- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 martie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Prejudiciu moral — sumă acordată
Evolceanu împotriva României
Traducere în română Auto
CAUZUL III AL SECȚIUNII DE EVOLCEANU v. ROMANIA (Declarația nr. 37522/05) JUGUL Satisfacție echitabilă STRASBOURG 18 martie 2014 FINAL 18/06/2014 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Evolceanu v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 18 februarie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37522/05) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi cetățeni români, dna Eva Evolceanu și dna Ioana Evolceanu („reclamanții”), la 13 octombrie 2005. Într-o hotărâre pronunțată la 9 februarie 2010 („hotărârea principală”), Curtea a considerat că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a pierderii de posesie a reclamanților asupra proprietăților lor (a se vedea Evolceanu c. România, nr. 37522/05, 9 februarie 2010 41 din Convenția, reclamanții au solicitat doar satisfacția prejudiciilor materiale și morale suportate ca urmare a încălcărilor și rambursării costurilor și cheltuielilor.
Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de șase luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 37 și punctul 3 din dispozițiile operative). La 23 iulie 2013, Curtea a invitat ambele părți să prezinte cereri actualizate pentru satisfacție. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamanții nu au prezentat reclamații actualizate pentru o simplă satisfacție.
Cu toate acestea, în observațiile din 8 noiembrie 2010, reclamanții au informat Curtea că au recuperat posesia imobiliară. Ei au solicitat 39.200 euro (EUR) pentru pierderea profitului sau beneficiul de proprietatea lor timp de șaisprezece ani. De asemenea, în ceea ce privește prejudiciile morale au solicitat 20.000 EUR. Guvernul a prezentat în cererile actualizate din 17 septembrie 2013 că reclamanții au recuperat posesia proprietății imobiliare. În plus, guvernul a considerat că cererea de pierdere a profitului ar trebui respinsă. În ceea ce privește afirmația privind prejudiciile morale, ei au susținut că nu a fost justificată și că constatarea unei încălcări în acest caz a constituit, în sine, o satisfacție adecvată.
10. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI). 11. Curtea observă în primul rând că reclamanții au recuperat posesia imobiliară.
12. În ceea ce privește suma de bani solicitată în ceea ce privește pierderea profitului sau beneficiul de posesie a reclamantului, Curtea respinge această afirmație până în prezent acordând o sumă de bani pe această bază ar fi un proces speculativ, având în vedere faptul că profitul obținut din posesia proprietății depinde de mai multe factori (a se vedea Buzatu v. România (și doar satisfacția), nr. 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005, și Dragomir c. România , nr. 31181/03 , § 27, 21 octombrie 2008). 13. Cu toate acestea, Curtea consideră că interferența cu bucuria pașnică a reclamanților de posesia lor a provocat prejudicii morale pentru reclamanții. Eliberarea unei evaluări echitabile, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie în comun reclamanților 3.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.
Costuri și cheltuieli 14. Reclamanții au solicitat 9,505 EUR echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor naționale și în fața acestei Curții care reprezintă taxa avocatului, serviciul poștal, traduceri, fotocopie și transporturi. De asemenea, a trimis documente pentru a susține cererea sa. 15. Guvernul a contestat reclamația din cauza faptului că aceaceasta a fost excesivă și nesuportată prin documente. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În acest caz, având în vedere informațiile și documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei EUR Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3000 EUR (3 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 5000 EUR (5 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 martie 2014, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.
THIRD SECTION
CASE OF EVOLCEANU v. ROMANIA (Application no. 37522/05) JUDGMENT ( Just satisfaction ) STRASBOURG 18 March 2014 FINAL 18/06/2014 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Evolceanu v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar, Having deliberated in private on 18 February 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 37522/05) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Romanian nationals, Ms Eva Evolceanu and Ms Ioana Evolceanu (“the applicants”), on 13 October 2005.
In a judgment delivered on 9 February 2010 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the applicants’ loss of possession over their property (see Evolceanu v. Romania, no. 37522/05, 9 February 2010 ).
Under Article 41 of the Convention the applicants sought just satisfaction of pecuniary and non-pecuniary damage sustained as a result of the above violations and reimbursement of costs and expenses.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicants to submit, within six months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 37, and point 3 of the operative provisions).
The applicants and the Government each filed observations.
On 23 July 2013, the Court invited both parties to submit updated claims for just satisfaction. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicants did not submit any updated claims for just satisfaction. However, in their submissions of 8 November 2010, the applicants informed the Court that they have recovered the possession of the real estate. They claimed 39,200 euros (EUR) for loss of profit or benefit from their property for sixteen years. Also, in respect of non-pecuniary damage they claimed EUR 20,000.
The Government submitted in their updated claims of 17 September 2013 that the applicants have recovered the possession of the real estate. Further, the Government considered that the claim for loss of profit should be dismissed. With regard to the claim in respect of non-pecuniary damage, they submitted that it was not justified and that the finding of a violation in the present case constituted in itself adequate just satisfaction.
The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI).
The Court firstly observes that the applicants have recovered the possession of the real estate.
As regards the amount of money claimed in respect of loss of profit or benefit from the applicant’s possession, the Court rejects this claim in so far granting a sum of money on this basis would be a speculative process, having regard to the fact that profit derived from possession of property depends on several factors (see Buzatu v. Romania (just satisfaction), no. 34642/97, § 18, 27 January 2005, and Dragomir v. Romania , no. 31181/03, § 27, 21 October 2008).
The Court, however, considers that the interference with the applicants’ peaceful enjoyment of their possession caused moral prejudice to the applicants. Making an assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicants jointly EUR 3,000 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicants claimed EUR 9,505 the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts and before this Court representing lawyer’s fee, postal service, translations, photocopies and transport. He also sent documents to support his claim.
The Government contested the claim on the ground that it was excessive and unsupported by documents.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information and the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 5,000 covering costs under all heads. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Holds (a) that the respondent State is to pay jointly to the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 5,000 (five thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicants, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 18 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President