AFFAIRE BADOI c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

26.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BADOI c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BĂDOI c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 22815/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINIF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Bădoi c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 ianuarie 2010, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 22815/07) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, Ioan Bădoi ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. În special, reclamantul a invocat o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale, din cauza lipsei de plată a despăgubirii la care are dreptul în temeiul Legii nr. 10/2001. La 2 septembrie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. Bunicii reclamantului erau proprietari ai unui bun imobil compus dintr-o casă și un teren aferente de 450 , situat la Ramnicu Vâlcea, nr 12, rue Carol 1 (fosta stradă Argeș). În 1976, casa a fost demolată și terenul a fost naționalizat în temeiul Decretului 116/1983. La o dată nespecificată, reclamantul a adresat comisiei Departamental din Vâlcea o cerere de refacere a dreptului de proprietate pe teren de 450 m situat la Râmnicu Vâlcea pe vechea stradă Argeș, în temeiul Legii nr. 18/91. Prin decizia din martie 1992, comisia a respins această cerere. În urma unei contestații a acestei decizii, printr-o hotărâre definitivă din 29 noiembrie 1993, Tribunalul de Primă Instanță din Ramnicu Vâlcea a condamnat comisia departamentală să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantului pe teren în litigiu. La 11 septembrie 1995, reclamantul sesizează tribunalul departamental din Valcea cu privire la o acțiune de condamnare a comisiei de aplicare a legii nr. 18/1991 de a-l pune în posesia terenului 450. printr-o hotărâre definitivă din 5 decembrie 1995, tribunalul Departamental a acceptat acțiunea sa și a ordonat punerea în posesie a reclamantului unui teren de 450 m în departamentul Ramnicu Vâlcea. La 14 iunie 1996, comisia departamentală i-a eliberat reclamantului un titlu de proprietate pe un teren de 451 m situat în Râmnicu Vâlcea, strada Topolog. În 1997, reclamantul a vândut acest teren unei terțe părți. 10. La 13 august 2001, pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 ( La 10 iunie 2006, reclamantul a formulat împotriva municipiului Ramnicu Vâlcea o acțiune în anulare a deciziei din 15 aprilie 2004 prin solicitarea restituirii terenului de 450 situat la Ramnicu Vâlcea pe strada veche. Argeș și o indemnizație pentru casa demolată. Prin hotărârea definitivă din 5 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit parțial dreptul la acțiunea sa. Curtea a constatat că, pentru terenul de 450 reclamantul beneficiase de măsurile de restituire prevăzute de Legea 18/1991. În ceea ce privește despăgubirea casei demolate, a acordat reclamantului o indemnizație de 1 049 000 Prin decizia finală din 31 iulie 2008, primarul Ramnicu Vâlcea a recunoscut în comun reclamantului și T.I., T.V. și T.C., co-moștenitori în același mod cu reclamantul, dreptul de a primi o despăgubire pentru casa demolată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Matache și în alte hotărâri c. România 38113/02, § 14 mai 2006, 19 octombrie 2006) și Radu c. România 13309/03, § 18-20, 20 iulie 2006). 1 PRIVIND CONVENȚIA PRIVIND DREPTUL RĂSPUNSULUI DE PERCENIZARE 14. Reclamantul susține că imposibilitatea în care se află de a obține o despăgubire efectivă pentru bunul său naționalizat a încălcat dreptul său de proprietate și invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, care este astfel formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 3 din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. În fond 16. Guvernul nu contestă situația de fapt. 17. 10/2001 și al organismului de plasament colectiv în valori mobiliare Potrivit guvernului, mecanismul instituit prin această lege, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, prin crearea Fondului Proprietatea, este de natură să ofere reclamantului o despăgubire corespunzătoare cerințelor jurisprudenței Curții. 19. Guvernul concluzionează că echilibrul corect a fost menținut între interesul general și respectarea drepturilor individuale ale reclamantului. 20. Reclamantul consideră că intervenția în dreptul său de proprietate nu este justificată și subliniază că Fondul Proprietata nu funcționează încă. 21. Curtea constată că, în prezenta cauză, deși reclamantul a obținut, la 5 octombrie 2006, o hotărâre definitivă de stabilire a cuantumului compensației la care avea dreptul pentru bunul său naționalizat, aceasta Hotărârea nu a fost executată. 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție (matache și alte cauze citate anterior Orha România, nr 1486/02, 12 octombrie 2006 Cerpineanu și alte România, n 26356/02, 9 decembrie 2008). 23. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față 24. Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, faptul că reclamantul nu a primit despăgubirea stabilită printr-o hotărâre definitivă și că nu are certitudine cu privire la data la care ar putea-o percepe, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 25. Prin urmare, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 1 DIN CONVENȚIA PRIVIND DREPTUL DE ACCES LA UN TRIBUNAL 26. Reclamantul invocă o încălcare a dreptului său de acces la o instanță din cauza neexecutării hotărârii citate anterior din 5 octombrie 2006. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Având în vedere concluziile sale menționate la punctele 25 mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și a binelui întemeiat al acestei plângeri (a se vedea, mutatis mutandis, și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghμc. Italia, 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică din Caneea Grecia, 16 decembrie 1997, § 50, Rec. 1997 VIII și Denes altele c. România 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND ALTE VIOLATII ALEGATE 28. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de măsura de confiscare a bunului imobil în timpul regimului comunist, precum și de imposibilitatea de a obține restituirea în natură a bunului său. De asemenea, se consideră victima unei încălcări a dreptului său de a-și respecta bunurile, pe motiv că terenul de 450 care i-a fost atribuit ca compensație nu constituie o compensație suficientă, ținând cont de valoarea sa inferioară față de terenul naționalizat. 29. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 coroborat cu art. 14 din Convenție și Protocolul nr. 12 la Convenție, reclamantul se consideră discriminat, din cauza atribuirii către alte persoane a terenurilor într-o zonă învecinată. 30. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care Curtea este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu indică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 31. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din convenție. Convenția IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 585,47 EUR (EUR) reprezentând valoarea actualizată a despăgubirii acordate pentru casa demolată, adică 31 551 EUR, și lipsa de câștig, sau 8 034,47 EUR. De asemenea, solicită 40 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de lipsa de satisfacție a bunului. 34. În cele din urmă, reclamantul solicită aproximativ 1 500 EUR, cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuielile aferente procedurilor interne și procedurii în fața Curții. El plătește dovezi pentru această sumă reprezentând onorariile de avocat, cheltuielile suportate pentru expertiza contabilă, cheltuielile poștale și costurile de traducere a documentelor. 35. Guvernul consideră că valoarea actualizată a despăgubirii acordate prin hotărârea definitivă din 5 octombrie 2006 este de 32 000 EUR și observă, de asemenea, că această sumă trebuie să fie acordată în comun reclamantului și T.I. T.V. și T.C., în calitate de comoștenitori. Guvernul consideră că nu se poate reține niciun prejudiciu moral, deoarece nu s-a dovedit și nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedurile care au făcut obiectul prezentei cereri și suferința pretinsă de solicitant. În ceea ce privește lipsa de câștig, Comitetul consideră că acordarea unei sume în acest sens ar echivala cu o dublă despăgubire pentru prejudiciul material pretins pentru întârzierea plății. 36. În cele din urmă, guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor, cu condiția ca acestea să fie reale, justificate, necesare și rezonabile. Acesta subliniază că justificarea onorariilor de avocat nu este însoțită de un contract de asistență judiciară și de o recapitulare a orelor de lucru ale avocatului; în plus, acesta constată că nu s-a stabilit nicio legătură între documentele justificative ale celorlalte cheltuieli și prezenta cauză. 37. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). 38. În cazul de față, având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material și moral, care nu este compensat suficient prin constatarea încălcării. 39. Cu toate acestea, Curtea arată că o hotărâre definitivă a stabilit valoarea despăgubirii. Prin urmare, aceasta consideră că plata acestei indemnizația, revizuită pe baza ratei inflației, ar plasa reclamantul într-o situație echivalentă, pe cât posibil, cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral care rezultă în special din frustrarea cauzată de întârzierea autorităților administrative de a le compensa pentru bunurile lor. 40. Pe baza elementelor aflate în posesia sa și care acționează în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea alocă reclamantului suma de 30 În ceea ce privește suma solicitată pentru pierderea de câștig, Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea și randamentul bunului imobil în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005) și respinge acest șef de cerere. 42. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că numai cheltuielile de care s-a stabilit că au fost efectiv expuse, că corespund unei necesități și că acestea sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79, CEDO 1999-II. Aceasta admite că reclamantul a suportat cheltuieli pentru corectarea încălcării Convenției la nivel intern și european și a acționat în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 41 din convenție, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei de 1 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind dreptul reclamantului de a primi despăgubiri pentru bunurile sale și inadmisibile pentru celelalte obiecțiuni formulate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, precum și obiecțiile formulate în temeiul articolului 14 din convenție și al Protocolului nr 12 la convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nr. Convenție privind dreptul reclamantului de a percepe o despăgubire pentru bunul său Spune că nu este necesar să se examineze separat admisibilitatea și bunul întemeiat al motivului întemeiat întemeiat al articolului 6 1 din Convenția privind dreptul de acces la o instanță A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenția 000 EUR (trente de o mie de euro) pentru prejudicii materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care îi revine reclamantului să împartă această sumă cu comoștenitorii săi conform cotelor lor respective; (ii) 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant. că aceste sume vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 ianuarie 2010, în temeiul articolului 77 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte