AFFAIRE MARINESCU ET MANGU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

24.03.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MARINESCU ET MANGU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

Secțiunea a treia din PARTEA MARINESCU ȘI MANGU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 26094/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 martie 2009 DEFINIF 24/06/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Marinescu și Mangu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 martie 2009, Rend la hotărâre, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 26094/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Ioan Marinescu și dl. La 18 iulie 2003, Florica Mangu au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 august 2007, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamanții sunt moștenitori ai unui teren înscris în registrul funciar nr. 173, cu o suprafață de 5 805 m, în municipalitatea Secas. La o dată nespecificată, Societatea Națională a Apelor ( Din documentele depuse la dosar reiese că o construcție a fost construită acolo în 1978, când terenul a fost administrat de cooperativa agricolă de producție, și că alte clădiri au fost construite acolo în anii 1990. Acțiune în expulzare 1 În iunie 1992, recurentele au formulat în fața instanțelor naționale o acțiune de expulzare a societății, susținând că erau proprietari ai terenului pe care pârâta îl ocupase fără consimțământul lor. La 31 august 1992, consiliul local din Secas (adică consiliul local 220 m2 în perimetrul de construcție al municipalității în vederea compensării terenului ocupat de construirea de către societate; reclamanții nu au răspuns la această ofertă. Prin hotărârea din 11 octombrie 1994, tribunalul județ din Timiș a acceptat parțial acțiunea acestora. El a reținut că mama reclamanților fusese membră a cooperativei agricole de producție în timpul regimului comunist, cooperativă care era în drept de proprietate asupra societății pentru a construi o clădire. El a reținut că societatea ocupase o suprafață de 1 338,70 m din terenul respectiv și a ordonat expulzarea acestuia de pe o suprafață de 410 m . Pentru restul, 928,70 m , pe baza articolului 23 1 din Legea nr. 18/1991, a condamnat consiliul local al Secas să reconstituie dreptul de proprietate pe un teren echivalent în perimetrul construibil al orașului Secas (îvil ), într-o locație care urmează să fie stabilită de autoritățile locale. 10. La 3 septembrie 1995, reclamanții au solicitat Consiliului local executarea hotărârii din 11 octombrie 1994. Printr-o scrisoare din 27 septembrie 1995, au fost informați că consiliul local nu mai avea teren disponibil în perimetrul de construcție al comunei. 11. Prin hotărârea definitivă din 2 noiembrie 1995, tribunalul din Timișoara a dat dreptul la recursul reclamanților, a clasat hotărârea din 11 octombrie 1994 și a retras societatea, pe motiv că aceasta ocupa terenul în mod ilegal. 12. Prin hotărârea din 20 februarie 1996, instanța de apel a dat dreptul la cererea societății în curs de revizuire a hotărârii din 2 noiembrie 1995 menționată anterior, a respins acțiunea reclamanților și a confirmat hotărârea din 11 octombrie 1994. 13. printr-un proces-verbal din 4 aprilie 1996, reclamanții au fost plasați în posesia terenului de 410 m2 în temeiul hotărârii din 11 octombrie 1994 menționată anterior. Acțiune în revendicare 14. La 27 iunie 1996, reclamanții au sesizat instanțele naționale cu privire la o acțiune împotriva societății, care intenționa să o condamne la demolarea construcției construite pe terenul lor și în subsidiar, la plata unor daune-interese pentru contravaloarea terenului. 15. printr-o hotărâre definitivă din 10 februarie 2000, tribunalul din Timișoara a respins acțiunea reclamanților. Comisia a considerat că hotărârea definitivă din 11 octombrie 1994, executată în partea sa privind terenul de 410 m2, a pus capăt în mod irevocabil raporturilor juridice dintre părți. Or, dreptul lor de proprietate a suferit o limitare justificată de interesul public. Acțiune în despăgubire 16. La 20 iunie 2001, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara cu privire la o acțiune împotriva societății și a consiliului local, având ca scop condamnarea primei părți pârâte să le plătească daune-interese pentru utilizarea terenului lor în trecut, precum și a unei indemnizații lunare pentru viitorul nealocat al terenului. Prin hotărârea din 16 aprilie 2002, Tribunalul de Primă Instanță a emis o sentință parțială la acțiune și a condamnat societatea să le plătească o sumă cu titlu de daune-interese, precum și o chirie de 100 EUR pe lună, în perioada de existență a construcției. 18. La apelul societății, printr-o hotărâre din 20 septembrie 2002, tribunalul județ din Timiși a respins acțiunea, pe motiv că părțile nu au încheiat un contract de închiriere pentru a justifica plata despăgubirilor sau a unei despăgubiri lunare. Instanța a constatat că societatea utiliza terenul în temeiul hotărârii din 11 octombrie 1994 care ordonase acordarea de drepturi de proprietate asupra unui alt teren situat în perimetrul de construcție al orașului. La recursul reclamanților, printr-o hotărâre definitivă din 3 decembrie 2002, pusă la dispoziție la 20 decembrie 2002, tribunalul de apel din Timișoara a confirmat temeinicia hotărârii tribunalului județean 19. Prin hotărârea din 20 februarie 2003, Curtea de Apel din Timișoara a respins contestația în anulare formulată de reclamanți împotriva hotărârii din 3 decembrie 2002, fără a examina fondul cauzei. II. 169/1997 și publicată în Jurnalul Oficial din 5 ianuarie 1998, sunt prezentate în Hotărârile Sabin Popescu c. România 48102/99, § 43 și 44, 2 martie 2004) și Drăculeț c. România 20294/02, § 29, 6 decembrie 2007). 21. 18/1991 atunci când terenurile situate în perimetrul de construcție al foștilor proprietari fuseseră atribuite de cooperativa agricolă administratoare altor persoane, foștii proprietari trebuiau să primească compensații pe teren echivalent în perimetrul de construcție al localității. În cazul lipsei de teren disponibil în perimetrul de construcție, foștilor proprietari li s-ar putea atribui teren în zona agricolă (extravilan) a localității. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIEI 22. În esență, reclamanții susțin că neexecutarea hotărârii definitive din 11 octombrie 1994 a Tribunalului departamental din Timiș a adus atingere dreptului lor de a avea acces la o instanță și dreptului lor de a-și respecta bunurile. Ei invocă art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt formulate în părțile lor relevante art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 23. Guvernul combate această teză. Despre admisibilitate 24. Curtea constată că aceste obiecții nu sunt în mod evident greșit întemeiate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea constată că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 25. Referindu-se la jurisprudența relevantă în această privință, guvernul susține că autoritățile române au depus toate eforturile pentru a executa hotărârea pronunțată în favoarea reclamanților. În această privință, el ia act de faptul că hotărârea din 11 octombrie 1994 a fost executată în partea sa privind punerea în posesie a reclamanților de pe teren de 410 m2. În ceea ce privește diferența de teren, guvernul informează Curtea că, astfel cum reiese dintr-un document prezentat la 27 noiembrie 2007 de consiliul local de la Secas, acesta are mai mult teren disponibil în perimetrul de construcție al comunei și că Ön Õ nu acceptă să fie pus în posesia terenului în afara comunei. Acesta ia notă de faptul că: nici o hotărâre judecătorească definitivă nu a recunoscut în favoarea reclamanților plata de către autorități a unei despăgubiri lunare pentru perioada de existență a construcției construite pe teren. 27. Reclamanții susțin că hotărârea în cauză nu mai poate fi executată, pe motiv că consiliul local nu mai beneficiază de teren în perimetrul de construcție al comunei Secas. Ei consideră că sunt prejudiciați în dreptul lor de proprietate din cauza refuzului instanțelor naționale de a-și exercita acțiunile în despăgubire. 28. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut la 11 octombrie 1994 o hotărâre definitivă prin care autoritățile administrative au dispus să le atribuie un teren de 928,70 m2 în perimetrul de construcție al comunei Secas, această hotărâre nu a fost nici executată ad litteram în întregime, nici anulat sau modificat ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege. Numai printr-o astfel de anulare sau prin înlocuirea, de către instanță, a obligației datorate în temeiul hotărârii în cauză cu o altă obligație echivalentă, situația continuă de neexecuție ar putea înceta (Sabin Popescu c. România, n 48102/99, § 54, 2 martie 2004). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre multe altele, Sabin Popescu, Luca c. România, 1204/03, 13 mai 2008 și Taculescu și altele c. România, n 16947/03, 1 aprilie 2008). 30. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, Comisia observă că părțile nu contestă faptul că hotărârea definitivă menționată anterior a fost executată parțial la 4 aprilie 1996 atunci când reclamanții au fost plasați în posesia terenului de 410 m2 (a se vedea punctul 13 de mai sus). 31. În speță, Curtea nu poate accepta argumentele guvernului care susține că neexecutarea hotărârii din 11 octombrie 1994 ar fi cauzată de o imposibilitate obiectivă cauzată de lipsa de terenuri disponibile în Secas. Curtea consideră că a accepta un astfel de argument ar presupune să se admită că, în cazul de față, autoritățile ar fi putut contesta executarea unei hotărâri definitive prin invocarea pur și simplu a lipsei de terenuri disponibile în sat, în timp ce nu au prezentat acest argument în fața instanțelor interne (Taculescu și alții, citată anterior, § 36 mutatis mutandis În această privință, Curtea constată că: în niciun moment al procedurii în cadrul căreia a fost pronunțată hotărârea definitivă din 11 octombrie 1994, autoritățile locale competente au invocat un astfel de argument. Dimpotrivă, deși reclamanții au fost informați de către autoritățile competente cu privire la această imposibilitate, nu reiese din dosar că acestea au informat instanțele în cauză cu privire la acest lucru. În plus, în procedurile ulterioare, instanțele naționale au respins acțiunile reclamanților pe motiv că hotărârea din 11 octombrie 1994 a condamnat autoritățile competente să își reconstituie dreptul de proprietate pe un teren în perimetrul de construcție al comunei Secas. Prin urmare, la aceste date din urmă, instanțele naționale considerau încă posibilă executarea hotărârii în cauză. 33. Curtea amintește că deja a considerat că o prestație echivalentă nu poate acoperi lipsa autorităților de a oferi o justificare pentru refuzul lor de a asigura executarea completă și perfectă a unei hotărâri definitive de justiție (Sabin Popescu, citată anterior, § 76 și, mutatis mutandis, Strachinaru România, nr 40263/05, § 34, 21 februarie 2008). Curtea constată că, deși autoritățile locale susțin că reclamanții refuză o ofertă de teren în perimetrul neconstructibil, nu reiese din dosar că a fost făcută o ofertă concretă echivalentă reclamanților. 34. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârii definitive în cauză în mod integral. Prin urmare, Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 DIN CONVENȚIA 35. Reclamanții susțin că ocuparea terenului lor de către societate fără nicio despăgubire constituie o încălcare a dreptului lor de proprietate, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește admisibilitatea 36. Guvernul consideră că tribunalele nu au sesizat Curtea în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. În opinia sa, hotărârea din 11 octombrie 1994 constituia un act determinat, care valida ocuparea terenului (Pop c. România, nr. 7234/03, § 33, 21 În decembrie 2006), momentul de la care a început să curgă termenul de șase luni prevăzut la art. 35 din Convenție. 37. Instanții consideră că au sesizat Curtea în termen de șase luni de la decizia internă definitivă din 20 februarie 2003. 38. Având în vedere natura cauzei și elementele dosarului, Curtea consideră că această excepție ar trebui inclusă în fond. Pe fondul 39. Guvernul consideră că, în speță, nu este vorba despre o expropriere de facto și, în orice caz, lipsa de responsabilitate a reclamanților vizează un scop legitim și este proporțională în măsura în care autoritățile locale au fost obligate să le atribuie un alt teren. 40. Reclamanții consideră că autoritățile și-au ocupat în mod ilegal terenul în măsura în care nu a fost instituită nicio procedură de expropriere și în cazul în care încă dețin dreptul de proprietate. 41. Având în vedere constatarea referitoare la dreptul de proprietate al reclamanților din cauza neexecutării hotărârii din 11 octombrie 1994 și la concluziile prezentate anterior sub aspectul articolelor § 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr 1 (punctele 28-34 de mai sus), Curtea consideră că nu este cazul să se examineze separat dacă, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a ocupației de teren de către societate ( Valentin Dumitrescu c. România, nr 366820/02, § 70, 1 aprilie 2008). Această concluzie scutește, de asemenea, Curtea de a se pronunța asupra unei excepții impuse de guvern ( Moschopoulos-Veïnoglou și alții c. Grecia, nr. 32636/05, § 35, 18 octombrie 2007). III. PRIVIND LICHIDAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 42. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 RON, actualizate în funcție de rata inflației până la momentul plății efective, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, din cauza utilizării abuzive a terenului lor de către societate începând cu 20 iunie 2001 pentru o perioadă de trei ani; de asemenea, aceștia solicită plata a 100 EUR pe lună începând cu 20 iunie În cele din urmă, ei solicită 20 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 44. Guvernul ia notă de faptul că sumele solicitate de solicitanți pentru prejudicii materiale vizează repararea aceluiași prejudiciu, și anume lipsa de utilizare. Acesta constată, de asemenea, că părțile nu au depus la dosarul documentelor justificative pentru a-și susține cererea. Acesta prezintă o scrisoare din 11 aprilie 2008 a Camerei notarilor din Timișoara, potrivit căreia prețul estimat al terenului în Secas este de 800 EUR/ha sil este teren agricol (extravilan) și, respectiv, 1 EUR/m sil este teren de construcție ( În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu și presupusa încălcare a convenției și, în orice caz, suma solicitată este excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. În opinia sa, o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui, prin el însuși, o despăgubire a prejudiciului moral pretins. 46. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în lac în constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, pe motiv că autoritățile nu au executat hotărârea definitivă din 11 octombrie 1994. 47. Curtea consideră că refacerea efectivă a dreptului de proprietate pe teren de 928,70 m2, astfel cum se prevede în hotărârea definitivă din 11 octombrie 1994. octombrie 1994 ar plasa reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar afla în cazul în care cerințele prevăzute la articolele 6 alineatul (1) și 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost ignorate. 48. În cazul în care statul pârât nu a executat hotărârea menționată anterior în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, guvernul va plăti o sumă corespunzătoare valorii actuale a terenului menționat anterior, pentru daune materiale. Având în vedere elementele furnizate de guvern și informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, Curtea consideră că este necesar să se aloce în comun 4 000 EUR reclamanților pentru daune materiale. 49. În ceea ce privește cererea privind lipsa de câștig, în lipsa unor documente justificative relevante, cum ar fi o expertiză sau o hotărâre judecătorească care să ateste valoarea prejudiciului invocat, Curtea nu poate specula în acest sens și consideră că este necesar să se respingă această cerere (a se vedea Dragne c. România (satisfacție echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006 și Corabian c. România, 4305/03, § 59, 27 septembrie 2007). În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea alocă în comun 2 000 EUR reclamanților pentru prejudicii morale. Plăți și cheltuieli de judecată 52. Instanțele nu au depus nici o cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L 1 la Convenție din cauza neexecutării hotărârii definitive din 11 octombrie 1994 a tribunalului departamental din Timiș ; A declarat că nu există nici un motiv să se ia în considerare ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. că statul pârât trebuie să execute pe deplin hotărârea definitivă din 11 octombrie 1994 a tribunalului departamental din Timiș, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului EUR (patru mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească, în termenul menționat anterior, împreună cu reclamanții 2 000 de euro (două mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorate cu trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 martie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte