DECIZIA nr. 15960/05, de către Vasile Eugen NEGREA, împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 4 octombrie 2011 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 15 aprilie 2005, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Vasile Eugen Negrea, este un cetățen român care s-a născut în 1954 și trăiește în Târgu-Mureș. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 iulie 2004, Procurorul Târgu-Mureș Anti-Corupție (“procurorul”) a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului, pe care l-a acuzat de acte de corupție. În acel moment, reclamantul era un funcționar al Departamentului de Control Finanțiar al Direcției Generale Finanțelor Publice Mureș („DGFP”) și a fost eliberat din funcțiile sale la 30 iulie 2004. Când a fost intervievat în 26 iulie de procuror, reclamantul a negat că a comis infracțiunea cu care a fost acuzat. Alte persoane, colegii reclamantului, au fost, de asemenea, judecate. La 29 iulie 2004, procurorul l-a arestat pe solicitant timp de 24 de ore și l-a plasat în centrul de detenție al poliției Mureș. La o dată neespecificată, el a fost transferat la o închisoare unde a trebuit să împărtășească o celulă de 20 m mp cu 16 infractori condamnați. Potrivit argumentelor sale adresate Curții, el nu s-a plângut în fața instanțelor interne în temeiul Ordinului nr. 56/2003 privind executarea condamnărilor cu privire la condițiile de detenție sau, în special, despre faptul că a fost reținut cu infractori condamnați. La 29 iulie 2004, reclamantul s-a plâns împotriva arestării sale, dar fără folos, deoarece procurorul a refuzat să examineze plângerea. În aceeași zi, procurorul a solicitat aprobarea Curții de judecată de Mureș pentru a pune reclamantul în detenție pe timp de douăzeci de zile. La 30 iulie 2004, Curtea de judecată, ședința în calitate de un singur judecător, a ordonat detenția anterioară a reclamantului, astfel cum a solicitat procurorul. Curtea a emis două hotărâri în această chestiune, o hotărâre ( sentință ) și o hotărâre interlocutorie (încheiere) În ambele hotărâri, instanța a considerat că există indicații puternice că reclamantul a comis infracțiunile și că, dacă a fost lăsat liber, reprezenta un pericol pentru ordinea publică („ ordine publică Cu toate acestea, Curtea a respins faptul că procurorul a fondat afirmația că reclamantul a încercat să influențeze martorii sau să modifice dovezile materiale și a remarcat că procurorul nu a început încă să adune dovezi în acest caz. La 2 august 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins un recurs depus de reclamant împotriva hotărârii interlocutorii menționate mai sus. Tribunalul județului a prelungit detenția anterioară a reclamantului prin hotărâri interlocutive la 23 august 2004 (apel respins la 27 august 2004), 23 septembrie 2004 (apel respins la 29 septembrie 2004) și 11 Noiembrie 2004 (apel respins la 14 noiembrie 2004). Reclamantul a contestat detenția anterioară și s-a opus orice cerere a procurorului de a-l prelungi. Atât Curtea județului, cât și Curtea de Apel au considerat că detenția reclamantului a fost justificată având în vedere existența unor indicații puternice de faptul că reclamantul a comis infracțiuni și pericolul pe care l-a reprezentat pentru ordinea publică. La 20 septembrie 2004, procurorul a inculpat reclamantul. 10. La 27 septembrie 2004, Curtea județului a suspendat examinarea meritelor cauzei, deoarece reclamantul a formulat o plângere constituțională care a fost transmisă Curții Constituționale. Examinarea periodică a legalității detenției a continuat în temeiul articolului 303 § 6 din Codul de Procedură Penală („CPC”). 11. La 20 decembrie 2004, Curtea județului a hotărât să nu mai prelungească detenția reclamantului și a considerat că impactul faptelor sale asupra ordinii publice s-a diminuat cu trecerea timpului și a remarcat că, dacă examinarea meritelor cauzei continuă să fie suspendată, reclamantul nu poate fi judecat într-un timp rezonabil, conform articolului 5 din Convenție. În consecință, a ordonat ca reclamantul să fie eliberat din închisoare pentru o angajare de a nu părăsi orașul. La 28 decembrie 2004, Curtea de Apel a permis recursul procurorului, a anulat hotărârea anterioară și a prelungit detenția reclamantului cu 30 de zile. Acesta a reiterat faptul că în dosar existau indicații puternice că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și a remarcat că motivele pentru adoptarea măsurii în primul rând există încă și justifică astfel extinderea măsurii respective. 12. La 26 ianuarie 2005, Curtea județului a ordonat din nou ca reclamantul să fie eliberat, din aceleași motive ca înainte. La 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel a anulat această decizie. 13. La 24 februarie 2005, procurorul a solicitat Curții Înalte de Cassare și Justiție să transfere cazul către o instanță diferită (stramutare cauzei El a susținut că unele dintre martorii au fost amenințate de persoane apropiate de inculpați; că soția reclamantului încă lucrează pentru DGFP, împreună cu unele dintre aceste martori; că unul dintre inculpați a susținut în timpul anchetei penale că a avut rude în instanțele locale care ar putea să-l ajute; și că media a acoperit îndeaproape evoluția cazului și a descris acuzații ca victime ale presupusului sistem judiciar local corupt. La 24 martie 2005, cererea a fost în cele din urmă respinsă de Curtea Înaltă. 14. Între timp, la 28 februarie 2005, Curtea județului a declarat că examinarea cazului a fost suspendată prin ordonanță a Curții Înalte de Casare și Justiție până când a fost pronunțată o hotărâre cu privire la cererea procurorului de a transfera cazul în altă parte. Acesta a considerat însă că examinarea detenției reclamantului nu a fost acoperită de suspendarea ordonată. Prin urmare, acesta l-a examinat și a înlocuit din nou măsura cu obligația de a nu părăsi orașul. La 2 martie 2005, Curtea de Apel a anulat această decizie din cauza faptului că Curtea județului a extins în mod echitabil aplicarea articolului 303 § 6 din CCP la acest caz, deoarece această dispoziție nu se aplică în cazul unei suspendări ordonate de Curtea Înaltă. 15. La 25 martie, 26 aprilie și 19 mai 2005, Curtea județului a înlocuit din nou detenția reclamantului cu obligația de a nu părăsi orașul, din aceleași motive ca înainte, dar la 28 martie, 29 aprilie și, respectiv, 23 mai 2005, aceste hotărâri au fost anulate de Curtea de Apel. 16. La 17 iunie 2005, Curtea județului a ordonat din nou eliberarea reclamantului și la 20 de mai 2005 Iunie 2005 Curtea de Apel a susținut decizia prin respingerea apelului procurorului. 17. Reclamantul a fost eliberat de la detenție la 20 iunie 2005. 18. La 17 aprilie 2008, Curtea județului Mureș a condamnat reclamantul pentru acte de corupție și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 13 februarie 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureș a redus condamnarea la trei ani de închisoare, dar această decizie a fost anulată de Înaltul Tribunal la 13 septembrie 2010. 19. Reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție atât în centrul de detenție, cât și în închisoare. El a susținut că a trebuit să împărtășească o celulă cu șaisprezece infractori condamnați, deși ar fi trebuit să fie ținut într-un loc separat. În plus, celula lui a măsurat mai puțin de 20 mp și a deținut un total de șaptezeci de deținuți. 20. În temeiul articolului 5 § 1 c) din Convenție, el susține că a fost arestat fără nicio dovadă că a încercat să fugă sau că a prezentat o amenințare pentru ordinea publică și că instanța nu a examinat motivele arestării sale. 21. El se plânge că nu a fost judecat într-un timp rezonabil, conform articolului 5 § 3 și § 1 din Convenție. El se referă, în special, la modul în care i-au examinat și prelungit detenția anterioară. În plus, se bazează pe art. 6 § 3 din Convenție, el se plângea că instanța nu a examinat în mod corespunzător motivele invocate de procuror pentru a justifica detenția sa atât atunci când aprobă măsura, cât și atunci când a extins-o. El a reiterat că el nu constituie o amenințare pentru ordinea publică și că orice pericol potențial pe care îl poate prezenta s-a încheiat în momentul în care a fost suspendat de la birou. 22. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că autoritățile și-au încălcat dreptul la presupunerea de nevinovăție, în măsura în care arestarea sa a fost acoperită de mass-media și Oficiul Procurorului a făcut declarații publice în conferințe de presă declarând-l vinovat. De asemenea, a susținut că procurorul a participat întotdeauna la deliberările secrete ale băncilor care hotărăsc asupra detenției anterioare. 23. De asemenea, el s-a plâns de încălcarea drepturilor apărării, garantată de art. 6 § 3 literele (b), (c) și (d), întrucât a considerat că nu avea libertatea de a propune dovezi în timpul fazei de urmărire penală și nu a fost asistat în mod consecvent de avocat. De asemenea, s-a plâns că urmărirea penală a acordat tratament preferențial persoanei care se presupune că l-au mituit. 24. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că dreptul său la viața privată și de familie a fost încălcat de detenția sa, că familia sa a fost afectată de procesul și că, din cauza detenției, nu a reușit să-și facă examenele universitare. De asemenea, s-a plâns că imaginile lui purtau cătușe au fost publicate la scară largă în mass-media, care și-a afectat reputația. Reclamarea în temeiul art. 3 din Convenția 25. Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție, iar el a invocat art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamente sau pedepsele inumane sau degradante”. 26. Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri pe baza documentelor de la dispoziția sa și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata detenției anterioare și cu modul în care instanța judecătorească examinase motivele invocate de procuror pentru justificarea acesteia. El se bazează pe articolele 5 § 3 și 6 § § 1 și 3 din Convenție. 28. Curtea este competentă în materie de caracterizare a faptelor și poate decide să examineze plângerile prezentate în temeiul unui alt articol decât cel citat de un reclamant (a se vedea Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1998 I). Prin urmare, aceasta va examina plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din convenție, care se citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau deținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 29. Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri pe baza documentelor de la dispoziția sa și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Alte plângeri în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenția 30. Reclamantul s-a plâns că a fost arestat fără nicio dovadă că a încercat să fugă sau că a prezentat o amenințare pentru ordinea publică și că instanțele nu au examinat motivele arestării sale. art. 5 § 1 citește după cum urmează, în măsura în care este relevant: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ...” 31. Curtea constată că reclamantul a fost arestat la 29 iulie 2004. Prin urmare, în depunerea cererii sale la Curtea la 15 aprilie 2005, reclamantul nu a respectat regula de șase luni cu privire la această plângere (a se vedea Mujea c. România (dec.), nr. 44696/98, 10 septembrie 2002). Rezultă că această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 1 și 4 din Convenție. Reclamantul a formulat mai multe plângeri cu privire la echitatea procedurii penale inițiate de procuror împotriva lui. În special, el a plângut de încălcarea presunției de nevinovăție în favoarea sa și a drepturilor apărării. El s-a bazat pe art. 6 §§§ și 3 literele (b), (c) și (d) din convenție. Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează: „1. În hotărârea ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune penală este presupusă nevinovat până când se dovedește vinovat în conformitate cu legea. Oricine acuzat de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; (c) să se apere în persoană sau prin asistență juridică a alegerii sale sau, dacă el nu are mijloace suficiente de a plăti asistență juridică, să fie acordată liber atunci când interesele justiției o solicită; (d) să examineze sau să fi examinat martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său, în aceleași condiții ca și martorii împotriva lui; ...” 33. Curtea remarcă că procesul penal împotriva reclamantului este încă în așteptare în fața unei instanțe care are competența de a examina plângerile menționate mai sus de către reclamant și care rezultă că aceste plângeri sunt prematuri și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § § § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că dreptul său la viața privată și de familie a fost încălcat de detenția sa, că familia sa a fost afectată de procesul și că nu a putut să-și ia examenele universitare din cauza acesteia. De asemenea, s-a plâns că imaginile lui în cătușe au fost publicate la scară largă în mass-media, ceea ce i-a afectat reputația. art. 8 din Convenție se citește după cum urmează: „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 35. Curtea face trimitere la principiile pe care le-a stabilit în jurisprudența sa recentă privind protecția acordată de art. 8 la reputația unei persoane (a se vedea Pfeifer c. Austria , nr. 12556/03 , § 35 , CEDH 2007 XII , Petrina c. România , nr. 78060/01 , §§ 27-29 și 34-36 , 14 octombrie 2008; A. c. Norvegia , nr. 28070/06 , §§ 63-65, 9 aprilie 2009 și Timciuc c. România . (dec.), nr. 28999/03, §§ 143-146, 12 octombrie 2010) și recomandarea Rec(2003)13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei statelor membre cu privire la furnizarea de informații prin intermediul mass-media în ceea ce privește procedurile penale (adoptată de Comitetul de Miniștri la 10 iulie 2003 la cea de-a 848-a ședință a Deputaților Miniștrilor). 36. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea constată că reclamantul nu a adăugat ca element de probă în fața Curții orice material publicat în presă în momentul relevant care ar fi putut fi prejudiciat reputației sale sau a încălcat în orice mod viața sa privată sau de familie. Articolele de presă aduse și cele menționate accidental în procedurile interne (a se vedea punctul 13 de mai sus) nu par să depășească dreptul mass-media de a raporta despre procesele penale care contribuie la dezbaterile cu privire la chestiuni de interes public. 37. În măsura în care reclamantul s-a plâns că el și familia sa au fost afectați de detenția și de procesul său, și din cauza faptului că nu și-a asezat examenele universitare, Curtea constată că reclamantul nu a adăugat nici o dovadă că personal sau familia sa a fost afectat dincolo de ceea ce este rezonabil de a fi așteptat în astfel de situații și într-un punct care ar ridica o chestiune în temeiul articolului 8 din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că, în ceea ce privește chestiunile în cauză, reclamantul ar fi putut depune plângeri cu autoritățile interne în temeiul Ordinului nr. 56/2003 (a se vedea Petrea c. România , nr. 4792/03, §§ 35-36, 29 aprilie 2008), dar nu a făcut acest lucru. 38. Prin urmare, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această plângere este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la articolele 3 și 5 § 3 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului
Application no. 15960/05
by Vasile Eugen NEGREA
against Romania
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 4
October 2011 as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Corneliu Bîrsan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Ineta Ziemele,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
judges,
and Marialena Tsirli,
Deputy
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 15 April 2005,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Vasile Eugen Negrea, is a Romanian national who was born in 1954 and lives in Târgu-Mureș.
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
3.
On 26 July 2004 the Târgu-Mureș Anti-Corruption Prosecutor’s Office (“the prosecutor”) started criminal proceedings against the applicant, whom he accused of acts of corruption. At that time the applicant was a civil servant working in the Financial Control Department of the Mureș General Directorate of Public Finances (“the DGFP”). He was released from his functions on 30 July 2004.
When interviewed on 26 July by the prosecutor, the applicant denied having committed the crime he had been charged with.
Other persons, colleagues of the applicant, were also put on trial.
4.
On 29 July 2004 the prosecutor arrested the applicant for twenty-four hours and placed him in the Mureș Police detention facility. On an unspecified date he was transferred to a prison where he had to share a cell measuring 20
sq. m with sixteen convicted offenders.
According to his submissions to the Court, he did not complain to the domestic courts under Ordinance no. 56/2003 on the execution of sentences about the conditions of his detention, or, in particular, about the fact that he was held with convicted criminals.
5.
On 29 July 2004 the applicant complained against his arrest but to no avail, as the prosecutor allegedly refused to examine his complaint.
6.
On the same day, the prosecutor requested the Mureș County Court’s approval to place the applicant in detention pending trial for twenty
‑
nine days.
7.
On 30 July 2004 the County Court, sitting as a single judge, ordered the applicant’s pre-trial detention as requested by the prosecutor. The court issued two decisions in the matter, a judgment (
sentință
) and an interlocutory judgment (
încheiere
), both bearing the same number and reaching the same conclusion, with extended and almost identical reasoning. In both decisions the court considered that there were strong indications that the applicant had committed the crimes and that if left at liberty he represented a danger to public order (“
ordre public
”). The court nevertheless rejected as ill-founded the prosecutor’s claim that the applicant had tried to influence witnesses or alter the material evidence and noted that the prosecutor had not yet even started to gather evidence in the case.
On 2 August 2004 the Târgu-Mureș Court of Appeal dismissed an appeal lodged by the applicant against the above-mentioned interlocutory judgment.
8.
The County Court extended the applicant’s pre-trial detention by interlocutory judgments on 23 August 2004 (appeal dismissed on 27 August 2004), 23 September 2004 (appeal dismissed on 29 September 2004) and 11
November 2004 (appeal dismissed on 14 November 2004). The applicant contested his pre-trial detention and opposed any request by the prosecutor to have it extended. Both the County Court and the Court of Appeal considered that the applicant’s detention was justified given the existence of strong indications that the applicant had committed crimes and of the danger he represented to public order.
9.
On 20 September 2004 the prosecutor indicted the applicant.
10.
On 27 September 2004 the County Court suspended the examination of the merits of the case, as the applicant had made a constitutional complaint that had been forwarded to the Constitutional Court. Periodic examination of the lawfulness of the detention continued under Article 303 § 6 of the Code of Criminal Procedure (the “CCP”).
11.
On 20 December 2004 the County Court decided not to extend the applicant’s detention any longer. It considered that the impact of his deeds on public order had diminished with the passage of time and noted that if the examination of the merits of the case continued to be suspended the applicant could not be tried within a reasonable time, as required by Article
5 of the Convention. Consequently, it ordered that the applicant be released from prison on an undertaking not to leave town.
On 28 December 2004 the Court of Appeal allowed an appeal by the prosecutor, quashed the previous judgment and extended the applicant’s detention by thirty days. It reiterated that there were strong indications in the file that the applicant had committed the crimes concerned and noted that the grounds for taking the measure in the first place still existed and thus justified the extension of that measure.
12.
On 26 January 2005 the County Court ordered once again that the applicant be released, for the same reasons as before. On 28 January 2005 the Court of Appeal reversed that decision.
13.
On 24 February 2005 the prosecutor requested the High Court of Cassation and Justice to transfer the case to a different court (
strămutarea cauzei
). He argued that some of the witnesses had been threatened by persons close to the defendants; that the applicant’s wife was still working for DGFP, along with some of those witnesses; that one of the defendants had claimed during the criminal investigation that he had relatives in the local courts who could help him; and that the media had closely covered the developments of the case and depicted the defendants as victims of the allegedly corrupt local judicial system. On 24 March 2005 the request was eventually dismissed by the High Court.
14.
In the meantime, on 28 February 2005 the County Court stated that the examination of the case had been suspended by order of the High Court of Cassation and Justice until a ruling was given on the prosecutor’s request to have the case transferred elsewhere. It considered, however, that the examination of the applicant’s detention was not covered by the suspension ordered. It therefore examined it and once again replaced the measure with an obligation not to leave town. On 2 March 2005 the Court of Appeal quashed that decision on the ground that the County Court had wrongly extended the application of Article 303 § 6 of the CCP to the case, as that provision did not apply in the case of a suspension ordered by the High Court.
15.
On 25 March, 26 April and 19 May 2005 the County Court again replaced the applicant’s detention with an obligation not to leave town, on the same grounds as before, but on 28 March, 29 April and 23 May 2005 respectively those rulings were reversed by the Court of Appeal.
16.
On 17 June 2005 the County Court once again ordered the applicant’s release and on 20
June 2005 the Court of Appeal upheld the decision by dismissing the prosecutor’s appeal.
17.
The applicant was released from detention on 20 June 2005.
18.
On 17 April 2008 the Mureș County Court convicted the applicant for acts of corruption and sentenced him to three years and nine months’ imprisonment. On 13 February 2009 the Târgu-Mureș Court of Appeal reduced the sentence to three years’ imprisonment, but that decision was quashed by the High Court on 13 September 2010.
The case is currently pending before the Târgu-Mureș Court of Appeal.
19.
The applicant complained about the conditions of his detention both in the police detention facility and in the prison. He claimed that he had to share a cell with sixteen convicted offenders, although he should have been held in a separate facility. Furthermore, his cell measured less than 20 sq. m and held a total of seventeen detainees.
20.
Under Article 5 § 1 c) of the Convention, he argued that he had been arrested without any evidence that he had tried to flee or that he presented a threat to public order, and that the courts had not examined the reasons for his arrest.
21.
He complained that he had not been tried within a reasonable time, as required under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention. He referred, in particular, to the way the courts had examined and extended his pre-trial detention. Furthermore, relying on Article 6 § 3 of the Convention, he complained that the courts had failed to properly examine the reasons invoked by the prosecutor to justify his detention both when approving the measure and when extending it. He reiterated that he did not constitute a threat to public order and that any potential danger that he could present had ended the moment he had been suspended from office.
22.
The applicant complained under Article 6 § 2 of the Convention that the authorities had breached his right to the presumption of innocence, in so far as his arrest had been covered by the media and the Prosecutor’s Office had made public statements in press conferences declaring him guilty. He also argued that the prosecutor had always taken part in the secret deliberations of the benches deciding on his pre-trial detention.
23.
He also complained of a violation of the rights of the defence, guaranteed by Article 6 § 3 (b), (c) and (d), as he considered that he had not had the liberty to propose evidence during the prosecution phase and had not been consistently assisted by counsel. He also complained that the prosecution had given preferential treatment to the person who had allegedly bribed him.
24.
The applicant complained under Article 8 of the Convention that his right to private and family life had been breached by his detention, that his family had been affected by the trial, and that because of his detention he had failed to sit his university exams.
He also complained that images of him wearing handcuffs had been widely published in the media, which had affected his reputation.
A.
Complaint under Article 3 of the Convention
25.
The applicant complained about the conditions of his detention. He invoked Article 3 of the Convention, which reads as follows:
“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
26.
The Court considers that it cannot determine the admissibility of this complaint on the basis of the documents at its disposal, and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
B.
Complaint under Article 5 § 3 of the Convention
27.
The applicant complained about the length of his pre-trial detention and about the way the courts had examined the reasons invoked by the prosecutor to justify it. He relied on Articles 5 § 3 and 6 §§ 1 and 3 of the Convention.
28.
The Court is master of the characterisation to be given in law to the facts and can decide to examine complaints submitted to it under another Article than that quoted by an applicant (see
Guerra and Others v.
Italy
, 19
February 1998, § 44,
Reports of Judgments and Decisions
1998
‑
I). It will therefore examine the complaint under Article 5 § 3 of the Convention, which reads as follows:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
29.
The Court considers that it cannot determine the admissibility of this complaint on the basis of the documents at its disposal, and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
C.
Other complaints
1.
Complaint under Article 5 § 1 (c) of the Convention
30.
The applicant complained that he had been arrested without any evidence that he had tried to flee or that he presented a threat to public order, and that the courts had not examined the reasons for his arrest. Article
5 § 1 reads as follows, in so far as relevant:
“1.
Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law:
...
(c)
the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so;
...”
31.
The Court notes that the applicant was arrested on 29 July 2004. Therefore, in lodging his application with the Court on 15 April 2005, the applicant failed to observe the six-month rule in respect of this complaint (see
Mujea v. Romania
(dec.), no. 44696/98, 10 September 2002).
It follows that this complaint has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
2.
Complaints under Articles 6 §§ 2 and 3 of the Convention
32.
The applicant raised several complaints concerning the fairness of the criminal proceedings initiated by the prosecutor against him. In particular, he complaind about breaches of the presumption of innocence in his favour and of the rights of the defence. He relied on Articles 6 §§ 2 and
3 (b), (c) and (d) of the Convention. The relevant provisions read as follows:
“1.
In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...
2.
Everyone charged with a criminal offence shall be presumed innocent until proved guilty according to law.
3.
Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights:
...
(b)
to have adequate time and facilities for the preparation of his defence;
(c)
to defend himself in person or through legal assistance of his own choosing or, if he has not sufficient means to pay for legal assistance, to be given it free when the interests of justice so require;
(d)
to examine or have examined witnesses against him and to obtain the attendance and examination of witnesses on his behalf under the same conditions as witnesses against him;
...”
33.
The Court notes that the criminal case against the applicant is still pending before a court that has the power to examine the above-mentioned complaints by the applicant.
It follows that these complaints are premature and must be rejected under Article
35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
3.
Complaint under Article 8 of the Convention
34.
The applicant complained under Article 8 of the Convention that his right to private and family life had been breached by his detention, that his family had been affected by the trial, and that he had been unable to take his university exams because of it. He also complained that images of him in handcuffs had been widely published in the media, which had affected his reputation. Article 8 of the Convention reads as follows:
“1.
Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence.
2.
There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”
35.
The Court makes reference to the principles it has established in its recent case-law concerning the protection afforded by Article 8 to a person’s reputation (see
Pfeifer v. Austria
, no. 12556/03, § 35, ECHR 2007
‑
XII;
Petrina v.
Romania
, no. 78060/01, §§ 27-29 and 34-36, 14
October 2008;
A. v. Norway
, no. 28070/06, §§ 63-65, 9 April 2009; and
Timciuc v. Romania
(dec.), no. 28999/03, §§ 143-146, 12 October 2010), and to Recommendation Rec(2003)13 of the Committee of Ministers of the Council of Europe to member States on the provision of information through the media in relation to criminal proceedings (adopted by the Committee of Ministers on 10 July 2003 at the 848th meeting of the Ministers’ Deputies).
36.
Turning to the facts of this case, the Court notes that the applicant failed to adduce as evidence before the Court any material published in the press at the relevant time that could have been detrimental to his reputation or have infringed his private or family life in any way. The press articles adduced and those mentioned incidentally in the domestic proceedings (see paragraph 13 above) do not seem to go beyond the right of the media to report on criminal trials that contribute to debates on matters of public interest.
37.
In so far as the applicant complained that he and his family had been affected by his detention and the trial, and because of that he had failed to sit his university exams, the Court notes that the applicant did not adduce any evidence that he personally or his family had been affected beyond what is reasonably to be expected in such situations and to a point that would raise an issue under Article 8 of the Convention.
The Court also notes that for the matters concerned, the applicant could have lodged complaints with the domestic authorities under Ordinance no.
56/2003 (see
Petrea v. Romania
, no. 4792/03, §§ 35-36, 29 April 2008), but failed to do so.
38.
Therefore, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning Articles 3 and 5 § 3 of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Deputy Registrar
President