CtEDO 18.03.2013 Auto

PARFENI v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
18.03.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PARFENI v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 38289/07 Ovidiu Vasile PARFENI împotriva României depusă la 24 august 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ovidiu Vasile Parfeni, este un național român, care s-a născut în 14 martie 1963 și trăiește în Vaslui. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. În momentul materialului, reclamantul lucrează ca medic pentru Casa de Asigurări de Sănătate și Pensiunea Vaslui. Sarcina sa constă în examinarea pacienților pentru a stabili gradul lor de dezactivare și, în consecință, dreptul lor la prestații de asigurări sociale sau pensionare pentru motive medicale. La 21 martie 2002 M.V. a depus o plângere penală împotriva reclamantului care a afirmat că a cerut mită în schimbul unui certificat medical care a declarat că a calificat pentru o indemnitate de invaliditate. Procurorul a decis să organizeze un delict flagrant pentru a prinde reclamantul în actul de a lua mită de la M.V. Astfel M.V. a primit 500.000 români lei („ROL”) special marcat pentru a furniza dovezi de luare a mităi și un dispozitiv de înregistrare a conversației cu medicul. Înregistrarea conversațiilor telefonice ale reclamantului a fost autorizată de procurorul responsabil. Arestarea reclamantului La 25 martie 2002, când M.V. a avut o altă întâlnire medicală, el a intrat în biroul reclamantului și a propus să dea banii marcați. Reclamantul a refuzat oferta și l-a invitat să-și lase documentele medicale în birou și să aștepte afară. Discuția lor a fost înregistrată de M.V. cu dispozitivul transmis de procuror. La scurt timp după aceea, ofițerii de poliție au efectuat o căutare a biroului reclamantului. Ei au găsit banii marcați pe biroul reclamantului acoperit de alte documente. Examinarea mâinilor reclamantului nu a dezvăluit urme ale substanței cu care banii au fost tratați. Reclamantul a susținut că el nu era conștient că M.V. a lăsat banii în biroul său. Acuzațiile au fost contestate de L.N., un martor auzit de procuror în aceeași zi. L.N. a susținut că a intrat în biroul reclamantului imediat după ce M.V. a plecat și a văzut banii pe birou, în timp ce reclamantul încearcă să le ascundă sub alte documente. O căutare a casei reclamantului a fost efectuată în aceeași zi. Reclamantul a fost retras în custodie și interogat timp de zece ore de către organismul de anchetă. El a afirmat că nu a primit nici un aliment sau apă în timpul interogatoriului. Detenția reclamantului a fost prelungită succesiv până la 11 septembrie 2002, când Curtea de județ Vaslui a înlocuit cu interdicția de a nu părăsi țara. Primul set de proceduri penale împotriva reclamantului Alte șase pacienți, F.M., A.S., L.C., R.T., A.I. și P.E., au depus plângeri criminale susținând că reclamantul a cerut mită în schimbul certificatelor medicale care confirmă dreptul la prestațiile de asigurare de sănătate. La 18 iunie 2002, procurorul a emis un proiect de acuzare a reclamantului cu șapte conturi de mită. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de județ Vaslui. La 11 septembrie, trei dintre cele șapte persoane (A.I., R.T. și P.E.) care au depus plângeri penale împotriva reclamantului au dat dovada în fața instanței. Ei au schimbat versiunea lor de fapte declarate în reclamațiile și declarațiile lor penale furnizate în timpul fazei de anchetă și au susținut că reclamantul nu a solicitat mită. La 30 iunie 2004, Tribunalul județului Vaslui a achitat reclamantul în legătură cu plângerile depuse de A.I., R.T. și P.E. și l-a considerat vinovat pentru patru conturi de împrumuturi. Reclamantul a fost condamnat la un termen suspendat de doi ani de închisoare. În această privință, el a subliniat că declarațiile victimelor nu au fost susținute de dovezi suplimentare și că poliția nu l-a prins la 25 martie 2002. La 14 decembrie 2004, Curtea de Apel Iași a respins apelul reclamantului susținând hotărârea instanței de primă instanță. Reclamantul a interzis un recurs la punctele de drept din cauza faptului că nu există dovezi că a comis infracțiunile. La 30 martie 2005, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis recursul asupra punctelor de drept în temeiul că cele două instanțe în jos au fost compuse din doi judecători în loc de trei, astfel cum au fost solicitate de lege. A anulat decizia pronunțată de instanțe în jos și a trimis dosarul la instanța de primă instanță pentru o probă proaspătă cu privire la fondul. Al doilea set de proceduri penale împotriva reclamantului A.S., una dintre presupusele victime ale reclamantului, a prezentat o nouă declarație înainte de prima instanță Curtea. El a declarat că reclamantul nu a cerut bani de la el și că a depus plângerea penală împotriva lui la sugestiea F.M.. El a adăugat că i-a fost teamă să-și schimbe declarațiile inițiale, deoarece F.M. și L.C. îl amenințaseră. La 15 februarie 2006, Curtea de Primă Instanță a auzit L.N., care a dat următoarea declarație: “Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat... Am probleme cu memoria mea...A doua zi după o criză nu-mi amintesc nimic. Sunt vecin și ruda poliției Z.M. El m-a invitat la secția de poliție și mi-a spus ce să declar.” La 6 martie 2006, Curtea județului Vaslui a achitat reclamantul. Acesta a remarcat că, la originea plângerilor penale împotriva reclamantului, nemulțumirea F.M. cu privire la opinia medicală exprimată de reclamant în legătură cu starea sa de sănătate. F.M. a sugerat pacienților altor solicitanți să depună plângeri penale. Curtea a remarcat, de asemenea, că dovezile împotriva reclamantului constă în principal în declarațiile victimelor. Curtea a susținut că alți cincisprezece pacienți au fost auziți de organismul de anchetă și că niciunul dintre ei nu a confirmat afirmația că reclamantul a luat mită. Biroul procurorului a invocat hotărârea susținând că reclamantul a fost prins în gunoi la 25 martie 2002. La 28 septembrie 2006, Curtea de Apel Iași a respins recursul susținând hotărârea instanței de primă instanță. Curtea de Apel a afirmat că vina reclamantului nu a fost dovedită. De asemenea, a remarcat că experții nu au putut stabili autenticitatea înregistrării efectuate de M.V. cu dispozitivul transmis de organismul de anchetă. Curtea de recurs a concluzionat că nu există dovezi că reclamantul a comis vreuna dintre infracțiunile care luau mită. Biroul procurorului a depus un recurs în privința punctelor de drept la Curtea Înaltă de Casare și Justiție, cerând condamnarea reclamantului. Reclamantul a contestat autenticitatea înregistrării conversației sale cu M.V. în observațiile sale scrise cu instanța. La 1 februarie 2007, părțile și-au făcut concluziile orale finale. Niciuna dintre victimele presupuse nu era prezentă. Curtea a auzit reclamantul, procurorul și avocatul reclamantului. Nu a administrat nici o probă. Prin o hotărâre pronunțată la 1 martie 2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis apelul asupra punctelor de drept. A condamnat reclamantul de a lua mită de la M.V. și a condamnat-o la suspendarea de un an a încarcerării. Acesta și-a început raționarea, menționând că declarațiile victimelor A.S., F.M. și L.C. nu au putut fi corroborate cu alte dovezi. Cu toate acestea, acuzațiile lui M.V. au fost susținute de raportul care descrie flagrantele delicto , declarația L.N. și transcrierea conversației înregistrate între reclamant și M.V. Curtea de ultima instanție a încheiat atașând relevanță la declarația L.N. în conformitate cu care reclamantul a fost conștient că M.V. a lăsat banii în biroul său. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost supus unui tratament degradant din cauza faptului că a trebuit să se prezinte în fața instanței de primă instanță bănuit și îmbrăcat ca un deținut. În același articol, reclamantul se plânge în legătură cu presupusele condiții inumane ale detenției sale între 25 martie și 11 septembrie 2002. Având în vedere art. 5 din Convenție, reclamantul se plâng că nu a fost adus prompt în fața unui magistrat independent la arestarea sa, că durata deținerii anterioare depășește un timp rezonabil și că motivele furnizate de instanțe interne pentru a justifica prelungirea măsurii de detenție au fost de tip standard, nu se concentrează asupra sa Cazul individual. El susține, de asemenea, că instanțele interne nu au luat în considerare impunerea altor măsuri preventive, mai puțin severe. 1 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unui proces nedrept care a dus la o condamnare nedreaptă. El susține că ultima instanță l-a condamnat și l-a condamnat la închisoare, în ciuda faptului că a fost achitat de două ori de către instanțele inferioare, fără o evaluare directă a probei. Reclamantul susține în temeiul articolului 8 că dreptul său la viață privată a fost încălcat de înregistrarea conversațiilor sale telefonice private. În același articol susține că corespondența sa a fost monitorizată de autoritățile închisoare. În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzației penale împotriva acestuia? În special, a fost condamnarea reclamantului de către Curtea Înaltă de Casare și Justiție, fără a auzi martorii și fără a examina dovezile, compatibilă cu garanțiile prevăzute în această dispoziție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă