AFFAIRE TURUS c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.07.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE TURUS c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 31566/03) hotărăște această versiune a fost rectificată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții la 15 septembrie 2009 STRASBURG 7 iulie 2009 DEFINITIVF 06/11/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Turus c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 iunie 2009, Rend la hotărârea pe care o aici, adoptat la această dată procedural de la origine a cauzei se găsește o cerere (n 31566/03) îndreptat împotriva României și dintre care doi cetățeni suedezi, domnul Cornelia Maria Turus și domnul Ioan Turus ( La 22 februarie 2007, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. 3 din Convenție. În plus, s-a decis că Camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. guvernul suedez, căruia i s-a comunicat o copie a cererii, în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul Curții, nu a dorit să-și prezinte punctul de vedere asupra cauzei. Reclamanții s-au născut în 1939 și au locuit în Malmö, Suedia. Prin decizia din 18 noiembrie 1985, o clădire care aparținea reclamanților, compusă dintr-o casă și dintr-un teren de 453 m2, a fost naționalizată ca urmare a plecării lor în străinătate. La 7 ianuarie 1986, statul l-a închiriat imobilul în P.Z. și P.M.R., printr-o declarație din 1 ianuarie 1986. Iulie 1996, reclamanții au informat primăria cu privire la acordul lor pentru ca imobilul să fie restituit domnului M., mama reclamantei. Prin decizia din 13 mai 1998, primăria a dispus restituirea proprietății domnului M.M. La recursul chiriașilor, printr-o hotărâre definitivă din 26 ianuarie 2000, instanța de apel din Orauea ( (a) a anulat decizia din 13 mai 1998 și a constatat că reclamanții aveau dreptul la despăgubiri pentru proprietate. Acțiune în recunoaștere a caracterului ilegal al naționalizării printr-o hotărâre definitivă din 25 aprilie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Satu Mare ( La 8 decembrie 2000, reclamanții au fost înregistrați ca proprietari în registrul funciar. Acțiunea în anulare a contractului de vânzare 10. La 11 mai 2000, statul le-a vândut chiriașilor casa și 55 m2 pe cele 453 m2 ale terenului. 11. În 2002, reclamanții au sesizat instanța de primă instanță cu privire la o acțiune împotriva chiriașilor în anulare a contractului de vânzare menționat anterior, susținând că statul nu mai era proprietarul imobilului în momentul încheierii contractului. 12. Prin hotărârea din 13 martie 2002, Tribunalul de Primă Instană a dat dreptul la aciune și a anulat contractul. Printr-o hotărâre definitivă din 19 februarie 2003, care a fost netă la 6 martie 2003, instana de primă instană a primit recursul chiriașilor și a respins aciunea. Aceasta reinea că Hotărârea din 26 ianuarie 2000 nu a recunoscut reclamanților decât dreptul la despăgubiri (a se vedea punctul 8 de mai sus) și, prin urmare, contractul de vânzare a fost încheiat în mod legal. Acțiune privind înregistrarea chiriașilor în calitate de proprietari de terenuri pe registrul funciar 13. În 2001, locatarii au sesizat instanța de primă instanță cu privire la acțiunile împotriva reclamanților, pentru a se înregistra ca proprietari de proprietate în registrul funciar. 14. Prin hotărârea din 30 ianuarie 2002, Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea, considerând că reclamanții erau înscriși în acest registru în temeiul hotărârii definitive din 25 aprilie 2000 (a se vedea punctul 9 de mai sus). Prin hotărârea definitivă din 19 februarie 2003, introdusă pe net la 6 martie 2003, instanța de apel, într-o formare de judecată identică cu cea care a respins acțiunea în anulare a contractului de vânzare, găzduiește acțiunea locatarilor, a dispus radierea reclamanților din registrul jurisdicțiar și înregistrarea chiriașilor în calitate de proprietari pentru partea din imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare. 16. Chiriașii își înscriu dreptul de proprietate în registrul de publicitate imobiliară și 55 m2 pe cele 453 m2 de teren. 17. 4 octombrie 2001, pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reclamanții au transmis o notificare primăriei din Satu Mare prin care solicita restituirea în natură a bunului imobil, compus din casa și terenul de 453 m2. În 2006, autoritatea competentă a solicitat reclamanților să completeze dosarul. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 18. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia, printre care cele aduse de Legea nr. 247/2005) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumărescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250 256, §§ 31-33), Strain și alte România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26), Paduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) ; și Tudor c. România 29035/05, § 15 81/2007. ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIA 20. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de proprietate, din cauza vânzării de proprietate asupra locatarilor, a refuzului de a se pronunța în fața instanței judecătorești în cauza Oranea d a anula această vânzare și a înscrierii acestora din urmă în calitate de proprietari de proprietate asupra registrului de publicitate imobiliară. Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 22. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 23. Instanțele care se referă la această teză. 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Străin menționat anterior, § 39, 43 și 59, și Porteanu c. România, n 4596/03, § 35, 16 februarie 2006). 25. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õ a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă, în special, că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile de restituire a bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate de altă parte, sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă și Bob c. România, nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să primească, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibil, o compensație în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 27. Această concluzie nu aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru a-i ajuta pe cei care, cum ar fi reclamanții, au fost recunoscuți ca proprietari, printr-o decizie judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția recentă care pare să se afle în practică și care merge în direcția corectă în această privință. 28. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că în speță, punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, combinată cu absența totală a despăgubirii de aproximativ nouă ani. ani, le-au supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului garantat prin art. 1 din Protocolul de la care se face referire, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 29. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții susțin că procedurile care s-au încheiat prin cele două hotărâri din 19 februarie 2003 ale Curții de Justiție din Oradea, în special o lipsă de inechivocitate, având în vedere că aceeași formare de judecată a pronunțat cele două hotărâri menționate anterior. 30. În ceea ce privește lipsa de imparțialitate a judecătorilor din tribunalul de apel, guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 31. Având în vedere natura cauzei și elementele cauzei, Curtea consideră că această excepție ar trebui să fie inclusă în fond. 32. Curtea consideră, de asemenea, în lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa, că această cauză a reclamanților este admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale de la punctele 22-28 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului acestei cauze (a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, Laino c. Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDH 1999 Biserica Catolică din Canee c. Grecia , Hotărârea din 16 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, § 50 și Davidescu c. România , n 2252/02, § 56, 16 noiembrie 2006. Această concluzie scutește Curtea de a se pronunța asupra excepiei impuse de guvern (Mochopoulos-Veinoglou și alții c. Grecia , n 32636/05, § 35, 18 octombrie 2007). III. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENȚIE 33. La art. 46 din Convenție, înalții P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. La hotărârea definitivă a Cu r ț ii se transmite Comitetului de Miniștri care supraveghează punerea în aplicare a acesteia. 34. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 relevă o problemă la scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea clădirilor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura instituită prin legile reparatorii astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu c. România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 Katz c. România, n 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 35. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea bunului imobil în litigiu, compus din locuință și teren de 453 m2 și subliniază că nu doresc să primească despăgubiri; aceștia solicită, de asemenea, 60 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 37. Guvernul observă că, deși restituirea in integru fie cel mai bun mod de a repara un prejudiciu, o despăgubire poate fi acordată de Curte în cazul în care această restituire sa se dovedește imposibilă. Guvernul amintește că contractul de vânzare a avut loc numai pe casă și pe teren de 55/453 m , și anume echivalentul a 55 m2 teren. El estimează valoarea părții din proprietate vândut chiriașilor la 29 952 În acest scop, la 3 aprilie 2009, guvernul a informat Curtea că valoarea actuală a proprietății în cauză este aceeași cu cea stabilită în raportul de lucru menționat anterior și că, potrivit informațiilor furnizate de Camera notarilor, valoarea terenului adecvat de către locatari este de 60 lei românești (RON) /m2. Guvernul consideră că nu se poate reține niciun prejudiciu moral, deoarece nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedurile care au făcut obiectul prezentei cereri și suferința invocată de solicitanți. 38. Curtea constată că reclamanții erau proprietari ai întregului bun imobil, și anume casa și terenul de 453 m2, a cărui naționalizare fusese recunoscută ca fiind ilegală. Comisia observă, de asemenea, că numai o parte din acest bun a fost vândută chiriașilor și că, pentru această parte, aceștia din urmă și-au primit dreptul de proprietate în registrul de publicitate imobiliară. Prin urmare, Curtea constată că reclamanții rămân proprietari pentru diferența de teren pentru care nu se va acorda nicio despăgubire. 39. Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, restituirea bunului în litigiu reclamanților, și anume partea proprietății vândute locatarilor, ar plasa pe cât posibil părțile interesate într-o situație echivalentă celei în care s-ar afla în cazul în care cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția nu a fost ignorată. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că trebuie să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului în cauză. 40. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii landului care poate fi plătit reclamanților, Curtea constată că numai guvernul a furnizat un raport de expertiză cu privire la valoarea bunului imobil vândut chiriașilor. În ceea ce privește cererea reclamanților din cauza prejudiciului moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru aceștia și că suma de 2 000 EUR, acordată în comun, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. 43. Guvernul observă că instanțele nu au prezentat nicio justificare. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea ia notă de faptul că tribunalele nu și-au prezentat cererea și, prin urmare, o respinge. Interese moratoriu 45. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L nu este cazul să se ia în considerare obiecțiunile întemeiate pe art. 6 din Convenție A se spune că statul pârât trebuie să restituie reclamantului bunul imobil vândut chiriașilor la 11 mai 2000, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție. în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 31 000 EUR (trentă și o mie de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care statul pârât trebuie să le plătească în orice caz reclamanților, în același termen, 2 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale ca sumele menționate la literele (b) și (c) să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte [1] Rectitificat la 15 septembrie 2009: