CtEDO 02.12.2008 Auto

AFFAIRE DOBRANICI c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.12.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE DOBRANICI c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DOBRANICI c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 27448/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 decembrie 2008 DEFINITIVF 02/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Dobranici c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer; Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 13 noiembrie 2008, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 27448/02) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Vasile Dan Dobranici ( La 27 iunie 2002, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( La 24 octombrie 2003, președintele celei de a doua secțiuni a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe presupusa neexecuție a hotărârii definitive din 10 februarie 1997, în favoarea reclamantului. Astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că se va examina în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 25 februarie 2005, Curtea a primit o scrisoare de la domnii Mircea Ion Dobranici și Gheorghie Cantemir Dobranici, frații reclamantului, și de la domnii Maria și Carmen Florentina Dobranici, soția supraviețuitoare și, respectiv, fiica lui Florin Dobranici, fratele reclamantului. Toți patru au solicitat Curții să accepte cererea depusă de solicitant, precizând că erau direct interesați de cauză, deoarece o parte din terenul în cauză le revenea în temeiul testamentului mamei lor (punctul 6 de mai jos). La 18 martie 2005, Curtea a solicitat acestor persoane să precizeze dacă intenționează să sesizeze Curtea cu privire la neexecutarea hotărârii din 10 februarie 1997. Răspunsul lor din 10 noiembrie 2005 nu a adus la cunoștința Curții informații cerute de Curte, limitându-se la depunerea unei copii a unei cereri de execuție semnată de toți moștenitorii și care fusese depusă la autoritățile locale la 9 septembrie 2005. La mijlocul anilor 1990, D.L., mama reclamantului, a numit Comisia Administrativă Locală a d'Otopeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 privind fondul. D.L. a decedat la 2 mai 1996, în timpul procedurii, lăsând un testament în favoarea celor patru fii ai săi (a se vedea §4 de mai sus). La 18 septembrie 1996, reclamantul a acceptat succesiunea mamei sale, printr-o declarație în fața notarului. După moartea mamei lor, reclamantul și frații săi au continuat procedura descrisă mai sus. printr-o hotărâre definitivă din 10 februarie 1997, Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la acțiune și a ordonat comisiei locale să reconstituie în numele D.L. dreptul de proprietate pe o suprafață totală de 8,5 hectare, fără a preciza locația în care ar trebui să se facă deținerea. La 13 decembrie 1999, reclamantul și cei trei frați ai săi au efectuat împărțirea voluntară în fața notarului succesiunii mamei lor. Notarul a constatat că nu mai avea alți moștenitori. Nici una dintre cererile repetate ale reclamantului făcute între 1997 și 2005 în cadrul comisiilor administrative locale și departamentale și al prefecturii d'Ilfov, dar și în fața Ombudsmanului, a președintelui Republicii, a Parlamentului și a Ministerului Justiției nu a putut duce la executarea hotărârii din 10 februarie 1997. 10. Instanța de Primă Instanță din Buftea și executorul de justiție l-au informat pe acesta că nu li s-a permis să execute o cerere de executare, numai comisia locală care poate deține o hotărâre judecătorească din 10 februarie 1997. 11. La 18 septembrie 1998, primarul din Otopeni l-a informat pe reclamant, care a venit în ședință, că punerea în posesie a terenului este mai posibilă din cauza unui deficit de teren, comisia departamentală a decis să îl includă pe reclamant pe lista persoanelor care au dreptul la despăgubiri. Aceeași informație a fost emisă reclamantului de către comisia locală, într-o scrisoare din 19 februarie 2003, care a precizat, de asemenea, că dreptul de proprietate ar fi acordat în comun tuturor moștenitorilor. 12. Printr-o scrisoare din 6 septembrie 2002, prefectura l-a informat pe solicitant că terenurile pe care le-a ocupat fuseseră atribuite unor terți înainte de 10 februarie 1997 și că, prin urmare, nu mai putea fi pus în posesie, ci putea primi o despăgubire. 13. Cu toate acestea, mai recent, la 28 ianuarie 2008, comisia locală a pus în posesie moștenitorii D.L. de două terenuri de 4 și, respectiv, 4,5 hectare. Procesul-verbal întocmit cu această ocazie a fost emis în numele D.L. și toți moștenitorii, inclusiv reclamantul, au semnat-o. La 5 și 29 mai 2008, titlurile de proprietate aferente au fost eliberate în numele D.L. În ceea ce privește domeniul de aplicare al deciziei de inițiere a procedurii14, Curtea observă că, după comunicarea către solicitant, la 5 februarie 2004, observațiile guvernului cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei, ceilalți moștenitori ai D.L. au trimis scrisori pe marginea acțiunii reclamantului, dar au invocat în același timp interesul lor propriu în cauză. Cu toate acestea, Curtea consideră că acestea nu pot beneficia de calitatea de victimă în prezenta cauză, în măsura în care acestea nu au înaintat în mod valabil Curții o cerere motivată de faptele acestei cauze. 15. Ea constată că toate documentele trimise de solicitant, inclusiv cererea introductivă, au fost prezentate în numele său. În mod similar, toate demersurile pe lângă autoritățile române au fost făcute, înainte de comunicarea acestei cereri, numai de către solicitant. În plus, ceilalți moștenitori nu au utilizat oportunitatea oferită de Curte în scrisoarea sa din 18 martie 2005 pentru a preciza poziția lor în această cauză. 16. Din aceste motive, Curtea concluzionează că a fost în mod valabil sesizată de Vasile Dan Dobranici că prezenta hotărâre se referă exclusiv la drepturile și libertățile acestuia în conformitate cu Convenția. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 DIN CONVENȚIA 17. Reclamantul susține că executarea hotărârii Tribunalului 10 februarie 1997 și-a încălcat dreptul de a avea acces la o instanță, conform dispozițiilor art. 1 din Convenție, precum și dreptul la respectarea proprietăților sale, așa cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 18. Guvernul excită din lipsa de calitate a victimei reclamantului, în măsura în care acesta din urmă nu a dovedit că este moștenitorul D.L., nici nu a dispus stabilirea părții sale pe succesiune. 19. Reclamantul contestă poziția guvernului și susține că simpla faptă pe care o are nu este decât un sfert din terenul în cauză nu-i poate lua calitatea de victimă 20. Curtea ia notă de faptul că reclamantul și cei trei frați ai săi apar ca fiind singurii moștenitori ai D.L., atât în testamentul acesteia, cât și în actul de partajare în fața notarului și în procesul-verbal de punere în posesie. Prin urmare, nu există nicio îndoială cu privire la calitatea de moștenitor al reclamantului. Prin urmare, el poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, a obiecțiilor ridicate pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 21. Curtea constată, de asemenea, că aceste obiecții nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fondul Tezei părților 23. Guvernul susține că este vorba despre o imposibilitate obiectivă de executare, în măsura în care nu există mai mult teren disponibil pentru a pune reclamantul în posesie și consideră că, în această situație, reclamantul ar fi trebuit să utilizeze mijloace indirecte pentru a obliga comisiile administrative să își îndeplinească obligațiile. 24. Guvernul subliniază, de asemenea, faptul că hotărârea din 10 februarie 1997 nu a conferit reclamantului un drept de proprietate, dar, în cel mai bun caz, a creat doar o speranță pentru el de a reconstitui un astfel de drept în beneficiul său. Comitetul consideră că ingerința cauzată de neexecutare a fost justificată în măsura în care autoritățile se confruntau cu un deficit de teren și că, în orice caz, reclamantul ar primi o despăgubire în locul terenului neobținut. 25. În ceea ce îl privește pe solicitant, acesta consideră că întârzierea executării hotărârii din 10 februarie 1997 nu este justificată și că, în orice caz, nu poate invoca propria sa neglijență pentru a justifica neexecuția. După punerea în posesie în ianuarie 2008, reclamantul argüe, în plus, din cauza faptului că terenul atribuit de către administrație este cu o valoare mai mică decât cea a fostului teren al părinților săi și că titlurile de proprietate nu au fost eliberate în numele moștenitorilor D.L. Apreciere a Curții 26. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamantul a obținut, la 10 februarie 1997, o hotărâre definitivă prin care se dispune ca administrația să reconstituie dreptul de proprietate pe un teren și că, ulterior, a făcut demersuri în vederea executării acestei hotărâri. nu a fost executat faptul că la 5 și 29 mai 2008 există, prin urmare, în speță o întârziere în executarea cu mai mult de 11 ani. 27. Curtea constată că toți moștenitorii D.L., inclusiv reclamantul, au semnat procesul-verbal de punere în posesie fără a se adresa (cu privire la executarea acesteia), ceea ce se analizează într-o executare efectivă de către administrația. 28. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Sabin Popescu c. România, n 48102/99, 2 martie 2004 Tacea c. România, n 746/02, 29 septembrie 2005; și Dragne și alții c. România, n 78047/01, 7 aprilie 2005). 29. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön În plus, acest argument, care ar putea justifica cel puțin întârzierea executării, nu poate fi luat în considerare de Curte, în măsura în care reclamantul nu a fost informat în mod oficial cu privire la o astfel de imposibilitate. Astfel, autoritățile ar fi putut obiecta la punerea în aplicare, la luarea unei decizii administrative sau la inițierea oricărei alte acțiuni pentru a stabili dacă există un deficit de teren. ; Informațiile furnizate de primar, de prefectură și de comisia locală care nu pot pune în sine capăt executării unei hotărâri judecătorești definitive (punctele 11 și 12 de mai sus) nu sunt suficiente pentru a stabili existența unei persoane juridice 31. Curtea amintește, de asemenea, că a respins deja argumentele guvernului întemeiat pe existența unor mijloace indirecte la dispoziția reclamantului, în cauza Roman și Hogea c. România (Decizia nr. 62959/00, 31 august 2004) ; nu există niciun motiv pentru care aceasta să nu fi ajuns la concluzia la care a ajuns în cauza menționată anterior nu i-a fost furnizată de către guvern. 32. Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că, în speță, Tribunalul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești favorabile reclamantului. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 33. Reclamantul se plânge de acest lucru nu a dispus de o acțiune efectivă în vederea obținerii executării hotărârii din 10 februarie 1997, contrar articolului 13 din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se consideră, în sfârșit, victima unei discriminări împotriva altor persoane cărora li s-au restituit în natură terenurile lor în aceeași comună. 34. Or, Curtea consideră că nu reiese din înscrisurile din dosar că nu există nici un indice de încălcare a art. 13 și 14 din Convenție. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită restituirea terenului pe teritoriul anterior sau pe un teren echivalent sau plata unei despăgubiri reprezentând valoarea fostelor terenuri deținute de părinții săi, evaluate de experți la 3 452 072 EUR (EUR). 37. După punerea în posesie din ianuarie 2008, el a informat Curtea cu privire la faptul că, dat fiind că terenul care i-a fost acordat era cu mult mai mic decât terenul vechi, el a acceptat propunerea pe care a acceptat-o cu condiția ca pentru statul membru căruia i-a fost acordat să asigure despăgubirea integrală a prejudiciului suferit, plătindu-i diferența de valoare. 38. El solicită apoi, pentru toți moștenitorii, 40 800 EUR pentru prejudiciul material, reprezentând profitul pe care l-ar fi obținut pentru producția medie de cereale pe cele 8,5 hectare de teren timp de șaisprezece ani, fără a trimite dovezi pentru calculul său. 39. De asemenea, solicită pentru el însuși 10 În ceea ce privește prejudiciul moral, în timp ce se precizează că ceilalți moștenitori au dreptul de a rambursa pierderea de câștig. 40. Guvernul contestă sumele prezentate de solicitant pentru prejudiciul material și observă lipsa de documente justificative. În plus, consideră că constatarea eventualei încălcări constituie o satisfacție echitabilă pentru pretinsul prejudiciu moral. 41. Curtea amintește că reclamantul și ceilalți moștenitori au fost într-adevăr în posesia unui teren, în executarea hotărârii 10 februarie 1997, astfel încât întârzierea executării să fie luată în considerare. De asemenea, aceasta remarcă faptul că reclamantul nu i-a furnizat o evaluare a valorii noului teren sau a oricărei dovezi a acordului pe care l-a încheiat între el și guvern în ceea ce privește rambursarea unei diferențe de valoare. Prin urmare, Curtea respinge cererea reclamantului în acest sens. 42. În ceea ce privește lipsa de câștig cauzată de executarea cu întârziere și de posibilitatea de a se bucura de teren, Curtea constată că reclamantul nu și-a însoțit pretențiile de a prezenta înscrisurile relevante care ar fi permis Curții să stabilească valoarea prejudiciului. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire în acest sens (Dragă și alții c. România (satisfacere echitabilă), nu 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 43. În cele din urmă, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza, în special, a frustrării cauzate de faptul că nu poate fi executată hotărârea pronunțată în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare de încălcare. 44. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea alocă reclamantului 7 000 EUR pentru prejudicii morale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 45. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 880 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate de acesta personal în fața instanțelor interne și în fața Curții, dintre care 3 000 EUR pentru onorariile de avocat, 1 080 EUR pentru cheltuielile efectuate în timpul participării sale la ședințele în fața tribunalului departamental din București și 800 EUR pentru fotocopii, trimiteri poștale, drepturi de timbru. El trimite la 2 decembrie 1996, 9 650 000 ROL la 24 martie 2000, 12 680 de invitații de plată pentru avocați în valoare de 500 000 lei români (ROL) La 4 decembrie 2000 și la 1 000 000 ROL la 22 octombrie 2002, precum și la două plecări reprezentând prețul total de 2 000 de lei români noi plătiți în iulie 2007 pentru proprietatea terenului. 46. Guvernul consideră că reclamantul nu a furnizat documente pentru cererile sale. 47. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR, indiferent de costuri și de acord cu reclamantul. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibil pentru surplusul Spus că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda de la Õ stat pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (șapte mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii. 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 2 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-10-07
0,97
AFFAIRE DOBRESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DOBRESCU c. ROUMANIE (Requête n o 3565/04) ARRÊT STRASBOURG 7 octobre 2008 DÉFINITIF 07/01/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Dobrescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’hom
CtEDO 2008-06-03
0,97
AFFAIRE DRAICA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DRAICA c. ROUMANIE (Requête n o 35102/02) ARRÊT ( fond ) STRASBOURG 3 juin 2008 DÉFINITIF 03/09/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Draica c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’
CtEDO 2008-06-03
0,97
AFFAIRE DIMITRESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DIMITRESCU c. ROUMANIE (Requêtes n os 5629/03 et 3028/04) ARRÊT STRASBOURG 3 juin 2008 DÉFINITIF 03/09/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Dimitrescu c. Roumanie, La Cour européenne des d
CtEDO 2008-10-14
0,96
AFFAIRE DRAGALINA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DRAGALINA c. ROUMANIE (Requête n o 17268/03) ARRÊT (fond) STRASBOURG 14 octobre 2008 DÉFINITIF 06/04/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Dragalina c. Roumanie, La Cour européenne des droi
CtEDO 2010-01-19
0,96
AFFAIRE SERBAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE SERBAN c. ROUMANIE (Requête n o 3729/03) ARRÊT STRASBOURG 19 janvier 2010 DÉFINITIF 19/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En
Sursă