IORGA AND MOLDOVAN v. ROMANIA

DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Cerințele nr. 15350/05 și 19452/05 Eugen IORGA împotriva României și Ioan MOLDOVAN împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 9 aprilie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, Marialena Tsirli, grefier adjunct, având în vedere cererile de mai sus, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul României și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, având în vedere hotărârea Albu și alții c. România , nr. 34796/09 și 63 alte cereri , 10 mai 2012, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Ioan Moldovan și dl Eugen Iorga, sunt resortisanți români care locuiesc în Cluj-Napoca. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dna Marcela Katona și dna Eileen Brudașcă, avocați care practică în județul Cluj. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de agentii lor, dl Răzvan-Horațiu Radu și dna Carmen Ciută, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții sunt aderenți la religia Martorilor lui Jehova. În 1974 și 1978, Curtea de județ militar Cluj a condamnat reclamanții la patru și doi ani de închisoare, respectiv pentru refuzul de a efectua serviciul militar. În 2003 și 2004, reclamanții au inițiat proceduri pe baza Legii-Decret nr. 118 din 1990 împotriva Agenției Cluj de Muncire și Securitate Socială, cerând acordarea beneficiilor disponibile pentru persoanele persecutate politice. Reclamanții au susținut că convingerile lor religioase le-au calificat ca persoane persecutate politic de către regimul comunist și, prin urmare, le-au îndreptat la beneficiile prevăzute de Legea nr. 118 din 1990. Prin deciziile finale din 26 ianuarie 2005 și din 16 februarie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunile reclamanților din cauza faptului că condamnarea lor pentru refuzul de exercitare a serviciului militar nu s-a bazat pe motive politice și, prin urmare, dispozițiile Legii-Decret nr. 118 din 1990 nu s-au aplicat în cazul lor. 1990, în vigoare în timpul materialului, se citește după cum urmează: art. 1 „1. Se consideră că durata de serviciu este considerată și se ține seama de stabilirea pensiei și a altor beneficii datorii, care sunt calculate în conformitate cu anii de serviciu, perioada de timp după 6 martie 1945, în care o persoană, din motive politice: (a) a fost reținut pe baza unei hotărâri finale [...] pentru infracțiuni politice [...] În fiecare an de detenție [...] se numără ca un an și jumătate de serviciu [...]” art. 3 „1. Începând din octombrie 2000, persoanele care intră sub incidența dispozițiilor articolului 1 § litera (a) [...], au dreptul la compensații lunare de 300 000 lei fără impozite (aprox. 8,57 euro) pentru fiecare an de detenție ...” art. 6 „1. Persoanele care intră în vigoare la art. 1 sunt scutite de plata impozitelor locale. Persoanele care intră în vigoare la art. 1 au, de asemenea, următoarele beneficii: (a) tratament medical gratuit și medicină [...], (b) utilizarea gratuită a transportului public, (c) 12 excursii gratuite de primă clasă cu tren, (d) un bilet anual gratuit pentru tratamentul într-o stație de sănătate, (e) scutirea de plată a abonamentelor radio și TV, (f) abonamentul telefonic gratuit, (g) plot de înmormântare gratuită. [...]” art. 7 „Individualii care intră în conformitate cu dispozițiile articolului 1 au dreptul la: (a) prioritate pentru locuințe sociale; (b) prioritate în obținerea de facilități de credit pentru construcția, repararea și întreținerea caselor proprii [...]” Partea relevantă a Deciziei nr. Noiembrie 2009 Curtea Înaltă de Casare și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii privind interpretarea articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 118 1990, publicată în Jurnalul Oficial la 2 martie 2010, se citește după cum urmează: „Dispozițiile articolului 1 alineatul (a) din Legea nr. 118 1990 (...) trebuie interpretat în sensul că persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva sistemului de apărare al țării, prevăzute de articolele 344 și 354 din Codul Penal, și angajate din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate politic.” COMPLAINTĂ Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 6 1 și 14 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, că cazurile similare cu cele ale lor au atins un rezultat diferit pe baza unei interpretări divergente a aceleași dispoziții juridice, în încălcarea principiului certitudinii juridice și se plâng că au fost privați de beneficiile oferite în temeiul Legii-Decret nr. 118 din 1990 și că au fost discriminate în comparație cu alți Martori ai lui Iehova care au fost recunoscuți ca având statutul de „persecuție politică”. Dl Eugen Iorga se plânge în continuare în temeiul articolului 9 din Convenția că libertatea de gândire, conștiință și religie a fost încălcată, deoarece el a fost condamnat în 1978 la patru ani de închisoare pentru refuzul său de a îndeplini serviciul militar. El se plânge, de asemenea, în temeiul art. 13 din Convenție, că a fost privat de dreptul la un remediu eficace, deoarece nu a fost recunoscut ca fiind o persoană „persecutată din punct de vedere politic”. Având în vedere situația lor de fapt și juridică similară, Curtea decide că cererile ar trebui aderate. Articolele 6 1 și 14 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție Reclamanții se plângeau de deciziile instanțelor interne în ceea ce privește creanțele lor și au susținut că acestea au încălcat articolele 1 și 14 din Convenția și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul susține că deciziile interne care ajung la o concluzie diferită de cea în cazul reclamanților au fost izolate și nu au putut fi considerate ca fiind create o divergență de interpretare. Reclamanții și-au reiterat argumentele formulate la depunerea cererilor la Curte și au prezentat cinci decizii finale ale instanțelor interne care acordă prestațiile prevăzute în decretul legii nr. 118 1990. Curtea reamintește că, pentru a evalua condițiile în care hotărârile conflictuale ale instanțelor interne de pronunțare în ultima instanță sunt încălcarea cerinței de judecată echitabilă consemnate la art. 1 din Convenție, Curtea va examina în primul rând dacă există „diferențe pronunțate și de lungă durată” în jurisprudența instanțelor interne (a se vedea, de exemplu, Albu și alții c. România, nr. 34796/09 și 63 alte cereri, § 34, 10 mai 2012). Întoarcerea la cazurile prezente, Curtea remarcă că din informațiile prezentate de părți se pare că în întreaga țară majoritatea instanțelor au dat hotărâri similare în sensul că Martorii lui Iehova nu au fost recunoscuți ca având statutul de „persecuție politică” și, prin urmare, nu au fost acordate cu beneficiile prevăzute în decretul legii nr. 118 din 1990. De asemenea, Curtea constată că, la 16 noiembrie 2009, un recurs în interesul legii a fost acordat de Înaltul Tribunal de Casare și Justiție din România, care stabilește orientări obligatorii pentru interpretarea uniformă a dispozițiilor juridice contestate. Soluțiile aplicate de instanța de recurs în prezent au fost similare cu interpretarea acordată de Curtea Înaltă de Casare și Justiție. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârile invocate de către reclamanți nu au putut dovedi afirmația lor, în special gradul divergenței impușite. În astfel de circumstanțe, nu se poate spune că au existat „diferențe profondate” în jurisprudența relevantă (a se vedea Albu și alții, citate mai sus, § 34 și Frimu și alții v. România, nr. 45312/11 (dec.), 51, 13 noiembrie 2012). În sfârșit, Curtea observă că reclamanții au beneficiat de o procedură adversară, în care au putut adăuga dovezi și să își formuleze liber apărarea și în care argumentele lor au fost examinate în mod corespunzător de către instanțe. De asemenea, concluziile instanțelor și interpretarea lor a legii relevante nu pot fi considerate manifestamente arbitrare sau irezonabile. În consecință, reclamațiile reclamanților în temeiul articolelor 6 și 14 sunt vădit nefondate și trebuie respinse, în conformitate cu articolele 35 3 și 4 din Convenție. În plus, în ceea ce privește plângerea reclamanților cu privire la privarea prestațiilor prevăzute în Legea-Decret nr. 118 din 1990, nu există nici o indicație că, până când a fost respinsă acțiunile reclamanților, a existat o jurisprudență reglementată care susține cererile lor. Rezultă că reclamanții nu au avut o posesiune în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Albu și alții, citat mai sus, § 47). Prin urmare, reclamația de mai sus este incompatibilă ratione materiae și trebuie respins, în conformitate cu articolele 3 și 4 din Convenție. Rămâne de plângeri Primul reclamant, dl Eugen Iorga, s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 9 și 13 din Convenție. El a susținut că libertatea de gândire, conștiință și religie a fost încălcată din cauza faptului că a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru refuzul, din motive religioase, de a fi recrutat pentru serviciul militar obligatoriu. De asemenea, a susținut că, prin faptul că nu a fost recunoscut ca având statutul de „persecuție politică”, a fost privat de dreptul la un remediu eficace. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens, prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse, în temeiul articolului 3 literele (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a se alătura cererilor; declara cererile inadmisibile. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Applications nos. 15350/05 and 19452/05

Eugen IORGA against Romania

and Ioan MOLDOVAN against Romania

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 9

April

2013 as a Committee composed of:

Alvina Gyulumyan,

President,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

judges,

Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above applications,

Having regard to the observations submitted by the Romanian Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having regard to the judgment

Albu and Others v. Romania

, no.

34796/09 and 63 other applications, 10

May

2012,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Ioan Moldovan and Mr Eugen Iorga, are Romanian nationals who live in Cluj-Napoca. The applicants were represented before the Court by Ms Marcela Katona and Ms Eileen Brudașcă, lawyers practicing in Cluj County.

The Romanian Government (“the Government”) were represented successively by their Agents, Mr Răzvan-Horațiu Radu and Ms Carmen Ciută, from the Ministry of Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The applicants are adherents to the religion of Jehova’s Witnesses. In 1974 and 1978 the Cluj Military County Court sentenced the applicants to four and two years’ imprisonment respectively for their refusal to perform military service.

In 2003 and 2004 the applicants initiated proceedings on the basis of Law-Decree no.

118 of 1990 against the Cluj Labour and Social Security Agency, seeking the award of benefits available for politically persecuted persons. The applicants argued that their religious convictions qualified them as persons politically persecuted by the communist regime and therefore entitled them to the benefits provided for by Law-Decree no.

118 of 1990.

By final decisions of 26

January

2005 and of 16

February

2005, the Cluj Court of Appeal dismissed the applicants’ actions on the ground that their conviction for refusal to perform military service was not based on political reasons and therefore, the provisions of Law-Decree no. 118 of 1990 did not apply in their case.

B.

Relevant domestic law and practice

The relevant parts of Law-Decree no.

118

of

1990, in force at the material time, read as follows:

Article 1

“1.

Shall be considered length of service and be taken into account for the determination of the pension and other benefits due, which are calculated according to the years of service, the period of time after 6 March 1945 during which a person, for political reasons:

(a)

was detained on the basis of a final court decision [...] for political crimes [...]

3.

Every year of detention [...] shall count as a year and a half of service [...]”

Article 3

“1.

Starting in October 2000, individuals falling under the provisions of Article 1 §

1

(a) [...], shall be entitled to monthly compensation of 300

000 lei tax free (approx. 8.57 euros) for every year of detention... [...]”

Article 6

“1.

Individuals falling under the provisions of Article 1 are exempt from payment of local taxes.

2.

Individuals falling under the provisions of Article 1 shall also have the following benefits: (a) free medical treatment and medicine [...], (b) free use of public transport, (c) 12 free first class trips by train, (d) a free yearly ticket for treatment in a health resort, (e) exemption from payment of radio and TV subscriptions, (f) free telephone subscription, (g) free burial plot. [...]”

Article 7

“Individuals falling under the provisions of Article 1 are entitled to:

(a)

priority for social housing;

(b)

priority in obtaining credit facilities for the building, repair and maintenance of their own homes [...]”

The relevant part of Decision no.

32

of

November

2009 rendered by the High Court of Cassation and Justice in an appeal in the interest of the law regarding the interpretation of Article 1

§

1 a) of Law-Decree no.

118

of

1990, published in the Official Gazette on 2

March

2010, reads as follows:

“The provisions of Article

1

§

1 a) of Law-Decree no.

118

of

1990 (...) are to be interpreted in the sense that persons convicted for crimes against the country’s defense system, provided by Articles 344 and 354 of Criminal Code, and committed for reasons of conscience, can not benefit from the rights awarded to politically persecuted persons.”

COMPLAINTS

The applicants complain under Articles 6

§

1 and 14 of the Convention and under Article

1 of Protocol No.

1 to the Convention that cases similar to theirs had reached a different outcome based on a divergent interpretation of the same legal provisions, in breach of the principle of legal certainty. They also complain that they had been deprived of the benefits provided under Law-Decree no.

118 of 1990 and that they had been discriminated against in comparison with other Jehovah’s Witnesses who had been recognised as having “politically persecuted” status.

Mr Eugen Iorga further complains under Article

9 of the Convention that his freedom of thought, conscience and religion had been infringed as he had been sentenced in 1978 to four years’ imprisonment for his refusal to perform military service. He also complains under Article

13 of the Convention, that he had been deprived of the right to an effective remedy, as he had not been recognised to be a “politically persecuted” person.

THE LAW

Given their similar factual and legal background, the Court decides that the applications should be joined.

A.

Articles 6

§

1 and 14 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1 to the Convention

The applicants complained of the decisions of domestic courts in relation to their claims and alleged that they were in breach of Articles

6

§

1 and 14 of the Convention and of Article

1 of Protocol No.

1 to the Convention.

The Government contended that the domestic decisions reaching a different conclusion than that in the applicants’ cases were isolated and could not be considered as having created a divergence of interpretation.

The applicants reiterated their submissions made upon lodging their applications with the Court and submitted five final decisions of domestic courts granting the benefits provided under Law-Decree no.

118

of

1990.

The Court recalls that in order to assess the conditions in which conflicting decisions of domestic courts ruling at last instance are in breach of the fair trial requirement enshrined in Article

6

§

1 of the Convention, the Court will first of all examine whether “profound and long-standing differences” exist in the case

‑

law of the domestic courts (see, for instance,

Albu and Others v.

Romania

, no.

34796/09 and 63 other applications, §

34, 10

May

2012).

Turning back to the present cases, the Court notes that from the information submitted by the parties it appears that throughout the country the majority of courts gave similar rulings to the effect that Jehovah’s Witnesses had not been recognised as having “politically persecuted” status, and therefore had not been awarded with the benefits provided under Law

‑

Decree no.

118 of 1990.

Also, the Court notes that on 16

November

2009 an appeal in the interests of the law was granted by the Romanian High Court of Cassation and Justice, which laid down binding guidelines for the uniform interpretation of the disputed legal provisions.

The solutions applied by the court of appeals in the present cases were similar to the interpretation given by the High Court of Cassation and Justice.

Therefore, the Court considers that the decisions invoked by the applicants could not prove their allegation, in particular the degree of the impugned divergence. In such circumstances, it cannot be said, that there had been “profound differences” in the relevant case-law (see

Albu and Others

, cited above, § 34 and

Frimu and others v. Romania,

no.

45312/11 (dec.),

§

51, 13

November

2012).

Lastly, the Court observes that the applicants had the benefit of adversarial proceedings, in which they were able to adduce evidence and freely formulate their defence and in which their arguments were properly examined by the courts. Likewise, the courts’ conclusions and their interpretation of the relevant law cannot be regarded as manifestly arbitrary or unreasonable.

It follows that the applicants’ complaints under Articles

6 and 14 are manifestly ill-founded and must be rejected, pursuant to Article 35

§§

3 and 4 of the Convention.

Furthermore, concerning the applicants’ complaint about being deprived of the benefits provided under Law-Decree No.

118 of 1990, there is no indication that, by the time the applicants’ actions were dismissed, there was a settled case-law supporting their claims. It follows that the applicants did not have a possession within the meaning of Article

1 of Protocol No.

1 (see

Albu and Others

, cited above, §

47).

The above complaint is therefore incompatible

ratione materiae

and must be rejected, in accordance with Article

35

§§

3 and 4 of the Convention.

B.

Remaining complaints

The first applicant, Mr Eugen Iorga, further complained under Articles 9 and 13 of the Convention. He alleged that his freedom of thought, conscience and religion had been infringed due to the fact he had been sentenced to four years’ imprisonment for refusing, for religious reasons, to be recruited for mandatory military service. Also, he alleged that by not being recognised as having “politically persecuted” status, he had been deprived of the right to an effective remedy.

Having regard to all the material in its possession, and in so far as these complaints fall within its competence, the Court finds that there is no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in these provisions in that respect. It follows that these complaints must be rejected, pursuant to Article

35

§§

1,

3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to join the applications;

Declares

the applications inadmissible.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Deputy Registrar

President