AFFAIRE IONESCU ET ISTRATE c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE IONESCU ET ISTRATE c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA IONESCU ȘI STRATE c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 10788/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 ianuarie 2009 DEFINIF 27/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ionescu și Istrate c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 ianuarie 2009, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 10788/06) îndreptată împotriva României și ai căror resortisanți ai acestui stat, domnul Iondor Ionescu și M. La 3 martie 2006, Margareta Istrate au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 octombrie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamanții, frate și soră, s-au născut în 1939 și 1936 și au locuit în București și, respectiv, în Constanța. Tatăl reclamanților deținea un bun imobil compus din două etaje și un teren cu o suprafață de 244 m, situat pe strada Stefan cel Mare 98, în Constanța. În 1952, statul a preluat proprietatea în temeiul decretului de naționalizare n 92/1950. Apartamentul de la etajul al doilea a fost împărțit în două apartamente. 11 noiembrie La 28 ianuarie 1997, în calitate de moștenitori ai tatălui lor, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță cu privire la o acțiune îndreptată împotriva orașului Constanța în revendicarea a două apartamente de la etajul al doilea, susținând că naționalizarea a fost ilegală. Prin hotărârea definitivă din 24 octombrie 2000, tribunalul de apel din Constanța a dat dreptul la acțiune observând că tatăl reclamanților, în virtutea profesiei sale, era scutit de naționalizare și a dispus restituirea bunurilor. La 5 februarie 2002, reclamanții au sesizat instanța de primă instanță cu privire la o acțiune îndreptată împotriva municipiului Constanța, M.J., M.R. și G.D. în anulare a contractelor de vânzare. Prin hotărârea definitivă din 31 octombrie 2005, instanța de apel a Constanței a respins acțiunea pe motiv că, fiind de bună-credință la încheierea contractelor și fiind fondată pe un aspect de drept în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate, cumpărătorii trebuiau să fie protejați, deși statul a fost în mod ilegal adecvat pentru proprietate. La 13 august 2001, reclamanții au adresat primăriei Constanței o notificare pentru a primi înapoierea apartamentelor de la etajul al doilea al terenului în temeiul Legii nr. 10/2001. Până în prezent, această cerere nu a fost satisfăcută. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 10. Dispozițiile legale (inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind Regimul juridic al bunurilor imobile care au fost luate în mod abuziv de la data de 6 martie 1945 până la 22 decembrie 1989 și al modificărilor ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu c. România ([GC], nr. 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Străin și alții c. România 57001/00, CEDH 2005-VII, § 19 26), Paduraru c. România 63252/00, § 38§ 53, 1 decembrie 2005) ; și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 26694/06 și 47091/06) privind bunurile imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare, care au fost luate recent de autoritățile naționale, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului n 81/2007.În special, guvernul face trimitere la o scrisoare din partea autorităților care conduc fondul menționat, subliniind că acest fond funcționează acum sub forma unei societăți de investiții închise și va fi înregistrată la Comisia Națională de Valori mobiliare ca organism de plasament colectiv, după evaluarea activelor aflate în patrimoniul fondului. Guvernul susține că persoanele care dețin acțiuni ale fondului au acum două opțiuni, și anume menținerea plasamentului în acțiuni la fond și obținerea unui venit sub formă de dividende, sau solicitarea conversiei acestora în numerar, sume pe care este acum posibil să le primească. Guvernul precizează că la 1 februarie 2008, 2 Au fost înregistrate 440 de cereri care exprimă astfel de opțiuni, dintre care 855 au fost soluționate, suma totală a plăților nerambursabile plătite de acest fond de investiții în valoare de 72 000 000 de lei românești noi (RON), adică aproximativ 20 400 000 de euro (EUR). În plus, începând cu 1 noiembrie 2007, fondul a început distribuirea dividendelor. 1 ÎN CONVENȚIA 12. Reclamanții invocă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor ca urmare a vânzării apartamentelor în cauză și a refuzului instanțelor naționale de a anula vânzările, deși au recunoscut caracterul ilegal al naționalizării. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 13. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d . . Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 14. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cîrstoiul c. România, 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 15. Instanțele care se referă la această teză. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Străin menționat anterior, § 39, 43 și 59 ; și Porteanu România , 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate de altă parte, se analizează într-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, nr. 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 18. Cu condiția ca statul să afirme că este legal pentru a obține o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare 10/2001, în conformitate cu valoarea bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia fondul "proprietatea" nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei părți (a se vedea, printre altele, Ruxanda Ionescu c. România, n 2608/02, 12 octombrie 2006). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, cum ar fi reclamanții, s-au văzut în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor restituite în temeiul unei hotărâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu menționată anterior, punctul 34). Această concluzie este fără a aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, cum ar fi: Reclamanților li s-a recunoscut calitatea de proprietar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluia recentă care pare să se afle în practică și care merge în direcția cea bună în această privință (punctul 11 de mai sus 20). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, combinat cu absența totală a despăgubirii, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 21. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil din cauza hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în procedurile în anulare a contractelor de vânzare. Ei: la art. 1 din convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 22. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 23. Curtea consideră, având în vedere concluziile sale care figurează la alineatele 16-20 de mai sus, care nu este necesar să se pronunțe asupra fondului acestei funcții (a se vedea, mutatis mutandis și printre altele, Laino c. Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDH 1999-I, Zanghio c. Italia , Hotărârea din 19 februarie 1991, seria A n 194-C, p. 47, § 23 și Biserica Catolică din Caneea c. Grecia , Hotărârea din 16 decembrie 1997, Rec. 1997-VIII, § 50). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 24. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea celor două apartamente de la etajul al doilea. În lipsa unei astfel de restituiri, ei solicită valoarea de piață a acestor două apartamente, pe care le estimează la 169 000 EUR. Guvernul consideră că valoarea de piață a apartamentelor este de 139 857 EUR și furnizează un aviz al unui expert, stabilit în mai 2008.27. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul susține că Öil n Õy nu are nicio legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a Convenției. 28. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către instanță a binelui reclamanților către terțe părți de bună-credință, combinată cu absența totală a despăgubirii. 29. Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în cauză ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 30. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că trebuie să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 31. În cazul de față, în ceea ce privește determinarea valorii prejudiciului material, Curtea constată la distanță care separă estimarea de către reclamant și de competena statului în ceea ce privește valoarea apartamentelor. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunurilor în litigiu la 155 000 EUR. 32. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru aceștia și că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și plătesc mai multe facturi pentru o sumă globală de 2 258,80 lei românești noi (RON) reprezentând contravaloarea cheltuielilor de notificare către primăria din Constanța, de expertiză tehnică a clădirii, de taxe de timbru, de traducere a anumitor documente, de timbre poștale. 34. Guvernul susține că suma solicitată de părțile interesate cu titlu de cheltuieli nu este dovedită decât pentru suma de 608 EUR. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată numai în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest caz și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 600 EUR, indiferent de costuri, și le acordă reclamanților. Interese moratoriu 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 1 la Convenție A spus că nu există nici un loc pentru a lua în considerare ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 98, rue Stefan cel Mare și de pe terenul aferent, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, 155 000 EUR (o sută cincizeci și cinci de mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care le-ar putea cauza în orice caz, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen, următoarele sume 000 de euro (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 600 EUR (șase cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru orice costuri, indiferent de faptul că sumele menționate la literele (a) și (b) vor fi convertite în moneda landului restant la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 27 ianuarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte