CtEDO 22.09.2009 AI

AFFAIRE LAZARESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
22.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE LAZARESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

A TREIA SECȚIUNE

CAUZA

LĂZĂRESCU c. ROMÂNIA

(Cererea n° 3912/03)

22 septembrie 2009

01/03/2010

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite de art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi rectificări de formă.

În cauza Lăzărescu c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), ședință într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Elisabet Fura,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Ineta Ziemele,

Ann Power,

judecători,

și de Santiago Quesada,

grefier de secțiune,

După deliberări în camera de consiliu pe 1 septembrie 2009,

Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată:

1.

La originea acestei cauze se află o cerere (n° 3912/03) dirigită împotriva României și care a fost sesizată Curții de un cetățean al acestui Stat, d-l Mihai Lăzărescu ("reclamantul"), pe 26 noiembrie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

2.

Guvernul român ("Guvernul") este reprezentat de agentul său, d-l Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.

3.

Pe 17 iunie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis comunicarea cererii Guvernului. După cum permite art. 29 § 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.

4.

Reclamantul s-a născut în 1959 și locuiește la București.

A.

Originea cauzei

5.

În 1979 și 1991 respectiv, V.I. a cumpărat de la moștenitorii bunicilor reclamantului o suprafață de teren situată Str. Altasului nr. 46, inclusiv o casă care era construită pe acesta. Reclamantul s-a opus acestei ultimi vânzări.

B.

Procedura de partaj succesoral

6.

Pe 21 noiembrie 1994, d-na M.E., una dintre moștenitoare, a introdus în fața tribunalului de primă instanță din Secțiunea I a Bucureștiului o acțiune de partaj al succesiunii bunicii reclamantului. Și-a adresat acțiunea împotriva reclamantului și a șase alți moștenitori. Pe 26 ianuarie 1995, V.I., cumpărătorul, a formulat o cerere de intervenție în procedură și a cerut atribuirea imobilului d-nei M.E. De asemenea, V.I. a cerut tribunalului să constate validitatea vânzărilor care au avut loc în 1979 și 1991, precum și calitatea sa de constructor de bună-credință al atelierului și casei construite pe terenul în cauză. Tribunalul a amânat ședința pentru 16 martie 1995 pe motiv că trei moștenitori nu au fost citați la comparație, dar și la cererea reclamantului, pentru ca acesta să poată angaja un avocat pentru apărarea sa.

7.

Pe 16 martie 1995, prin reconvenție, reclamantul a cerut anularea vânzărilor succesive închise între ceilalți moștenitori ai bunicilor și V.I., precum și atribuirea imobilului pe motiv că a locuiți în el din totdeauna. Tribunalul a admis cererile de probe ale părților, în special o expertiză tehnică a construcțiilor și audierea martorilor.

8.

Șase ședințe au fost amânate între 22 iunie 1995 și 4 aprilie 1996 din cauza neregularităților în procedura de citare a părților și martorilor și din motiv că raportul de expertiză nu era încă gata.

9.

Din dosar rezultă că pe 5 octombrie 1995, raportul de expertiză a fost finalizat. La o dată nespecificată, a fost remis părților.

10.

Entre 4 aprilie 1996 și 11 aprilie 1996, ședințele au fost amânate pentru a permite d-nei M.E. să formule în scris cererea de renunțare la acțiune.

11.

Entre 30 mai 1996 și 24 octombrie 1996, tribunalul l-a ascultat pe reclamant, pe V.I. și pe d-na M.E. și, deliberând asupra obiecțiilor formulate de reclamant, le-a respins, dar a cerut expertului o reevaluare a imobilului ținând seama de faptul că raportul de expertiză a fost întocmit în octombrie 1995.

12.

Entre 24 octombrie 1996 și 9 ianuarie 1997, după ce obiecțiile reclamantului asupra raportului de expertiză au fost respinse, ședințele au fost amânate pentru a permite expertului să actualizeze valoarea imobilului.

13.

Pe 9 ianuarie 1997, tribunalul a amânat ședințele pentru 27 februarie 1997 pe motiv că raportul de expertiză nu fusese depus.

14.

Entre 27 februarie 1997 și 10 aprilie 1997, tribunalul a amânat cauza din lipsa timpului și pentru a permite părților să prezinte concluzii scrise.

15.

Reclamantul a cerut amânare la două rânduri, o dată pe 22 iunie 1995 pentru a-și pregăti apărarea și a doua oară pe 1 februarie 1996 pe motiv că reprezentantul acestuia nu putea fi prezent. Tribunalul a admis de fiecare dată cererile reclamantului și a amânat dezbaterile cu patru și trei zile respectiv.

16.

Sentința pe fond a fost pronunțată pe 8 mai 1997. Tribunalul a admis acțiunea d-nei M.E. și cererea de intervenție a lui V.I. și a împărțit succesiunea bunicii reclamantului. A constatat că succesiunea acesteia era compusă din imobilul situat Str. Altasului nr. 46 și din terenul aferent cu o suprafață de 250 m², care trebuiau să fie împărțite între 8 moștenitori, inclusiv reclamantul. Imobilul a fost atribuit d-nei M.E. cu acordul celorlalți moștenitori. De altfel, tribunalul a estimat că vânzările din 1979 și 1991 respectiv erau valide și, bazânduse pe depunerile martorilor atestând că V.I. a locuit în imobil, a recunoscut acestuia calitatea de constructor de bună-credință. Tribunalul a luat, de asemenea, act de faptul că reclamantul nu a consimțit la vânzarea din 1991 și i-a obligat pe d-na M.E. să-i plătească 2.387.400 lei români pentru cota sa din imobil evaluată în conformitate cu expertiza.

Reclamantul a apelat această sentință. A susținut că tribunalul de primă instanță nu și-a îndeplinit un rol activ și nu a căutat să stabilească identitatea tuturor moștenitorilor bunicii sale și cotele lor respective. Apelul a fost înregistrat pe rol la tribunalul județean al Bucureștiului.

17.

Pe 28 octombrie 1997, reclamantul a cerut amânare a ședințelor pe motiv că era în imposibilitate de a se prezenta. Tribunalul a admis cererea sa și a amânat ședințele pentru 4 decembrie 1997.

18.

Pe 4 decembrie 1997, tribunalul a amânat cauza pentru 11 decembrie 1997 pentru a permite părților să prezinte concluzii scrise.

19.

Entre 11 decembrie 1997 și 12 februarie 1998, ședințele au fost amânate pentru a permite părților să depună titlul de proprietate al imobilului.

20.

Pe 12 februarie 1998, tribunalul a amânat ședința pentru 12 martie 1998 din cauza neregularității în procedura de citare a reclamantului.

21.

Prin hotărâre din 12 martie 1998, tribunalul județean al Bucureștiului a admis apelul interpus de reclamant și a anulat sentința din 8 mai 1997 cu renvoi în fața tribunalului de primă instanță. A constatat că acesta din urmă nu s-a pronunțat asupra unei cereri pe care d-na M.E. a formulated-o în cursul dezbaterilor pe fond și care avea ca scop constatarea că părinții acesteia (bunicii reclamantului) au dobândit prin efectul prescripției acquisitive de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului situat Str. Atlasului nr. 46 și a casei construite pe acesta (v. § 5, mai sus).

22.

După anulare, unul dintre moștenitori, D.A., a decedat. Pe 10 decembrie 1998, reclamantul a cerut o amânare pentru a contacta un avocat pe motiv că a fost citat la comparție doar cu trei zile înainte de debatei. Tribunalul a admis cererea sa și a amânat cauza pentru 1 aprilie 1999.

23.

Pe 5 martie 1999, reclamantul a depus o cerere de deasupra procesului pe care Curtea Supremă a admis-o prin decizie din 30 aprilie 1999.

24.

Pe 3 iunie 1999, tribunalul de primă instanță din Secțiunea I a Bucureștiului a radiat cauza de pe rol.

25.

Pe 17 august 1999, cauza a fost înregistrată pe rol la tribunalul de primă instanță din Secțiunea a VI-a a Bucureștiului.

26.

La prima ședință, pe 1 octombrie 1999, tribunalul a amânat ședințele pentru 29 octombrie din cauza neregularităților în procedura de citare a părților.

27.

Entre 29 octombrie și 1 noiembrie 1999, dezbaterile au fost amânate pentru ca părții să poată lua cunoștință de memoriul complementar depus de reclamant, pentru ca acesta din urmă să poată preciza obiectul acțiunii sale și pretențiile sale și pentru ca V.I. să poată furniza identitatea moștenitorilor lui D.A.

28.

Pe 26 noiembrie 1999, tribunalul a amânat dezbaterile pentru 14 ianuarie 2000 din cauza neregularităților în procedura de citare a părților.

29.

Entre 14 ianuarie 2000 și 10 martie 2000, ședințele au fost amânate pentru ca reclamantul să precizeze obiectul pretențiilor sale, element necesar pentru a stabili obiectul procesului.

30.

Pe 10 martie 2000, tribunalul a decis să suspende examinarea cauzei din cauza absenței părților. Din dosar rezultă că pe 31 iulie 2000, reclamantul a cerut ca cauza să fie înscrisă pe rol.

31.

Pe 22 septembrie 2000, tribunalul a amânat ședințele pentru 27 octombrie 2000 pe motiv că reprezentantul reclamantului nu putea fi prezent, dar și din cauza neregularității în procedura de citare a părților.

32.

Entre 27 octombrie 2000 și 24 noiembrie 2000, dezbaterile au fost din nou amânate pentru ca reclamantul să precizeze obiectul pretențiilor sale, să producă dovada plății onorariilor necesare pentru înscrierea cauzei pe rol, precum și certificatul de moștenire al lui D.A., decedat în cursul procedurii.

33.

Pe 16 februarie 2001, tribunalul a amânat dezbaterile pentru 23 martie 2001 din cauza neregularității în procedura de citare a părților.

34.

Pe 23 martie 2001, avocatul reclamantului a cerut o amânare pentru a prezenta concluzii scrise. Tribunalul a admis cererea sa și a amânat dezbaterile pentru 4 mai 2001.

35.

Pe 4 mai 2001, tribunalul a amânat dezbaterile pentru 8 iunie 2001 din cauza neregularității în procedura de citare a părților.

36.

Pe 8 iunie 2001, tribunalul a amânat pronunțarea sentinței cu o săptămână din lipsa timpului pentru a delibera.

37.

Prin sentință din 15 iunie 2001, tribunalul de primă instanță din Secțiunea a VI-a a Bucureștiului a luat act că d-na M.E. a renunțat la acțiune. Privind cererea reconvenției depuse de reclamant, tribunalul a estimat că aceasta era prescrisă, nefiind introdusă în termen general de prescripție de trei ani. Într-adevăr, ținând seama de faptul că reclamantul s-a opus vânzării din 1991 pe care ceilalți moștenitori au închis-o cu V.I., tribunalul a estimat că aceasta din urmă era anulabilă în termenul general de trei ani.

38.

Reclamantul a apelat această sentință. Cauza a fost trimisă tribunalului județean al Bucureștiului.

Trei ședințe au fost ținute în fața acestui tribunal.

39.

Pe 19 noiembrie 2001, tribunalul a decis să suspende examinarea cauzei din cauza absenței părților. Pe 10 ianuarie 2002, reclamantul a cerut ca cauza să fie înscrisă pe rol invocând că nu a putut să se prezinte din motive medicale. Tribunalul a reluat dezbaterile.

40.

Pe 8 februarie 2002, constatând incompatibilitatea unei judecătoare, tribunalul a amânat ședințele pentru 20 februarie 2002.

41.

Prin hotărâre din 20 februarie 2002, tribunalul județean al Bucureștiului a reformaț sentința din 15 iunie 2001, a respins cererea reconvenției a reclamantului și cererea de intervenție a lui V.I. și a menținut partea privind renunțarea d-nei M.E. la acțiune. Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat mai întâi că nu existau dovezi privind dreptul de proprietate al moștenitorilor bunicilor reclamantului asupra imobilului și terenului situat Str. Atlasului nr. 46, de sorț că cererile ulterioare asupra acestor bunuri nu aveau obiect.

42.

Reclamantul s-a pourvoit în recurs împotriva acestei sentințe. Prin hotărâre din 12 iunie 2002, curtea de apel a Bucureștiului, constatând că reclamantul nu a depus motivele recursului său în termenul stabilit de codul de procedură civilă, l-a respins ca nemotivat.

Printr-o scrisoare din 2 iunie 2003, procurorul de la Curtea Supremă de Justiție a informat reclamantul de refuzul acestuia de a introduce un recurs în anulare împotriva hotărârii din 12 iunie 2002.

I.

43.

Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul "termenului rezonabil" așa cum este prevăzut de art. 6 § 1 din Convenție, redactat după cum urmează:

"Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care va decide (...) disputele privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)"

44.

Guvernul se opune acestei teze, susținând că cauza este foarte complicată ținând seama de complexitatea probelor și de necesitatea de a permite părților să prezinte concluzii și obiecții la expertiză. De altfel, susține că comportamentul reclamantului a contribuit într-o anumită măsură la prelungirea procedurii.

45.

Perioada care trebuie considerată a început pe 21 noiembrie 1994 cu sesizarea tribunalului de primă instanță din Secțiunea I a Bucureștiului și s-a încheiat pe 12 iunie 2002 cu hotărârea curții de apel a Bucureștiului. A durat deci șapte ani, șase luni și 19 zile, pentru trei grade de jurisdicție.

A.

Asupra admisibilității

46.

Curtea constată că acest griefnu este în mod manifest nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Constată, de altfel, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.

B.

Pe fond

47.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază după circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și importanța litigiului pentru interesații (v., printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n° 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). Reamintește că, chiar și atunci când o procedură este reglementată de principiul dispositiv, cum este cazul prezentei cauze care constă în a da părților puteri de inițiativă și de impuls, revine statelor contractante să-și organizeze sistemul judecătoresc în așa fel încât jurisdicțiile lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă asupra litigiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă într-un termen rezonabil (Nicolai de Gorhez c. Belgia, n° 11013/05, § 35, 16 octombrie 2007).

48.

Deși cauza prezenta o anumită complexitate din cauza participării mai multor părți, Curtea observă că mai multe perioade de inactivitate au rezultat din neregularitățile repetate în procedura de citare a părților. Aceste omisiuni sunt comparabile cu amânările succesive din cauza incompetenței (v., mutatis mutandis, Ispan c. România, n° 67710/01, § 44, 31 mai 2007), tribunalele nu fiind legal investite să cunoască de cauză până când părțile nu au fost legal citae la comparție. Mai mult, ca și în cazul amânărilor succesive, neregularitățile în procedura de citare puteau continua la nesfârșit, părțile neputând să pună capăt.

49.

Întârzierile rezultate din aceste amânări, la fel ca și anularea cu renvoi a sentinței din 8 mai 1997 (§ 21) sunt imputabile autorităților. Anularea se datorează omisiunii tribunalului de primă instanță din Secțiunea I a Bucureștiului de a se pronunța asupra unei cereri a d-nei M.E.. Reamintește în această privință că o eroare imputabilă unui tribunal și care determină o întârziere din cauza necesității de a o corecta poate, combinată cu alți factori, să intre în calculul aprecierii caracterului rezonabil al termenului vizat de art. 6 § 1 (v., mutatis mutandis, Bock c. Germania, hotărâre din 29 martie 1989, seria A n° 150, § 49). Deși nu este competentă să analizeze modul în care jurisdicțiile naționale au interpretat și aplicat dreptul intern, constată, cu toate acestea, că, în ciuda numărului mare de ședințe ținute, tribunalele nu au remarcat că mijlocul de probă atestând proprietatea imobilului lipsia, ceea ce ar fi evitat restul procedurii al cărui rezultat a fost respingerea pe fond a pretențiilor moștenitorilor (v. § 41).

50.

De altfel, Curtea observă că au existat întârzieri din cauza expertizei (§§ 8 și 13). Reamintește că un expert, independent în întocmirea raportului său, rămâne totuși supus controlului autorităților judiciare, ținte să asigure buna desfășurare a expertizei (hotărârea Capuano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n° 119-1, § 25). De aceea, aceste întârzieri sunt imputabile autorităților.

