AFFAIRE MARARIU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire jointe au fond et rejetée (ratione materiae);Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel et préjudice moral - réparation

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MARARIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARARIU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 23957/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 martie 2010 DEFINITIVF 16/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Marariu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 februarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 23957/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Dumitru Marariu ( Ofițerul său, Razvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a susținut o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza lipsei instanțelor naționale de a examina cererea sa de rambursare a cheltuielilor de judecată și de a aduce atingere dreptului său de a-și respecta bunurile, din cauza refuzului lor de a dispune rambursarea acestor cheltuieli. La 23 aprilie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice obiecțiile din art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 guvernului. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1937 și își are reședința în Ployești. Reclamantul este proprietarul unui apartament într-o clădire ale cărei cheltuieli sunt gestionate de Asociația chiriașilor din clădirea 11 Vest Pluiești ( La 11 octombrie 2001, asociația sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Ployesti cu privire la o acțiune împotriva reclamantului, pentru a-l obliga la plata cheltuielilor de închiriere pentru perioada iunie 2000 - iunie 2001. La 12 noiembrie 2001, reclamantul a prezentat observații scrise în apărare, susținând că și-a plătit deja cheltuielile și solicitând rambursarea cheltuielilor de judecată suportate în cursul procedurii inițiate de asociație. Cu ocazia ședinței care a avut loc la 14 noiembrie 2001, instanța a pronunțat o hotărâre interlocutorie, ordonând o expertiză în sarcina reclamantului, pentru a stabili dacă acesta și-a plătit integral cheltuielile. 10. La 17 ianuarie 2002, reclamantul și-a completat cererea privind cheltuielile de judecată, adăugând la aceasta valoarea cheltuielilor de expertiză pe care le-a plătit, precum și alte cheltuieli aferente cauzei. În ședința din 27 martie 2002, reclamantul a contestat concluziile raportului de expertiză. 11. Prin hotărârea din 5 iunie 2002, Tribunalul de Primă Instanță a constatat că din raportul de expertiză reiese că recurentul și-a plătit integral cheltuielile și a luat act de retragerea asociației acțiunii sale. Tribunalul concluzionează că acțiunea nu mai avea obiect și nu se pronunță cu privire la cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată ale reclamantului. 12. Reclamantul a formulat un recurs în recurs (recurs) la Tribunalul departamental din Prahova, susținând că Tribunalul de Primă Instanță nu și-a examinat cererea de rambursare de 6 122 467 de foști lei români (ROL) și de 1 247 482 ROL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată 13. În cadrul unei ședințe din 20 octombrie 2002, reclamantul a informat instanța că nu contesta soluția în fond, ci numai faptul că Tribunalul de Primă Instanță a omis să examineze cererea sa de rambursare a cheltuielilor de judecată, inclusiv cheltuielile de expertiză. 14. printr-o hotărâre definitivă din 6 decembrie 2002, netă la 18 decembrie În 2002, tribunalul departamental a respins recursul reclamantului și a considerat că cererea sa de rambursare a sumei de 6 122 467 ROL fusese formulată pentru prima dată în etapa recursului în recurs și că, prin urmare, aceasta era inadmisibilă. În ceea ce privește rambursarea celor 1 247 482 ROL, Tribunalul a constatat că nu reiese din partea introductivă a hotărârii pronunțate prima dată constată că reclamantul ar fi formulat o astfel de cerere; recurentul a fost condamnat să plătească cheltuielile de judecată ale procedurii de recurs, în valoare de 1 500 000 ROL. 15. Reclamantul a formulat o plângere în vederea retragerii (contestația în anul) împotriva acestei hotărâri, pe motiv că instanțele ordinare nu au examinat cererea sa de rambursare a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea definitivă din 22 mai 2003, tribunalul departamental din Prahova a respins plângerea, considerând că motivul invocat de solicitant nu se referea la cazurile prevăzute de legea de inițiere a acestei căi de atac extraordinare și că, în orice caz, putea recupera cheltuielile de procedură prin inițierea unei proceduri civile separate. Prin decizia din 14 octombrie 2003, Parchetul de la Curtea Supremă de Justiție a respins cererea reclamantului de a formula un recurs extraordinar în anulare (recuurs in anulae) împotriva hotărârilor din 6 decembrie 2002 și 22 mai 2003, din cauza lipsei unor motive pentru a introduce o astfel de procedură. 17. La 23 iunie și 3 septembrie 2003 și la 12 ianuarie 2004, asociația a sesizat pensia reclamantului, a cărei sumă era de 1 672 Prin hotărârea definitivă din 12 decembrie 2003, plângerea reclamantului împotriva executării a fost respinsă de Tribunalul de Primă Instanță din Ployești, pe motiv că executarea a avut ca temei legal hotărârea din 6 decembrie 2002 prin care a fost condamnat la plata cheltuielilor de judecată. 18. La 10 martie 2004, reclamantul a depus la Parchet o plângere penală împotriva membrilor conducerii asociației și a angajaților primăriei pentru abuz de funcții, abuz de încredere, înșelăciune, falsificare și utilizare de falsuri. La 19 aprilie 2005, Parchetul a dat un ordin de nejudiciare. Ordonanța în fața Tribunalului de Primă Instanță din Ployești care, printr-o hotărâre din 2 iunie 2005, a confirmat respingerea. În recursul în recurs al reclamantului, printr-o hotărâre din 26 septembrie 2005, devenit definitivă, Tribunalul departamental din Prahova a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. 19. Reclamantul a formulat o plângere în vederea retragerii hotărârii din 26 septembrie 2005 September 2005 care a fost declarat inadmisibil, la noiembrie 2005, de către tribunalul departamental din Prahova. Cererea sa de transfer al dosarului la o altă instanță, depusă în cursul procedurii de retragere, a fost respinsă de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 19 mai 2006. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 20. Articolele relevante din Codul de procedură civilă se citesc astfel art. 274 Partea care cedează pretențiilor sale va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot reduce taxele de timbru, taxele de procedură și taxele proporționale, remunerarea experților, cheltuielile martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea câștigătoră le-a suportat. Cu toate acestea, judecătorii au dreptul de a reduce sau de a majora onorariile avocaților, în conformitate cu cele prevăzute în tabelul cu onorarii minime, atunci când constată în mod motivat că aceste onorarii sunt prea ridicate sau prea mici în raport cu suma în litigiu sau cu munca efectuată de avocat. 21. Dreptul de a obține rambursarea cheltuielilor de judecată este considerat în doctrină fie ca fiind direct decurgând din lege, fie ca având ca temei teoria erorii procedurale (culpa procesuala) ) partea care, prin intermediul unei bune credințe, a obligat-o să inițieze o procedură judiciară care să genereze cheltuieli pentru a fi recunoscută dreptul său. Existența unei abateri materiale sau profesionale și buna credință a părții care pierde sunt irelevante în această privință. 22. să renunțe la acțiunea sa după comunicarea cererii introductive de judecată, instanța poate, la cererea pârâtului, să îl condamne pe solicitant să suporte cheltuielile de judecată. În plus, o cerință de motivare a deciziilor privind cheltuielile de judecată revine judecătorilor naționali (a se vedea, de exemplu, Deleanu Ion, Tratatul de procedură civilă, volumul II, Edițiile C.H. Beck, 2007, § 22). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 23. Reclamantul susține că faptul că instanțele naționale nu au examinat cererea sa de rambursare a cheltuielilor judiciare aduce atingere dreptului său la un proces echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 24. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Reclamantul susține că instanțele au omis să examineze cererea sa de rambursare a cheltuielilor de judecată, în pofida faptului că a formulat această cerere de mai multe ori și în diferite etape ale procedurii. 26. Guvernul contestă teza reclamantului și susține că instanța de apel a oferit un răspuns specific și explicit la toate motivele invocate de solicitant, inclusiv la cele referitoare la cheltuielile de judecată. Prin urmare, guvernul consideră că procedura care s-a desfășurat în fața instanțelor interne a respectat cerințele unui proces echitabil 27. Curtea amintește că, deși art. 6 alineatul (1) din convenție nu reglementează eligibilitatea și forța probantă a mijloacelor părților, acesta instituie în sarcina instanțelor o obligație de a se dedica examinării lor efective, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acesteia (Vlasia Grigore Vasilescu c. România, n 60868/00, § 38, 8 iunie 2006). 28. Curtea reamintește, de asemenea, jurisprudența sa potrivit căreia o instanță superioară poate, în anumite cazuri, să corecteze deficiențele procedurii de primă instanță Kyprianou c. Cipru [GC], n 73797/01, § 134, CEDO 2005 XII) și adaugă că este perfect de așteptat ca o astfel de instanță să înlocuiască decizia viciată cu cea a sa, cu condiția ca noua decizie să respecte garanțiile prevăzute la art. 6 (a se vedea mutatis mutandis La momentul respectiv, Țările de Jos (dec.), nr. 44484/98, 27 ianuarie 2004 și K.C.M. Țările de Jos, nr. 21034/92, Decizia Comisiei din 9 ianuarie 1995). 29. Or, Curtea constată că, în speță, instanța care acționează în primă instanță a omis să examineze cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată ale reclamantului. În plus, instanța departamentală care acționează în recurs s-a limitat la examinarea conținutului hotărârii pronunțate în primă instanță, fără a verifica dacă reclamantul a formulat efectiv o astfel de cerere (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Albina c. România, n 57808/00, § 34, 28 aprilie 2005). 30. Astfel, Curtea constată că din documentele trimise de solicitant reiese că, în observațiile scrise în apărare depuse la Tribunalul de Primă Instanță din Ployești la 12 noiembrie 2001, acesta a solicitat rambursarea a 500 000 ROL pentru cheltuieli de judecată. noiembrie 2001 că aceste observații au fost depuse la dosar; în plus, reclamantul și-a completat cererea la ianuarie 2002, pentru a include costurile de expertiză. 31. Curtea constată că, în pofida cererii explicite a reclamantului, hotărârea din 5 iunie 2002 a Tribunalului de Primă Instanță din Ployești nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată. În hotărârea sa din 6 decembrie 2002, tribunalul departamental din Ploisești s-a limitat la confirmarea hotărârii întreprinse, fără a verifica dacă reclamantul și-a prezentat efectiv cererile ca cheltuieli de judecată. 32. Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a constata că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA PRIVIND admisibilitatea 33. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională , susținând că reclamantul nu beneficiază de o dispoziție legală sau de o hotărâre judecătorească care să recunoască dreptul său de proprietate asupra sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, astfel încât acesta să nu dețină un bun sau o speranță legitimă în sensul convenției, în raport cu sumele în litigiu. 34. Reclamantul se opune acestei teze. 35. Curtea consideră că excepția guvernului este strâns legată de substanța plângerii pe care reclamantul o trage din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, astfel încât trebuie să fie anexată la fond. Pe fondul 36. Reclamantul denunță o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Convenției, din cauza refuzului instanțelor naționale de a dispune rambursarea cheltuielilor de judecată, la care consideră că are dreptul, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă din România. 37. Guvernul susține că presupusa intervenție era prevăzută de lege, avea un scop legitim și era proporțională cu scopul urmărit. 38. Curtea constată că motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul n la Convenție este direct legat de cel examinat din perspectiva articolului 6 1 din Convenție. Aceasta constată că, în speță, instanțele au constatat că asociația și-a retras acțiunea împotriva reclamantului, fără a examina cererea acestuia din urmă de a-și recupera cheltuielile de judecată generate de procedură, nici nu au motivat eroarea procedurală care stă la baza condamnării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. 39. Pe de altă parte, Curtea constată, de asemenea, că, astfel cum s-a menționat în hotărârea definitivă din 22 mai 2003 a Tribunalului departamental din Prahova, reclamantul poate recupera cheltuielile de procedură într-o acțiune civilă separată, ale cărei instanțe naționale nu le-a sesizat. 40. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului, declară cauza admisibilă și hotărăște că, având în vedere constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție, nu este necesar să se ia o decizie suplimentară pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Glod c. România, n 41134/98, § 45 și 46, 16 septembrie 2003 și Vlasia Grigore Vasilescu c. România, nr. 60868/00, § 50, 8 iunie 2006). III. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 41. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul procurorului general de a-și accepta cererea de recurs extraordinar în anulare împotriva hotărârilor definitive din 6 decembrie 2002 și 22 mai 2003 42. Printr-o scrisoare din 22 noiembrie 2006, invocând articolele 6, 13 și 17 din convenție, reclamantul s-a plâns de rezultatul plângerii penale pe care a formulat-o împotriva membrilor asociației și de echitatea acestei proceduri. 43. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin articolele convenției invocate. § 3 și 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 44. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 46. Guvernul se opune acordării acestor sume. 47. Curtea constată că, în cazul de față, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, din cauza lipsei instanțelor naționale de a se pronunța cu privire la cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată. 48. În cazul de față, Curtea, hotărând în mod echitabil, consideră că ar trebui să i se acorde reclamantului suma de 1 000 EUR, toate prejudiciile. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 49. Reclamantul nu a solicitat o sumă în acest sens. Interese moratoriu 50. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, îmbină în fond excepția preliminară a guvernului de incompatibilitate materială referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și o respinge Declare cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție (nemotivare) și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și inadmisibilă pentru excedent A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția așa-numită că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii de euro), toate prejudiciile, suma care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sume care pot fi datorate ca impozite că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 16 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte