AFFAIRE ROMAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.07.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ROMAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ROMAN c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 30453/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 iulie 2009 DEFINITIVF 07/10/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Roman c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 16 iunie 2009, Rend la hotărâre, care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 30453/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Leonora Roman ( La 22 iulie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 23 ianuarie 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. La 23 mai 2001, reclamanta notifia de la primăria Deva ( mai) o cerere de restituire a unei clădiri care a fost deținută de fratele său și confiscată de stat la 21 iulie 1959. Aceasta și-a întemeiat cererea pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luată în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 ( La 19 iunie 2001, recurenta notifia și-a prezentat, de asemenea, cererea în cadrul Consiliului municipal Deva ( În lipsa unui răspuns din partea consiliului municipal, recurenta a atribuit acest din urmă avocat, precum și statul, reprezentat de Hotărârea Generală Finanțe Publice, în fața tribunalului județ de [45]. Printr-o hotărâre din 13 noiembrie 2002, tribunalul județ de [41] a primit acțiunea în fața consiliului municipal și a respins-o în privința statului. El a constatat că reclamanta, în calitate de moștenitoare legitimă a fratelui său, avea dreptul de a percepe despăgubiri. El a judecat, de asemenea, că în temeiul legii nr. 10/2001, consiliul municipal avea obligația de a transmite hotărârea, de îndată ce aceasta devine definitivă, către prefectura din La 12 martie 2003, recurenta notaia a pronunțat hotărârea în fața Consiliului Municipal și a prefecturii. Prin decizia din 16 aprilie 2003, primarul Deva a constatat dreptul recurentei de a percepe despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001. El a trimis dosarul la prefectură și a informat recurenta la 23 aprilie 2003 10. La 10 iulie 2003, reclamanta a solicitat primăriei, prefecturii și consiliului municipal să execute hotărârea din 13 noiembrie 2002 și decizia primarului din 16 aprilie 2003 printr-o nouă decizie din 14 mai 2004, primarul Deva a stabilit valoarea despăgubirilor la 1 055 089 000 lei românești (ROL), adică 26 000 EUR. Printr-o scrisoare din 18 mai 2004, prefectura Hunedoara a informat Ministerul Finanțelor cu privire la aceasta și i-a trimis toate documentele justificative pentru a plăti suma în cauză. 11. Prin scrisoarea din 18 iunie 2004, reclamanta a solicitat Ministerului Finanțelor plata sumei indicate de prefectură. Prin scrisoarea din 25 iunie 2004, Ministerul Finanțelor a răspuns că nici o plată nu ar fi efectuată înainte de adoptarea standardelor pentru aplicarea legii nr. 10/2001 privind plata reparațiilor ordonate în temeiul acestei legi. Un proiect de lege pentru adoptarea unor astfel de standarde fusese deja prezentat Parlamentului. Ministerul se ocupa între timp de centralizarea tuturor cererilor de despăgubire. 12. La 17 aprilie 2006, recurenta a adresat o cerere de executare a deciziei primarului Deva din 14 mai 2004 autorității naționale competente pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 13. La 8 mai 2006, autoritatea națională a informat reclamanta cu privire la modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, care constituia un nou sistem de reparații. La o dată nespecificată, această autoritate a transmis dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Despăgubiri, înființată prin această lege. Printr-o scrisoare din 23 martie 2007, transmisă guvernului, autorității naționale de reglementare a dreptului de proprietate, că dosarul privind proprietatea a fost returnat primăriei Deva și recurentei pentru a adăuga informații la aceasta. Potrivit comisiei centrale, calitatea de proprietar al recurentei nu a fost clară din documentele dosarului. 14. O procedură îndreptată împotriva comisiei centrale, a Ministerului de Finanțe și a societății a fost inițiată de recurentă în vederea acordării despăgubirilor prevăzute în decizia nr. 729/2004 din 14 mai 2004 de la primăria Deva. Părțile nu au informat Curtea cu privire la încheierea acestei proceduri. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 15. Dispozițiile legale (inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luate în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acesteia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Brumãrescu România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250 256, § 31-33), Strãin Altele România 57001/00, CEDH 2005 VII, § 19 26), Peduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) Tudor c. România 29035/05, § 15 75951/01, § 37-46, 9 decembrie 2008). ÎN CURSUL REQUETE 16. Invocând, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se consideră victimă a unei încălcări a dreptului său la respectarea bunurilor, din cauza lipsei de plată a despăgubirilor la care avea dreptul în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a constatat prin hotărârea definitivă din 13 noiembrie 2002 și prin decizia primarului Deva din 14 mai 2004.17, la marginea articolului 6 1 din convenție, recurenta se plânge, de asemenea, de durata procedurii care a încetat prin hotărârea definitivă din 13 noiembrie 2002 și de neexecutarea acestei din urmă hotărâri. 18. În plus, aceasta face trimitere la art. 13 din Convenția pe care nu o are la dispoziție nici o altă cale de atac pentru obținerea despăgubirilor. 19. În cele din urmă, ea menționează art. 3 din Protocolul nr. 20. Având în vedere natura , citată anterior, § 76-77), Curtea consideră că întrebările ridicate în speță trebuie să fie abordate în mod direct din acest articol și nu consideră că este necesar să se introducă mai mult pe teren alte articole a căror încălcare a fost invocată de recurentă. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 21. Recurenta susține că, în esență, la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, aceasta a încălcat dreptul de proprietate al imobilului naționalizat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 22. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv din care se face trimitere. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 23. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cîrstoiul România, nr. 22281/05, § 22, 4 martie 2008, Episcopia Română Unită cu Roma Oradea c. România , n 26879/02, § 24-25, 7 februarie 2008). El adaugă, în circumstanțele speciale din speță, că autoritatea națională a fost în lacunun de a acorda reclamantei despăgubiri, din cauza obligației acesteia din urmă de a-și dovedi calitatea de persoană care are dreptul la restituire. 24. În ceea ce privește calitatea de proprietar, recurenta susține că această calitate rezultă în mod clar din hotărârea din 13 noiembrie 2002 25. Curtea constată că, în prezenta cauză, deși recurenta a obținut, la 13 noiembrie 2002, o decizie internă definitivă de stabilire a valorii la care avea dreptul pentru clădirea sa națională, această decizie nu a fost executată. 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Matache și alte cauze c. România, nr. 38113/02, 19 octombrie 2006 ; și Orha c. România , nr 1486/02, 12 octombrie 200627). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 28. În cele din urmă, reclamanta nu a primit încă suma stabilită de instanțe. Într-adevăr, primăria a emis decizia de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar dosarul administrativ a fost transmis comisiei centrale. Curtea reamintește, în cele din urmă, că este de acord cu argumentul guvernului în temeiul căruia autoritățile au fost în litigiu cu privire la despăgubirile acordate recurentei din cauza faptului că aceasta din urmă și-a dovedit calitatea de proprietar, ar însemna să priveze de orice efect util judecata tribunalului județ de [45], care a constatat dreptul recurentei la despăgubiri pentru clădirea în cauză în calitatea sa de moștenitor al fratelui său. Într-adevăr, din prevederile Legii nr. 247/2005 reiese că comisia centrală era competentă numai pentru a decide valoarea despăgubirilor care trebuie acordate în temeiul rapoartelor de evaluare. Acceptând contrariul, ar permite administrației să pună sub semnul întrebării fondul cauzei prin simpla afirmare a interpretării incorecte a faptelor și a legii interne de către instanțele naționale (a se vedea, mutatis mutandis S.C. Ruxandra Trading S.r.l. c. România, nr. 12333/02, § 55 și 73, 12 iulie 2007); Curtea reamintește deja că Fondul Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Ruxanda Ionescu c. România 2608/02, 12 octombrie 2006; și Matache și alții, citată anterior, punctul 42). Această concluzie nu aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, în calitate de reclamantă, au fost recunoscute dreptul de a primi despăgubiri în temeiul legilor de reparație. 30. Având în vedere jurisprudența sa în materie și elementele concrete ale dosarului, Curtea consideră că: în speță, faptul că reclamanta nu poate primi despăgubiri în pofida stabilirii sale de către instanță și că nu are certitudine cu privire la data la care ar putea să o primească, a făcut ca aceasta să suporte o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENȚIA 31. La art. 46 din Convenție, Înaltele părți contractante sunt obligate să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 32. Încheierea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 arată o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea clădirilor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura prevăzută de legile privind repararea (în prezent legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Viașu, citată anterior, § 82-83; Faimblat România, nr 23066/02, § 53-54, 13 ianuarie 2009 Katz România, n 29739/03, § 35-36, 20 ianuarie 2009). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 33. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 34. În ceea ce privește prejudiciul material, recurenta solicită suma de 70 000 EUR (EUR) mai sus, alineatele (7) și (10), actualizată pentru a ține seama de inflație și solicită, de asemenea, 10 000 EUR ca prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit. 35. Guvernul consideră că valoarea bunului actualizat având în vedere inflația este de 129 797, 04 RON. 36. În ceea ce privește repararea prejudiciului moral, guvernul consideră că suma solicitată în acest sens este excesivă și că, în orice caz, o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, prin ea însăși, o despăgubire satisfăcătoare pentru presupusul prejudiciu moral suferit de recurentă. 37. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru o cauză de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 38. În speță, având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu material și moral și constată, de asemenea, că valoarea despăgubirilor a fost stabilită prin hotărârea din 13 noiembrie 2002 și reactualizată la 12 mai 2004 prin decizia Primăriei, sumă pe care recurenta nu a contestat-o. Prin urmare, Comisia consideră că plata acestor despăgubiri, revizuite pe baza ratei inflației și completate cu o sumă cu titlu de daune morale, ar plasa ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin urmare, pe baza elementelor aflate în posesia sa și care acționează în mod echitabil, astfel cum dorește art. 41 din convenție, Curtea acordă recurentei suma de 45 000 EUR, toate prejudiciile. Costuri și cheltuieli de judecată 40. reclamanta nu formulează o cerere în acest sens. Interese moratoriu 41. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A se spune că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 000 EUR (cinci mii EUR) pentru toate prejudiciile, pentru a fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 7 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte