AFFAIRE MARACINEANU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de P1-1
AFFAIRE MARACINEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARECINEANU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 35591/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 Februarie 2010 DEFINIF 09/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Maicineanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 ianuarie 2010, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată în mod direct la originea cauzei (n 35591/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Elena Mărecineanu ( La 7 mai 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În 1986, ca urmare a plecării reclamantei din Algeria, statul român confiscase, în temeiul Decretului nr. 223/1974, la apartmentul nr 206, situat la nr. 1 al străzii Capitan Licence, București, pe care o deținea. La 15 mai 1996, reclamanta notifia Primăria din București o cerere de restituire a bunului în natură, în temeiul Legii nr. 112/1996. La 24 februarie 1997, societatea T., care deținea bunuri aparținând statului, vindea apartamentul în numele soților D. care locuiau ca chiriași. La 30 martie 1998, primăria București a decis să acorde reclamantei 14 410 La 6 mai 1998, reclamanta a formulat o contestație în favoarea acestei decizii, susținând că dorește doar să-și recupereze apartamentul în natură, și nu să primească o compensație pentru pierderea proprietății. Potrivit reclamantei, la decembrie 2001, fără a fi fost informată în prealabil, ea a primit o scrisoare redactată de primarul din București, care a fost informată cu privire la existența unui dosar, cu privire la rolul Tribunalului de Primă Instanță din cel de-al treilea district București, având ca obiect contestația sa, dosar care era de expirare de la instanță. Compensația acordată nu a fost niciodată încasată de reclamantă. În 2001, recurenta a formulat o acțiune de anulare a ordinului de confiscare, precum și a contractului de vânzare încheiat de către stat în favoarea foștilor chiriași. Prin hotărârea din 3 iulie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din București a primit parțial acțiunea reclamantei, a anulat ordinul de confiscare a bunurilor, dar a respins totuși cererea sa de anulare a contractului de vânzare, considerând că cumpărătorii dobândiseră bunul imobil de bună credință. Această hotărâre a fost confirmată în noiembrie În 2001, reclamanta adresase municipiului București o notificare pentru a-i fi restituită proprietatea imobiliară în temeiul Legii nr. 10/2001. Până în prezent, autoritățile nu au dat curs acestei notificări. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 11. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și ale modificărilor ulterioare) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România [GC], n 28342/95, §§ 31-33, CEDH 1999-VII, Strain și alții c. România, n 57001/00, §§ 19-26, CEDO 2005-VII, Paduraru c. România, n 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005 și Tudor c. România 29035/05, ê§ 15 Au fost luate recent de către autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului nr. 81/2007. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 13. Recurenta invocă o încălcare a dreptului la respectarea proprietății sale ca urmare a vânzării sale și a refuzului instanțelor naționale de a anula această vânzare, deși au recunoscut caracterul ilegal al naționalizării. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 14. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 15. Guvernul reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Străin menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu România, nr 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006 17. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă, în special, că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate a bunurilor către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate asupra bunurilor. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, n 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 18. Cu condiția ca statul să afirme că 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 200919). Această concluzie este fără a aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, cum ar fi: reclamantei, li s-a recunoscut calitatea de proprietar printr-o hotărâre definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția care pare să se concretizeze și care merge în direcția corectă în această privință (punctul 12 de mai sus 20). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al recurentei asupra bunului său, combinat cu lipsa unei despăgubiri adecvate, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului lor garantat prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 1 din Convenție, reclamanta se plânge de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Având în vedere concluziile sale menționate la punctele 16-20 de mai sus, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghio c. Italia , 19 februarie 1991, § 23, Seria A n 194-C, Biserica Catolică de Canee Grecia , 16 decembrie 1997, § 50, Rec. 1997-VIII și Denes și alții c. România, 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIE 23.L Înalții P ă r i contractante și de a se conforma hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i. La hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează punerea în aplicare a acesteia. 24.Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr 1 relevă o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislaiei cu privire la restituirea clădirilor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită de legile privind repararea (în special legile nr. 10/2001 și 247/2005), astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz c. România, n 29739/03, § 37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). IV. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 26. Reclamanta solicită, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, 100 900 EUR reprezentând valoarea de piață actuală a bunului. Ea prezintă Curții o expertiză a clădirii stabilită în iulie 2008, precum și mai multe anunțuri imobiliare. De asemenea, aceasta solicită 54 800 EUR ca prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul consideră că raportul de expertiză prezentat de recurentă conține o metodă speculativă de calcul și nu reflectă valoarea reală a bunului. Acesta estimează valoarea de piață a acestui bun la 76 996 EUR și furnizează avizul unui expert, stabilit în septembrie 2008. În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral, guvernul susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției și susține, de asemenea, că o posibilă deteriorare morală ar fi compensată suficient printr-o constatare a încălcării. În subsidiar, guvernul consideră că revendicările recurentei sunt excesive. 28. Curtea reamintește că a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către statul de proprietate a reclamantei către terți, combinată cu absența unei despăgubiri adecvate. 29. Comisia consideră că, în circumstanțele din speță, restituirea bunului imobil ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 30. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât, Curtea decide că trebuie să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 31. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii prejudiciului material, având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea bunului la 80 000 EUR. 32. În ceea ce privește cererea recurentei de daune morale, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. 34. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu condiția ca acestea să fie reale, justificate, necesare și rezonabile. El consideră că anumite cheltuieli, cum ar fi cheltuielile de deplasare, nu au nicio legătură cu procedura în cauză. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Comisia consideră rezonabilă suma de 2 300 EUR, toate cheltuielile, precum și acordul cu reclamanta. Interese moratoriu 36. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. DE CESUL, CURȚA, LA LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă în ceea ce privește suma restantă de la art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție S-a spus că nu este necesar să se ia o hotărâre cu privire la admisibilitate și la temeinicia ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 1 de pe strada Capitan Licăreț, în București, în absența unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în același termen de trei luni, 80 000 EUR (patruzeci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care statul pârât trebuie să o plătească recurentei, în același termen, următoarele sume: 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 300 EUR (două mii trei sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru orice cost, indiferent dacă sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte