CtEDO 19.11.2013 Auto

MOLDOVAN v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
19.11.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MOLDOVAN v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 7986/06 Ovidiu MOLDOVAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 19 noiembrie 2013 în calitate de Camera compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Santiago Quesada, secretarul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 februarie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 27 iunie 2012 cere Curtea să lovească o parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ovidiu Moldovan, este un național român, născut în 1965 și trăiește în Blaj. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna D. Solomon, un avocat practicant în Târgu-Mureș. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentul lor, dna I. Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 februarie 2001, Departamentul de Poliție Brașov a deschis o anchetă penală împotriva reclamantului pentru dezbrăcăminte. Reclamantul a fost prins în actul de ofițeri de poliție la 19 ianuarie 2001 în timp ce încerca să ia combustibil din rezervorul locomotivei pe care o opera pentru a-l vinde unei terțe părți. Arestarea sa a fost filmată de o stație de televiziune privată română cu acoperire națională. Apoi, imaginile filmate au fost difuzate de postul de televiziune, însoțite de ceea ce reclamantul a afirmat a fost un comentariu insultant. În același timp, un articol de presă presupus calumniat a fost publicat într-un ziar privat românesc despre acțiunile reclamantului presupuse ilegale. Prin o ordonanță din 19 aprilie 2001 Odorheiu-Secuiesc Procurorul a întrerupt cu privire la meritul anchetei penale împotriva reclamantului și i-a amendat 800.000 lei român (ROL) (aproximativ 30 de lire) 2 euro (EUR) din cauza faptului că actul ilegal comis de el, deși a constituit o dezintoxicare, nu a avut consecințe grave și combustibilul dezinfectat a fost recuperat. Reclamantul a contestat ordinul procurorului din 19 aprilie 2001 în fața instanțelor interne. Prin hotărârea din 27 februarie 2003, Curtea de District Odorheiu-Secuiesc a respins provocarea reclamantului față de ordonanța Procurorului din 19 aprilie 2001 ca fiind în timp util. Reclamantul a apelat la punctele de drept (recursuri ) împotriva hotărârii. Prin hotărârea finală din 27 mai 2003, Curtea de judecată Harghita a permis apelul reclamantului asupra punctelor de drept, a anulat hotărârea din 27 de judecată. Februarie 2003 și a ordonat Curții de District să examineze meritele cauzei. Prin hotărârea din 16 februarie 2004, Curtea de District Odorheiu-Secuiesc a permis, cu privire la meritul acțiunii reclamantului, a anulat în parte ordinul Oficiului Procuror din 19 aprilie 2001 și a achitat reclamantul pe baza declarațiilor martorilor, a rapoartelor de laborator de experți privind combustibilul presupus de către solicitant și avizul de către instanța de judecată a videoclipului a arestării reclamantului. Oficiul Procurorului Odorheiu-Secuiesc a făcut apel la punctele de drept împotriva acestei hotărâri, susținând că instanța de primă instanță nu a respectat normele de procedură penală aplicabile. Prin o hotărâre finală din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș, care a stat în calitate de instanță de a treia instanță, a permis Oficiului Procurorului Odorheiu-Secuiesc recursul asupra punctelor de drept împotriva hotărârii din 16 februarie 2004, a anulat citată hotărâre și a ordonat un judecată. Curtea a susținut că instanța de a primii instanții nu a respectat normele aplicabile de procedură penală. 10. Prin hotărârea din 3 martie 2005, Curtea de District Odorheiu-Secuiesc a respins cu privire la meritul acțiunii reclamantului împotriva ordinii Procurorului din 19 aprilie 2001 și a susținut această ordonanță. Prin o hotărâre finală din 13 mai 2005, Curtea județului Harghita a permis recursul reclamantului în privința punctelor de drept, a anulat respectiva hotărâre și a ordonat o reexaminare din cauza încălcării drepturilor de apărare ale reclamantului de către instanța de primă instanță. 12. Prin hotărârea din 13 septembrie 2005, Curtea de District Odorheiu-Secuiesc a respins cu privire la meritul acțiunii reclamantului împotriva ordinului Oficiului Procuror din 19 aprilie 2001. Prin hotărârea finală din 12 decembrie 2005, Tribunalul județului Harghita a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept. După examinarea hotărârii instanței de primă instanță în toate aspectele, acesta a concluzionat că recursul reclamantului în privința punctelor de drept nu are niciun merit. Argumentele de apărare ale reclamantului cu privire la dovezile din dosar au fost examinate atât de către instanța de primă instanță, cât și de procurorul în cursul anchetei penale. În plus, luarea combustibilului din locomotivă a fost dovedit. Procedura adusă de solicitant împotriva angajatorului său 14. La 24 ianuarie 2001, autoritatea de transport Brașov, angajatorul reclamantului, a încheiat contractul de muncă al reclamantului deoarece nu a îndeplinit în mod repetat cerințele obligatorii de muncă și din cauza anchetei penale care au fost deschise împotriva acestuia. Reclamantul a contestat decizia angajatorului său în fața instanțelor interne. 15. La o dată neespecificată în 2001 a fost suspendată procedura inițiată de solicitant împotriva Autorității de Transport Brașov, în așteptarea rezultatului anchetei penale care au fost inițiate împotriva reclamantului. 16. Prin o hotărâre finală din 22 martie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, în calitate de instanță obișnuită de recurs, a respins cererea reclamantului împotriva Autorității de Transport Brașov în care a contestat încheierea contractului său de muncă, din cauza faptului că a acționat în repetate rânduri împotriva intereselor angajatorului său. Acesta a considerat că, chiar dacă a fost respinsă acuzația de dezintoxicare, acțiunile sale anterioare ar fi constituit motive suficiente pentru încheierea contractului său de ocupare a forței de muncă. Procedura penală interpusă de reclamantul pentru insulte și calomnie 17. La 21 martie 2001, reclamantul a introdus o procedură penală, împreună cu afirmațiile civile, pentru insulte și calomnie împotriva a doi jurnaliști și a secției private de televiziune și a ziarului român care au fost implicați în radiodifuziune și, respectiv, în publicarea rapoartelor supuși insultante și calumniare despre el (a se vedea punctul 6 de mai sus). 18. Prin o hotărâre finală din 5 noiembrie 2003 Curtea județului Târgu-Mureș, cu privire la fond, a respins procedura penală, dar a permis în parte procedura civilă acuzată de reclamant împotriva celor doi jurnaliști și a secției de televiziune privată și a ziarului. Legea internă 19. art. 278/1 alineatele (1), (7) și (8) din Codul de Procedură Penală din România prevede că victima sau orice altă persoană interesată a căror interese legitime au fost afectate poate se plânge împotriva ordinului procurorului de a întrerupe o anchetă penală în fața instanței care ar fi în mod legal competentă să examineze cazul ca instanță de primă instanță. Curtea care examinează plângerea trebuie să revizuiască ordinul contestat pe baza dovezilor disponibile în dosar și a oricărei noi dovezi scrise prezentate de părți. Curtea are, printre altele, competența de a respinge plângerea și de a susține ordinul contestat. COMPLAINTE 20. În baza articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns că seturile de procedură care s-au încheiat cu hotărârile finale ale 12-lea. Decembrie 2005 și, respectiv, 22 martie 2010 au fost nejustificate lungime; că instanțele interne nu au luat în considerare dovezile pe care le-a prezentat în apărarea sa și să furnizeze motivele pentru concedierea provocației sale împotriva ordinii procurorului din 19 aprilie 2001; și că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat ca urmare a încheierii contractului său de muncă de către angajatorul său înainte de o condamnare penală finală. 21. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns că dreptul său la protecția reputației sale a fost încălcat, în măsura în care transmisia de televiziune a arestării sale și articolul de ziar publicat pe această temă au fost insultante și calumniare. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii pe care le-a interzis împotriva fostului său angajator care a contestat încheierea contractului său de muncă. În plus, el s-a plâns că instanța internă nu a luat în considerare dovezile pe care le-a prezentat în apărarea sa și să furnizeze motive pentru respingerea acțiunii sale în timpul procedurii penale împotriva lui pentru dezintoxicare. „În determinarea drepturilor și obligației sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Lungimea procedurii introduse de solicitant împotriva fostului său angajator 23. După eșuarea unei încercări de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 iunie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. „Guvernul declară – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea lor a unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție rezultate din lungimea excesivă a procedurii. Guvernul declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 2.500 EUR (2 mii cinci sute de euro), pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă, care va acoperi toate prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile, nu va fi supusă niciunui impozit. Acesta va fi transformat în lei românesc la rata aplicabilă la data plății și va fi plătit într-un cont bancar indicat de solicitant, în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul solicită cu respect Curtea să decidă că examinarea cazului nu mai este justificată și să o scoată din lista de cazuri a Curții, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. 25. Prin scrisoarea din 21 august 2012, reclamantul a contestat că această parte a cererii a fost eliminată și a susținut că plângerile sale se referă, de asemenea, la alte încălcări ale articolului 6 și la alte dispoziții ale Convenției. 26. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. 27. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat – chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 28. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 29. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii procedurilor (a se vedea, de exemplu, Cerăceanu c. România , nr. 31250/02, 4 martie 2008). 30. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea părții cererii cu privire la durata procedurii introduse de solicitant împotriva fostului angajator (art. 37 § 1 litera (c)). 31. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 din amenda 32. În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere nici unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, această parte a cererii la lista sa de cazuri, în cazul în care guvernul nu respectă condițiile declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 altele c. Rusia c. (dec.), nr. 750025/01 et al., 23 martie 2006). 33. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii inițiate de el împotriva fostului angajator. Eșecul instanțelor interne de a lua în considerare dovezile și de a furniza motive pentru hotărârile lor (a) Prezența părților 34. Guvernul a susținut că procedurile încurcate au fost de natură specială și s-au diferit de cele în care procurorul va emite o acuzație și instanțele vor fi invitate să examineze meritele cauzei. În ceea ce privește tipul de procedură în cauză în acest caz, instanțele sunt invitate să examineze doar o plângere formulată de un inculpat împotriva ordinii sau hotărârii procurorului. În consecință, instanța internă a evaluat soliditatea materialelor din dosarul de anchetă și a respins afirmațiile reclamantului deoarece argumentele reclamantului nu au fost convingătoare și au fost contrazise de alte dovezi admise în cursul etapei anchetei. 35. De asemenea, au susținut că instanțele interne au examinat toate argumentele prezentate de părți și au furnizat motive suficiente pentru hotărârile lor – în special deoarece nu au fost însărcinate să efectueze o analiză aprofundată a acestor dovezi, ci mai degrabă să revizuiască licitatea deciziei procurorului. Curtea nu a fost împiedicată să recunoască dovezi suplimentare, cu excepția documentelor scrise și nu ar fi putut face acest lucru decât în cazul în care reclamația reclamantului a fost permisă. 36. Reclamantul a susținut că, cu excepția hotărârii pronunțate de instanța de primă instanță în prima rundă a procedurii penale înaintate împotriva sa, toate celelalte hotărâri nu au avut nici un raționament și nu au luat în considerare dovezile pe care le-a invocat el pentru a-și dovedi nevinovăția. (b) Evaluarea 37 a Curții. Curtea reiterează că efectul articolului 6 § 1 este, printre altele, să pună un „tribual” sub obligația de a efectua o examinare adecvată a argumentelor, argumentelor și elementelor de probă aprobate de părți, fără a aduce atingere evaluării dacă acestea sunt relevante pentru decizia sa, având în vedere că Curtea nu este invitată să examineze dacă argumentele sunt îndeplinite în mod corespunzător (a se vedea Perez c. Franța) [GC], nr. 47287/99, § 80, CEDH 2004 I, și Buzescu c. România , nr. 61302/00 , § 63, 24 mai 2005 . Cu toate acestea , deși art. 6 § 1 obligă instanțele să dea motive pentru deciziile lor , nu se poate înțelege că este necesară o răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk c. Olanda , 19 aprilie 1994, §§ 59 și 61 , Serie A nr. 288 și Burg v. Franța . (dec.), nr. 34763/02, CEDH 2003-II). Mărimea în care se aplică această obligație de a da motive poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie determinată în funcție de circumstanțele cazului (a se vedea Ruiz Torija c. Spania , 9 decembrie 1994, § 29, Serie A nos. 303-A; Hiro Balani c. Spania , 9 decembrie 1994, § 27, Serie A 303-B; și Helle c. Finlanda , 19 decembrie 1997, § 55, Raporturi 1997 VIII). 38. În cazul în cauză, Curtea constată că instanța de primă instanță, după ce hotărârile sale au fost încheiate în mod repetat de către instanțele de apel, a respins plângerea reclamantului împotriva ordinului procurorului. În acest sens, a susținut că, după examinarea tuturor dovezilor din dosar, a concluzionat că ordinul procurorului era legal. 39. Curtea remarcă că reclamantul și-a exprimat argumentele de apărare în fața instanței de recurs final și constată, de asemenea, că aceste argumente de apărare au fost bazate pe dovezile prezentate atât de către reclamant, cât și de către Procuratorul. În plus, instanța de recurs final a recunoscut toate argumentele de apărare susținute de reclamant și a continuat să le examineze. 40. În acest context, Curtea nu este convinsă că instanțele interne nu au luat în considerare dovezile pe care le-a prezentat în apărarea sa. 41. În plus, în respingerea argumentelor de apărare ale reclamantului cu privire la dovezile din dosar, instanța de recurs final a susținut că aceste dovezi au fost examinate atât de către instanța inferioară, cât și de procurorul în cursul anchetei penale și că luarea combustibilului a fost dovedit. 42. În consecință, Curtea consideră că instanța de recurs final a dat motive, deși succinct, pentru decizia sa de a respinge argumentele sale. Motivele furnizate nu erau arbitrare și erau suficiente pentru reclamantul să infirme că instanța internă le-a respins. 43. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. În ceea ce privește încălcările reclamantei (a se vedea punctele 20-21 de mai sus), Curtea consideră că nu există nimic în dosar care să sugereze că dispozițiile invocate de reclamant au fost încălcate. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește partea plângerilor în temeiul articolului 6 din Convenție privind durata procedurii inițiate de solicitant împotriva fostului său angajator; hotărăște să lovească această parte din aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenția; Restul cererii sunt inadmisibile. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele Registrului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă