AFFAIRE KATZ c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

20.01.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation;Etat défendeur tenu de prendre des mesures générales

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KATZ c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA KATZ c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 29739/03) HOTĂRÂREA acestei versiuni a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 5 mai 2009 STRASBURG 20 ianuarie 2009 DEFINITIVF 20/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Katz c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 decembrie 2008, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 29739/03) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Yesaihu Eugen [1] Katz ( La 11 ianuarie 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, să se examineze, în același timp, admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul s-a născut în 1947 și își are reședința în Rehovot, Israel. Părinții reclamantului erau proprietarii unui bun imobil compus dintr-o casă și din terenul de 250 m2, situat la numărul 15 de pe strada Iuliu Maniu, Satu Mare. La 16 decembrie 1966, aceștia au pus în discuție bunul în cauză la nivel de stat. La 27 noiembrie 1973, statul a vândut proprietatea S.M. care a fost ocupată după donație în calitate de chiriaș. În 2002, reclamantul a sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Satu Mare cu o acțiune îndreptată împotriva Consiliului local al Satu Mare ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2002:291, punctul 66. Prin hotărârea din 25 iunie 2002, Tribunalul de Primă Instanță a constatat nulitatea donației, dar a respins ceilalți doi șefi de cerere, pe motiv că S.M. fusese de bună credință în momentul încheierii contractului de vânzare în 1973. Această hotărâre a fost confirmată, la recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 5 martie 2003 a Tribunalului de apel din Oradea. 10. La 13 august 2001, reclamantul a depus la primăria din Satu Mare o cerere de restituire a clădirii sale în temeiul Legii nr. 10/2001. Până în prezent, această cerere nu a fost examinată de către autorități. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile care au fost luate în mod abuziv de către lamâi între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 31-33, CEDH 1999-VII), Străin și altele România 57001/00, § 19 26, CEDH 2005-VII), Peduraru România 63252/00, § 38 53, CEDO 2005-XII (extracturi) și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 Considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi și că unul dintre cele mai importante mijloace pentru atingerea acestui obiectiv este protejarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care își reafirmă convingerea că Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Drepturile fundamentale"). Convenția trebuie să rămână punctul de referință esențial în domeniul protecției drepturilor omului în Europa și să reamintească angajamentul său de a lua măsuri pentru a asigura eficiența pe termen lung a sistemului de control instituit prin Convenție. Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin Convenție, care presupune, în conformitate cu art. 1, că drepturile și libertățile garantate prin Convenție sunt protejate în primul rând de dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale În acest sens, salută faptul că Convenția face astăzi parte integrantă din ordinea juridică internă a tuturor statelor părți care reamintesc că, în temeiul articolului 46 din Convenție, înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare " Curtea"). În litigiile la care sunt părți și în cazul în care hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor, care supraveghează executarea acesteia, prin care se subliniază interesul de a ajuta statul în cauză să identifice problemele subiacente și măsurile de executare necesare Considerând că punerea în aplicare a hotărârilor ar fi facilitată dacă existența unei probleme structurale ar fi deja identificată în hotărârea Curții Gardiante în spiritul observațiilor făcute cu privire la această chestiune de către Curte în cadrul sesiunii Comitetului miniștrilor din 7 noiembrie 2002 Invită Curtea în măsura în care este posibil, să fie identificată în hotărârile în care constată o încălcare a Convenției, ceea ce, după părerea sa, dezvăluie o problemă structurală subiacentă și sursa acestei probleme, în special atunci când este posibil ca aceasta să dea naștere mai multor cereri, pentru a ajuta statele să găsească soluția adecvată și Comitetul de Miniștri să monitorizeze executarea hotărârilor II. să semnaleze în mod special orice hotărâre care conține indicații cu privire la existența unei probleme structurale și la sursa acestei probleme nu numai în statul în cauză și în cadrul Comitetului miniștrilor, ci și în cadrul Adunării parlamentare, secretarului general al Consiliului Europei și comisarului pentru drepturile la adresa Consiliului Europei și să semnaleze în mod corespunzător aceste hotărâri în baza de date a Curții. 13. Recomandarea Comitetului de Miniștri Rec(2004)6 privind îmbunătățirea acțiunilor interne, adoptată la 12 mai 2004, se citește astfel Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 15. din Statutul Consiliului Europei, Considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi și că unul dintre cele mai importante mijloace pentru atingerea acestui obiectiv este protejarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care își reafirmă convingerea că Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "Drepturile fundamentale"). Convenția trebuie să rămână punctul de referință esențial în domeniul protecției drepturilor omului în Europa și să reamintească angajamentul său de a lua măsuri pentru a asigura eficiența pe termen lung a sistemului de control instituit prin Convenție. Reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin Convenție, care presupune, în conformitate cu art. 1, că drepturile și libertățile garantate prin Convenție sunt protejate în primul rând de dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale Salutând în acest sens ceea ce Convenția face astăzi parte integrantă din ordinea juridică internă a tuturor statelor părți Subliniind că, precum și art. 13 din Convenție, statele membre s-au angajat ca orice persoană care poate susține în mod susținut o încălcare a drepturilor și libertăților sale recunoscute în Convenție să aibă dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale Reamintind că, dincolo de obligația de a se asigura de existența unor astfel de acțiuni efective în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare " Curtea"), statele au obligația generală de a remedia problemele care stau la baza încălcărilor constatate Subliniind că este de competența statelor membre de a se asigura că acțiunile interne sunt efective în drept și în practică și că acestea pot duce la o decizie pe motive întemeiate și la o soluție adecvată pentru orice încălcare constatată Observând că natura și numărul cererilor prezentate în fața Curții și hotărârile pe care le face demonstrează mai mult ca niciodată necesitatea ca statele membre să asigure în mod eficient și regulat că astfel de acțiuni există în orice circumstanțe, în special în cazul unei perioade excesive de proceduri judiciare Considerând că disponibilitatea unor căi de atac interne efective pentru toate acuzațiile care pot fi invocate de încălcări ale Convenției ar trebui să permită reducerea volumului de muncă al Curții, având în vedere, pe de o parte, reducerea numărului de cauze care îi ajung și, pe de altă parte, faptul că prelucrarea penală a cauzelor la nivel național este de natură să faciliteze examinarea lor ulterioară de către Curte Subliniind că îmbunătățirea acțiunilor la nivel național, în special în materie de afaceri repetitive, ar trebui să contribuie, de asemenea, la reducerea volumului de lucru al Curții Recomandă statelor membre, ținând seama de exemplele de bune practici din anexă să se asigure printr-o monitorizare constantă, în lumina jurisprudenței Curții, că există acțiuni interne pentru orice persoană care susține într-un mod care poate apăra o încălcare a convenției și că aceste acțiuni sunt efective, în măsura în care permit să se ia o decizie cu privire la temeinicia fondului și la un remediu adecvat pentru orice încălcare constatată II. să reexamineze, ca urmare a hotărârilor Curții care arată deficiențe structurale sau generale în dreptul sau practica statului, eficacitatea căilor de atac interne existente și, dacă este cazul, să introducă acțiuni efective pentru a evita ca cauzele repetitive să fie aduse în fața Curții III. să acorde o atenție specială, în cadrul punctelor I și II de mai sus, existenței unor căi de atac efective în caz de declarație care poate fi susținută cu durată excesivă a procedurilor judiciare Sarcina secretarului general al Consiliului Europei este de a pune la dispoziție mijloacele necesare pentru a acorda asistență adecvată statelor membre care solicită acest lucru, pentru a le ajuta să pună în aplicare prezenta recomandare. Reclamantul susține că dreptul de a-și recupera proprietatea asupra proprietății sale imobiliare vândute de către statul membru a încălcat dreptul său de a-și respecta bunurile, astfel cum a fost recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. Guvernul exclude nerespectarea de către solicitant a termenului de șase luni prevăzut pentru introducerea unei incizii, dat fiind că decizia definitivă în speță a fost emisă la 5 martie 2003 și nu a sesizat în mod valabil Curtea decât la 10 martie 2004, data la care a trimis formularul său oficial de cerere. 16. Recurentul se opune acestei teze și declară că prima sa scrisoare a fost înregistrată de Curte la 23 iulie 2003 17. Curtea consideră că prima scrisoare trimisă de solicitant și în care și-a exprimat obiecțiunile este cea din 23 iulie 2003. Reclamantul a respectat, prin urmare, termenul de șase luni 18. În orice caz, Curtea amintește că a respins deja o excepție similară a guvernului în cauza Episcopia Română Unită cu Roma Oradea c. România 26879/02, § 20, 7 februarie 2008) luând în considerare faptul că dreptul de proprietate al recurentei de a se bucura, timp de mai mulți ani, de dreptul său de proprietate asupra unei situații continue și nu vede nici un motiv de sine în afara cazului acestei concluzii; prin urmare, este necesar să se respingă excepția preliminară a guvernului. 19. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv din acest motiv. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 20. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre multe altele, Cîrstoiul c. România, 22281/05, § 22, 4 martie 2008 Epicopia Română Unită cu Roma Oradea, §§ 24-25 și Tudor § 23-24, cauzele menționate anterior. 21. Reclamantul și-a exprimat opinia că legile privind restituirea clădirilor confiscate nu au fost efective: până în prezent nu a primit nicio despăgubire pentru privarea de proprietate. 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu c. România, n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006 23. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate al celeilalte părți, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă și Bob c. România, nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 24. Cu condiția ca guvernul să susțină că este legal pentru solicitant să obțină o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare în temeiul Legii nr. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, Ruxanda Ionescu c. România, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006). 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare a acesteia nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamantul, s-au văzut în dreptul de a se bucura de bunurile lor restituite în temeiul unei hotărâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu menționată anterior, 34 25). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului său, combinată cu absența totală a despăgubirii de mai bine de șase ani, acesta a suportat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 26. Citând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil a fost ignorat din cauza modului în care instanțele naționale au apreciat dovezile și au aplicat normele de drept. 27. Guvernul contestă această teză 28. Având în vedere informațiile de care dispune și considerând că aceasta nu poate decât într-un mod limitat să cunoască erorile de fapt sau de drept săvârșite de instanțele interne, cărora le revine sarcina principală de a examina faptele și de a implementa și de a aplica dreptul intern ( Brualla Gómez Torre Spania, 19 decembrie 1997, § 31, Rec., 1997 VIII și García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I), Curtea nu percepe nicio aparență derbitrară în modul în care instanțele interne au judecat acțiunea. Nicio problemă distinctă nu apare pe teren la art. 13 menționat anterior, cerințele acestei dispoziții fiind, în orice caz, mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 6 și absorbite de acestea. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND LEGIREA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENȚIE 29.L.46 din Convenție dispune de Înaltele P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 30. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 care este cea a Curții în speță dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de stat unor terțe părți de bună credință (a se vedea în special Strain , § 46 și Paduraru , § 112, Hotărârile citate anterior ; și, de asemenea, mutatis mutandis Xenides-Arestis c. Turcia , n 46347/99 , § 38, 22 decembrie 2005 Spordino c. Italia (n (satisfacție echitabilă), n 43662/98, § 11, CEDO 2007 ... și Driza c. Albania , n 33771/02, § 112, CEDH 2007 ... (extras)). Curtea nu poate ignora faptul că nici chiar numeroasele modificări legislative care au avut loc nu au dus la o îmbunătățire a acestei situații (a se vedea în special Portanu , citată anterior, § 34 Toganel și Gradinaru c. România, n 5691/03, § 30-31, 29 iunie 2006 Tudor , citată anterior, § 33 și Albu c. România, n 8508/03, § 22, 17 iunie 2008). 31. Ea ia notă cu îngrijorare că ea a tratat deja o sută de cazuri cu privire la acest subiect, cauza Strain Deoarece este prima din acest grup vast, și că multe alte cauze similare sunt încă în curs de desfășurare în fața ei, Comisia consideră, de asemenea, că lacunele de drept identificate în aceste cazuri, inclusiv în prezent, pot da naștere în viitor multor cereri bine întemeiate. Curtea vede în această defecțiune a statului român de a pune ordine în sistemul său legislativ nu numai un factor agravant în ceea ce privește responsabilitatea de a-și asuma responsabilitatea față de convenție în virtutea unei situații trecute sau actuale, ci și o amenințare la adresa eficienței în viitor a sistemului instituit de Convenție, inclusiv printr-un număr mare de cereri care rezultă din aceeași cauză ( Scordino, § 15, Driza, § 122, Hotărârile citate anterior). 32. Din aceste motive, înainte de a examina cererea de satisfacție echitabilă prezentată de solicitant în temeiul articolului 41 din Convenție și având în vedere circumstanțele din speță, precum și evoluția volumului său de muncă, Curtea își propune să examineze consecințele care pot fi decurg din art. 46 din Convenția pentru statul pârât. Aceasta reamintește că, în termenii articolului 46, înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive pronunțate de Curte în litigiile la care sunt părți, Comitetul miniștrilor fiind însărcinat să supravegheze executarea acestor hotărâri. În special, rezultă din faptul că, atunci când Curtea constată o încălcare, statul pârât are obligaia juridică nu numai de a plăti persoanelor interesate sumele alocate în temeiul satisfaciei echitabile prevăzute la art. 41, ci și de a alege, sub controlul Comitetului miniștrilor, măsurile generale și/sau, dacă este cazul, individuale care urmează să fie integrate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și de a elimina, pe cât posibil, consecințele acesteia. Tribunalul de Primă Instanță rămâne liber, sub controlul Comitetului miniștrilor, să aleagă mijloacele de asigurare a respectării obligației sale juridice în temeiul articolului 46 din convenție, cu condiția ca aceste mijloace să fie compatibile cu concluziile cuprinse în hotărârea Curții ( Broniowski c. Polonia [GC], nr. 31443/96, § 192, CEDH 2004-V Xenides-Arestis, § 39 Spordino, § 12 și Driza În ceea ce privește măsurile menite să garanteze eficacitatea mecanismului instituit de convenție, Curtea atrage atenția asupra rezoluției (Res(2004)3) și a Recomandării (Rec(2004)6) a Comitetului miniștrilor Consiliului Europei adoptate la 12 mai 2004 (punctele 12 și 13 de mai sus). 34. Deși nu este, în principiu, responsabilitatea sa să definească măsurile adecvate de redresare pentru a se asigura că statul membru în cauză și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 din convenție, având în vedere situația de natură structurală pe care o constată, Curtea observă că măsurile generale la nivel național impun fără îndoială în cadrul punerii în aplicare a prezentei hotărâri ( Broniowski , § 193, Scordino , § 15 și Driza , § 125, Hotărârile citate anterior. 35. Curtea consideră că statul ar trebui, în primul rând, să ia măsurile legislative necesare pentru a împiedica apariția unor situații în care două titluri de proprietate asupra aceluiași bun coexistă, situație care, în speță, a fost generată prin recunoașterea implicită a dreptului de proprietate al reclamantului, fără ca aceasta să fie însoțită de anularea titlurilor părții terțe în cauză. În cazul în care un stat membru consideră că un stat membru nu este în măsură să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul prezentului regulament, statul membru în cauză trebuie să se asigure că, în cazul în care statul membru în cauză nu este în măsură să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul prezentului regulament, statul membru în cauză informează statul membru în cauză cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. Driza , § 125, Hotărârile menționate anterior. În special, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă, inclusiv în ceea ce privește metoda de alegere a dosarelor care vor fi tratate de comisia centrală. Sistemul astfel modificat trebuie să permită persoanelor interesate să recupereze despăgubirile și/sau să primească acțiunile la Proprietatea , în funcție de opțiunea lor, într-un termen rezonabil. 36. Având în vedere faptul că hotărârea "Stren" și altele, citată anterior, a fost adoptată la 21 iulie 2005 și că, în ciuda celor trei ani care au trecut de la această dată, procedura de restituire nu este încă efectivă în pofida modificărilor repetate aduse Legii nr. 10/2001, Curtea consideră că guvernul trebuie să dea dovadă de îmbunătățiri vizibile ale sistemului în cel mai scurt timp posibil. IV. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită restituirea clădirii sale sau în cazul în care o astfel de soluție nu este posibilă, o despăgubire de 67 848 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, din care 29 550 EUR reprezintă valoarea casei și 38 298 EUR valoarea terenului, în opinia sa de 491 de metri pătrați. Guvernul contestă aceste cereri și face cunoscut faptul că terenul a avut o suprafaă de 250 de metri pătrai. Potrivit competenei furnizate de guvern, valoarea imobilului este de 43 289 EUR. 40. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării prin intermediul teritoriului de bunuri ale reclamantului către o treime de bună-credință înainte de confirmarea definitivă în justiie a dreptului de proprietate al reclamantului, combinată cu absența totală a despăgubirii. 41. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu l-ar plasa pe reclamant în situația cât mai echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost necunoscute. 42. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: trebuie să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 43. Curtea observă la distanță semnificativă care separă cele două expertize produse de părți în ceea ce privește valoarea imobilului, în special din cauza unor estimări diferite ale valorii terenului, precum și a luării în considerare a unor suprafețe diferite. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 50 000 EUR. Taxa și cheltuielile de judecată 44. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 150 de lei românești noi (RON) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Acesta oferă chitanțe care atestă plata celor 600 RON pentru expertiza tehnică a terenului și o sumă totală de 28 500 000 de lei românești vechi (ROL) pentru onorariile de avocat și de rang între 2001 și 2004. 45. Guvernul consideră că aceste revendicări nu sunt susținute. 46. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 800 EUR toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamantului bunul în litigiu în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni 50 000 EUR (50 de mii de euro) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care o în orice caz statul pârât trebuie să plătească reclamantului 800 de euro (88 de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda landului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 20 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall modulier adjunct Președinte [1] Rectificat la 5 mai 2009. Numele reclamantului a fost scris mai 2009; Yesaihu Jonatan Katz