul la atribuirea în natură a unei suprafețe de 33 ha provenind din rezerva ADS. Pe 23 iunie 2005, primăria l-a informat pe reclamant despre această decizie, precum și despre faptul că un acord între ADS și comisia locală trebuia să fie încheiat. Ea i-a comunicat că va fi de asemenea informat, cu privire la punerea în posesiune a terenului. Conform primăriei, disputa dintre reclamant și comisia locală ar putea fi rezolvată în mod amiabil în urma deciziei adoptate de comisia județeană.
15.
Pe 25 aprilie 2006, ADS și comisia locală au încheiat un protocol potrivit căruia o suprafață totală de 29,26 ha a fost transferată din patrimoniul primului în cel al celui de-al doilea pentru executarea celor nouă hotărâri judecătorești sus-menționate (§12 de mai sus). Conform acestui protocol, suprafața în cauză era situată în comuna Vernești.
16.
Printr-o scrisoare din 9 octombrie 2007, pe care reclamantul susține că a primit-o pe 15 octombrie 2007, primăria l-a invitat pe acesta să se prezinte la sediul acesteia pe 11 octombrie 2007 pentru a fi pus în posesiune a unei suprafețe de 24,54 ha. I-a comunicat la această ocazie că prin alt protocol, încheiat pe 6 septembrie 2007, ADS a transferat în patrimoniul comisiei locale suprafața sus-menționat în vederea executării hotărârii din 6 noiembrie 2003. În aceeași scrisoare, primăria i-a informat pe reclamant că, pentru ceea ce privește diferența de 8,46 ha, va fi pus în posesiune după încheierea unui nou protocol între ADS și comisia locală. Protocolul din 6 septembrie 2007, care nu fusese comunicat reclamantului la acel moment, a precizat că terenul de 24,54 ha era situat în comuna Stâlpu.
17.
Pe 18 octombrie 2007, reclamantul a cerut primăriei să stabilească o altă dată pentru punerea sa în posesiune.
18.
Pe 20 noiembrie 2007, interesat și membrii comisiei locale s-au dus la fața locului pentru a permite reclamantului să vadă terenul de 24,54 ha. La această ocazie, i-a fost remis un proces-verbal de punere în posesiune pentru a-și pune semnătura. Reclamantul a cerut un termen pentru a se gândi dacă va accepta sau nu locația propusă.
19.
Printr-o scrisoare din 11 ianuarie 2008, primăria l-a invitat pe reclamant să-i trimită procesul-verbal de punere în posesiune semnat. I-a atras atenția asupra faptului că, dacă procesul-verbal nu ar ajunge la ea până pe 21 ianuarie 2008, ea va considera că interesat a acceptat locația propusă și, de atunci, va iniția procedura de eliberare a titlului de proprietate corespunzător.
20.
Printr-o scrisoare din 21 ianuarie 2008, reclamantul l-a informat pe primărie că nu acceptă terenul propus pentru următoarele motive: amplasarea terenului, după cum reiese din hotărârea din 6 noiembrie 2003, nu era chiar respectat din punct de vedere al zonei geografice; nu era vorba despre o reconstituire integrală, fie pentru suprafața de 33 ha; principiul echivalenței dintre valoarea terenului la care avea dreptul și terenul propus nu era respectat. În aceeași scrisoare, reclamantul i-a cerut primăriei să găsească o soluție conformă cererilor sale.
21.
Pe 22 februarie 2008, reclamantul i-a reamintit primăriei că nu răspunsese la scrisoarea sa din 21 ianuarie 2008.
22.
Pe 11 martie 2008, primăria l-a informat pe reclamant că amplasarea propusă era conformă unei decizii din 23 mai 2006 a comisiei județene, potrivit căreia interesat primise o atribuire de 24,54 ha de teren în comuna Stâlpu, având în vedere că nu aveva teren disponibil în comuna Vernești. Ea i-a comunicat de asemenea că va iniția procedura vizând eliberarea titlului de proprietate corespunzător amplasării în cauză, considerând că reclamantul s-a dus la amplasarea respectivă și a dat acordul în acest sens în inițial, chiar dacă s-a întors mai târziu.
23.
Pe 13 februarie 2008, comisia județeană a emis un titlu de proprietate în beneficiul reclamantului pentru o suprafață de 24,54 ha situată în comuna Stâlpu.
24.
Potrivit reclamantului, titlul de proprietate a fost eliberat contra voinței sale clar exprimate în scrisoarea sa din 21 ianuarie 2008 (§20 de mai sus). El susține de asemenea că titlul ar fi fost anulat mai târziu de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dar nu este în măsură să furnizeze dovezi în sprijinul afirmației sale.
25.
Printr-o scrisoare din 18 iulie 2008, prefectura l-a informat pe Guvern, în răspuns la cererea sa de informații, că reclamantul refuzase terenul de 24,54 ha care i-a fost propus în comuna Stâlpu; diferența de 8,46 ha până la 33 ha la care era îndreptățit ar putea fi propusă în comuna Merei, în virtutea unui protocol între ADS și comisia locală care ar fi încheiat. Printr-o scrisoare din 21 iulie 2008, ADS a confirmat Guvernului că protocolul pentru diferența de teren era în curs de elaborare.
26.
Printr-o scrisoare din 11 noiembrie 2008, pe care reclamantul susține că a primit-o pe 20 noiembrie 2008, primăria l-a invitat pe acesta să se prezinte la sediul acesteia pe 18 noiembrie 2008, pentru a fi pus în posesiune a suprafeței de 8,46 ha înscrisă în protocolul sus-menționat, care fusese încheiat în interimul acestui timp.
27.
Printr-o scrisoare din 24 noiembrie 2008, reclamantul l-a informat pe primărie că refuză terenul propus, pe motiv că amplasarea propusă nu respectă hotărârea din 6 noiembrie 2003.
Acțiunea pentru daune și prejudicii
28.
Pe 12 aprilie 2005, reclamantul a iniția o procedură judiciară împotriva prefecturii și ambelor comisii, pentru a le condamna la plata daunelor și prejudiciilor pentru refuzul lor de a executa hotărârea din 6 noiembrie 2003.
29.
Printr-o hotărâre din 20 aprilie 2007, tribunalul județean a respins acțiunea reclamantului, considerând că reclamantul ar fi trebuit să depună o contestație împotriva refuzului autorităților de a executa hotărârea în cauză. Această hotărâre a fost confirmată, la apelul reclamantului, printr-o hotărâre din 31 octombrie 2007 a curții de apel din Ploiești. Reclamantul a depus un recurs în casație la Curtea Supremă și de Justiție, care a stabilit o ședință pentru 24 septembrie 2008. Reclamantul nu a furnizat alte informații despre derularea procedurii privind examinarea recursului sus-menționat.
Plângerile penale
30.
Pe 11 octombrie 2004, reclamantul l-a sesizat pe procurorul din dreptul tribunalului de primă instanță cu o plângere penală împotriva membrilor comisiei județene pentru abuz în exercitarea funcțiunilor. Pe 28 decembrie 2004, procurorul a emis o decizie de netrimitere în judecată, reținând că persoanele respective nu au comis o infracțiune. Contestația reclamantului împotriva deciziei de netrimitere în judecată a fost respinsă printr-o hotărâre din 27 aprilie 2005 a tribunalului de primă instanță. O nouă plângere penală depusă de reclamant împotriva acelorași persoane a fost, de asemenea, finalizată printr-o decizie de netrimitere în judecată emisă pe 18 mai 2007 de către procuror și confirmată, la contestația reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 27 decembrie 2007 a tribunalului județean.
PE DREPT
I.
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1
31.
Reclamantul susține că neexecutarea hotărârii din 6 noiembrie 2003 a încălcat dreptul său de acces la un tribunal, după cum se prevede la art. 6 § 1 al Convenției, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, după cum este garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. Articolele invocate sunt redactate după cum urmează:
art. 6 § 1
« Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie audiată (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...) »
art. 1 al Protocolului nr. 1
« Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât din cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prevederile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care statele îl au de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura colectarea impozitelor sau altor contribuții sau amenzi.
»
A.
Privind admisibilitatea
32.
Curtea observă că petiția nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea observă de altfel că nu se lovește de niciun alt motiv de neadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să o declare admisibilă.
B.
Pe fond
33.
Guvernul expune că executarea hotărârii s-a lovit de lipsa terenului în comuna Vernești; în aceste condiții, autoritățile locale au luat măsuri pentru a transfera teren din patrimoniul ADS în patrimoniul comisiei locale; în ciuda eforturilor depuse de autorități, reclamantul a refuzat să accepte terenul de 24,54 ha pe care i-l propusese. Citând cauza Tăculescu și alții contra României (nr. 16947/03, § 34, 1 aprilie 2008), Guvernul consideră că hotărârea din 6 noiembrie 2003 nu a identificat amplasarea terenului de 33 ha.
34.
Reclamantul se opune acestei teze. El susține că hotărârea din 6 noiembrie 2003 a tribunalului de primă instanță din Buzău a condamnat autoritățile locale să reconstituie dreptul de proprietate pe o suprafață de 33 ha situată în comuna Vernești; chiar dacă nu a precizat amplasarea terenului, tribunalul a totuși reținut că comisia locală avea o suprafață de 42 ha și că reconstituirea în natură era prin urmare posibilă. Potrivit reclamantului, după pronunțarea hotărârii, autoritățile locale au procedat la atribuirea terenului la care avea dreptul, altor persoane. De atunci, situația invocată la apărare de Guvern – lipsa terenului în comuna în cauză – a fost cauzată de atitudinea vinovată a autorităților. Reclamantul observă de asemenea că autoritățile nu au încercat efectiv să-i atribuie teren decât din anul 2007, în timp ce beneficia de o decizie judiciară definitivă din 2003.
35.
Curtea reamintește că executarea unei hotărâri sau a unui jugement, indiferent de ce instanță, trebuie considerată ca fiind parte integrantă a « procesului » în sensul articolului 6 al Convenției (Hornsby contra Greciei, 19 martie 1997, § 40, Recueil des arrêts et décisions 1997-II; Immobiliare Saffi contra Italiei [Marea Cameră], nr. 22774/93, § 63, CEDO 1999-V).
36.
În cest caz, printr-o hotărâre din 6 noiembrie 2003 a tribunalului de primă instanță din Buzău, autoritățile locale au fost condamnate să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantului pe un teren de 33 ha în comuna Vernești.
37.
Curtea observă că, chiar dacă hotărârea sus-menționat nu a precizat amplasarea exactă a terenului, aceasta a totuși stabilit situația sa geografică, și anume în o anumită comună. De atunci, în virtutea hotărârii în cauză, reclamantul ar putea avea așteptarea legitimă de a se vedea reconstituire dreptul de proprietate în această comună. Are deci un « bun » în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 (Kopecký contra Slovaciei [Marea Cameră], nr. 44912/98, § 35, CEDO 2004-IX). Curtea consideră de asemenea că prin refuzul de a executa hotărârea favorabilă reclamantului, autoritățile naționale l-au privat pe acesta de folosința dreptului de proprietate pe terenul său fără a-i furniza justificări pertinente pentru această încălcare (Sabin Popescu contra României, nr. 48102/99, § 81, 2 martie 2004).
38.
Pentru cât timp Guvernul invocă faptul că nu avea teren disponibil în comuna Vernești, Curtea observă că tribunalul de primă instanță a concluzionat în hotărârea sa din 6 noiembrie 2003 contrariul, reținând că comisia locală avea 42 ha de teren și că reconstituirea în natură a dreptului de proprietate al reclamantului era prin urmare posibilă. Tribunalul a observat de altfel că terenul reclamat de reclamant făcea parte dintr-o suprafață mai extinsă din care interesat primise deja o parcelă (§5 de mai sus).
39.
În aceste condiții, chiar să presupunem că lipsa invocată de teren era o situație preexistentă hotărârii din 6 noiembrie 2003, Curtea consideră că autoritățile locale aveau posibilitatea de a contesta această hotărâre conform căilor legale, și anume prin depunerea unui recurs, ceea ce nu au făcut. Cu toate acestea, în absența unui asemenea recurs, hotărârea a devenit definitivă. De atunci, ea consideră că acceptarea argumentului Guvernului ar fi echivalent cu a admite că, în cest caz, administrația ar fi putut scăpa de executarea unei hotărâri definitive invocând pur și simplu un element pe care nu a vrut să-l ridice înaintea instanțelor judecătorești naționale, ca urmare a unei căi de atac prevăzute de dreptul intern. Oricum, Curtea consideră că faptul că terenurile situate în comuna Vernești se aflau în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului, argument ridicat pentru prima dată în faza de executare a hotărârii, nu saurait exonera autoritățile de obligația lor de a executa această hotărâre, deoarece fiecărui stat contractant îi aparține să se doteze cu un arsenal juridic corespunzător și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care-i revin (Ruianu contra României, nr. 34647/97, § 66, 17 iunie 2003).
40.
Dacă lipsa de teren a intervenit după această hotărâre, Curtea trebuie să observe că autoritățile nu au furnizat reclamantului nicio explicație cu privire la circumstanțele care au condus la această situație, limitând-se la a-l informa, numai câteva luni după hotărârea care a reținut existența terenului necesar, că nu dispuneau de acesta (§8 de mai sus). De atunci, în absența unei explicații pertinente cu privire la imposibilitatea de a executa hotărârea care era favorabilă reclamantului, Curtea nu saurait reține că era vorba în cest caz despre o imposibilitate obiectivă de executare (a se vedea, a contrario, Piștireanu contra României, nr. 34860/02, § 37, 30 septembrie 2008; Condrache contra României (decizie), nr. 43686/02, 13 ianuarie 2009). De altfel, Curtea observă că din scrisoarea din 18 martie 2005 trimisă de primărie prefecturii reiese că terți au fost puși în posesiune a terenului în cauză (§12 de mai sus). Cu toate acestea, o asemenea circumstanță nu saurait favoriza statul (a se vedea, mutatis mutandis, Ioannidou-Mouzaka contra Greciei, nr. 75898/01, § 33, 29 septembrie 2005; Ștefanescu contra României, nr. 9555/03, § 26, 11 octombrie 2007), având în vedere că, în calitatea sa de păzitor al ordinii publice, acesta avea o obligație morală de exemplu, pe care trebuia s-o facă respecta de organele sale investite cu misiunea de protecție a ordinii publice (a se vedea, mutatis mutandis, Păduraru contra României, nr. 63252/00, § 68, CEDO 2005-XII (extrase)).
41.
Ca și în cauza Sabin Popescu sus-menționat, autoritățile au încercat să satisfacă pretențiile reclamantului care decurgeau din hotărâre invocând o prestație echivalentă cu cea la care erau obligate de tribunal, dar s-au lovit de refuzul interesatului. Cu toate acestea, o prestație echivalentă nu poate compensa neîndeplinirea de a furniza autoritățile o justificare pertinentă pentru refuzul lor de a asigura executarea așa cum este o decizie definitivă de justiție.
42.
Curtea a abordat în mai multe rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cea a cauzei în cest și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre multe altele, Sabin Popescu, sus-citată, §§ 76 și 85; Dragne și alții contra României, nr. 78047/01, §§ 30 și 43, 7 aprilie 2005).
43.
După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cest caz. Ținând cont de jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că în cest caz, statul nu a executat hotărârea favorabilă reclamantului.
44.
De atunci, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1.
II.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
45.
Potrivit articolului 41 al Convenției, « Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Părții Contractante nu permite ștergerea decât în mod imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
»
46.
Reclamantul cere cu titlu de daună materială restituirea terenului de 33 ha situat în perimetrul comunei Vernești sau, în lipsa acesteia, valoarea sa de piață, pe care o estimează la 1.826.581 EUR. El prezintă o expertiză realizată în iulie 2008. De asemenea, pentru daună materială, interesat cere 20.183,45 EUR din cauza lipsei de folosință a terenului în timp de cinci ani. El susține că a calculat acest ultim montant în baza anumitor date referitoare la valoarea producției agricole anuale reținute de Agenția Domeniilor Statului.
47.
Reclamantul cere în plus 365.316 EUR pentru daună morală cauzată de frustrarea de a nu putea executa o decizie judiciară definitivă care îi era favorabilă.
48.
El cere de asemenea ca statul să fie invitat să clarifice situația « atribuirii ilegale a terenurilor din zona Vernești a județului Buzău » și să sancționeze persoanele responsabile.
49.
În sfârșit, reclamantul cere 10.216,63 EUR cu titlu de taxe și cheltuieli, prezentând anumite dovezi în acest sens.
50.
Guvernul contează raportul de expertiză prezentat de reclamant și invită Curtea să țină seama de tabelul valorilor medii ale terenurilor situate în județul Buzău, după cum este utilizat de Camera Notarilor Publici. El furnizează la acest sens un extras din acest tabel stabilit în decembrie 2007. Guvernul consideră de asemenea că cererea privind lipsa de folosință a terenului nu este dovedită. Cu privire la suma reclamată cu titlu de daună morală, el consideră că o posibilă hotărâre de condamnare ar putea constitui, prin ea însăși, o reparație satisfăcătoare a prejudiciului moral pretins a fi suferit de reclamant. Cu privire la taxele și cheltuielile, Guvernul contestă anumite dovezi prezentate de reclamant și consideră că în orcare caz, suma cerută la acest titlu este excesivă.
51.
În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că chestiunea aplicării articolului 41 nu se află în stare, prin urmare, trebuie să fie rezervată, ținând seama de asemenea de eventualitatea unui acord între statul pârât și interesat (art. 75 §§ 1 și 4 al regulamentului Curții).
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
petiția admisibilă;
2.
Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1;
3.
Declară că chestiunea aplicării articolului 41 al Convenției nu se află în stare; în consecință:
a)
o
rezervă
în întregime;
b)
invită
Guvernul și reclamantul să-i adreseze în scris, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției, observațiile lor asupra acestei chestiuni și în special să-i dea cunoștință oricărui acord la care ar putea ajunge;
c)
rezervă
procedura ulterioară și
deleghează
președintelui camerei sarcina de a o fixa dacă este necesar.
Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 30 iunie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Grefier adjoint
Președinte