CtEDO 20.09.2011 Auto

STAICU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.09.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
STAICU c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA Cerere nr. 17396/04 Camelia-Luminița StaiCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 20 septembrie 2011 într-un comitet compus din Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemela, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, membru adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACÂND-O pe recurentă, M Camelia-Luminița Staicu, este resortisant român, născută în 1960 și rezidentă în București. Guvernul român ( A fost reprezentat de agentul său, Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o decizie definitivă din 15 iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel din Alba Iulia, recurenta a fost condamnată la patru ani și jumătate de închisoare pentru mai multe infracțiuni de înșelătorie, fals și utilizarea de falsuri comise în 1997. Instanțele rețin, pe baza diferitelor dovezi, inclusiv trei rapoarte de expertiză grafologică ale căror concluzii nu erau în concordanță, dar ale căror două o indicau ca fiind probabil autori ai semnăturilor false, pe care le vindea și ipotecase de mai multe ori un apartament pe care nu îl deținea, făcând uz de două procurări falsificate, care nu-i luau pe adevărații proprietari ai apartamentului. Recurenta a formulat mai multe cereri de suspendare a pedepsei din motive medicale și din motive familiale (părinii în vârstă și bolnavi care aveau nevoie de asistență medicală), care au fost respinse. Cu toate acestea, mandatul de arestare emis împotriva sa la 22 iulie 2003 nu a fost pus în aplicare înainte de 1 iulie 2005. Din cauza faptului că recurenta suferea de episoade depresive cu o posibilă sinucidere, iar de la 1 martie 2004 a fost supusă unui tratament cu antidepresive, aceasta a fost închisă la centrul spitalicesc penitenciar din București-Jilava, la 1 iulie 2005. Potrivit recurentei, tratamentul a fost întrerupt chiar în ziua în care a fost încarcerat deoarece unitatea lipsea din medicamentele pe care le lua (inclusiv Zoloft, Xanax și Rivotril). În locul acestui tratament, s-au administrat alte două medicamente mai puțin eficace, potrivit recurentei. Astfel, reclamanta nu putea să doarmă și să se gândească la sinucidere. Începând cu luna mai 2005, a primit din nou tratamentul pe care medicul i l-a prescris înainte de încarcerare, ci pe jumătate de doză. În această privință, ea a declarat că, din cauza fumului de tutun, a zgomotului și a condițiilor de detenție absolut degradante și oribile. În conformitate cu fișa de observare clinică generală deschisă la 1 iulie 2005, recurenta a fost admisă la centrul spitalicesc penitenciar din București-Jilava, cu un diagnostic de tulburare depresivă cu debut mediu, discopatie vertebrală cu lumbago cronic acut și cefalee. Începând cu 2 iulie 2005, psihiatrul i-a administrat un tratament cu două medicamente psihotrope și antilitice pe care le-a revăzut la 4, 6, 16 și 27 iulie 2005, adăugând alte medicamente sau substanțe, cum ar fi uleiul de in. Începând cu 28 iulie și până la 28 septembrie 2005, recurenta a primit tratament la Zoloft. La 28 septembrie 2005, recurenta a fost transferată la închisoarea din Aiud, care a fost închisă până la 15 noiembrie 2005, data la care a fost transferată la închisoarea din Codlea. 10. În fișa medicală a recurentei au fost menționate mai multe consultări medicale pentru faringită începând cu decembrie 2005. 11. Dreptul și practica internă relevante 12. Dispozițiile generale ale dreptului intern relevant privind executarea pedepselor privative de libertate, dreptul deținuților la asistență medicală și acoperirea acestora de regimul public de securitate socială sunt parțial descrise în Hotărârile Gagiu c. România 63258/00, § 41-42, 24 februarie 2009), Măciucă c. România 25763/03, § 14, 26 mai 2009) și V.D. c. România 7078/02, § 79, 16 februarie 2010). 13. Legea nr. 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun, publicată în Jurnalul Oficial nr. 435 din 21 iunie 2002, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 13/2003 al guvernului din 30 ianuarie 2003 și prin Legea nr. 275/2003 din 23 iunie 2003 în vigoare la momentul respectiv, prevedea în art. 3 că este interzis fumatul în unitățile sanitare de stat sau private și în spațiile publice închise. 14. Concluziile Comitetului european pentru prevenirea torturii (CPT) pronunțate în urma vizitelor efectuate în închisorile din România, precum și observațiile cu caracter general ale CPT, sunt rezumate în Hotărârea Bragadireanu c. România 22088/04, §§ 73-76, 6 decembrie 2007) și Hotărârea Brandușe c. România 6586/03, § 33, CEDO 2009 Pe de altă parte, paragrafele relevante din Recomandarea (98) 7 a Comitetului miniștrilor Consiliului Europei privind aspectele etice și organizaționale ale asistenței medicale în penitenciare, adoptată la 8 august 1998, sunt reproduse în Hotărârea Huylu c. Turcia 52955/99, § 53, 16 noiembrie 2006). Invocând în esență art. 3 din Convenție, recurenta se plânge că, în timpul detenției sale la instituția spitalicească penitenciară din București-Jilava, nu a beneficiat de un tratament adecvat bolii sale și că starea ei de sănătate s-a înrăutățit. În această privință, aceasta a declarat că, din cauza fumului de tutun, a zgomotului și a condițiilor de detenție absolut degradante și oribile. Pe lângă tratamentul insuficient, starea ei de sănătate nu s-a îmbunătățit; pe de altă parte, ea ar fi slăbit peste 20 kg în șase săptămâni de detenție. Potrivit reclamantei, greutatea ei a scăzut de la o sută nouă la nouăzeci și două de kilograme. 16. Invocând art. 6 din Convenție și fiind nevinovată, ea se plânge de la sfârșitul procedurii penale împotriva ei, deoarece instanțele ar fi comis erori în aprecierea probelor. 17. În observațiile sale din 28 februarie 2011, recurenta și-a exprimat plângerea, descriindu-le în detaliu, cu privire la condițiile materiale de detenție la centrul spitalicesc penitenciar din București-Jilava și la închisoarea din Aiud. În această privință, se depune o plângere, printre altele, privind absența spațiului individual suficient, suprapopularea, frigul în celule, calitatea slabă a hranei și a apei potabile. Prima cauză a recurentei se referă la incompatibilitatea condițiilor de detenție la instituția spitalicească penitenciară București-Jilava cu art. 3 din Convenție, prin faptul că nu a beneficiat de un tratament adecvat bolii sale psihice, nici de protecție împotriva fumatului pasiv. În opinia sa, atunci când a fost încarcerată, tratamentul stabilit de medicul său curant a fost înlocuit cu medicamente mai puțin eficiente, care i-au fost administrate timp de o lună înainte de a se întoarce la tratamentul pe care îl lua înainte de încarcerare. Cu privire la tratamentul medical la centrul spitalicesc București-Jilava 19. Guvernul observă că reclamanta nu a prezentat niciun mijloc de probă în sprijinul afirmațiilor sale conform cărora starea sa psihică s-ar fi deteriorat din cauza schimbării tratamentului. 20. Guvernul subliniază, pe baza unei copii a dosarului medical al recurentei, că a primit un tratament adecvat, adaptat treptat la specificul bolii sale. În această privință, acesta susține că recurenta a fost încarcerată într-un centru spitalicesc penitenciar tocmai în scopul tratării afecțiunilor sale psihice. S-a efectuat o examinare completă a stării sale de sănătate în momentul întemnițării și i s-a oferit un sistem de tratament. 21. Guvernul arată, de asemenea, că fișa de observare a centrului spitalicesc arată că starea de sănătate a recurentei și-a îmbunătățit înainte de a fi transferat la închisoarea Aiud și că un astfel de transfer nu ar putea fi aprobat dacă tratamentul în timpul spitalizării nu ar fi dat rezultate. 22. Curtea amintește că, pentru a cădea sub lovitura de laarticl e 3, unul prelucrarea trebuie să ajungă la un minim de gravitate. La aprecierea acestui minim este relativă în esență ; ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de natura și contextul prelucrării, de modalitățile sale de executare, de durata sa, de efectele fizice sau mentale și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea, de exemplu, Raninen c. Finlanda , 16 decembrie 1997, punctul 55, Rec., 1997, p. În plus, art. 3 din Convenție impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a măsurii nu supune .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... având în vedere cerințele practice privind închisoarea, sănătatea și bunăstarea prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător, în special prin administrarea asistenței medicale necesare ( McGlinchey și alte Regate Unite 50390/99, § 46, CEDH 2003 V și Riviera c. Franța, n 33834/03, § 55, 11 iulie 2006). 24. Afirmațiile privind relele tratamente trebuie susținute în fața Curții de Justiție prin dovezi adecvate. Pentru stabilirea faptelor pretinse, Curtea folosește criteriul probei dincolo de orice dubiu rezonabil Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 88, CEDH 1999-V și, mutatis mutandis, Melinte c. România, n 43247/02, § 33-36, 9 noiembrie 2006). 25. În cazul de față, Curtea constată că a reieșit din copia dosarului medical al recurentei că a primit un tratament medical specific bolii sale și că aceasta a fost monitorizată zilnic de un medic psihiatru. Astfel, începând cu 2 iulie 2005, psihiatrul i-a administrat tratament cu două medicamente psihotrope și antilitice, un tratament revizuit de mai multe ori, alte medicamente sau substanțe fiind adăugate. De la 28 iulie și până la 28 septembrie 2005 reclamanta a primit tratament cu Zoloft. 26. Curtea remarcă, de asemenea, faptul că: nicio expertiză medicală de natură să stabilească caracterul inadecvat al tratamentului stabilit de medicul centrului spitalicesc din București-Jilava nu a fost produsă în fața Curții. 27. Astfel, presupunând chiar că existența anumitor deficiențe în respectarea de către autorități a obligației lor pozitive de a asigura asistența medicală necesară, a fost demonstrată, Curtea constată totuși că deficiențele în cauză se referă numai la perioade limitate în timp și că autoritățile au reacționat în general în mod adecvat la problemele de sănătate ale recurentei. În plus, aceasta subliniază în special că din dosar reiese că boala recurentei a fost controlată de medici (Viorel Burzo c. România, nr. 75109/01 și nr. 12639/02, § 85, 30 iunie 2009). 28. În urma unei evaluări globale a faptelor relevante pe baza dovezilor prezentate în fața sa, Curtea concluzionează că, nici starea de sănătate a recurentei, inclusiv pierderea în greutate a acesteia, nici suferința pe care o delegă, nu au atins în speță un nivel suficient de gravitate pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenția I.T. c. România (dec.), 40155/02, 24 noiembrie 2005). 29. În consecință, acest fapt este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Despre fumatul pasiv presupus suferit la centrul spitalicesc București-Jilava 30. Guvernul nu este în posesia de informații privind prezența deținuților care fumau în camera în care reclamanta a locuit în centrul spitalicesc București-Jilava. El susține că această instituție de corecție funcționa conform principiilor unui spital, și anume că este strict interzisă fumatul. Pe de altă parte, nu există nici un indiciu că reclamanta a raportat responsabililor centrului că interdicția de a fuma nu a fost respectată. În observațiile sale suplimentare din 20 aprilie 2011, guvernul prezintă o copie a unei plângeri din partea reclamantei, datată 25 aprilie 2006, prin care a denunțat, printre altele, prezența unor persoane deținute care fumau în camera sa, la închisoarea Codlea. Această plângere a fost urmată de o serie de măsuri din partea închisorilor, pentru a asigura respectarea dreptului la sănătate al nefumătorilor închiși în închisori. 31. Recurenta susține că a fost expusă la fumatul pasiv, demonstrată de dosarul său medical, care menționează mai multe consultări pentru faringită. 32. În speță, Curtea constată că, în plângerea sa inițială, reclamanta a denunțat fumatul pasiv la centrul spitalicesc București-Jilava, pe care a părăsit-o la 28 septembrie 2005. Or, consultările medicale pentru faringită la care se referă nu datează din decembrie 2005. În plus, nicio opinie medicală care stabilește o legătură între faringită în cauză și fumatul pasiv nu a fost prezentată Curții. 33. Prin urmare, prezenta cauză este diferită de cauzele Elefteriadis c. România 38427/05, § 49, 25 ianuarie 2011) și Florea c. România 37186/03, § 61, 14 septembrie 2010) în care nu s-a contestat faptul că reclamantul și-a găsit reclamantul închis timp de zece luni într-o celulă cu deținuți fumători, iar pentru a doua celulă s-a demonstrat că reclamantul a trebuit să suporte fumatul deținuților săi chiar și în celula destinată să-i ducă la infirmerie a azilului din Botoșani și în camerele bolnavilor cronici de la spitalul din Târgu Ocna, în pofida recomandării medicului în privința sa. Având în vedere criteriile de jurisprudență și ținând seama de faptele din speță, Curtea concluzionează că afirmația recurentei potrivit căreia ar fi fost deținută într-o celulă cu fumătoare nu este suficient susținută (a se vedea Stoine Hristov c. Bulgaria (n 2), 36244/02, §§ 43-45, 16 octombrie 2008). În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Cu privire la celelalte condiții de detenție 34. În observațiile sale din 28 februarie 2011, reclamanta și-a exprimat, descriindu-le în detaliu, condițiile materiale de detenție la centrul spitalicesc penitenciar din București-Jilava și la închisoarea din Aiud. În această privință, se face plângere, printre altele, de absența spațiului individual suficient, suprapopularea, frigul în celule, calitatea slabă a hranei și a apei potabile. 35. Guvernul susține că, înainte de comunicarea cererii, reclamanta nu denunțase nici dimensiunile celulei sale, nici calitatea hranei și a apei potabile, nici programul de acces la dușuri și de plimbări, nici în ceea ce privește centrul București-Jilava, nici în ceea ce privește închisoarea Daiud. Prin urmare, guvernul invită Curtea să respingă aceste noi obiecții ca fiind formulate cu întârziere. 36. În conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea trebuie sesizată în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal de la În lipsa unei căi de atac interne eficiente, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) începe să curgă din actul sau din hotărârea incriminată și, în cazul în care a avut loc o situație continuă, se execută de la sfârșitul acesteia (Cucolaș c. România, nr. 17044/03, § 72, 26 octombrie 2010 37. În speță, Curtea constată că reclamanta a părăsit centrul spitalicesc București-Jilava, precum și închisorile în care a fost ulterior încarcerată, în momentul eliberării sale la 23 aprilie 2008. Având în vedere faptul că, în cererea sa inițială, pe lângă aspectele legate de tratamentul medical și de fumat analizate separat de mai sus, aceasta nu a fost deloc detaliată în ce constă condițiile degradante de care ar fi suferit, Curtea consideră că nu a fost sesizată în mod regulat cu privire la acest aspect, astfel cum se prevede la art. 47 din Regulamentul său de procedură. Întradevăr, recurenta nu a sesizat Curtea în această privință că la 28 februarie 2011 este mai mult decât termenul de șase luni. Prin urmare, este necesar să se soluționeze excepția guvernului. 38. Prin urmare, acest lucru este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. În cele din urmă, recurenta se plânge de echitatea procedurii penale care a stat la baza acesteia și invocă în această privință art. 6 alineatul (1) din Convenție. 40. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască acuzațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau protocoalele sale. 41. În consecință, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Ján Šikuta Premier Adjunct

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-11-29
0,95
STEFAN c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 5650/04 présentée par Marin STEFAN contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 29 novembre 2011 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président
CtEDO 2009-03-10
0,94
AFFAIRE STANCIU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE STANCIU c. ROUMANIE (Requête n o 3530/03) ARRÊT STRASBOURG 10 mars 2009 DÉFINITIF 10/06/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Stanciu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (
CtEDO 2011-03-22
0,94
PAROIU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION de la requête n o 4505/05 présentée par Tudor PĂROIU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 22 mars 2011 en un comité composé de : Ján Šikuta, président, Ineta
CtEDO 2012-09-25
0,94
LĂZĂRICA STĂNCESCU c. ROUMANIE ET AUTRES REQUETES
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 1248/10 Lăzărica STĂNCESCU contre la Roumanie et 15 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2012 en un comité compo
CtEDO 2010-11-16
0,94
TOMULET c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 1558/05 présentée par Ion TOMULEŢ contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 16 novembre 2010 en une chambre composée de : Jo
Sursă