AFFAIRE STANCIU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

10.03.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE STANCIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA STANCIU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 3530/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 martie 2009 DEFINIF 10/06/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Stanciu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 februarie 2009, Renunță la hotărâre că, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 330/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți germani, soții Stanciu ( 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Secțiunea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Deși guvernul german a fost invitat să prezinte, în cazul în care dorește, observații scrise cu privire la cauza, el nu este prea apreciat de dreptul său de a interveni în procedură. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA LÂSPECE Reclamanții s-au născut în 1941 și, respectiv, 1952 și au locuit în Stuttgart, Germania. Reclamanții au deținut apartamentul nr. 9 din București, nr. 64, bulevardul Ion Mihalache. Prin decizia din 26 octombrie 1982, statul a luat în stăpânire acest apartament în temeiul decretului de naționalizare 223/1976. 1995, Tribunalul de Primă Instanță din București a dat dreptul la acțiune în revendicare imobiliară împotriva consiliului local al orașului București, judecând că naționalizarea era ilegală și a ordonat consiliului local să restituie bunurile reclamanților. Această hotărâre a devenit definitivă ca urmare a respingerii, la 1 octombrie 1996, a cererii interjectate de consiliul local. La 19 februarie □ întreprinderea R.V., în calitatea sa de administrator al bunurilor de la ë , a vândut către C.R. la . la apartament. Prin hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2004, instanța de apel de la București a respins acțiunea în revendicare a apartamentului de către solicitanți împotriva C.R. pe motiv că titlul de proprietate al acesteia fusese confirmat prin Legea nr. 10/2001. Notificarea reclamanților către primărie în vederea restituirii bunurilor în temeiul Legii nr. 10/2001 menționată anterior nu a primit până în prezent un răspuns. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 10. Dispozițiile legale (inclusiv dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de la Ö Õ Õ între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acesteia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumãrescu România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, pp. 250 256, § 31-33), Strãin Altele România 57001/00, CEDH 2005 VII, § 19 26), Peduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15 Din observațiile guvernului român reiese că autoritățile naționale au luat recent măsuri care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului nr. 81/2007. Reclamanții susțin că dreptul lor de a-și recupera proprietatea asupra bunurilor imobile vândute de către statul membru sau o despăgubire corespunzătoare valorii sale reale le-a adus atingere dreptului lor de a respecta bunurile, astfel cum este recunoscut prin articolul din Protocolul nr Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. să fie privat de proprietate numai din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 13. Curtea constată că acest în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv pentru care trebuie declarat admisibil. Pe fond 14. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiul România, nr 22281/05, § 22, 4 martie 2008 15. Instanțele care se referă la această teză și consideră că fondul "proprietatea" nu este în prezent efectiv. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului , n 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). 17. După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizat de regimul comunist, vânzarea de bunuri de către statul membru către terțe părți de bună credință, chiar dacă este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate de la celălalt, în lipsă de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală de despăgubire, este contrară articolului 1 din Protocolul n Voda și Bob c. România, n 7976/02, § 23, 7 În plus, Comisia observă că, până în prezent, nu s-a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin Legea 247/2005 le-ar permite beneficiarilor acestei legi să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibil, o despăgubire în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 19. Această concluzie nu aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru a-i ajuta pe cei care, cum ar fi reclamanții, au fost recunoscuți ca proprietari, printr-o decizie judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția recentă care pare să se afle în practică și care merge în direcția bună în această privință (punctul 11 de mai sus). 20. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor, combinată cu absența totală a despăgubirii de mai mult de zece ani ani, le-au supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului garantat de articolul din Protocolul de la care se face referire, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PE LEGEA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENȚIE 21.L Înalții P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute prin intermediul unor terțe părți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura prevăzută de legile de reparații (în prezent, legile n 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârile Viașu România, nr 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 (nefinalizată) Katz România, n 29739/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 (nefinalizate) și Faimblat c. România, nr 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009 (nefinalizat)). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 23. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 24. Reclamanții solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea apartamentului. În lipsa unei astfel de restituiri, aceștia solicită valoarea de piață a acestui apartament, pe care o estimează la 220 000 EUR. De asemenea, reclamanții solicită 20 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de lipsa de proprietate 25. Guvernul contestă aceste cereri. Potrivit statului, valoarea apartamentului este de 162 688 EUR. În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral, guvernul consideră că nu se poate reține niciun prejudiciu moral, deoarece nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedurile care au făcut obiectul prezentei cereri și suferința pretinsă de reclamanți. 26. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 27. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 28. În ceea ce privește calculul acestei sume, Curtea constată că guvernul a prezentat un raport de expertiză care permite determinarea valorii apartamentului. În ceea ce privește întreprinderile care nu au furnizat niciun raport de expertiză, Curtea, bazat pe competena guvernului, estimează valoarea actuală a bunului de 163 000 EUR. 29. În ceea ce privește cererea reclamanților pentru prejudiciul moral, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru aceștia și că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne, acestea precizează că sunt în imposibilitatea de a furniza documente justificative în cazul în care reprezentantul lor în cadrul procedurilor interne a decedat. 31. Guvernul constată că acestea nu au prezentat nicio justificare. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. 33. În speță, Curtea ia notă de faptul că instanele nu și-au prezentat cererea și, prin urmare, o respinge. Interese moratoriu 34. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L pe care statul pârât trebuie să le restituie în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu articolul Õ 2 din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 163 000 EUR (o sută șaizeci și trei de mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților 2 000 de euro (două mii de euro) pentru daune morale plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe care sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării, începând cu data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorate cu trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 10 martie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte