MĂLĂESCU v. ROMANIA

Reclamantul, dl Vasile Mălăescu, este un cetățen român care s-a născut în 1947 și locuiește în Ploiești. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna G. Bârlă, un avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul evenimentelor care dau naștere prezentei cereri, reclamantul a fost judecător la Curtea de District Vălenii de Munte, în județul Prahova. La 17 ianuarie 2006 P.C. A informat Departamentul de Anticorrupție Ploiești al Oficiului Procurorului că, la 16 ianuarie, reclamantul i-a cerut bani ca recompensă pentru a redacta o hotărâre pe care a pronunțat-o într-un proces civil câștigat de P.C.

Potrivit declarațiilor P.C., reclamantul a solicitat 1.000.000 de lei români (ROL) pentru a umple rezervorul de combustibil al mașinii sale. P.C. S-a așteptat să plătească banii în ziua următoare. În aceeași zi, procurorul a furnizat banii P.C. sub formă de zece bancnote de ROL 100.000 fiecare. Ele au fost marcate cu inscripția „necuvenită” (necuvenită) într-o cerneală specială. Procurorul a dat, de asemenea, autorizarea înregistrării discuțiilor dintre reclamant și P.C. În acest sens, el se bazează pe art. 912 § 2 din Codul de Procedură Penală („CCP”), care, în cazuri urgente, permite interceptarea comunicărilor fără ordinul judecătorului. La 18 ianuarie 2006, la ora 8:00 P.C., a mers la biroul reclamantului cu un înregistrator video.

și l-a întrebat dacă „acea hârtie a fost bună” (care procurorul a explicat că se referă la hotărârea pronunțată de către solicitant). El a acceptat banii de la C.P., a confirmat că suma a fost corectă, apoi a pus bancnotele în buzunarul său. După ce P.C. a plecat, procurorul și un ofițer de poliție au intrat în biroul reclamantului și a găsit reclamantul stătea la biroul său. Reclamantul a admis că au primit bani de la P.C. și, la cererea procurorului, a luat notele din buzunar și le-a dat procurorului. Au fost găsite opt bancnote de ROL 100.000 fiecare, cu marcaje în cerneală specială înscrise de procuror înainte. Cele două bancnote rămase au fost găsite în buzunarul P.C.. El a explicat că el nu le-a predat reclamantului pentru că acesta a fost în grabă să ia banii de la el și să-l vadă din birou.

La 18 ianuarie 2006, procurorul a instituit o acuzație penală împotriva reclamantului (începeriea urmării penale) și a informat reclamantul, în prezența avocatului său, despre acuzațiile aduse împotriva lui. Reclamantul a formulat o declarație. A recunoscut că a primit banii, dar a refuzat să-l ceară pe P.C. pentru orice lucru. El a subliniat că P.C. a venit în biroul său neinvitat. La 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel Ploiești a reafirmat autorizația procurorului pentru intercepția conversațiilor. 10. Reclamantul a fost intervievat din nou de procuror la 19 ianuarie și a fost adus în fața lui P.C. Funcționarul judecător care a scris hotărârile emise de reclamant a fost intervievat de procuror.

Ea a confirmat că, la 16 ianuarie 2006, în timp ce lucra cu reclamantul, P.C. a intrat în biroul reclamantului și a întrebat dacă hotărârea lui a fost scrisă. Funcționarul judecător a părăsit biroul reclamantului și nu a putut spune cum conversația dintre judecător și P.C. a plecat. Mai târziu în acea zi, reclamantul i-a spus că ar trebui să înregistreze hotărârea judecătorului P.C., dar amândoi au realizat că hotărârea a fost redactată în acea dimineață, înainte de vizita P.C... 11. Funcționarul judecător care a fost prezent în cadrul ședinței judiciare a reclamantului care a avut ca rezultat hotărârea favorabilă P.C. a declarat că, la 16 ianuarie 2006, după elaborarea hotărârii, reclamantul a adus dosarul în biroul ei și că, mai târziu, în aceeași zi, s-a întors la P.C.

și i-a cerut să furnizeze acestuia din urmă o copie a hotărârii. 12. La 15 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești ședința în particular, în prezența procurorului și a reclamantului, a afirmat că transcripcionele conversațiilor înregistrate constituiau dovezi relevante în acest caz (procedură în temeiul articolelor 913 și 915 din CCP) și a acceptat adăugarea acestora la dosar. Transcripcionele au fost atașate de raportul instanței. 13. La 1 martie 2006, procurorul a angajat reclamantul de judecată în fața Curții de Apel Ploiești cu privire la acuzarea că a primit beneficii nejustificate (primarea de foloase necuvenite). 14. La 17 aprilie 2006, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție, hotărând la cererea reclamantului, a transferat cazul la Curtea de Apel Cluj.

15. La 21 iunie 2006, Curtea de Apel a auzit mărturie de la reclamant. El a susținut că el nu a solicitat nici o sumă de bani de la P.C. și nu aștepta să primească nici bani de la el. El a explicat că atunci când procurorul a intrat în biroul său, el a fost pe cale să iasă pentru a găsi P.C. și să-i returneze banii. În aceeași ședință, reclamantul a susținut că înregistrarea conversațiilor și marcarea bancnotelor de către procuror au constituit elemente ale anchetei preliminare (acte premargătoare) și că, ca astfel, acestea au fost obținute ilegal și, prin urmare, nu au putut fi utilizate ca dovezi în dosar. 16. P.C. a dat, de asemenea, o declarație în fața instanței. Pe 20 septembrie 2006, reclamantul a fost condamnat că a primit beneficii nejustificate și a primit o condamnare de șase luni suspendată.

Curtea a stabilit faptele bazate pe transcripcionele conversațiilor, mărturia dată de cei doi funcționari ai instanței în fața procurorului, P.C. și declarațiile reclamantului. Curtea a respins plângerea reclamantului cu privire la presupusa ilegalitate a dovezii din cauza faptului că procurorul a respectat procedura prevăzută de CCP în această chestiune și că instanța a autorizat înregistrările și utilizarea acestora în acest caz. 18. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel. 19. La 4 aprilie 2007, Curtea Înaltă de Casare și Justiție, în prezența părților, a ascultat înregistrările conversațiilor. În aceeași ședință, reclamantul a contestat unele părți ale conversațiilor ► subliniind că acestea nu au corespuns tranșelor ► și a cerut ca casetele să fie examinate de un expert pentru a stabili dacă au fost manipulate.

El și-a reiterat, de asemenea, plângerea cu privire la ilegalitatea dovezii, susținând că în dosar nu existau dovezi suficiente pentru a-și asigura convingerea și că au existat incoerențe semnificative între diferitele declarații ale P.C. în timpul procedurii. 20. Într-o hotărâre finală pronunțată în aceeași zi, Curtea Înaltă a respins recursul reclamantului și, pe baza dovezilor din dosar, a susținut hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, precum și raționamentul său. Curtea Înaltă a reiterat că legalitatea dovezilor a fost examinată corect, la cererea reclamantului, de către instanța de primă instanță. De asemenea, a constatat suficiente dovezi pentru a stabili că reclamantul a solicitat și a primit bani din partea P.C.

În plus, a concluzionat că, chiar dacă nu ar putea fi demonstrat că au existat discuții prin care reclamantul ar fi putut solicita bani din partea P.C., faptul că reclamantul a acceptat bani a dovedit intenția sa de a comite infracția. 21. Legislația privind intercepția conversațiilor în vigoare la momentul respectiv și evoluția sa după 1 ianuarie 2004 este descrisă în Dumitru Popescu c. România (nr. 2) (nr. 71525/01, §§ 3946, 26 aprilie 2007). 22. În conformitate cu Codul Penal, este un act pedepsit ca un funcționar public să primească bani sau alte beneficii nejustificate pentru o sarcină pe care a îndeplinit-o în timpul exercitării sarcinii sale (art. 256). Legea contra corupției (Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și pedeapsa actelor de corupție) prevede un factor agravant în cazul în care infracțiunile de mai sus sunt comise de un judecător (art. 7).

1. The applicant, Mr Vasile Mălăescu, is a Romanian national who was born in 1947 and lives in Ploiești. He was represented before the Court by Ms G. Bârlă, a lawyer practising in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.