IORGA AND MOLDOVAN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
IORGA AND MOLDOVAN v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Cerințele nr. 15350/05 și 19452/05 Eugen IORGA împotriva României și Ioan MOLDOVAN împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 9 aprilie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, Marialena Tsirli, grefier adjunct, având în vedere cererile de mai sus, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul României și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, având în vedere hotărârea Albu și alții c. România , nr. 34796/09 și 63 alte cereri , 10 mai 2012, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Ioan Moldovan și dl Eugen Iorga, sunt resortisanți români care locuiesc în Cluj-Napoca. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dna Marcela Katona și dna Eileen Brudașcă, avocați care practică în județul Cluj. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de agentii lor, dl Răzvan-Horațiu Radu și dna Carmen Ciută, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții sunt aderenți la religia Martorilor lui Jehova. În 1974 și 1978, Curtea de județ militar Cluj a condamnat reclamanții la patru și doi ani de închisoare, respectiv pentru refuzul de a efectua serviciul militar. În 2003 și 2004, reclamanții au inițiat proceduri pe baza Legii-Decret nr. 118 din 1990 împotriva Agenției Cluj de Muncire și Securitate Socială, cerând acordarea beneficiilor disponibile pentru persoanele persecutate politice. Reclamanții au susținut că convingerile lor religioase le-au calificat ca persoane persecutate politic de către regimul comunist și, prin urmare, le-au îndreptat la beneficiile prevăzute de Legea nr. 118 din 1990. Prin deciziile finale din 26 ianuarie 2005 și din 16 februarie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunile reclamanților din cauza faptului că condamnarea lor pentru refuzul de exercitare a serviciului militar nu s-a bazat pe motive politice și, prin urmare, dispozițiile Legii-Decret nr. 118 din 1990 nu s-au aplicat în cazul lor. 1990, în vigoare în timpul materialului, se citește după cum urmează: art. 1 „1. Se consideră că durata de serviciu este considerată și se ține seama de stabilirea pensiei și a altor beneficii datorii, care sunt calculate în conformitate cu anii de serviciu, perioada de timp după 6 martie 1945, în care o persoană, din motive politice: (a) a fost reținut pe baza unei hotărâri finale [...] pentru infracțiuni politice [...] În fiecare an de detenție [...] se numără ca un an și jumătate de serviciu [...]” art. 3 „1. Începând din octombrie 2000, persoanele care intră sub incidența dispozițiilor articolului 1 § litera (a) [...], au dreptul la compensații lunare de 300 000 lei fără impozite (aprox. 8,57 euro) pentru fiecare an de detenție ...” art. 6 „1. Persoanele care intră în vigoare la art. 1 sunt scutite de plata impozitelor locale. Persoanele care intră în vigoare la art. 1 au, de asemenea, următoarele beneficii: (a) tratament medical gratuit și medicină [...], (b) utilizarea gratuită a transportului public, (c) 12 excursii gratuite de primă clasă cu tren, (d) un bilet anual gratuit pentru tratamentul într-o stație de sănătate, (e) scutirea de plată a abonamentelor radio și TV, (f) abonamentul telefonic gratuit, (g) plot de înmormântare gratuită. [...]” art. 7 „Individualii care intră în conformitate cu dispozițiile articolului 1 au dreptul la: (a) prioritate pentru locuințe sociale; (b) prioritate în obținerea de facilități de credit pentru construcția, repararea și întreținerea caselor proprii [...]” Partea relevantă a Deciziei nr. Noiembrie 2009 Curtea Înaltă de Casare și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii privind interpretarea articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 118 1990, publicată în Jurnalul Oficial la 2 martie 2010, se citește după cum urmează: „Dispozițiile articolului 1 alineatul (a) din Legea nr. 118 1990 (...) trebuie interpretat în sensul că persoanele condamnate pentru infracțiuni împotriva sistemului de apărare al țării, prevăzute de articolele 344 și 354 din Codul Penal, și angajate din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate politic.” COMPLAINTĂ Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 6 1 și 14 din Convenție și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția, că cazurile similare cu cele ale lor au atins un rezultat diferit pe baza unei interpretări divergente a aceleași dispoziții juridice, în încălcarea principiului certitudinii juridice și se plâng că au fost privați de beneficiile oferite în temeiul Legii-Decret nr. 118 din 1990 și că au fost discriminate în comparație cu alți Martori ai lui Iehova care au fost recunoscuți ca având statutul de „persecuție politică”. Dl Eugen Iorga se plânge în continuare în temeiul articolului 9 din Convenția că libertatea de gândire, conștiință și religie a fost încălcată, deoarece el a fost condamnat în 1978 la patru ani de închisoare pentru refuzul său de a îndeplini serviciul militar. El se plânge, de asemenea, în temeiul art. 13 din Convenție, că a fost privat de dreptul la un remediu eficace, deoarece nu a fost recunoscut ca fiind o persoană „persecutată din punct de vedere politic”. Având în vedere situația lor de fapt și juridică similară, Curtea decide că cererile ar trebui aderate. Articolele 6 1 și 14 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție Reclamanții se plângeau de deciziile instanțelor interne în ceea ce privește creanțele lor și au susținut că acestea au încălcat articolele 1 și 14 din Convenția și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul susține că deciziile interne care ajung la o concluzie diferită de cea în cazul reclamanților au fost izolate și nu au putut fi considerate ca fiind create o divergență de interpretare. Reclamanții și-au reiterat argumentele formulate la depunerea cererilor la Curte și au prezentat cinci decizii finale ale instanțelor interne care acordă prestațiile prevăzute în decretul legii nr. 118 1990. Curtea reamintește că, pentru a evalua condițiile în care hotărârile conflictuale ale instanțelor interne de pronunțare în ultima instanță sunt încălcarea cerinței de judecată echitabilă consemnate la art. 1 din Convenție, Curtea va examina în primul rând dacă există „diferențe pronunțate și de lungă durată” în jurisprudența instanțelor interne (a se vedea, de exemplu, Albu și alții c. România, nr. 34796/09 și 63 alte cereri, § 34, 10 mai 2012). Întoarcerea la cazurile prezente, Curtea remarcă că din informațiile prezentate de părți se pare că în întreaga țară majoritatea instanțelor au dat hotărâri similare în sensul că Martorii lui Iehova nu au fost recunoscuți ca având statutul de „persecuție politică” și, prin urmare, nu au fost acordate cu beneficiile prevăzute în decretul legii nr. 118 din 1990. De asemenea, Curtea constată că, la 16 noiembrie 2009, un recurs în interesul legii a fost acordat de Înaltul Tribunal de Casare și Justiție din România, care stabilește orientări obligatorii pentru interpretarea uniformă a dispozițiilor juridice contestate. Soluțiile aplicate de instanța de recurs în prezent au fost similare cu interpretarea acordată de Curtea Înaltă de Casare și Justiție. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârile invocate de către reclamanți nu au putut dovedi afirmația lor, în special gradul divergenței impușite. În astfel de circumstanțe, nu se poate spune că au existat „diferențe profondate” în jurisprudența relevantă (a se vedea Albu și alții, citate mai sus, § 34 și Frimu și alții v. România, nr. 45312/11 (dec.), 51, 13 noiembrie 2012). În sfârșit, Curtea observă că reclamanții au beneficiat de o procedură adversară, în care au putut adăuga dovezi și să își formuleze liber apărarea și în care argumentele lor au fost examinate în mod corespunzător de către instanțe. De asemenea, concluziile instanțelor și interpretarea lor a legii relevante nu pot fi considerate manifestamente arbitrare sau irezonabile. În consecință, reclamațiile reclamanților în temeiul articolelor 6 și 14 sunt vădit nefondate și trebuie respinse, în conformitate cu articolele 35 3 și 4 din Convenție. În plus, în ceea ce privește plângerea reclamanților cu privire la privarea prestațiilor prevăzute în Legea-Decret nr. 118 din 1990, nu există nici o indicație că, până când a fost respinsă acțiunile reclamanților, a existat o jurisprudență reglementată care susține cererile lor. Rezultă că reclamanții nu au avut o posesiune în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Albu și alții, citat mai sus, § 47). Prin urmare, reclamația de mai sus este incompatibilă ratione materiae și trebuie respins, în conformitate cu articolele 3 și 4 din Convenție. Rămâne de plângeri Primul reclamant, dl Eugen Iorga, s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 9 și 13 din Convenție. El a susținut că libertatea de gândire, conștiință și religie a fost încălcată din cauza faptului că a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru refuzul, din motive religioase, de a fi recrutat pentru serviciul militar obligatoriu. De asemenea, a susținut că, prin faptul că nu a fost recunoscut ca având statutul de „persecuție politică”, a fost privat de dreptul la un remediu eficace. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens, prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse, în temeiul articolului 3 literele (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a se alătura cererilor; declara cererile inadmisibile. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului