ROMÂNIA (solicitarea nr. 26839/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 noiembrie 2008 DEFINITIVF 13/02/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Poppov c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 26839/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M Mariana Poppov ( La data de 1 august 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( În septembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Până în 2000, reclamanta era agent al poliției de frontieră și avea statutul de militar. La cererea acesteia, la 31 martie 2000, aceasta a fost repartizată armatei de rezervă și pensionată anticipat. La alocarea acesteia în rezervă, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 (precum Legea nr. 138/99) În plus, în temeiul articolului 80 din Legea nr. 56 din 4 iunie 1992 privind frontiera statului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța guvernului nr. 850/1999, recurenta a primit un ajutor financiar de douăsprezece ori mai mare decât suma totală de la data ultimei luni de activitate. În ceea ce privește alocarea prevăzută la art. 31 alineatul (1) din Legea 138/99, în momentul plății acestei sume, Ministerul landului despăgubește suma corespunzătoare impozitului pe venit, calculată în conformitate cu prevederile ordonanței nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit ( Prin urmare, Ministerul de Justiție deține ajutorul în cauză 30 284 280 ROL, adică suma corespunzătoare impozitului pe venit, calculată în conformitate cu dispozițiile din ordonanța nr. 73/1999 menționată anterior. 10. Recurenta sesizează tribunalul județ din București cu privire la o acțiune împotriva Ministerului de Interne ( A se vedea hotărârea din 11 noiembrie 2002, Tribunalul a respins acțiunea. În ceea ce privește alocarea prevăzută la art. 31 alineatul (1) din Legea 138/99, instanța este de părere că, în momentul în care reclamanta a fost pensionată, ordinul nr. 73/1999 era în vigoare și că, prin urmare, alocația nu a fost exonerată de impozit. În ceea ce privește ajutorul financiar acordat în temeiul Legii nr. 56/1992, instanța a considerat că suma totală a impozitului pe profit a fost Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârea definitivă din 18 martie 2003, care a respins recursul recurentei. Curtea a considerat că, în ceea ce privește alocarea de sprijin, aceasta a fost confirmată prin hotărârea definitivă din 18 martie 2003 a Curții de Justiție. (f) din ordonanța guvernului nr. 73/99 și din principiul general conform căruia orice venit este impozitat, ci a fost pe bună dreptate că dreptul la plata impozitului de către reclamantă a fost impozitat. În ceea ce privește ajutorul financiar prevăzut de Legea nr. 56/1992, Comisia a considerat că soldul integral era, de fapt, soldul lunar net. II. DREPTUL ȘI PRACTIA INTERNE PERTINENTE 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă privind alocarea prevăzută de Legea nr. 138/99 din 20 iulie 1999 privind salariile și alte drepturi ale armatei sunt descrise în Hotărârea Driha c. România 29556/02, Hotărârea din 21 februarie 2008, §§ 10-17). 14. 56 din 4 iunie 1992 privind granița de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15. Spre deosebire de alocarea prevăzută de Legea nr. 138/99, ajutorul acordat în temeiul Legii privind frontiera la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește soldul lunar net. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 16, recurenta susține că ajutoarele financiare primite în temeiul Legii nr. 138/99 și 56/1992 în momentul pensionării sale au fost supuse în mod ilegal impozitului pe profit, sub rezerva articolului 1 din Protocolul nr. 1 care se citește astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 17. În ceea ce privește ajutorul financiar primit de reclamantă în temeiul Legii nr. 56/1992, Curtea constată că impozitarea sa era prevăzută de lege, cum ar fi cea interpretată în speă de instanele naionale. Spre deosebire de alocaia în cauză prin legea nr. 138/99, acest ajutor nu a ridicat o jurisprudență contradictorie la nivelul Curții Supreme de Justiție. În sensul Convenției, în ceea ce privește suma pe care pretinde că a fost reținută în mod ilegal în temeiul Legii nr. 56/1992. 19. În consecință, această parte a spătarului este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 20. În ceea ce privește partea care rezultă din impozitarea alocației percepute în temeiul Legii nr. 138/99, Curtea constată că excepția guvernului este strâns legată de substanța uvei, astfel încât aceasta trebuie anexată la fond. 21. Pe de altă parte, Comisia constată că acest at nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenie și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neavenit. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fond 22. Curtea constată că, în cauza Driha împotriva României 29556/02, hotărârea din 21 februarie 2008), Comisia a abordat aceleași aspecte ca și cele ridicate în prezenta cauză. În hotărârea Driha menționată anterior, aceasta a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1, luată separat și combinată cu art. 14 din convenție. 23. Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită. Ca și în cauza în cauză, Curtea consideră că art. 1 din Protocolul nr 1 se aplică în speă, dat fiind că, în temeiul dispozițiilor clare ale articolului 31 din Legea nr. 138/99, recurenta avea dreptul să se aștepte ca alocația sa să fie scutită de impozit, astfel cum reiese din jurisprudența internă, în momentul în care a contestat impozitarea în cauză (cauza Driha menționată anterior, §§ 14-17). 24. Curtea consideră, de asemenea, că ingerința denunțată este în mod evident ilegală din punctul de vedere al dreptului intern (Driha) § 33) menționat anterior și, prin urmare, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor recurentei. O astfel de concluzie o scutește de la a căuta dacă celelalte condiții prevăzute de dispozițiile articolului 1 menționat anterior au fost respectate (Driha menționat anterior, §§ 22-33). 25. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se respingă excepția de incompatibilitate rațională ridicat de guvern și concluzionează că a avut loc în speță o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENȚIA ÎN FAVOAREA ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 26. În plus, recurenta se plânge că, având în vedere faptul că alți militari aflați în aceeași situație ca aceasta au beneficiat de o alocație care nu face obiectul impozitului, aceasta a suferit o discriminare contrară articolului 1 din Protocolul nr 12 la Convenție. Curtea consideră că acest aspect trebuie examinat din perspectiva articolului 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. La art. 14 din Convenție există Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații. 27. Guvernul contestă această teză, susținând că, în marea majoritate a cazurilor similare cu cele ale recurentei, instanțele interne au reținut dreptul întemeiat al impozitării și că, în orice caz, reclamanta nu a indicat care ar fi temeiul presupusei discriminări. 28. Curtea consideră că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. 29. Curtea nu a invocat niciun motiv care ar putea aduce la sine la o deviere de la concluzia la care a ajuns în cauza Driha (§§ 34-39). Ea reamintește că, în ceea ce privește art. 14 din Convenție, discriminarea constă în a trata în mod diferit, cu excepția cazului în care se justifică obiectiv și rezonabil, persoane plasate în situații comparabile (Wilis c. Regatul Unit, nr. 36042/97, § 48, CEDH 2002-IV). În plus, lista pe care o cuprinde art. 14 are caracter indicativ și nelimitativ (a se vedea Engel și altele, precum Țările de Jos, Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A n 22, p. 30, § 72 și Rasmussen c. Danemarca, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria A n 87, p. 13, § 34). 30. Curtea observă că, spre deosebire de reclamantă, alți militari repartizați rezervei au beneficiat de această alocare fără ca aceasta să fie supusă impozitului. Or, Curtea nu găsește, în speță, niciun motiv de natură să justifice o astfel de discriminare. 31. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 32. Invocând art. 6 din convenție, recurenta se plânge de caracterul presupus inechitabil al procedurii, având în vedere jurisprudența contradictorie a instanțelor naționale. 33. Curtea amintește că litigiul fiscal nu intră sub incidența drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, în pofida efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar în ceea ce privește situația contribuabililor ( Ferrazzini Italia [GC], n 44775/98, §§ 21-30, CEDH 2001 VII). 34. Prin urmare, acest litigiu este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie să fie respins în conformitate cu art. IV din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 36. Recurenta solicită, pentru prejudiciul material, 23 092 noi lei românești (RON), adică 6 541 EUR (EUR), reprezentând valoarea reactualizată în funcție de rata inflației a celor 83 281 770 de lei românești (ROL) reținuți cu titlu de impozit pe impozitul pe alocația plătită în temeiul Legii nr. 138/99, la care se adaugă 8 397 RON (2 378 EUR), valoarea actualizată a 284 280 ROL percepute cu titlu de impozit pe ajutorul financiar acordat în temeiul Legii nr. 56/1992. De asemenea, recurenta solicită 17 671 RON (5 005 EUR) în baza unor interese legale datorate pentru sumele menționate anterior, precum și 5 000 EUR, pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Curtea subliniază că nu a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 adoptat în mod individual și combinat cu art. 14 din convenție, în ceea ce privește impozitarea alocației plătite în temeiul Legii 138/99. Statuând în echitate, în conformitate cu prevederile articolului 41 din Convenție, Curtea apreciază că este necesar să se acorde recurentei 5 100 EUR pentru daune materiale. 39. Pe de altă parte, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la o stare de incertitudine și de suferință pe care o constatare a încălcării nu este suficientă pentru a o remedia; Curtea consideră că suma de 1 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului său moral. Costuri și cheltuieli de judecată 40. reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Interese moratorii 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 1 la Convenție cu privire la partea din Õ privind impunerea alocației primite de reclamantă în temeiul Legii nr. 138/99 și o respinge Declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție în partea sa privind impozitarea alocației primite de reclamantă în temeiul Legii nr. 138/99, luat în mod individual și combinat cu art. 14 din convenție, și inadmisibil pentru surplusul Ați spus că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenția Adus că a avut loc o încălcare a articolului 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenția Dat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda lacunei restante la rata aplicabilă la data regulamentului 100 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii). 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale decât de la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 noiembrie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIEME SECTION
POPPOV c. ROUMANIE
(Requête n
o
26839/03)
ARRÊT
13 novembre 2008
13/02/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Poppov c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
juges,
et de Santiago Quesada
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 octobre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
26839/03) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Mariana
Poppov («
la requérante
»), a saisi la Cour le 4 août 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
Emilian
Mirel
Burcea, avocat à Bucarest. Le gouvernement
roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
Răzvan
‑
Horațiu
Radu, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 1
er
septembre 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
4.
La requérante, M
me
Mariana Poppov, est une ressortissante roumaine, née en 1954 et résidant à Bucarest.
5.
Jusqu’en 2000, la requérante était agent de la police des frontières et bénéficiait du statut de militaire. A sa demande, le 31 mars 2000, elle fut affectée à l’armée de réserve et mise à la retraite anticipée.
6.
Lors de son affectation à la réserve, en application de l’article 31 de la loi n
o
138 du 20 juillet 1999 («
la loi n
o
138/1999
») sur les salaires et les autres droits des militaires, la requérante se vit accorder une allocation correspondant à trente-trois soldes brutes. Selon cet article, l’allocation n’était pas imposable.
7.
De plus, en vertu de l’article 80 de la loi n
o
56 du 4 juin 1992 («
la
loi
n
o
56/1992
») relative à la frontière de l’Etat, tel que modifié par l’ordonnance du Gouvernement n
o
80/1999, la requérante reçut une aide financière égale à douze fois la «
solde intégrale
» du dernier mois d’activité.
8.
En ce qui concernait
l’allocation prévue par l’article 31 § 1 de la loi
n
o
138/1999, au moment du versement de cette somme, le ministère de l’Intérieur en déduisit le montant correspondant à l’impôt sur le revenu, calculé selon les dispositions de l’ordonnance n
o
73 du 27 août 1999 relative à l’impôt sur le revenu («
l’ordonnance n
o
73/1999
»), privant ainsi la requérante de 83
281
770 anciens lei roumains (ROL).
9.
Pour ce qui était de l’aide financière accordée en vertu de la loi
n
o
56/1992, le ministère la calcula en fonction de la solde nette, estimant que l’expression «
solde intégrale
» mentionnée dans ladite loi concernait la solde nette. Par conséquent, le ministère déduisit de l’aide en question 30
284
280 ROL, soit le montant correspondant à l’impôt sur le revenu, calculé selon les dispositions de l’ordonnance n
o
73/1999 précitée.
10.
La requérante saisit le tribunal départemental de Bucarest d’une action contre le ministère de l’Intérieur («
le ministère
»), en remboursement de l’impôt perçu, en faisant valoir que les lois n
os
138/1999 et 56/1992 exonéraient d’impôt l’allocation et l’aide financière auxquelles elle avait droit. Le ministère contesta cette demande en soutenant que les impositions en question étaient conformes à l’ordonnance n
o
73/1999.
11.
Par un jugement du 11 novembre 2002, le tribunal rejeta l’action.
En ce qui concernait l’allocation prévue par l’article 31 § 1 de la loi
n
o
138/1999, le tribunal estima qu’au moment où la requérante avait été mise à la retraite, l’ordonnance n
o
73/1999 était en vigueur et que, par conséquent, l’allocation n’était pas exonérée d’impôt.
Pour ce qui était de l’aide financière versée en vertu de la loi n
o
56/1992, le tribunal considéra que «
la solde intégrale
» mentionnée par ladite loi était en réalité la solde mensuelle nette, et non la solde mensuelle brute, comme le soutenait la requérante.
12.
Ce jugement fut confirmé par la cour d’appel de Bucarest qui, par un arrêt définitif du 18 mars 2003, rejeta le recours de la requérante. La cour estima, en ce qui concernait l’allocation de soutien, qu’en vertu de l’article
6
f) de l’ordonnance du Gouvernement n
o
73/1999 et du principe général selon lequel tout revenu est imposable, c’était à juste titre que l’indemnité perçue par la requérante avait été soumise à l’impôt. Pour ce qui était de l’aide financière prévue par la loi n
o
56/1992, elle considéra que la solde intégrale était en réalité la solde mensuelle nette.
II.
13.
Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes relatives à l’allocation prévue par la loi n
o
138/1999 du 20
juillet
1999
relative aux salaires et aux autres droits des militaires sont décrites dans l’arrêt
Driha c. Roumanie
(n
o
29556/02, arrêt du 21
février
2008, §§
10-17).
14.
L’article 80 § 3 de la loi n
o
56 du 4 juin 1992 relative à la frontière de l’Etat, telle que modifiée par l’ordonnance du Gouvernement n
o
80/1999, est ainsi libellé
:
«
Les salariés de la Police roumaine des frontières qui ont totalement perdu leur capacité de travail pendant et en liaison avec le travail bénéficient, en dehors des droits qui découlent de la mise à la retraite, d’une aide financière équivalent à douze
fois leur solde intégrale du dernier mois d’activité.
»
15.
Contrairement à l’allocation prévue par la loi n
o
138/1999, l’aide octroyée en vertu de la loi relative à la frontière de l’Etat n’a pas fait l’objet d’une jurisprudence contradictoire au niveau de la Cour suprême de justice, la grande majorité des juridictions nationales amenées à interpréter les termes «
solde intégrale
» ayant considéré qu’il s’agissait de la solde mensuelle nette.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
16.
La requérante allègue que les aides financières perçues en vertu des lois n
os
138/1999 et 56/1992 lors de son départ à la retraite ont été illégalement soumises à l’impôt, en méconnaissance de l’article 1 du Protocole n
o
1 qui se lit ainsi
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
17.
Le Gouvernement soulève une exception tirée de l’inapplicabilité de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, estimant que la requérante n’a ni un «
bien
», ni une «
espérance légitime
», relativement aux sommes retenues à titre d’impôts.
18.
Pour ce qui est de l’aide financière perçue par la requérante en vertu de la loi n
o
56/1992, la Cour constate que son imposition était prévue par la loi, telle qu’interprétée en l’espèce par les juridictions nationales. Contrairement à l’allocation régie par la loi n
o
138/1999, cette aide n’a pas suscité une jurisprudence contradictoire au niveau de la Cour suprême de justice. Considérant l’ample marge d’appréciation reconnue aux Etats, spécialement quand ils élaborent et mettent en œuvre leur politique en matière fiscale, la Cour n’estime pas que la requérante puisse prétendre avoir un «
bien
», au sens de la Convention, relativement à la somme qu’elle prétend avoir été illégalement retenue en vertu de la loi n
o
56/1992.
19.
Il s’ensuit que cette partie du grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35
§
3 et doit être rejetée en application de l’article
35
§
4.
20.
Pour ce qui est de la partie du grief tirée de l’imposition de l’allocation perçue en vertu de la loi n
o
138/1999, la Cour constate que l’exception du Gouvernement est étroitement liée à la substance du grief, de sorte qu’il y a lieu de la joindre au fond.
21.
Par ailleurs, elle constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
22.
La Cour constate que dans l’affaire
Driha contre Roumanie
(n
o
29556/02, arrêt du 21
février 2008), elle a traité les mêmes questions que celles soulevées dans la présente affaire. Dans l’arrêt
Driha
précité, elle a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention.
23.
La Cour considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente. Comme dans l’affaire en question, elle considère que l’article 1 du Protocole n
o
1 trouve à s’appliquer en l’espèce, étant donné qu’en vertu des dispositions claires de l’article 31 de la loi n
o
138/1999, la requérante était en droit de s’attendre à ce que son allocation soit exemptée d’impôt, ainsi qu’il ressortait d’ailleurs de la jurisprudence interne au moment où il a contesté l’imposition en cause (affaire
Driha
précitée, §§ 14-17).
24.
La Cour estime également que l’ingérence dénoncée est manifestement illégale sur le plan du droit interne (
Driha
précité, § 33) et, par conséquent, incompatible avec le droit au respect des biens de la requérante. Une telle conclusion la dispense de rechercher si les autres conditions prescrites par les dispositions de l’article 1 précité ont été respectées (
Driha
précité, §§ 22-33).
25.
Dès lors, la Cour considère qu’il y a lieu de rejeter l’exception d’incompatibilité
ratione materiae
soulevée par le Gouvernement et conclut qu’il y a eu en l’espèce violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 14 DE LA CONVENTION COMBINÉ AVEC L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE
N
o
1
26.
La requérante se plaint de surcroît de ce que, compte tenu du fait que d’autres militaires se trouvant dans la même situation qu’elle ont bénéficié d’une allocation non soumise à l’impôt, elle a subi une discrimination contraire à l’article 1 du Protocole n
o
12 à la Convention. La Cour estime que ce grief doit être examiné sous l’angle de l’article 14 combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1.L’article 14 de la Convention dispose
:
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
27.
Le Gouvernement conteste cette thèse en faisant valoir que, dans la grande majorité des cas similaires à celui de la requérante, les juridictions internes ont retenu le bien fondé de l’imposition et qu’en tout état de cause la requérante n’indique pas quel serait le fondement de la discrimination alléguée.
28.
La Cour estime que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
29.
La Cour n’aperçoit aucun motif pouvant l’amener à s’écarter de la conclusion à laquelle elle est parvenue dans l’affaire
Driha
(§§ 34-39). Elle rappelle qu’au regard de l’article 14 de la Convention, une discrimination consiste à traiter de manière différente, sauf justification objective et raisonnable, des personnes placées dans des situations comparables (
Willis
c. Royaume-Uni
, n
o
36042/97, § 48, CEDH 2002-IV). En outre, la liste que renferme l’article 14 revêt un caractère indicatif et non limitatif (voir
Engel
et autres c. Pays-Bas
, arrêt du 8
juin
1976, série
A n
o
22, p.
30, §
72 et
Rasmussen
c. Danemark
, arrêt du 28
novembre 1984, série
A n
o
87, p.
13, §
34).
30.
La Cour note que, contrairement à la requérante, d’autres militaires affectés à la réserve ont bénéficié de cette allocation sans qu’elle soit soumise à l’impôt. Or, la Cour ne trouve, en l’espèce, aucun motif de nature à justifier pareille discrimination.
31.
Partant, il y a eu violation de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1.
32.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante se plaint du caractère prétendument inéquitable de la procédure, eu égard à la jurisprudence contradictoire des juridictions nationales.
33.
La Cour rappelle que le contentieux fiscal échappe au champ des droits et obligations de caractère civil, en dépit des effets patrimoniaux qu’il a nécessairement quant à la situation des contribuables (
Ferrazzini
c.
Italie
[GC], n
o
44759/98, §§
‑
VII).
34.
Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35
§
3 et doit être rejeté en application de l’article
35
§
4.
IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
35.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
36.
La requérante réclame, au titre du préjudice matériel, 23
092
nouveaux lei roumains (RON), soit 6
541 euros (EUR),
représentant la valeur réactualisée selon le taux d’inflation des 83
281
770
anciens
lei
roumains (ROL) retenus à titre d’impôt perçu sur l’allocation versée en vertu de la loi n
o
138/1999, auxquels s’ajoutent 8
397
378 EUR), valeur réactualisée des
30
284
280 ROL perçus à titre d’impôt sur l’aide financière accordée en vertu de la loi n
o
56/1992. La requérante réclame également 17
005 EUR) au titre d’intérêts légaux dus pour les sommes susmentionnées, ainsi que 5
000 EUR, au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
37.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
38.
La Cour souligne qu’elle n’a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention qu’en ce qui concerne l’imposition de l’allocation versée en vertu de la loi
n
o
138/1999. Statuant en équité comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour estime qu’il y a lieu d’allouer à la requérante 5
100
EUR au titre du dommage matériel.
39.
Par ailleurs, la Cour considère que les événements en cause ont entrainé pour la requérante un état d’incertitude et des souffrances qu’un constat de violation ne suffit pas à réparer. Elle estime que la somme de 1
000 EUR représente une réparation équitable de son préjudice moral.
B.
Frais et dépens
40.
La requérante ne demande pas de remboursement de frais et dépens.
C.
Intérêts moratoires
41.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires
sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque
centrale
européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Joint au fond
l’exception préliminaire du Gouvernement relative à l’inapplicabilité
ratione materiae
de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention quant à la partie du grief concernant l’imposition de l’allocation perçue par la requérante en vertu de la loi n
o
138/1999 et la
rejette
;
2.
Déclare
la requête recevable quant aux griefs tirés de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention dans sa partie concernant l’imposition de l’allocation perçue par la requérante en vertu de la loi n
o
138/1999, pris isolément et combiné avec l’article 14 de la Convention, et irrecevable pour le surplus
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention
;
4.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention
;
5.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur
au taux applicable à la date du règlement
:
i.
5
100 EUR (cinq mille cent euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
ii.
1
000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
13 novembre 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président