Decizia nr. 39921/03 a treia secțiune a secțiunii TIRD Victor MITRICĂ și alții împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 26 martie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 august 2003, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 noiembrie 2012 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dl Victor Mitrica și dl Nicolae Mitrica, sunt cetățeni români născuți în 1962 și, respectiv, în 1924. Al doilea reclamant a murit în 2005 și cererea a fost urmărită de moștenitorii săi, și anume prima reclamantă și soția sa, dna Oprina Mitrica. Ambele locuiesc în Craiova, județul Dolj. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna Catrinel Brumar și Irina Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 iunie 2000, o societate privată deținută colectiv („societatea”) în care ambii solicitanți au deținut acțiuni în cadrul procedurilor de liquidare. Reclamanții au fost înrolați ca creditori în ceea ce privește salariile pierdute (primul reclamant) și închirierea nerambursată (al doilea reclamant târziu), creanțe care trebuiau aplicate la redistribuirea activelor și a bunurilor societății lichidate. Curtea responsabilă de procedurile de lichidare (Cortea județului Dolj) a examinat mai multe acuzații de încălcare efectuate de persoanele aflate în controlul societății, cum ar fi tranzacționarea ilegală și frauduloasă, care au cauzat prejudiciu organismului general al creditorilor. În aceste ocazii (deciziile din 2 octombrie 2001 și 13 noiembrie 2002) a anulat mai multe vânzări subpreț care l-au făcut incapabil să își plătească datoriile creditorilor. Cu toate acestea, niciuna dintre activele nu a fost reintegrată la patrimoniul societății. Acțiunea este încă în suspensie în primă instanță în fața aceleiași instanțe. Astfel, perioada care trebuie luată în considerare se ridică până la douăsprezece ani și peste șapte luni la un nivel de competență. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. Având în vedere același articol, ei au formulat plângeri suplimentare cu privire la rezultatul și lipsa de echitate a deciziilor interioare dictate în timpul procedurii de liquidare, susținând că instanțele interne nu și-au îndeplinit obligațiile de supraveghere și de control, în conformitate cu cerințele acestor proceduri. În sfârșit, ei se plângeau că modul în care instanța internă a abordat creanțele lor și-a redus semnificativ șansele de recuperare a daunelor monetare, fapt care, în opinia lor, a încălcat garanțiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanții se plângeau de durata procedurii, se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, fiecare are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Declarația unilaterală a Guvernului După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 28 noiembrie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, că există o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește întârzierea excesivă a procedurii interne. Guvernul este dispus să plătească reclamanților doar ca satisfacție a sumei de 5,760 EUR, în comun, pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă trebuie să acopere toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc contului personal indicat de solicitanți în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Poziția reclamanților Prin scrisoarea din 4 ianuarie 2013, reclamanții au indicat că nu sunt satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă este inacceptabil scăzută. Evaluarea Curții Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; Abramiuc v. România , nr. 37411/02 , § 103-109, 24 februarie 2009; și Matica v. România , nr. 19567/02 , § 24, 2 noiembrie 2006). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenele declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Alte plângeri Referindu-se la alte articole ale Convenției și la protocoalele sale, reclamanții se plângeau de aspecte suplimentare legate de procedurile de mai sus. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, și observând, în special, că procedurile încurcate sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, Curtea constată că nu apare încălcarea drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurii și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Declarați restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului
Application no. 39921/03
Victor MITRICĂ and others
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 26
March
2013 as a Committee composed of:
Alvina Gyulumyan,
President,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
judges,
and Marialena Tsirli,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 14 August 2003,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 November 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicants, Mr Victor Mitrică and Mr Nicolae Mitrică, are Romanian nationals who were born in 1962 and 1924 respectively. The second applicant died in 2005 and the application was pursued by his heirs, namely the first applicant and his wife, Ms Oprina Mitrică. They both live in Craiova, Dolj County.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Ms Catrinel Brumar and Irina Cambrea, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 30 June 2000 a collectively-owned private company (“the company”) in which both applicants held shares entered into winding-up proceedings.
The applicants were enlisted as creditors in respect of lost wages (the first applicant) and unpaid rent (the late second applicant), claims which were to be enforced upon the redistribution of the liquidated company’s assets and property.
The court in charge of the liquidation proceedings (the Dolj County Court) examined several allegations of misconduct conducted by the persons in control of the company, such as wrongful and fraudulent trading, which had caused prejudice to the general body of creditors. On these occasions (decisions of 2 October 2001 and 13 November 2002) it annulled several underpriced sales which had made it unable to repay its debts to the creditors. However, none of the assets was reintegrated to the company’s patrimony.
The proceedings are still pending at first instance before the same court. Thus, the period to be taken into consideration amounts so far to twelve years and more than seven months at one level of jurisdiction.
The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings had been excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
Relying on the same Article, they raised further complaints on the outcome and the lack of fairness of the interim decisions rendered throughout the winding-up proceedings, alleging that the domestic courts had failed to carry out their duties of supervision and control as required by such proceedings.
Lastly, they complained that the manner in which the domestic courts had dealt with their claims had significantly reduced their chances of ever recovering the monetary damages, fact which amounted, in their view, to an infringement of the guarantees laid down in Article 1 of Protocol No. 1.
A.
Complaint under Article 6 § 1 concerning the length of civil proceedings
The applicants complained about the length of the proceedings. They relied on Article 6 § 1 of the Convention. This provision provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
1.
The Government’s unilateral declaration
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 28
November
2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government declare, by way of this unilateral declaration, their acknowledgement of the existence of a violation of Article 6 § 1 of the Convention regarding the excessive delay in the domestic proceedings.
The Government are prepared to pay to the applicants as just satisfaction the sum of EUR
5,760, jointly, amount which they consider reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei to the personal account indicated by the applicants within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government respectfully invite the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
2.
The applicants’ position
By a letter of 4 January 2013, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the proposed amount was unacceptably low.
3.
The Court’s assessment
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;
Cocchiarella v.
Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006
‑
....;
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, 11 October 2005;
Wende and Kukówka v.
Poland
, no. 56026/00, 10 May 2007;
Abramiuc v.
Romania
, no.
37411/02, § 103-109, 24 February 2009; and
Matica v.
Romania
, no.
19567/02, § 24, 2 November 2006).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed
– which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
B.
Other complaints
Referring to other Articles of the Convention and its protocols, the applicants complained of further aspects related to the above proceedings.
Having regard to all the materials in its possession and in so far as these complaints fall within its competence, and noting in particular that the impugned proceedings are still pending before the domestic courts, the Court finds that there is no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in these provisions in that respect. It follows that this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1, 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention regarding the length of the proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Deputy Registrar
President