AFFAIRE DOBRESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.10.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DOBRESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 3565/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 octombrie 2008 DEFINITIVF 07/01/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Dobrescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 3565/04) îndreptată împotriva României și inclusiv o resortisantă a acestui stat, M Marioara Dobre que ( La 12 decembrie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE L case si teren aferente de 523 m, sis in primul raion din Bucuresti, la numerele 69, 69A si 69B de pe strada General-Berthelot. Fiecare casa a avut doua dormitoare la parter si trei dormitoare la parter, mai multe camere. In anii 1950, intreaga proprietate a fost nationalizata. În 1979, D.E. a murit. La moștenitorul său a fost fratele său, D.N.M. La decesul acestuia, în 1997, soția sa, reclamanta, a fost singura sa moștenitoare. La actiune în revendicare a bunului situat la numărul 69 În 1996, D.N.M. sesizează Tribunalul de Primă Instanță din București ( O acțiune în despăgubire împotriva consiliului municipal care intenționa să restituie bunurile aflate la nr. 69 al străzii General-Berthelot. Lacțiunea a fost urmărită de reclamantă după moartea soțului ei. printr-o hotărâre definitivă din 11 iunie 1997, Tribunalul de Primă Instanță Tribunalul a acceptat acțiunea, a constatat că reclamanta era singura proprietară a bunului în cauză și a ordonat Consiliului Municipal să-l restituie. 10. La 9 ianuarie 1998, reclamanta a solicitat instanței să clarifice dispozitivul de judecată din 11 iunie 1997 prin adăugarea faptului că acesta se referea, de asemenea, la casele sise la numerele 69A și 69B și la terenurile aferente. 11. Prin hotărârea din 26 ianuarie 1998, Tribunalul a acceptat parțial cererea și a reținut că hotărârea în cauză viza, de asemenea, terenul aferent casei situat la numărul 69. Cu toate acestea, Tribunalul a respins cererea privind bunurile care se află la numerele 69A și 69B pe motiv că reclamanta nu a solicitat restituirea acestor bunuri prin acțiunea sa. La 2 iulie 1998, reclamanta a fost pusă în posesia bunului care se află la numărul 69. Acțiunea în revendicare și în anulare a contractului de vânzare cu privire la proprietatea care se află la nr. 69A 13. Prin contractul din 17 februarie 1997, landul a vândut casa se află la nr. 69A către familia M., care a locuit ca chiriaș. 14. În 1999, recurenta sesizează tribunalul județ din București ( Prin hotărârea din 13 aprilie 2001, tribunalul departamental a acceptat acțiunea reționând că naționalizarea fusese ilegală. Prin urmare, el a anulat contractul și le-a ordonat cumpărătorilor să restituie proprietatea reclamantei. 16. În urma apelului făcut de cumpărători, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre a instanței de apel din București ( Printr-o hotărâre din 19 iunie 2003, Curtea Supremă de J u s t i ț i e (inclusiv Curtea Supremă de J u s t i ț i e) a primit recursul cumpărătorilor. Cu toate acestea, confirmând caracterul ilegal al na ț i on al i t ă ț i on al i t ă ț ii, Curtea Supremă a respins a c om pe t e n ț ia pe motiv că cumpărătorii erau de bună-credință la încheierea contractului. Prin contracte încheiate la 20 ianuarie și la 3 februarie 1997, statul a vândut casa la numărul 69B familiilor P. și domnul care își avea reședința în calitate de chiriași. 19. În 1999, reclamanta sesizează tribunalul județ cu privire la o acțiune împotriva consiliului municipal și a cumpărătorilor care intenționau să restituie proprietatea la numărul 69B și la anularea contractelor de vânzare 20. Prin hotărârea din 27 februarie 2001, tribunalul departamental a acceptat acțiunea, reținând că naționalizarea fusese ilegală. Prin urmare, el a anulat contractele și a ordonat cumpărătorilor să restituie proprietatea reclamantei. 21. În urma unui apel al cumpărătorilor, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre a instanței de apel din 10 septembrie 2001 22. Prin hotărârea din 19 iunie 2003, Curtea Supremă a acceptat recursul cumpărătorilor și a respins acțiunea pe motiv că, fiind de bună credință în momentul încheierii contractelor și având la bază o aparență de drept (aparent de drept) în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate, cumpărătorii trebuiau să fie protejați, în pofida faptului că statul membru respectiv era în mod legal adecvat binele. Cererea administrativă în temeiul Legii nr. 10/2001 23. În temeiul Legii nr. 10/2001, la 30 iulie 2001, recurenta a adresat primăriei o cerere administrativă având ca obiect bunurile care fac obiectul numerelor 69A și 69B. Această cerere nu a fost examinată până în prezent. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 24. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă în speță sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, §§ 31-33), Strãin și altele c. România 57001/00, CEDH 2005-VII, § 19-26), Peduraru c. România 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15-20, 17 ianuarie 2008). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 25, recurenta susține încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor din cauza respingerii acțiunilor sale referitoare la bunurile care apar la numerele 69A și 69B de pe strada General-Berthelot, în ciuda recunoașterii de către instanțe a caracterului ilegal al naționalizării bunurilor. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 26. Guvernul ridică o excepție de incompatibilitate rațională , considerând că reclamanta nu dispune de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care nici o hotărâre judecătorească nu a recunoscut, în cadrul său, dreptul naționalizării, în timp ce în dreptul român numai sistemul unei hotărâri judecătorești se bucură de autoritatea lucrului judecat. El concluzionează că deciziile Curții Supreme de Justiție din 19 iunie 2003 nu pot conferi recurentei o speranță legitimă în ceea ce privește restituirea bunurilor. 27. Recurenta nu a prezentat nici o informare cu privire la acest punct. 28. Curtea consideră că problema de incompatibilitate rațională Materiae este strâns legată de substanța cauzei recurentei, astfel încât aceasta ar trebui să fie anexată la fond; pe de altă parte, aceasta constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de a nu fi declarată admisibilă; prin urmare, pe fond 29. Guvernul subliniază că reclamanta a utilizat calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și reamintește în acest sens reforma instituită prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, reforma având ca obiectiv să accelereze procedura de restituire și, în cazul în care o astfel de restituire este imposibilă, să acorde persoanelor interesate o despăgubire constând într-o participare, în calitate de acționari, la un organism de plasament de valori mobiliare, Proprietata, organizat sub forma unei societăți pe acțiuni. Acesta concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația românească corespunde cerințelor jurisprudenței Curții și că echilibrul corect a fost menținut în speță între interesul general și drepturile recurentei. 30. Recurenta insistă asupra dreptului său de proprietate, consideră că actualul cadru legislativ nu îi permite să obțină o despăgubire adecvată și subliniază că, în orice caz, cererea sa administrativă întemeiată pe legea nr. Curtea constată că, în cadrul procedurilor soluționate definitiv prin hotărârile din 19 iunie 2003 ale Curții Supreme de Justiție, instanțele naționale au recunoscut dreptul la naționalizarea bunurilor aflate la numerele 69A și 69B de pe strada General-Berthelot. În opinia sa, această constatare din partea reclamantei, care, pe de altă parte, nu a fost răsturnată prin căile de atac, are ca efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor în cauză. În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu a fost contestat sau infirmat până în prezent (a se vedea, printre multe altele, Strain și altele) § 38 Sebastian Taub c. România, n 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006 Gabriel c. România, 35951/02, § 25-26, 8 martie 2007 și Aldea c. România, n 3692/03, § 24, 24 În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că argumentul guvernului legat de faptul că naionalizarea nu făcea parte din mecanismele hotărârilor judecătorești, ci, în motivele lor, nu poate stabili o abordare distinctă în speță. 32. Prin urmare, Curtea consideră că recurenta deținea un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 33. Comisia reamintește că a abordat în mod repetat aspecte similare celor din speță, în care a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea, printre altele, Porteanu c. România, nr. 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006). 34. În special, Comisia reafirmă că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea prin la ë t ê t ă ț i t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii de bună-credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate al t ă ț ii , s. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (1) din Protocolul nr. 1 (Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59). În plus, nici Legea nr. 10/2001 și nici Legea nr. 247/2005 de modificare nu iau în considerare prejudiciul suferit ca urmare a absenței prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamanta, au fost private de bunurile lor ( Porteanu menționat anterior, § 34). 35. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu există fapte sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. 36. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Comisia consideră că, în speță, punerea în eșec a dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor sale, combinată cu absența totală a despăgubirii, a obligat-o să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea proprietăților sale garantate prin art. 1 din Protocolul 37. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția de la concurența rațională și să se concluzioneze că a avut loc în speță o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, recurenta solicită în principal restituirea bunurilor aflate în primul raion din București, la numerele 69A și 69B de pe strada General-Berthelot. Cu titlu subsidiar, aceasta solicită 800 000 EUR (EUR) pentru valoarea de piață a bunurilor. Aceasta furnizează un raport de expertiză conform căruia valoarea bunurilor în cauză este de 711 020 EUR, respectiv 327 780 EUR pentru cele două case și 383 340 EUR pentru terenurile în cauză. 40. În plus, aceasta solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit din cauza dreptului său de proprietate. 41. Guvernul furnizează un alt raport de competență conform căruia valoarea de piață a celor două bunuri este de 41070 EUR sau 236 209 EUR pentru bunuri aflate la numărul 69B (132 825 EUR pentru casă și 103 384 EUR pentru teren [45]) și 174 661 EUR pentru bunuri aflate la numărul 69A (107 231 EUR pentru casă și 67 430 EUR pentru teren [45]. 42. În ceea ce privește suma solicitată pentru daune morale, statul consideră că este excesiv. 43. Recurenta contestă competența prezentată de guvern, considerând că suprafețele caselor și ale terenurilor nu au fost calculate corect, că prețurile reale ale pieței imobiliare nu au fost luate în considerare și că estimarea valorii totale este astfel inferioară valorii reale a bunurilor. Curtea prezintă în sprijinul argumentelor sale punctul de vedere exprimat de experții autori ai competenței pe care le-a furnizat ea însăși. 44. Curtea constată că reclamanta era proprietarul tuturor bunurilor imobile care aparțin numerelor 69A și 69B, a căror naționalizare fusese recunoscută ca fiind ilegală. 45. În speță, Comisia consideră că restituirea bunurilor imobile situate în București, în primul raion, la numerele 69A și 69B de pe strada General-Berthelot, formate din două case și terenuri conexe, ar plasa reclamanta, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost ignorate. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că guvernul trebuie să plătească o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor. 46. În ceea ce privește valoarea bunurilor, Curtea constată la distanță semnificativă între sumele avansate în domeniul de competență furnizate de reclamantă și cele menționate în domeniul de competență furnizat de guvern. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunurilor la 500 000 EUR. 47. În ceea ce privește cererea recurentei pentru daune morale, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini, pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. Recurenta nu a solicitat rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care l-a solicitat. Prin urmare, în speță, Curtea nu acordă nici o sumă în acest sens la . Interese moratorii 49. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A se spune că statul pârât trebuie să restituie reclamantei bunurile imobile din București, numerele 69A și 69B de pe strada General-Berthelot, prima secțiune, și formate din două case și terenuri conexe, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 500 000 EUR (cinci sute de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să îi plătească 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda landului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 7 octombrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte