CtEDO 04.06.2013 Auto

CASE OF HANU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
04.06.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Criminal proceedings;Article 6-1 - Fair hearing)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF HANU v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Constanța. La 22 martie 2000 au fost instituite proceduri penale împotriva reclamantului, un judecător de profesie. El a fost acuzat de corupție, abuz de competență și falsificare, pe baza plângerilor penale depuse de M.M. și G.A (denumit în continuare „reclamanții”), două persoane a fost asistat ca judecător în cadrul procedurilor de executare. M.M. Reclamantul a susținut că reclamantul a solicitat bani de la ea în schimbul căruia îi cerea un judecător să asista la executarea unei acte de titlu, în timp ce G.A. a declarat că reclamantul a solicitat o anumită sumă de bani de la el pentru a ajuta la executarea unei hotărâri. La 22 martie 2000, a fost înființată o operațiune în ceea ce privește reclamantul. Poliția a dat M.M. O casetă de înregistrare și bani care erau marcați cu o substanță fluorescentă. Ea și verișoara ei au întâlnit reclamantul într-un bar. Potrivit raportului operației, M.M. a vrut să-i dea banii reclamantului, dar i-a dat un semnal să-l pună în servieta lui. Vărul ei nu a fost acolo când s-a întâmplat acest lucru. După ce plicul care conține bani a fost plasat în servieta reclamantului, a apărut poliția. Raportul operației a declarat că nu a fost găsită substanță fluorescentă pe mâinile reclamantului, dar că banii au fost găsiti în servietă. La 3 decembrie 2001, procurorul atașat Curtea de Apel la Constanța („Curtea de Apel”) a emis o acuzație împotriva reclamantului pentru supunere și abuz de putere. La 24 septembrie 2002, Curtea Constanța a achitat reclamantul tuturor acuzațiilor după audiere probe de la martorii, reclamanții și reclamanții. 12. În ceea ce privește decizia sa, instanța a remarcat că singurul element de probă disponibil a fost declarațiile reclamanților și a altor martori, unele dintre care erau rudele reclamanților, care puteau să declare doar ceea ce le-a fost spus de către ei. În plus, niciunul dintre martorii nu a văzut de fapt că banii au fost dați reclamantului. În al doilea rând, Curtea a remarcat că nu s-a menționat în niciuna dintre dovezile care i-au fost prezentate înregistratorul de casete folosit în timpul operației de poliție. Prin urmare, procurorul a interzis că niciuna dintre dovezi nu era o dovadă concluzivă în ceea ce privește vina reclamantului. 13. Într-o audiere din 10 ianuarie 2003 în fața Curții de Apel, procurorul a solicitat condamnarea reclamantului, în timp ce avocatul reclamantului a solicitat respingerea recursului. Reclamantul nu a furnizat dovezi în fața instanței, dar i s-a dat posibilitatea de a adresa tribunalului la sfârșitul audierii și a declarat că a fost nevinovat. Nu s-au auzit martori și nu s-au adăugat dovezi suplimentare la această etapă a procedurii, nici reclamantul, nici avocatul său nu au prezentat observații scrise. 14. Într-o hotărâre din 23 ianuarie 2003, Curtea de Apel a anulat achitarea și a constatat că reclamantul a fost vinovat de ambele acuzații, condamnându-l la trei ani de închisoare suspendată. Acesta a concluzionat că declarațiile martorilor constituie o dovadă a faptului că reclamantul a comis infracțiunile presupuse. 15. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept, susținând, printre altele, că instanța de apel nu a ascultat martorii în mod direct cu privire la declarațiile pe care le-a invocat și nu a luat în considerare alte dovezi în apărarea sa; că procurorul a refuzat înregistrarea operațiunii din dosarul de caz, chiar dacă reclamantul a solicitat să fie evaluat de către instanțe și procurorul a autorizat însuși înregistrarea; și că niciuna dintre dovezile determinate nu era o dovadă concluzivă că a comis infracțiunile presupuse. 16. O audiere a avut loc la 27 iunie 2003 în fața Curții Supreme de Justiție („Curtea Supremă”). Reclamantul nu a participat la audiere, dar avocatul său a fost prezent. Nu s-au auzit martori și nu s-au adăugat noi dovezi în timpul audierii. În acea zi, instanța a încheiat procedura și a stabilit o dată pentru eliberarea publică a deciziei sale finale. 17. În următoarea ședință din 4 iulie 2003, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept cu efect final. A concluzionat că Curtea de Apel a evaluat în mod corespunzător dovezile și că argumentele reclamantului nu au fost confirmate de niciunul dintre celelalte dovezi aduse. Acesta a subliniat faptul că, în afară de declarațiile reclamanților, Curtea de Apel s-a bazat, de asemenea, pe declarațiile martorilor care știau că G.A. a încercat să asigure bani pentru a plăti reclamantul. Nu s-a făcut nici o trimitere la argumentele reclamantului cu privire la înregistratorul de bandă sau la faptul că instanța de apel nu a auzit direct reclamanții și martorii. 18. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală din România privind autoritatea instanțelor de apel, în vigoare la momentul material, se citesc după cum urmează: „(1) Curtea care decide recursul examinează decizia atacată pe baza dosarului și a oricăror noi documente scrise care îi sunt adresate. (2) În hotărârea recursului, instanța poate efectua o nouă evaluare a probelor în dosarul de probă și poate ordona orice nouă dovadă pe care o consideră necesară ...” „În hotărârea recursului, instanța decide: ... (2) să susțină recursul și: (a) să anuleze hotărârea instanței de primă instanță, să pronunțe o nouă decizie și să procedeze în conformitate cu art. 345 și următoarele. 19. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală privind autoritatea instanțelor care hotărăsc cu privire la apelurile asupra punctelor de drept, în vigoare la momentul material, precum și amendamentele introduse în septembrie 2006, sunt descrise în cazul Găitănaru v. România (nr. 26082/05, §§§ 17-18, 26 iunie 2012). În special, art. 38515 din Codul, astfel cum este în vigoare la momentul material, prevedea Curții Supreme de Justiție, atunci când autorizează un recurs asupra punctelor de drept, să facă trimitere la o instanță inferioară dacă este necesar să audă dovezi în acest caz.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă