CtEDO 09.07.2013 Auto

MĂLĂESCU v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
09.07.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MĂLĂESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 43943/07 Vasile MĂLĂESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 9 iulie 2013 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 4 octombrie 2007, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Vasile Mălăescu, este un național român, care s-a născut în 1947 și trăiește în Ploiești. El este reprezentat în fața Curții de către dna Grazielă Bârlă, avocat practicant la București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În momentul evenimentelor care dau naștere la prezenta cerere, reclamantul a fost judecător la Tribunalul de District Valenii de Munte, în județul Prahova. Genesisul cazului La 17 ianuarie 2006, P.C. a informat Ploiești Anti Departamentul de Corupție al Procurorului (DNA) care, la 16 ianuarie, reclamantul a cerut bani de la el ca recompensă pentru că a elaborat o hotărâre pe care a făcut-o într-un proces civil câștigat de P.C. Potrivit declarațiilor P.C., reclamantul a cerut 1.000.000 de lei români (ROL) pentru a-și completa rezervorul de combustibil pentru autovehicule. P.C. se aștepta să plătească banii în ziua următoare. În aceeași zi, procurorul a predat P.C. bani în zece bancnote din ROL 100.000 fiecare. Ele au fost marcate cu inscripția „prestații nejustificate” (necuvenite foloase ) într-o cerneală specială. Procurorul a autorizat, de asemenea, înregistrarea conversațiilor dintre solicitant și P.C. El se bazează pe art. 91 2 din Codul de Procedură Penală („CPC”), care a permis, în cazuri urgente, interceptarea comunicării să fie făcută fără ordinul judecătorului. La 18 ianuarie 2006, la ora 8 a.m. P.C. s-a dus la biroul reclamantului echipat cu un înregistrator video. Reclamantul a salutat P.C. și i-a întrebat dacă „aceea hârtie era bună” (care procurorul a explicat că se referă la hotărârea judecătorului dictată de către solicitant), a primit banii de la P.C. și a confirmat că suma era suficientă și apoi a pus bancnotele în buzunar. După ce P.C. a plecat, procurorul și un ofițer de poliție au intrat în biroul reclamantului. Reclamantul a admis că a primit bani de la P.C. și la cererea procurorului, a luat banii din buzunar și le-a dat procurorului. Opt bancnote de ROL 100.000 de bancnote au fost găsite în buzunarul lui P.C., fiecare care avea marcajele în cerneală specială înscrise de procuror înainte. El a explicat că el a omit să le dea reclamantului, deoarece acesta a fost în grabă pentru a obține banii de la el și să-l vadă. La 18 ianuarie 2006, procurorul a inițiat urmărirea penală împotriva reclamantului (începeriea urmării penale ) și a informat reclamantul, în prezența avocatului său, cu privire la acuzațiile aduse împotriva lui. Reclamantul a dat declarație. El a admis că a primit banii, dar a refuzat să-l întrebe pe P.C. pentru orice lucru. El a subliniat că P.C. a venit neinvitat în biroul său. La 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel Ploiești a susținut autorizația procurorului de intercepție a conversațiilor. 10. Reclamantul a fost intervievat din nou de procuror la 19 ianuarie și s-a confruntat cu P.C. Funcția de judecată care a scris hotărârile pronunțate de reclamant a fost intervievată de procuror. Ianuarie 2006, în timp ce lucra cu reclamantul, P.C. a intrat în biroul reclamantului și a întrebat dacă hotărârea lui a fost scrisă. Funcționarul judecătorului a părăsit biroul reclamantului și nu a putut spune cum a dispărut conversația dintre judecător și P.C.... Mai târziu în acea zi, reclamantul i-a spus că ar trebui să tapeze hotărârea Curții P.C., dar apoi a realizat împreună că hotărârea a fost redactată în aceeași dimineață, înainte de vizita P.C.. 11. Ianuarie 2006 după elaborarea hotărârii, reclamantul a adus dosarul în biroul ei, iar mai târziu, în aceeași zi, el s-a întors cu P.C. și i-a cerut să-i dea o copie a hotărârii. 12. La 15 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești a ședința în particular, în prezența procurorului și a reclamantului, a certificat că intercepția constituie o dovadă relevantă în acest caz (procedură în temeiul articolelor 91 și 91 din CCP) și le-a acceptat în dosar. Transcripcionele conversațiilor înregistrate au fost atașate de raportul instanței. 13. La 1 martie 2006, procurorul a angajat reclamantul în judecată, sub acuzare, că a primit beneficii nejustificate (primare de foloase necuvenite ) în fața Curții de Apel Ploiești. Procedura de primă instanță 14. La 17 aprilie 2006, Curtea Înaltă de Casare și Justiție, acționând pe cererea reclamantului, a transferat cazul la Curtea de Apel Cluj. 15. La 21 iunie 2006, Curtea de Apel a auzit mărturie de la reclamant. El a susținut că el nu a solicitat nici o sumă de bani de la P.C. și nu aștepta să primească nici bani de la el. El a explicat că atunci când procurorul a intrat în biroul său el se îndreaptă pentru a găsi P.C. și să-i returneze banii. În aceeași ședință, reclamantul a susținut că interceptările și marcarea bancnotelor de către procuror au constituit anchete preliminare ( acte premargătoare ) și, prin urmare, au fost obținute ilegal și nu au putut fi utilizate ca dovezi în dosar. 16. P.C. a dat, de asemenea, declarații în fața instanței. Cei doi funcționari ai instanței nu au putut fi auziți deoarece au fost absenți din motive personale de la audieri ale instanței de judecată. Avocatul apărării a acceptat că declarațiile martorilor date înainte de a fi citite în instanță deschisă. 17. La 20 septembrie 2006, reclamantul a fost condamnat pentru că a primit beneficii nejustificate și a primit o sentință suspendată de șase luni. Curtea a stabilit faptele pe baza tranșurilor de conversație, mărturiile furnizate de cei doi funcționari de instanță înaintea procurorului, P.C. și declarațiile reclamantului. Curtea a respins plângerea reclamantului cu privire la presupusa ilegalitate a probelor, având în vedere că procurorul a respectat procedura prevăzută de CCP în cauză și că instanța a certificat interceptările și utilitatea acestora în acest caz. La 4 aprilie 2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție, în prezența părților, a auzit înregistrările conversațiilor. În aceeași ședință, reclamantul a contestat unele părți ale conversațiilor, a subliniat că acestea nu corespundeau transcriptionelor și a cerut ca casetele să fie examinate de un expert pentru a stabili dacă au fost manipulate. El a reiterat, de asemenea, plângerea sa cu privire la ilegalitatea dovezii. În cele din urmă, el a contestat faptul că nu există dovezi suficiente în dosar pentru a-și asigura condamnarea și că au existat incoerențe semnificative între diferitele declarații ale C.P. în timpul procedurii. 20. Într-o hotărâre finală pronunțată în aceeași zi, Curtea Înaltă a respins recursul reclamantului și, pe baza dovezilor din dosar, a susținut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, precum și motivele acesteia. Curtea Înaltă nu a menținut nicio mențiune cu privire la cererea de examinare expertă a tranșelor. Potrivit reclamantului, mai multe ziare au raportat despre cazul său, ceea ce a dat naștere unei campanii de presă împotriva lui. El a făcut trimitere la ziarul național Evenimentul zilei, care a prezentat o serie de articole referitoare la acest caz. În special, la 5 iunie 2006, ziarul a publicat un articol intitulat „Bătrânul și 80 lei [Noul lei român, RON] mită” care descrie faptele care au dus la incidentul din 18 ianuarie 2006 între P.C. și solicitant. Articolul a prezentat în principal părți ale declarației P.C. la procurorul și un interviu pe care l-a dat ziarului. Introducerea articolului a citit după cum urmează: „Judecătorul Vasile Mălăescu din Curtea de District de Vălenii de Munte a fost trimis la judecată de [DNA] pentru că a primit o [RON] 80 de mită de la o persoană pensionată.” Ediția din 6 iunie 2006 a prezentat un interviu cu P.C. cu privire la acest caz. Titlul a citit: „Nu renunțați, dle Titi!; Exemplu: persoana retrasă care a denunțat judecătorul de mită a luat un pas pe care toți trebuie să-l facem pentru o justiție curată”. Articolul a reprodus câteva comentarii ale cititorilor, încurajând și felicitând P.C. pentru standul său. editorialul din 6 iunie 2006 a abordat problema corupției, sub rubrica: „C.H.] explică legătura dintre cazul „Mătușa Tamara” și mita [RON] 80 de la un tribunal de district mic”. Articolul descrie cazul reclamantului din perspectiva lui P.C., dar numele reclamantului nu a fost menționat. „Judecătorul din Vălenii de Munte nu ar putea fi persoana cea mai coruptă din România (nu printre cele mai incorporabile nici), ci [RON] 80 îl face simbolul corupției mici din România, la baza lor, cel care ne deranjează pe toți. Sistemul de justiție ar trebui să rezolve acest caz exemplar. Un caz simplu, banal, dar unul care ar putea deveni un punct de referință, un precedent. În 17 ianuarie 2007, Ministrul Justiției a dat un interviu revistei Capital. Când se vorbește despre corupție printre magistrați, ea a declarat: „Avem nouă magistrate în curs de investigații, multe dintre ele deja trimise la proces de ADN... Bineînțeles, nu știu dacă sunt vinovați sau nu, pentru moment, fiind cazurile lor sunt în așteptare cu tribunalele – cred că nouă au fost judecate în ultimul an. Sper că nu va exista nici un spirit de echipă care, din păcate, există în multe domenii. Trebuie să înțeleagă că este în beneficiul lor să curețe sistemul... Vreau să insist asupra cazurilor de corupție. Am menționat că [magistrate] au fost trimise la judecată. În cazurile pe care le-am avut până acum, ceea ce mă sperie sunt micile sume implicate. Există un caz, un judecător de la Vălenii de Munte – cazul este în curs de examinare, cred că tribunalul de primă instanță a decis deja despre aceasta – unde suma a fost ROL 800.000, aproximativ 25 de euro. Alte cazuri implică 200 – 300 de euro. Unii ar putea spune că acest lucru nu este marea corupție, pentru că sumele sunt mici. Văd lucrurile diferit: sume mici indică că se întâmplă frecvent, deoarece nu este în natura umană să ia 25 de euro sau 300 de euro doar o dată. ... Este posibil să se întâmple mai frecvent decât am imaginat. Astfel afectează sistemul.” La 19 ianuarie 2007, transcrierea interviului a fost publicată pe site-ul Ministerului Justiției, unde a rămas timp de câteva luni. 23. La 19 martie 2007, reclamantul a depus o plângere împotriva Ministrului Justiției și Evenimentul zilei , cu Consiliul Național împotriva Discriminării (CNCD). El susține că declarația ministrului și campania de presă au discriminat împotriva lui și au încălcat presupunerea nevinovăției sale. 24. La 12 noiembrie 2007, CNCD și-a respins plângerea. Acesta a considerat că tratamentul descris de solicitant nu constituie nici discriminare în temeiul dispozițiilor relevante ale Convenției, nici în temeiul prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind discriminarea. CNCD a remarcat că declarațiile contestate de solicitant au constituit informații cu privire la aspecte de interes public și au reprezentat manifestarea libertății de exprimare și a dreptului de a informa publicul. 25. Prin obiecții formulate de reclamant, decizia a fost susținută de Curtea de Apel din București (decizie din 9 septembrie 2008) și de Curtea Înaltă de Casare și Justiție (decizie finală din 15 mai 2009). Instanțele au considerat că CNCD a interpretat și aplicat corect legile relevante și că nu a existat nicio diferență de tratament între solicitant și alte persoane în poziția sa. Legea internă relevantă 26. Legislația în vigoare la momentul respectiv și evoluția sa după 1 ianuarie 2004 privind apariția telefonică este descrisă în Dumitru Popescu c. România (n. 2) (n. 71525/01, §§ 46, 26 aprilie 2007). Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § § § 1 și 3 din Convenție, că a fost urmărit fără autorizarea necesară a Ministerului Justiției și că a fost condamnat pe baza transcriptionilor conversațiilor dintre el și C.P. care au fost obținute ilegal, înainte de începerea urmăririi penale și care au fost manipulate. 28. El se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, că dreptul său la presupunere de nevinovăție a fost încălcat de declarațiile făcute de ministrul Justiției și de campania de presă din Evenimentul zilei Plainte formulate la 19 noiembrie 2009 29. Reclamantul se plânge, în conformitate cu art. 6 din Convenție, că procedura penală împotriva acestuia nu era corectă și, în special, că principiul egalității armelor a fost încălcat, în măsura în care instanțele și-au hotărât cazul în timpul unei campanii de presă în curs împotriva lui. 30. În cele din urmă, el se plânge că campania de presă și declarațiile ministrului justiției au fost discriminatorii împotriva lui, în încălcarea cerințelor art. 14 din Convenție și a celor ale Protocolului nr. 12 la Convenție. DREPTUL privind echitatea procedurii: dovezile 31. Reclamantul plânge, în temeiul articolului 6 § § § 1 și 3 din Convenție, că a fost condamnat pe baza unor dovezi obținute ilegal, care, în plus, au fost manipulate. 32. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. În temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, reclamantul se plânge că dreptul său la presupunere de nevinovăție a fost încălcat de declarațiile făcute de Ministrul Justiției în interviul la revista Capital și de campania de presă din Evenimentul zilei 34. Curtea reiterează că presupunerea de nevinovăție consemnată la art. 6 § 2 este unul dintre elementele procesului penal echitabil care este prevăzută la art. 6 § 1. Va fi încălcată în cazul în care declarația unui oficial public cu privire la o persoană acuzată de o infracțiune reflectă un aviz că este vinovat înainte de a fi demonstrat astfel în conformitate cu legea. Suficient, chiar și în absența oricărei constatări formale, că există un motiv să sugereze că oficialul consideră acuzatul vinovat (a se vedea Daktaras c. Lituania , nr. 42095/98 , § 41, ECHR 2000‐X și Virabyan c. Armenia , nr. 40094/05 , § 185, 2 octombrie 2012). În plus, principiul presunției de nevinovăție poate fi încălcat nu numai de către un judecător sau judecător, ci și de către alte autorități publice, inclusiv de către Ministrul Justiției (a se vedea Viorel Burzo c. România , nr. 75109/01 și 12639/02 §§§ 159 și 164, 30 iunie 2009). 35. Cu toate acestea, trebuie făcută o distincție fundamentală între o declarație că cineva este pur și simplu suspectat că a comis o infracțiune și o declarație clară, în absența unei condamnații finale, că un individ a comis infracțiunile în cauză. Acesta încălcă presupunerea de nevinovăție, în timp ce prima a fost considerată neobjectionabilă în diferite situații examinate de Curte (a se vedea Virabyan, citat mai sus, § 186 cu mai multe referințe). 36. Curtea reiterează, de asemenea, că art. 6 nu poate împiedica autoritățile să informeze publicul despre investigațiile penale în curs, dar cere să facă acest lucru cu toate discrețiile și circumspecțiile necesare pentru respectarea presupunerii de nevinovăție. Curtea a recunoscut, de asemenea, că, în anumite cazuri, o campanie de presă virulentă poate afecta negativ echitatea unui proces prin influențarea opiniei publice și, prin urmare, judecătorii solicitați să decidă vinovăția unui acuzat (a se vedea Viorel Burzo , citat mai sus § 158). Dacă o declarație a unui funcționar public este în încălcarea principiului presunției de nevinovăție trebuie determinată în contextul circumstanțelor particulare în care a fost făcută declarația depuită (a se vedea Daktaras , citat mai sus § 43). 38. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea constată că atât campania de presă, cât și declarațiile ministrului Justiției au fost făcute în contextul discuțiilor generale privind corupția dintre magistrați, care reprezintă o chestiune actuală în România. 39. În timp ce articolele de presă au folosit cuvinte pentru a descrie reclamantul care ar putea să creadă că a comis o crimă de corupție, limba generală a rămas în limitele acceptabile ale libertății jurnalistice (a se vedea Tribunalul consideră inevitabil, într-o societate democratică, că presa publică comentarii dure cu privire la cazuri sensibile, cum ar fi actualul care a abordat problema corupției dintre magistrați (a se vedea Viorel Burzo , citat mai sus § 160). Cu toate acestea, Curtea nu găsește nici o indicație în dosar că instanțele care se ocupă de cazul reclamant, care au fost constituite în întregime de magistrați profesioniști, au fost influențate cumva de articolele de presă publicate în acest caz. 40. În ceea ce privește interviul acordat de Ministrul Justiției, Curtea constată că expresii presupuse prejudiciale pentru reclamant au făcut parte din prezentarea de către Ministru a fenomenului corupției și modul în care a fost abordată de autoritățile, și anume procuror și instanțe. Ministrul a specificat în mod clar că cazul reclamantului a fost în acea perioadă pe calea instanțelor și nu a făcut declarații cu privire la presupusa vinovăție penală sau clasificarea juridică a crimelor de care a fost acuzat. Discursul a rămas neutru și cuvintele folosite au fost moderate (a se vedea punctul 22 de mai sus). 41. Din toate aceste motive, Curtea consideră că nici campania de presă de la Evenimentul zilei , nici interviul cu Ministrul Justiției nu au avut ca consecință o încălcare a presupunerii nevinovăției reclamantului . Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § § 3 a) și 4 din Convenție. Reclamantul a formulat alte plângeri, în temeiul articolelor 6 și 14 din Convenție și al Protocolului nr. 12 la Convenție. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la echitatea procedurii (dovada); declara restul cererii inadmisibilă. Santiago Quesada Președintele grefierului Josep Casadevall

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă