- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 februarie 2013
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Partly struck out of the list
- Partly inadmissible
Țuțuraș împotriva României
Traducere în română Auto
Decizia nr. 51866/07 Vasile Cosmin ȚUȚURAȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 19 februarie 2013 în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 noiembrie 2007, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 12 septembrie 2012, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Vasile Cosmin Țuturăș, este un național român, care s-a născut în 1975 și locuiește în Satu-Mare.
El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Cristina Ionela Haiduc, avocată care practică la București. Guvernul român (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Catrinel Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. A. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului și acoperirea de presă a cazului La 9 februarie 2005, Procuratura a introdus proceduri penale împotriva reclamantului pentru spălare de bani și intercesiune. În aceeași dată a fost plasat în custodie de poliție pentru douăzeci de ani patru ore la secția de poliție Satu-Mare și a fost interogat pentru prima dată în ceea ce privește acuzațiile aduse împotriva lui.
Se presupune că el nu a fost permis să utilizeze serviciile unui reprezentant juridic și a simțit obligat să mărturisească comiterea infracțiunii pentru că a fost spus de procurorul investigator “să mărturisească pentru că nu aveți o șansă”. Prin hotărârea interlocutivă din 10 februarie 2005, Tribunalul județului Satu-Mare a prelungit deținerea anterioară a reclamantului timp de treizeci de zile. El nu a apelat împotriva deciziei. În aceeași dată, site-ul Procurorului Anticorupție a publicat un comunicat de presă informand publicul că reclamantul, un funcționar public care lucrează pentru primarul Satu-Mare, a fost acuzat de spălare de bani și intercesiune și a fost reținut în timpul procesului.
Potrivit comunicatului de presă, anchetatorii au remarcat că reclamantul, în schimbul unor sume mari de bani, a promis să ajute G.C., un om de afaceri local, să obțină discontinuitatea unei anchete penale deschise împotriva lui pentru fraudă prin discutarea cu procurorii și funcționarii publici care lucrează pentru biroul fiscal Satu-Mare pe care reclamantul ar fi cunoscut-o. Informațiile conținute în comunicatul de presă au fost transmise de mai multe posturi de televiziune cu acoperire națională și au fost publicate în mai multe ziare locale și naționale. Reclamantul a prezentat copii cu trei ziare naționale și locale care au repetat informațiile conținute în comunicatul de presă al Procurorului Anticorupție.
De asemenea, el a prezentat exemplarele altor articole de ziar în care numele său a fost menționat și care se referă la G.C. și la diferitele seturi de proceduri penale în care a fost implicat. La 10 martie 2005, reclamantul a fost eliberat de la secția de poliție Satu-Mare. La o dată neespecificată în 2005, reclamantul a fost inculpat pentru spălare de bani și intercesiune, iar cazul său a fost remis la Tribunalul Județean Satu-Mare. 10. La 4 aprilie 2006, reclamantul a fost auzit de Curtea județului Satu-Mare în prezența reprezentantului său legal ales. El a mărturisit că a comis infracțiunile și a confirmat declarațiile sale făcute în etapa preliminară a procedurii. 11. Prin hotărârea din 17 octombrie 2006, Tribunalul județului Satu-Mare a condamnat reclamantul de spălare a banilor și intercesiunea și l-a condamnat la trei ani de închisoare pe baza documentarului și a dovezilor de testimonizare, precum și pe baza mărturisirii sale.
Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. 12. Prin o hotărâre finală din 5 iulie 2007, Curtea de Casație a permis recursul reclamantului în parte și l-a achitat din cauza infracțiunii de spălare a banilor din motive că nu s-a dovedit concluzional. În același timp, a respins restul apelului reclamantului ca bolnav fondat și condamnat la doi ani de închisoare. B. Condițiile de detenție a reclamantului în secția de poliție Satu-Mare și închisoarea 13. La 11 iulie 2007, reclamantul a fost reținut în închisoarea Satu-Mare. 14. La 4 aprilie 2008, reclamantul a informat Curtea că în secția de poliție Satu-Mare, deși temperatura externă era de 17 grade sub zero, nu a fost încălzită în camere și a fost forțat să doarmă complet îmbrăcat și îmbrăcat o pălărie.
În plus, alimentele și standardul de igienă erau inadecvate. În plus, el a fost forțat să folosească o găleată pentru nevoile sale de toaletă pentru că nu a existat acces la o baie. Mirosul în cameră a fost neplăcut deoarece găleata a fost golit doar o dată pe zi, fie seara sau dimineața. 15. În aceeași zi, el a informat, de asemenea, Curtea că în închisoarea Satu-Mare după condamnarea lui el a fost lovit în mod repetat de gardienii de închisoare. De asemenea, el a avut acces limitat la apa caldă și celulele, alimentele și paturile au fost infestate cu cockroaches. În plus, celulele au fost suprapopulate și a fost obligat să doarmă în același pat ca alți deținuți. 16. La 25 iulie 2008, reclamantul a fost eliberat din închisoarea Satu-Mare.
COMPLAINTS 17. În baza articolului 3 din Convenție, reclamantul a susținut că condițiile de detenție în stația de poliție Satu-Mare și închisoarea Satu-Mare erau inadecvate și erau constituite de tratamente inumane și degradante datorită maltraturilor de către gardienii închisorii, lipsa de încălzire, lipsa accesului la centrele de baie, condițiile de igienă proaste, alimente sărace, infestații de cockroach, acces limitat la apă caldă, suprapopulație și obligația de a dormi în același pat ca alți deținuți. 18. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul s-a plâns de ilegalitatea plasării sale în custodie și detenție în așteptarea procesului.
19. În baza articolului 6 §§ § 1 și 3 lit. (d) din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedurile penale aduse împotriva lui sunt nejustificate în măsura în care nu a putut să angaja un reprezentant juridic la momentul primei sale declarații în fața procurorului; instanțele interne au interpretat greșit dispozițiile juridice aplicabile; el nu a fost în măsură să numească martorul D.L.; el s-a simțit presionat să mărturisească după procurorul spunând că „nu aveți o șansă” și mărturisirea sa a fost utilizată pentru condamnarea sa. 20. Invocând art. 6 § 2 din Convenție, reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său de a fi presupus nevinovat în măsura în care a fost numit „servitor public” într-un comunicat de presă al Oficiului Anticorupție și comunicatul de presă a provocat o campanie de presă împotriva acestuia care presupune că a influențat instanța internă.
Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție în închisoarea Satu-Mare. El se bazează pe art. 3 din Convenție, care prevede după cum urmează: art. 3 „Nimeni nu trebuie supus torturii sau tratamente sau pedepsele inumane sau degradante”. 22. După eșuarea unei încercări de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 12 septembrie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 23. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea unei încălcări a articolului 3 din Convenție rezultate din condițiile de detenție a reclamantului, în special suprapopularea în închisoarea Satu-Mare.
Guvernul declară că sunt dispuși să plătească reclamantului doar ca satisfacție suma de 2,700 EUR (doi mii șapte sute de euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții, suma care va acoperi toate prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile, nu va fi supusă niciunui impozit care poate fi imputabil reclamantului. Acesta va fi transformat în lei românesc la rata aplicabilă la data plății și va fi plătit, într-un cont bancar indicat de solicitant, în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerespectare plus trei puncte procentuale. Guvernul solicită cu respect Curtea să decidă că examinarea cazului nu mai este justificată și să-l scoată din lista de cazuri a Curții, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. 24. Într-o scrisoare din 13 noiembrie 2012 reclamantul a contestat decizia din această parte a cererii. 25. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol.
art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: Pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii 26. Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 27. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 28. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza suprapopulației și a condițiilor de detenție inadecvate (a se vedea, de exemplu, Lăutaru v. România , nr. 13099/04, 18 octombrie 2011, Flămînzeanu v. România , nr. 56664/08, § 98, 12 aprilie 2011, Iamandi v. România , nr. 25867/03, 1 iunie 2010, și Brândușe c. România , nr. 6586/03, ECHR-2009 (extrase) 29. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării părții cererii privind condițiile de detenție ale reclamantului în închisoarea Satu Mare (art. 37 § 1 litera (c)). 30. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 din amenda 31). În orice caz,
hotărârea Curții nu aduce atingere nici unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, această parte a cererii la lista sa de cazuri, în cazul în care guvernul nu respectă condițiile declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 altele c. Rusia c. (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006). 32. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în ceea ce privește plângerea reclamantului privind condițiile de detenție inumane și degradante din închisoarea Satu-Mare. Punctele 17-20 de mai sus), Curtea consideră că nu există nimic în dosar care să sugereze că dispozițiile invocate de reclamant au fost încălcate.
Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3 din Convenție privind condițiile de detenție în închisoarea Satu-Mare și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să ia această parte din aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 litera (c) din convenție; restul cererii este inadmisibil. Marialena Tsirli Luis López Guerra Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
DECISION Application no. 51866/07 Vasile Cosmin ȚUȚURAȘ against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 19 February 2013 as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițco, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 6 November 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 12 September 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Mr Vasile Cosmin Țuțuraș, is a Romanian national, who was born in 1975 and lives in Satu-Mare. He was represented before the Court by Ms Cristina Ionela Haiduc, a lawyer practising in Bucharest.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Catrinel Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. A. The criminal proceedings initiated against the applicant and the press coverage of the case
On 9 February 2005 the Anticorruption Prosecutor’s Office brought criminal proceedings against the applicant for money laundering and intercession. On the same date he was placed in police custody for twenty ‑ four hours at the Satu-Mare Police Station and was questioned for the first time in respect of the charges brought against him. He was allegedly not allowed to employ the services of a legal representative and he felt coerced to confess to committing the offence because he was told by the investigating prosecutor “to confess because you do not stand a chance”.
By an interlocutory judgment of 10 February 2005 the Satu-Mare County Court extended the applicant’s pre-trial detention for thirty days. He did not appeal against the decision.
On the same date the Anticorruption Prosecutor Office’s website published a press release informing the public that the applicant, a public servant working for the Satu-Mare Mayor’s Office, had been charged with money laundering and intercession and had been detained pending trial. According to the press release the investigators had noted that the applicant had, in exchange for large sums of money, promised to help G.C., a local businessman, achieve the discontinuance of a criminal investigation opened against him for fraud by talking to prosecutors and public servants working for the Satu-Mare Tax Office whom the applicant allegedly knew.
The information contained in the press release was broadcast by several television stations with national coverage and was published in several local and national newspapers. The applicant submitted copies of three national and local newspapers which repeated the information contained in the Anticorruption Prosecutor Office’s press release. He also submitted copies of several other newspaper articles in which his name had been mentioned and which concerned G.C. and the various sets of criminal proceedings he had been involved in.
On 10 March 2005 the applicant was released from the Satu-Mare Police Station.
On an unspecified date in 2005 the applicant was indicted for money laundering and intercession and his case was referred to the Satu-Mare County Court.
On 4 April 2006 the applicant was heard by the Satu-Mare County Court in the presence of his chosen legal representative. He confessed to having committed the offences and he confirmed his statements made at the pre-trial stage of the proceedings.
By a judgment of 17 October 2006 the Satu-Mare County Court convicted the applicant of money laundering and intercession and sentenced him to three years’ imprisonment on the basis of documentary and testimonial evidence, as well as on the basis of his confession. The applicant appealed against the judgment.
By a final judgment of 5 July 2007 the Court of Cassation allowed the applicant’s appeal in part and acquitted him of the offence of money laundering on the grounds that it had not been proven conclusively. At the same time it dismissed the remainder of the applicant’s appeal as ill ‑ founded and sentenced him to two years’ imprisonment. B. The conditions of the applicant’s detention in Satu-Mare Police Station and Prison
On 11 July 2007 the applicant was detained in Satu-Mare Prison.
On 4 April 2008 the applicant informed the Court that in Satu-Mare Police Station, although the outside temperature was seventeen degrees below zero there was no heating in the rooms and he was forced to sleep fully clothed and wearing a hat. Moreover, the food and standard of hygiene were inadequate. Furthermore, he was forced to use a bucket for his toilet needs because there was no access to a bathroom. The smell in the room was unpleasant because the bucket was emptied only once a day, either in the evening or the morning.
On the same day, he also informed the Court that in Satu-Mare Prison after his sentencing he had been repeatedly hit by prison guards. Also, he had limited access to warm water and the cells, the food and the beds were infested with cockroaches. In addition, the cells were overcrowded and he had been obliged to sleep in the same bed as other detainees.
On 25 July 2008 the applicant was released from Satu-Mare Prison. COMPLAINTS
Relying in substance on Article 3 of the Convention, the applicant alleged that the conditions of his detention in Satu-Mare Police Station and Satu-Mare Prison were inappropriate and amounted to inhuman and degrading treatment owing to ill-treatment by prison guards, lack of heating, lack of access to bathroom facilities, poor hygiene conditions, poor food, cockroach infestations, limited access to warm water, overcrowding and the obligation to sleep in the same bed as other detainees.
Invoking Article 5 of the Convention, the applicant complained of the unlawfulness of his placement in police custody and detention pending trial.
Relying on Article 6 §§ 1 and 3 (d) of the Convention, the applicant complained that the criminal proceedings brought against him were unfair insofar as he was unable to employ a legal representative at the time of his first statement before the prosecutor; the domestic courts misinterpreted the applicable legal provisions; he was unable to call witness D.L.; he felt pressured to confess following the prosecutor telling him “confess because you do not stand a chance” and his confession was used for his conviction.
Invoking Article 6 § 2 of the Convention, the applicant complained of a breach of his right to be presumed innocent insofar as he was called a “public servant” in an Anticorruption Prosecutor Office’s press release and the press release caused a media campaign against him which allegedly influenced the domestic courts. THE LAW A. Conditions of detention in Satu-Mare Prison
The applicant complained about the conditions of his detention in Satu-Mare Prison. He relied on Article 3 of the Convention which provides as follows: Article 3 “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
After the failure of an attempt to reach a friendly settlement, by a letter of 12 September 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows: “The Government declare – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of a violation of Article 3 of the Convention resulting from the conditions of the applicant’s detention, in particular overcrowding in Satu-Mare Prison. The Government declare that they are prepared to pay to the applicant as just satisfaction the sum of EUR 2,700 (two thousand seven hundred euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. This sum which will cover all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will not be subject to any tax that may be chargeable to the applicant. It will be converted into Romanian lei at the rate applicable on the date of payment, and will be payable, into a bank account indicated by the applicant, within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-moth period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government respectfully ask the Court to decide that the examination of the case is no longer justified and to strike it out of the Court’s list of cases, according to Article 37 § 1 (c) of the Convention. ”
In a letter of 13 November 2012 the applicant objected to the striking out of this part of the application.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “ for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application ” .
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75 ‑ 77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of Article 3 of the Convention on account of overcrowding and inadequate detention conditions (see, for example, Lăutaru v. Romania , no. 13099/04, 18 October 2011, Flămînzeanu v. Romania , no. 56664/08, § 98, 12 April 2011, Iamandi v. Romania , no. 25867/03, 1 June 2010, and Brândușe v. Romania , no. 6586/03, ECHR-2009 (extracts)).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the part of the application concerning the applicant’s conditions of detention in Satu ‑ Mare Prison (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ).
In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, this part of the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008, and Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in respect of the applicant’s complaint concerning the inhuman and degrading conditions of detention in Satu-Mare Prison. B. Remaining complaints
Insofar as the applicant’s remaining complaints are concerned (see paragraphs 17-20, above), the Court considers that there is nothing in the file to suggest that the provisions invoked by the applicant have been violated. Accordingly, this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 3 of the Convention concerning the conditions of detention in Satu-Mare Prison and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike this part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Marialena Tsirli Luis López Guerra Deputy Registrar President