51.

Privind comportamentul părților și al reclamantului, Curtea observă mai întâi că cauza a fost suspendată la două rânduri din cauza absenței părților (§§ 30 și 39). Desigur, Curtea observă că reclamantul a dovedit diligență și inițiativă de fiecare dată și a reinscris cauza pe rol, dar observă, de altfel, că progresul procedurii depinde în acest caz în întregime de diligența părților și că tribunalele nu puteau din propria inițiativă să le impună reluarea procedurii (v., mutatis mutandis, Liadis c. Grecia, n° 16412/02, § 21, 27 mai 2004). De aceea, termenul cuprins între 10 martie 2000 și 31 iulie 2000, data la care reclamantul a cerut reinscrierea cauzei pe rol, și termenul cuprins între 19 noiembrie 2001 și 10 ianuarie 2002 nu pot fi imputate autorităților, ci mai degrabă părților (v. §§ 30 și 39).

52.

Curtea observă că reclamantul a solicitat câteva amânări pentru o nouă ședință, în special pentru a-și pregăti apărarea sau pentru că nu putea fi prezent. La această privință nu poate, cu toate acestea, decât să constate că una din aceste cereri de amânare a fost solicitată din cauza scurtului termen dintre citare și ziua dezbaterilor (§ 22) și că unele din aceste cereri coincid cu amânările generate de neregularitățile în procedura de citare și nu pot fi imputate acestuia.

Privind cererea de deasupra procesului, Curtea consideră că perioada cuprinsă între 5 martie 1999, data la care reclamantul a cerut deasupra procesului și 30 aprilie 1999, ziua în care Curtea Supremă s-a pronunțat asupra acestei cereri, nu poate fi imputată reclamantului. Reamintește că nu se poate reproșa unui reclamant că a profitat pe deplin de posibilitățile de recurs, chiar dacă anumite întârzieri în procedură au putut rezulta (Leclercq c. Franța, n° 38398/97, § 26, 28 noiembrie 2000). Privind perioada ulterioară, până când cauza a fost înscrisă pe rol la tribunalul de primă instanță din Secțiunea a VI-a a Bucureștiului, Curtea estimează că această perioadă de aproximativ trei luni era necesară pentru transmisia administrativă a dosarului.

53.

Comportamentul reclamantului este, prin urmare, la originea unei întârzieri globale de aproximativ unu an și doi luni din durata totală de șapte ani și șase luni.

54.

De altfel, Curtea observă că abia după examinarea cauzei pe fond, tribunalul de primă instanță din Secțiunea a VI-a a Bucureștiului a cerut reclamantului să-și precizeze argumentele (§§ 28 și 30), ceea ce a întârziat procedura cu aproximativ trei luni. Curtea consideră că, deși este adevărat că această lipsă de informații esențiale a fost constatată doar târziu, revenia reclamantului să detalieze suficient acțiunea lui de la început. Curtea consideră, prin urmare, că responsabilitatea acestei întârzieri de trei luni trebuie împărțită între cele două părți (v., mutatis mutandis, Zagorchinova c. Bulgaria (decizie), n° 7619/04, 21 octombrie 2008).

55.

Curtea estimează că comportamentul autorităților este la originea unei întârzieri globale de aproximativ doi ani și doi luni din durata totală de șapte ani și șase luni. Estimează, în final, că nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantului nu explică durata procedurii, considerată în ansamblu.

56.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea estimează că în caz durata procedurii litigioase nu răspunde cerințelor "termenului rezonabil".

57.

De aceea, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

II.

58.

Reclamantul se plânge, în final, de faptul că lungimea procedurii litigioase a prejudiciat dreptul la respectarea bunurilor sale așa cum este garantat de art. 1 din Protocolul n° 1.

59.

Curtea observă că recursul reclamantului a fost respins din lipsă de motivare în termenul stabilit de codul de procedură civilă (v. § 42). Or, Curtea reamintește că grievul pe care un reclamant intenționează să-l sesizeze Curția trebuie mai întâi să fie ridicat, în formele și termenele prescrise de dreptul intern, în fața jurisdicțiilor naționale corespunzătoare (hotărâre Cardot c. Franța din 19 martie 1991, seria A n° 200, § 34).

60.

De aceea, acest griefnu trebuie respins pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea articolelor 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

IV.

61.

Conform articolului 41 din Convenție,

"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante nu permite să șteargă în totalitate consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Daune

62.

Reclamantul cere 50.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza imposibilității de a moșteni bunurile care aparținuseră bunicilor. Estimează că valoarea actuală a imobilului situat Str. Atlasului nr. 46 este de 400.000 EUR. Cere, de altfel, 5.000 EUR pentru prejudiciu moral.

63.

Guvernul se opune pretențiilor reclamantului.

64.

Curtea reamintește că a concluzionat la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din cauza duratei procedurii. De aceea, nu vede o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material susținut și respinge această cerere. Pe de altă parte, estimează că reclamantul a suferit un tort moral din cauza duratei excesive a procedurii. Pronunțând în echitate, îi acordă 1.500 EUR la această rubrică.

B.

Cheltuieli și costuri

65.

Reclamantul a trimis printr-o scrisoare din 2 septembrie 2008, după comunicarea cauzei Guvernului pârât, dovezi pentru cheltuielile și costurile suportate în fața jurisdicțiilor interne, pentru o sumă de 152 EUR.

66.

Cu ocazia prezentării observațiilor sale potrivit articolului 41 din Convenție, fără a furniza o altă dovadă a cheltuielilor și costurilor, s-a mulțumit cu scrisoarea susmenționată.

67.

Guvernul observă că reclamantul nu și-a cifrat pretențiile la această rubrică. Susține, de altfel, că dovezile prezentate nu sunt justificate în raport cu faptele cauzei.

68.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține despăgubirea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. Curtea estimează că reclamantul nu a dovedit că cheltuielile și costurile pe care le-a suportat în fața jurisdicțiilor naționale au fost suportate pentru a preveni sau face să corecteze de acestea încălcarea articolului 6 § 1 (v., hotărârea Zimmermann și Steiner c. Elvețiă din 13 iulie 1983, seria A n° 66, § 36, și Craiu c. România, n° 26662/02, § 38, 7 octombrie 2008). De aceeea, Curtea respinge cererea reclamantului pentru cheltuieli și costuri.

C.

Dobânzi de întârziere

69.

Curtea consideră oportun să modeleze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorat cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cererea admisibilă privind grievul fondat pe durata procedurii (art. 6 § 1 din Convenție) și inadmisibilă pentru restul;

2.

Spune

că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;

3.

Spune

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va fi devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție 1.500 EUR (o mie cinci sute euro), de convertit în moneda Statului pârât la rata aplicabilă în ziua plății, pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozit pe această sumă;

b)

că, din momentul expirării termenului susmenționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat prin scris pe 22 septembrie 2009, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din Regulament.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-11-10
0,97
AFFAIRE DEMETRESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DEMETRESCU c. ROUMANIE (Requête n o 5046/02) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2009 DÉFINITIF 10/02/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
CtEDO 2010-03-30
0,97
AFFAIRE TURCANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ŢURCANU c. ROUMANIE (Requête n o 4520/08) ARRÊT STRASBOURG 30 mars 2010 DÉFINITIF 30/06/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'
CtEDO 2009-09-29
0,97
AFFAIRE TANASESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE TĂNĂSESCU c. ROUMANIE (Requête n o 23692/02) ARRÊT STRASBOURG 29 septembre 2009 DÉFINITIF 29/12/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tănăsescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2010-09-21
0,97
AFFAIRE BAJANARU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BĂJĂNARU c. ROUMANIE (Requête n o 884/04) ARRÊT STRASBOURG 21 septembre 2010 DÉFINITIF 21/12/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2008-11-04
0,97
AFFAIRE ZAHARIA c. ROUMANIE
TROISIEME SECTION AFFAIRE ZAHARIA c. ROUMANIE (Requête n o 26835/03) ARRÊT STRASBOURG 4 novembre 2008 DÉFINITIF 04/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Zaharia c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’hom
Sursă