PETRESCU AND OTHERS v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
PETRESCU AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
Decizia nr. 25714/04 Dan Costin PETRESCU împotriva României și a altor 3 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 26 martie 2013 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, Kristina Pardalos, Johannes Silvis și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse mai sus la diferite date, astfel cum se indică în anexă, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat la 4 februarie 2013 cere Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt toți cetățenii români ale căror informații sunt incluse în tabelul anexat. În cererea nr. 876/06, reclamantul deține, de asemenea, cetățenia germană, în timp ce reclamantul în cerere nr. 1057/07 deține, de asemenea, cetățenia maghiară și americană. Guvernul român (“Guvernul”) au fost reprezentați de agenții lor, dna Irina Cambrea și dna Catrinel Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Guvernurile germane și maghiare, fiind informate de grefierul dreptului de intervenție (art. 36 § 1 din Convenția și art. (a) din Regulamentul Curții), nu se foloseau de acest drept. Toate cererile se referă la legislația privind închirierile de închirieri care a pus reclamanții în imposibilitatea de a exercita pe deplin drepturile lor de proprietate. Faptele și situația juridică în toate cazurile sunt similare, dacă nu identice, cu cele prezentate în cazul principal al Radovici și Stănescu c. România (n. 68479/01, 71351/01 și 71352/01, CEDH 2006 ...XIII (extracte)). Mai exact, în ciuda faptului că are o decizie finală de recunoaștere a proprietății lor asupra imobilului naționalizat, reclamanții au fost împiedicați în bucuria de posesiunile lor, deoarece acordurile de închiriere preexistente încheiate între chiriași și diferite organisme de stat au fost prelungite fie fără plata unei chirie sau cu o chirie fixată la un nivel substanțial scăzut. Informațiile esențiale referitoare la fiecare reclamant sunt găsite în anexă. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind incapacitatea prelungită de a utiliza bunuri care au fost returnate la ei și/sau de a obține chirie din ea. Unele dintre reclamante au prezentat, de asemenea, diverse alte plângeri în ceea ce privește aceleași seturi de proceduri, ale căror detalii se găsesc în anexă. DREPTUL având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să se alăture acestora. Reclamanții se plângeau de incapacitatea de a elimina proprietatea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Declarațiile unilaterale ale Guvernului După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisorile trimise la 14 noiembrie 2012 și, respectiv, la 4 februarie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării chestiunilor formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din convenție. Prin aceste declarații, autoritățile române au recunoscut că legislația privind închirierile de închirieri a încălcat dreptul reclamanților de a elimina proprietățile lor, în contravenție cu garanțiile prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, au declarat că sunt gata să plătească reclamanților sumele tabulate mai jos. Partea relevantă a fiecărei declarații se menționează după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, că există o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția cu privire la dreptul reclamantului de a elimina [su] bunuri. Guvernul este dispus să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 2.700 EUR, suma pe care ei consideră rezonabilă în lumina cazului Curții Legea. Această sumă trebuie să acopere toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile. Această sumă va fi plătită [în lei români] la contul personal indicat de reclamant în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Pozițiile reclamanților În răspuns, reclamanții au exprimat opinia că sumele menționate în declarațiile guvernului sunt inacceptabil scăzute și, prin urmare, au refuzat sumele propuse de Guvern. Evaluarea Curții Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a avut deja posibilitatea de a examina legislația impugată privind închirierile de închiriere în mai multe cereri împotriva României. Acesta a susținut că sistemul, astfel cum a fost introdus de Ordinul Guvernului de Urgență nr. 40/1999, a impus o sarcină excesivă proprietăților în ceea ce privește capacitatea lor de a elimina proprietăți și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție pe acest cont (a se vedea Radovici și Stănescu c. România , nos , 68479/01 , 71351/01 și 71352/01 , § 90, CEDH 2006 ...XIII (extras), Popescu și Toader c. România , nr. 27086/02 , § 38, 8 martie 2007, și Postolache c. România . , nr. 24171/02, § 35, 16 decembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, precum și sumele de compensare propuse – care sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea cererilor (articolul în amendă Prin urmare, această parte a cererilor ar trebui să fie eliminată din lista. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarațiilor lor unilaterale, cererile ar putea fi restaurate pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Alte plângeri Referindu-se la alte articole ale Convenției și la protocoalele sale, unele dintre reclamante se plângeau de aspecte suplimentare legate de procedura de mai sus. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții, prin urmare, această parte a cererilor trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea se alătură în unanimitate cererilor; ia act de termenii declarațiilor guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; hotărăște să ia această parte din cererile din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenție; Declarați restul cererilor inadmisibil. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct al grefierului ANEXA nr. Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului, data nașterii, locul de reședință, numele reprezentantului (dacă există) Procedura de evacuare Data declarației unilaterale și a compensației oferite (Euros) Alte plângeri 25714/04 Locată la 7 aprilie 2004 Dan Costin PETRESCU 3 august 1968, București. - Reclamantul a devenit proprietarul apartamentului în 1995; - Hotărârea finală din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel din București respingând acțiunea reclamantului. 14 noiembrie 2012 și 4 februarie 2013 2.700 art. 6 § 1 (justivitate a procedurii); art. 8 art. 14 876/06 Lojat la 13 decembrie 2005 Cristina CRINTEANU 19 ianuarie 1941, Solingen, Germania. Reprezentat de S.C.A. “Bîrsan, Popescu și Asociați”, (firma de lege din București). - Reclamantul a devenit proprietarul casei în 1996; - Decizia finală din 14 iunie 2005 a Curții Înalte de Casare și Justiție respingând acțiunea reclamantului. 14 noiembrie 2012 și 4 februarie 2013 2.700 art. 6 § 1 (lungimea procedurii). 48342/06 Lodgedd la 23 noiembrie 2006 Elena Cornelia PURCAREA 1 mai 1977, Brașov, județul Brașov. - Reclamantul a devenit proprietarul casei în discuție în 2003; - Hotărârea finală din 25 octombrie 2006 a Curții de județ Brasov respingând acțiunea reclamantului 14 noiembrie 2012 și 4 februarie 2013 2.700 1057/07 Lodgedd la 20 octombrie 2006 Ana-Maria TÎRU (în prezent MOT) 17 august 1945, Seattle, SUA. Reprezentat de Edith Sărăcuțiu, avocat practicant în Târgu-Mureș, județul Mureș. - Reclamantul a devenit proprietarul apartamentului în 2003; - Decizia finală din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Târgu-Mureș respingând acțiunea reclamantului. 14 noiembrie 2012 și 4 februarie 2013 2.700