CtEDO 29.09.2009 AI

AFFAIRE TANASESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
29.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE TANASESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

A TREIA SECȚIE

TĂNĂSESCU c. ROMÂNIA

(Cererea nr. 23692/02)

29 septembrie 2009

29/12/2009

Această hotărâre poate fi supusă unor retușuri de formă.

În afara Tănăsescu c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), ședință într-o cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

judecători,

și Stanley Naismith,

secretar adjunct de secție

,

După deliberare în camera de consiliu la 8 septembrie 2009,

Adoptă următoarea hotărâre, adoptată la acea dată

:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 23692/02) direcționată împotriva României și pe care un cetățean al acestui stat, d-nul Alexandru Tănăsescu („reclamantul"), a sesizat Curtea la 13 iunie 2002 în virtutea articolului 34 al Convenției de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").

2.

Reclamantul este reprezentat de d-na Alina Manuela Rachieru, avocat la Buzău. Guvernul român („Guvernul") este reprezentat de agentul său, d-nul Răzvan-Horațiu Radu, din Ministerul Afacerilor Externe.

3.

La 10 ianuarie 2008, președintele a treia secție a hotărât comunicarea cererii Guvernului. Cum permite art. 29 § 3 al Convenției, s-a decis de asemeni ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului cauzei.

I.

4.

Reclamantul s-a născut în 1934 și locuiește la București.

A.

Acțiunea în reconstitutie a dreptului de proprietate (legea nr. 18/1991)

5.

În 1991, reclamantul a cerut comisiilor de aplicare a legii nr. 18/1991 privind domeniul funciar al Pătârlagele și Buzău (în continuare „legea nr. 18/1991" și respectiv „comisia locală" și „comisia județeană") reconstitutie a dreptului de proprietate pe un teren de 2.700 m², care fusese proprietatea mamei sale înainte de reorganizarea forțată a terenurilor agricole de autoritățile comuniste. Cererea sa fusese respinsă.

6.

Printr-o hotărâre definitivă din 10 ianuarie 1992, tribunalul de primă instanță al Pătârlagele acceptă contestația reclamantului și condamnă autoritățile competente să reconstituie dreptul său de proprietate pe un teren de 2.700 m² situat pe teritoriul Pătârlagele, fără a indica totuși localizarea.

7.

În execuție a acestei hotărâri, reclamantul, printr-un proces-verbal redactat la 28 iulie 1995 și semnat de comisia locală și de reprezentantul cadastrului, a fost pus în posesiune a unui verger de 1.350 m², situat la Pătârlagele (localitate Buruienești). Referindu-se la regulamentul de aplicare a legii nr. 18/1991, reclamantul a refuzat să semneze proces-verbaul menționat sub motiv că valoarea acestui teren era inferioară aceleia a terenului deținut de mama sa la localizarea precedentă și că nu era cazul să reducă la jumătate suprafața atribuită deoarece nu era vorba de un verger productiv. În plus, conform interessatului, fostul proprietar al vergerului l-a amenințat când a vrut să folosească terenul.

B.

Acțiunea în revendicare pentru punere în posesiune a suprafeței rămase de 1.350 m² de teren

8.

La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune în revendicare împotriva C.A., A.I., A.V., care aveau fiecare în posesiune sau proprietate terenul de 2.700 m² ce fusese al mamei sale, estimând că cel puțin o parte din terenul trebuia să-i fi restituit. De altfel, într-o altă acțiune, conexă cu prima, cerea ca comisia locală să fie condamnată să-l pună în posesiune, la localizarea precedentă și pe baza unei expertize, a terenului rămas de 1.350 m² care nu fusese restituit.

9.

Printr-o hotărâre din 6 ianuarie 2000, tribunalul de primă instanță al Pătârlagele respinge acțiunea de revendicare sub motiv că reclamantul nu dispunea de titlu de proprietate pe terenul revendicat. Ordonează totuși comisiei locale să-l pună pe interessat în posesiune a 1.350 m² de teren pe teritoriul Pătârlagele, fără a preciza totuși la ce localizare. După administrare unei expertize, tribunalul județean Buzău, printr-o hotărâre din 5 noiembrie 2001, respinge apelul intertimpuriu de reclamant, sub motiv că părțile defenderese aveau titluri pe majoritate a terenului revendicat și că punerea în posesiune a interessatului pe restant nu era posibilă din cauza configurației aceluia și a localizării construcțiilor. Tribunalul conchide că terenul de 1.350 m² datorat reclamantului trebuia să-i fie atribuit pe teritoriul intra muros al Pătârlagele sau, în caz contrar, în apropiere.

10.

La 5 februarie 2002, în judecarea recursului formiat de reclamant împotriva hotărârii precitate, curtea de apel Ploiești inti pe interessat să plătească dreptul de marcă într-o valoare proporțională valorii terenului revendicat. În timp ce acceptă calificarea acțiunii sale de curtea de apel, reclamantul, apelând-se pe art. 15 r) al legii nr. 146/1997 privind dreptul de marcă care prevedia că acțiunile în restitutie a imobilelor abuziv naționalizate eram scutite de asemenea drept, a refuzat să plătească dreptul de marcă cerut. Printr-o hotărâre definitivă din 14 februarie 2002, curtea de apel Ploiești, în virtutea articolului 20 § 3 al legii nr. 146/1997 privind dreptul de marcă, anulează pentru ne-plată a dreptului de marcă recursul formiat de reclamant.

11.

Printr-o hotărâre din 11 noiembrie 2003, curtea de apel Ploiești respinge drept nefondat contestația în anulație a reclamantului tindând la re-examinare a cauzei. Respinge argumentul acestuia privind dreptul de marcă, reținând că art. 15 r) invocat se referea la restitutie de imobil naționalizat pe când acțiunea sa aveva ca obiect revendicarea unui teren aflat în posesiune de terți.

12.

Prin scrisori din 25 februarie și 23 decembrie 2002, comisia locală informează reclamantul că chestiunea proprietății terenurilor revendicate fusese rezolvată prin punere în posesiune din 1995, conform anexei nr. 21 a regulamentului de aplicare a legii nr. 18/1991, urmată de transmitere dosarului la comisia județeană pentru eliberare a titlului de proprietate, și de respingere a acțiunilor sale ulterioare.

C.

Procedura bazată pe legea nr. 10/2001

13.

Printr-o decizie din 13 iunie 2002, primăria Pătârlagele respinge o notificare efectuată de reclamant în virtutea legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luate abuziv de stat între 1945 și 1989 („legea nr. 10/2001"), prin care viza restitutie a unui teren intra muros de 3.328 m², adică integralitate a terenului fusese al mamei sale.

14.

Reclamantul formează un recurs judiciar împotriva deciziei precitate. Alega nulitate contractelor de vânzare și titlurilor de proprietate ale terților pe terenul fusese al mamei sale, și susținea că o parte din aceste titluri fusese entregată de administrație în cursul acțiunii de revendicare (punctul B mai sus). După o casație cu retrimitere (hotărâre din 21 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), cauza fusese reinscrisă pe rol tribunalului județean Buzău.

15.

Printr-o decizie dată înainte de pronunțare din 26 octombrie 2005, tribunalul județean suspendă cursul instantei din cauza absenței părților la ședință și lipsei indicării lor privind continuarea judecării cauzei în absență lor. La 10 ianuarie 2006, această decizie fusese comunicată reclamantului. A doua zi, acesta trimite tribunalului județean o cerere de reinscrie a cauzei pe rol.

16.

Printr-o decizie din 10 noiembrie 2006, tribunalul județean, în absența reclamantului care fusese legal citat, conchide la peremție a cauzei în virtutea articolului 242 § 1 al codului de procedură civilă. Tribunalul reține că nici o cerere de reinscrie pe rol a cauzei nu fusese trimisă de părți. Reclamantul nu formează recurs împotriva acestei decizii.

D.

Acțiunea bazată pe legea nr. 247/2005 privind modificare a legii nr. 10/2001

17.

În urma unei notificări efectuate de reclamant în virtutea legii nr. 247/2005, tribunalul de primă instanță Pătârlagele, printr-o hotărâre din 8 septembrie 2006, acceptă cererea interessatului și reconstituie dreptul să de proprietate pe 628 m² de teren la Pătârlagele. Acești 628 m² reprezentau diferența dintre suprafață de 2.700 m² deja atribuită în virtutea legii nr. 18/1991 și cea de 3.328 m² care fusese proprietatea mamei interessatului. Această hotărâre fusese confirmată în ultim resort printr-o hotărâre din 18 decembrie 2006 dată de tribunalul județean Buzău, care reține că comisia locală nu fusese condamnată să pună reclamantul în posesiune de 628 m² pe localizarea precedentă a terenului fusese al mamei sale.

18.

Reclamantul solicită punere în posesiune a terenurilor care-i era datorat. Printr-o scrisoare din 12 octombrie 2007, comisia locală-i răspunde că, prin hotărârea definitivă din 8 septembrie 2006, tribunalele nu anulaseră titlurile de care beneficiau terții pe terenul situat pe localizarea precedentă și că-i incumbă să fixeze localizarea terenului de 628 m² de restituit.

II.

19.

Extractele relevante ale legii nr. 18/1991 privind domeniu funciar sunt prezentate în afara Sabin Popescu c. România (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004).

20.

Regulamentul de aplicare a legii nr. 18/1991, după cum era în vigoare între 9 ianuarie 1993 – data publicării sale în Monitorul Oficial – și 21 decembrie 2001, prevedea, în anexa sa nr. 21, că comisiile locale puteau aplica un „coeficient de echivalență" între teren agricol și alți tereni efectiv atrbuiți ayantilor drept; în funcție de mai mulți criterii calitative, 1 ha de verger clasic productiv putea reprezenta echivalent de 1 la 2 ha de teren agricol. Regulamentul prevedea de altfel procedura de punere în posesiune și de eliberare a titlurilor de proprietate (articolele 35 la 37). În caz că ayantu drept nu era prezent la punere în posesiune efectivă a terenului sau refuza să semneze proces-verbaul redactat la acea ocazie și titlul de proprietate, autoritățile menționau aceasta și depuneau titlul în cauză la primărie pentru trimitere ulterioară al interessatului. Dispozițiile relevante ale regulamentului după 2002 figură în hotărârea Constantin Popescu c. România (nr. 5571/04, § 21, 30 septembrie 2008).

I.

21.

Reclamantul alega în esență că autoritățile nu executaseră hotărârile definitive din 10 ianuarie 1992 și 8 septembrie 2006 ale tribunalului de primă instanță Pătârlagele, că punere în posesiune din 28 iulie 1995 nu fusese legală, și că autoritățile administrative și judiciare refuzaseră să-l pună în posesiune a terenurilor în cauză pe localizarea inițială și să anuleze titlurile entregată terților. El vede o violă a dreptul de acces la tribunal și dreptul la respect a bunurilor sale prevăzute de articolele 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolulu nr. 1. Aceste dispoziții sunt redactate după cum urmează

:

art. 6 § 1

„Orice persoană are drept ca cauza sa fie ascultată (...) de tribunal (...) care hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"

art. 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are drept la respect a bunurilor sale. Nici o persoană nu poate fi privată de proprietate decât pentru motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu afectează dreptul pe care-l posedă statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosire bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plată impozitelor sau alte contribuții sau amenzi.

"

22.

Guvernul combate această teză.

A.

Privitor la admisibilitate

23.

Cu privire la refuzul autoritaților de a pune reclamantul în posesiune a terenurilor atribuite de tribunalele interne pe localizarea inițială, Curtea observă că nici una din hotărârile definitive favorabile reclamantului nu-i recunoscut drept. Hotărârea definitivă din 5 noiembrie 2001 a tribunalului județean Buzău chiar conchide, pe baza unei expertize, la imposibilitate a unei asemenea puneri în posesiune. Cu privire la titlurile acordate terților pe localizarea inițială în curs procedurilor litigioase, trebuie remarcat că nu numai reclamantul nu veni recunoscut drept de proprietate pe terenul respectiv (a se vedea, a contrario, mutatis mutandis, Porteanu c. România, nr. 4596/03, § 32, 16 februarie 2006), dar mai ales nu continuat acțiunea tindând la anulare acestor titluri formulând recurs împotriva hotărârii din 10 noiembrie 2006 care conchisese la peremție a acțiunii sus-menționate (punctul 16 mai sus). Rezultă că, privitor articolelor 6 § 1 și 1 al Protocolulu nr. 1 al Convenției, acestă parte a cererii trebuie respinsă pentru neepuizare căilor de atac și drept incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, în virtutea art. 35 §§ 1, 3 și 4.

24.

Cu privire la neexecutare alegată a hotărârile definitive din 10 ianuarie 1992 și 8 septembrie 2006 a tribunalului de primă instanță Pătârlagele, Curtea constată că această parte a cererii nu este manifest nefondat în sensul art. 35 § 3 al Convenției. Remarcă de altfel că nu se lovește de nici alt motiv de inadmisibilitate. Deci convine să o declare admisibilă.

B.

Privitor la fond

25.

Reclamantul consideră că autoritățile nu executaseră hotărârile definitive dată 10 ianuarie 1992 și 8 septembrie 2006 de tribunalul de primă instanță Pătârlagele și că punere în posesiune din 28 iulie 1995 nu poate trece pentru execuție conformă a primei hotărâri sus-menționate.

26.

Guvernul estimează că execuție parțială și retard în execuție a hotărârilor sus-menționate sunt datorate insistenț reclamant în demersuri tindând la punere în posesiune pe localizarea inițială în pofida ocupare de terți. Faț atitudine interessatului și absență soluție acceptabil, autoritățile ar fi fost deci puse devant o imposibilitate obiectivă a executa hotărârile. Guvernul adaugă că stabilire localizare teren a atribui reclamant era competență comisiei locale, care executase 1995 hotărârea din 10 ianuarie 1992 în virtutea anexă nr. 21 regulamentului de aplicare a legii nr. 18/1991.

27.

Curtea observă că, chiar dacă reclamantul obținuse, 10 ianuarie 1992 și 8 septembrie 2006, hotărâri definitive care ordonau autoritățile administrative să reconstituie dreptul proprietate pe terene de 2.700 m² și 628 m² în perimetre Pătârlagele, aceste hotărâri nu fusese nici executate, nici anulate sau modificate în urmare exerciț cale recurs prevăzută lege. Or doar o asemenea anulare sau substituire, de tribunal, obligațiile datorat în virtutea hotărârile în cauză de alte obligații echivalent ar fi permis pune capăt situație continuă neexecutare (Sabin Popescu, precitat, § 54). Curtea reamintește deja conchizut, în afaceri ridicând chestiuni asemănătoare acelea a presente cauze, la violare articolelor 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolulu nr. 1 (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu, precitat, și Taculescu și alții c. România, nr. 16947/03, 1 aprilie 2008).

28.

În prezenta cauze, Curtea nu saurie accepta argumentele Guvernulu care susțin în esență că autoritățile găsiseră devant o imposibilitate obiectivă a executa hotărârile sus-menționate din cauza atitudine reclamant, și care afirmă că de toată maniera hotărârea din 10 ianuarie 1992 fusese executată prin punere în posesiune din 28 iulie 1995.

29.

Sigur, la acestă dată, autoritățile competente, apelând-se pe anexă nr. 21 al regulamentulu de aplicare a legii nr. 18/1991, redactaseră proces-verbal relativ la punere în posesiune reclamant a unui verger de 1.350 m². Interessatul fusese informat și nu prove, devant tribunalele interne și devant Curtă, că acestă punere în posesiune fusese ilegală sau că fusese făcut pe teren era proprietate teri (a se vedea, mutatis mutandis, Gavrileanu c. România, nr. 8037/02, §§ 40-41, 22 februarie 2007, și, a contrario, Draculet c. România, nr. 20294/02, §§ 46 și 50, 6 decembrie 2007). Niciodat, văzând hotărârea definitivă din 5 noiembrie 2001 a tribunalului județean Buzău, care judecă că interessatul mai trebuia să-i fi atribuit teren de 1.350 m² (punctul 9 mai sus), trebuie conchide că execuție hotărârea din 10 ianuarie 1992 fusese doar parțialăș.

30.

Curtea observă la acestă titlu că Guvernul nu furnizat prove oferte făcut reclamant de autoritățile pentru punere în posesiune suprafeță rămase de 1.350 m² și, apoi, a celei de 628 m², care fusese ordonat hotărârea definitivă din 8 septembrie 2006, în timp ce interessatul solicitase execuție hotărârile în cauze (punctele 12 și 18 mai sus). De surcroît, în timp ce toate decizii sus-menționate ordonaseră nu numai punere în posesiune, dar și reconstitutie dreptul de proprietate reclamant pe suprafețele de 2.700 m² și 628 m², nici titlu de proprietate nu fusese entregat interessatului până în prezent (a se vedea, mutatis mutandis, Gavrileanu, precitat, § 43). Or, în măsură în care tribunalele respinseră pretențiile reclamant relativ la localizarea inițială, autoritățile aveau la dispozție mijloacele necesare, prevăzute de dreptul intern, pentru-și îndeplini obligații pozitive, răspunde cerere execuție interessatului, și pune în posesiune și entrega titluri de proprietate, în conformitate cu deciziile definitive sus-menționate (punctul 20 in fine mai sus). Guvernul nu saurie deci pune-n evidență existență o imposibilitate obiectivă la execuție hotărârile în cauze.

31.

Considerare jurisprudență sa în materia, Curtea estimă că în speța statul, prin intermediu organele specializate, nu desfășurat toți eforturile necesare în vederea executa hotărârile definitive sus-menționate prin entregare reclamant a titlurilor de proprietate pentru terene de 2.700 m² și 628 m² și prin punere în posesiune a acestă din urmă parcelă precum și a unei parcele de 1.350 m² reprezentând jumătate a primei terene sus-menționate, în perimetre Pătârlagele. Deci, Curtea conchide că fusese violare a dreptul de acces reclamant la tribunal, drept garantat art. 6 § 1 al Convenției, și dreptul la respect a bunurilor sale garantat art. 1 al Protocolulu nr. 1.

II.

32.

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamantul plânge anulare recursul său pentru ne-plată dreptul de marcă de hotărârea curții de apel Ploiești din 14 februarie 2002. El alega că acțiunea sa era scutită de plată asemenea drept și că curtea de apel nu furnizat motive respingere sa cerere. De altfel, după spusele, în procedura bazată pe legea nr. 10/2001 tribunalul județean Buzău a slăbit a aduce la cunoaștere suspendare instantei și hotărât, 10 noiembrie 2006, în absență, peremție a cauzei.

33.

Cu privire la lipsa motivare alegată, Guvernul răspunde că curtea de apel indicase bază legală justificând respingere acțiune reclamant și că acesta apoi posibilitate de corecta violare alegată prin intermediu contestație în anulație, când curtea de apel furnizat motive justificând respingere acțiune.

34.

Curtea observă de-ndata că refuzul reclamant de a plăți dreptul de marcă nu fusese justificat de absență mijloace suficiente, dar de o interpretare diferită dispozițiilor legale în materia (a se vedea, a contrario, printre altele, Iorga c. România, nr. 227/02 §§ 18, 37 și 43, 25 ianuarie 2007). Considerare ansamblul elementelor în posesiune, și în măsură în care ea este competentă pentru a cunoaște alegații formulate, Curtea nu releveșat nici o aparență violare drepturile și libertățile garantate articole Convenției sau Protocoalele sale.

Rezultă că acestă parte a cererii este manifest nefondat și trebuie respinsă în aplicare art. 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

III.

35.

Conform art. 41 al Convenției,

„Dacă Curtea declară fusese violare Convenție sau Protocoalele, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite de șterge decât imperfect consecințele acestă violare, Curtea acordă part lezată, dacă caz, o satisfacție echitabilă.

"

A.

Daune

36.

Fără a se apela o expertiză sau alte piese la acest privitor, reclamantul cere 83.200 euro (EUR) pentru prejudiciu material estimă a suferit fapt neexecutare hotărârile definitive privitor teren de 3.328 m². El doar precizează că, după opinia, valoare a terenului intra muros la Pătârlagele este de 25 EUR/m². Cere de altfel 5.000 EUR pentru prejudiciu moral.

37.

Prezentând un tablou datând din decembrie 2007 și folosit de studiile notariale pentru a stabili honorare și taxe pe vânzare terenuri în județele în cauze, Guvernul susține că valoare marchează a teren agricol intra muros de 3.328 m² este de 2.730 EUR. Considerând că cerere reclamant este excesivă, estimă că o eventuală constatare violare putea reprezenta o reparație suficientă a prejudiciu moral.

38.

Curtea remarcă că singura bază de reținut pentru acordare o satisfacție echitabilă rezidă în speța în constatare violare articolelor 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolulu nr. 1 din cauza neexecutare parțialăș hotărârile definitive din 10 ianuarie 1992 și 8 septembrie 2006 (punctul 31 mai sus).

39.

Deci, ea estimă că incumbă autoritățile de a lua măsuri necesare în vederea pune reclamant în posesiune a terenurilor de 628 m² și de 1.350 m² pe teritoriul Pătârlagele și de-i entrega titlurile de proprietate corespunzătoare terenurilor indicate în hotărârile definitive în cauzes. Aceasta ar plasa interessatul, în măsură posibil, într-o situație echivalând la aceea în care ar fi găsit dacă exigență articolelor precitate nu fusese încălcate.

40.

Curtea hotărâte că dacă, într-un termen de trei luni de la ziua când prezenta hotărâre va deveni definitivă, statul pârât nu procedase la operații sus-menționate, Guvernul va trebui să verseze reclamant o sumă corespunzând valorii curente a terenurilor care rămân de restituit. Egard ansamblul elementelor în posesiune și hotărând în echitate, Curtea consideră că convine să aloca reclamant 5.000 EUR pentru daune materiale.

41.

De surcroît, ea estimă că reclamantul suferit o prejudiciu moral anumit fapt incertitudine și frustrare provocate de imposibilitate de a vedea executat o manieră integrală și efectivă hotărârile definitive sus-menționate, din care cea din 10 ianuarie 1992 după 20 iunie 1994, data ratificare a Convenției de România, și că acestă prejudiciu nu este suficient compensat de constatare a violării. Hotărând în echitate, cum cere art. 41 al Convenției, Curtea o aloca 2.000 EUR pentru prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

42.

Fără a furniza justificare, reclamantul cere de altfel 5.000 EUR pentru costuri și cheltuieli angajate devant jurisdicțiile interne.

43.

Guvernul subliniază că interessatul nu însoțit cerere de nici o justificare.

44.

Conform jurisprudență Curții, un reclamant nu poat obține rambursare costuri și cheltuieli decât în măsură în care se găsesc stabilite realitate, necesitate și caracter rezonabil a ratei. În speța, considerare elementelor în posesiune și criteriile sus-menționate, Curtea respinge cerere reclamant la acest titlu.

C.

Interese moratoii

45.

Curtea judecă potrivit de a calca rata interese moratoii pe rata dobândă a facilitește prêt marginal a Bănci Centrale Europene majorat de trei puncte de procentaj.

1.

Declară

cererea admisibilă privitor griefuri tiraț din articolele 6 § 1 al Convenției și 1 al Protocolulu nr. 1 relativ neexecutare hotărârile definitive din 10 ianuarie 1992 și 8 septembrie 2006 a tribunalului de primă instanță Pătârlagele, și inadmisibilă pentru restul

;

2.

Spune

că fusese violare a art. 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolulu nr. 1

;

3.

Spune

a)

că statul pârât trebuie entrega reclamant titluri de proprietate pentru terene de 2.700 m² și 628 m² și pune-l în posesiune a acestă din urmă parcelă precum și a unei parcele de 1.350 m² pe teritoriul Pătârlagele, în conformitate cu hotărârile definitive sus-menționate, într-un termen de trei luni de la ziua când hotărârea va deveni definitivă în virtutea art. 44 § 2 al Convenției

;

b)

în caz care nu a îndeplinit aceste operații, statul pârât trebuie versa reclamant, în același termen de trei luni, 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice sumă care putea fi datorată la titlu de impozit, pentru daune materiale

;

c)

în orice caz statul pârât trebuie versa reclamant, în termenul sus-menționat, 2.000 EUR (doi mii euro) pentru daune morale, plus orice sumă care putea fi datorată la titlu de impozit

;

d)

că sume în cauzes vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data plății

;

e)

că de la expirare termenului sus-menționat și până la versare, aceste sume vor fi majorate a o dobândă simplă la o rată egală a facilitște prêt marginal a Bănci Centrale Europene aplicabil în perioada aceasta, majorată de trei puncte de procentaj

;

4.

Respinge

cerere de satisfacție echitabilă pentru restul.

Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris la 29 septembrie 2009, în aplicare art. 77 §§ 2 și 3 al regulamentuluj.

Stanley Naismith

Josep

Casadevall

Secretar adjunct

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-09-23
0,97
AFFAIRE ZAINESCU c. ROUMANIE
TROISIEME SECTION AFFAIRE ZĂINESCU c. ROUMANIE (Requête n o 26832/03) ARRÊT STRASBOURG 23 septembre 2008 DÉFINITIF 23/12/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Zăinescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l
CtEDO 2009-09-22
0,97
AFFAIRE LAZARESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LĂZĂRESCU c. ROUMANIE ( Requête n o 3912/03) ARRÊT STRASBOURG 22 septembre 2009 DÉFINITIF 01/03/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2009-04-07
0,97
AFFAIRE TIRON c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE TIRON c. ROUMANIE (Requête n o 17689/03) ARRÊT STRASBOURG 7 avril 2009 DÉFINITIF 07/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tiron c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (tro
CtEDO 2009-01-08
0,97
AFFAIRE CONSTANTINESCU ELENA ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CONSTANTINESCU ELENA ET AUTRES c. ROUMANIE (Requête n o 28584/04) ARRÊT STRASBOURG 8 janvier 2009 DÉFINITIF 08/04/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Constantinescu Elena et autres c. Rou
CtEDO 2008-11-04
0,97
AFFAIRE VASUI c. ROUMANIE
TROISIEME SECTION AFFAIRE VĂSUI c. ROUMANIE (Requête n o 26834/03) ARRÊT STRASBOURG 4 novembre 2008 DÉFINITIF 04/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Văsui c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (
Sursă