CtEDO 04.10.2011 Auto

NEGREA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
04.10.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NEGREA v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

DECIZIA nr. 15960/05, de către Vasile Eugen NEGREA, împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 4 octombrie 2011 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 15 aprilie 2005, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Vasile Eugen Negrea, este un cetățen român care s-a născut în 1954 și trăiește în Târgu-Mureș. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 iulie 2004, Procurorul Târgu-Mureș Anti-Corupție (“procurorul”) a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului, pe care l-a acuzat de acte de corupție. În acel moment, reclamantul era un funcționar al Departamentului de Control Finanțiar al Direcției Generale Finanțelor Publice Mureș („DGFP”) și a fost eliberat din funcțiile sale la 30 iulie 2004. Când a fost intervievat în 26 iulie de procuror, reclamantul a negat că a comis infracțiunea cu care a fost acuzat. Alte persoane, colegii reclamantului, au fost, de asemenea, judecate. La 29 iulie 2004, procurorul l-a arestat pe solicitant timp de 24 de ore și l-a plasat în centrul de detenție al poliției Mureș. La o dată neespecificată, el a fost transferat la o închisoare unde a trebuit să împărtășească o celulă de 20 m mp cu 16 infractori condamnați. Potrivit argumentelor sale adresate Curții, el nu s-a plângut în fața instanțelor interne în temeiul Ordinului nr. 56/2003 privind executarea condamnărilor cu privire la condițiile de detenție sau, în special, despre faptul că a fost reținut cu infractori condamnați. La 29 iulie 2004, reclamantul s-a plâns împotriva arestării sale, dar fără folos, deoarece procurorul a refuzat să examineze plângerea. În aceeași zi, procurorul a solicitat aprobarea Curții de judecată de Mureș pentru a pune reclamantul în detenție pe timp de douăzeci de zile. La 30 iulie 2004, Curtea de judecată, ședința în calitate de un singur judecător, a ordonat detenția anterioară a reclamantului, astfel cum a solicitat procurorul. Curtea a emis două hotărâri în această chestiune, o hotărâre ( sentință ) și o hotărâre interlocutorie (încheiere) În ambele hotărâri, instanța a considerat că există indicații puternice că reclamantul a comis infracțiunile și că, dacă a fost lăsat liber, reprezenta un pericol pentru ordinea publică („ ordine publică Cu toate acestea, Curtea a respins faptul că procurorul a fondat afirmația că reclamantul a încercat să influențeze martorii sau să modifice dovezile materiale și a remarcat că procurorul nu a început încă să adune dovezi în acest caz. La 2 august 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins un recurs depus de reclamant împotriva hotărârii interlocutorii menționate mai sus. Tribunalul județului a prelungit detenția anterioară a reclamantului prin hotărâri interlocutive la 23 august 2004 (apel respins la 27 august 2004), 23 septembrie 2004 (apel respins la 29 septembrie 2004) și 11 Noiembrie 2004 (apel respins la 14 noiembrie 2004). Reclamantul a contestat detenția anterioară și s-a opus orice cerere a procurorului de a-l prelungi. Atât Curtea județului, cât și Curtea de Apel au considerat că detenția reclamantului a fost justificată având în vedere existența unor indicații puternice de faptul că reclamantul a comis infracțiuni și pericolul pe care l-a reprezentat pentru ordinea publică. La 20 septembrie 2004, procurorul a inculpat reclamantul. 10. La 27 septembrie 2004, Curtea județului a suspendat examinarea meritelor cauzei, deoarece reclamantul a formulat o plângere constituțională care a fost transmisă Curții Constituționale. Examinarea periodică a legalității detenției a continuat în temeiul articolului 303 § 6 din Codul de Procedură Penală („CPC”). 11. La 20 decembrie 2004, Curtea județului a hotărât să nu mai prelungească detenția reclamantului și a considerat că impactul faptelor sale asupra ordinii publice s-a diminuat cu trecerea timpului și a remarcat că, dacă examinarea meritelor cauzei continuă să fie suspendată, reclamantul nu poate fi judecat într-un timp rezonabil, conform articolului 5 din Convenție. În consecință, a ordonat ca reclamantul să fie eliberat din închisoare pentru o angajare de a nu părăsi orașul. La 28 decembrie 2004, Curtea de Apel a permis recursul procurorului, a anulat hotărârea anterioară și a prelungit detenția reclamantului cu 30 de zile. Acesta a reiterat faptul că în dosar existau indicații puternice că reclamantul a comis infracțiunile în cauză și a remarcat că motivele pentru adoptarea măsurii în primul rând există încă și justifică astfel extinderea măsurii respective. 12. La 26 ianuarie 2005, Curtea județului a ordonat din nou ca reclamantul să fie eliberat, din aceleași motive ca înainte. La 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel a anulat această decizie. 13. La 24 februarie 2005, procurorul a solicitat Curții Înalte de Cassare și Justiție să transfere cazul către o instanță diferită (stramutare cauzei El a susținut că unele dintre martorii au fost amenințate de persoane apropiate de inculpați; că soția reclamantului încă lucrează pentru DGFP, împreună cu unele dintre aceste martori; că unul dintre inculpați a susținut în timpul anchetei penale că a avut rude în instanțele locale care ar putea să-l ajute; și că media a acoperit îndeaproape evoluția cazului și a descris acuzații ca victime ale presupusului sistem judiciar local corupt. La 24 martie 2005, cererea a fost în cele din urmă respinsă de Curtea Înaltă. 14. Între timp, la 28 februarie 2005, Curtea județului a declarat că examinarea cazului a fost suspendată prin ordonanță a Curții Înalte de Casare și Justiție până când a fost pronunțată o hotărâre cu privire la cererea procurorului de a transfera cazul în altă parte. Acesta a considerat însă că examinarea detenției reclamantului nu a fost acoperită de suspendarea ordonată. Prin urmare, acesta l-a examinat și a înlocuit din nou măsura cu obligația de a nu părăsi orașul. La 2 martie 2005, Curtea de Apel a anulat această decizie din cauza faptului că Curtea județului a extins în mod echitabil aplicarea articolului 303 § 6 din CCP la acest caz, deoarece această dispoziție nu se aplică în cazul unei suspendări ordonate de Curtea Înaltă. 15. La 25 martie, 26 aprilie și 19 mai 2005, Curtea județului a înlocuit din nou detenția reclamantului cu obligația de a nu părăsi orașul, din aceleași motive ca înainte, dar la 28 martie, 29 aprilie și, respectiv, 23 mai 2005, aceste hotărâri au fost anulate de Curtea de Apel. 16. La 17 iunie 2005, Curtea județului a ordonat din nou eliberarea reclamantului și la 20 de mai 2005 Iunie 2005 Curtea de Apel a susținut decizia prin respingerea apelului procurorului. 17. Reclamantul a fost eliberat de la detenție la 20 iunie 2005. 18. La 17 aprilie 2008, Curtea județului Mureș a condamnat reclamantul pentru acte de corupție și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 13 februarie 2009, Curtea de Apel Târgu-Mureș a redus condamnarea la trei ani de închisoare, dar această decizie a fost anulată de Înaltul Tribunal la 13 septembrie 2010. 19. Reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție atât în centrul de detenție, cât și în închisoare. El a susținut că a trebuit să împărtășească o celulă cu șaisprezece infractori condamnați, deși ar fi trebuit să fie ținut într-un loc separat. În plus, celula lui a măsurat mai puțin de 20 mp și a deținut un total de șaptezeci de deținuți. 20. În temeiul articolului 5 § 1 c) din Convenție, el susține că a fost arestat fără nicio dovadă că a încercat să fugă sau că a prezentat o amenințare pentru ordinea publică și că instanța nu a examinat motivele arestării sale. 21. El se plânge că nu a fost judecat într-un timp rezonabil, conform articolului 5 § 3 și § 1 din Convenție. El se referă, în special, la modul în care i-au examinat și prelungit detenția anterioară. În plus, se bazează pe art. 6 § 3 din Convenție, el se plângea că instanța nu a examinat în mod corespunzător motivele invocate de procuror pentru a justifica detenția sa atât atunci când aprobă măsura, cât și atunci când a extins-o. El a reiterat că el nu constituie o amenințare pentru ordinea publică și că orice pericol potențial pe care îl poate prezenta s-a încheiat în momentul în care a fost suspendat de la birou. 22. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că autoritățile și-au încălcat dreptul la presupunerea de nevinovăție, în măsura în care arestarea sa a fost acoperită de mass-media și Oficiul Procurorului a făcut declarații publice în conferințe de presă declarând-l vinovat. De asemenea, a susținut că procurorul a participat întotdeauna la deliberările secrete ale băncilor care hotărăsc asupra detenției anterioare. 23. De asemenea, el s-a plâns de încălcarea drepturilor apărării, garantată de art. 6 § 3 literele (b), (c) și (d), întrucât a considerat că nu avea libertatea de a propune dovezi în timpul fazei de urmărire penală și nu a fost asistat în mod consecvent de avocat. De asemenea, s-a plâns că urmărirea penală a acordat tratament preferențial persoanei care se presupune că l-au mituit. 24. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că dreptul său la viața privată și de familie a fost încălcat de detenția sa, că familia sa a fost afectată de procesul și că, din cauza detenției, nu a reușit să-și facă examenele universitare. De asemenea, s-a plâns că imaginile lui purtau cătușe au fost publicate la scară largă în mass-media, care și-a afectat reputația. Reclamarea în temeiul art. 3 din Convenția 25. Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție, iar el a invocat art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamente sau pedepsele inumane sau degradante”. 26. Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri pe baza documentelor de la dispoziția sa și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata detenției anterioare și cu modul în care instanța judecătorească examinase motivele invocate de procuror pentru justificarea acesteia. El se bazează pe articolele 5 § 3 și 6 § § 1 și 3 din Convenție. 28. Curtea este competentă în materie de caracterizare a faptelor și poate decide să examineze plângerile prezentate în temeiul unui alt articol decât cel citat de un reclamant (a se vedea Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1998 I). Prin urmare, aceasta va examina plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din convenție, care se citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau deținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 29. Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri pe baza documentelor de la dispoziția sa și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Alte plângeri în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Convenția 30. Reclamantul s-a plâns că a fost arestat fără nicio dovadă că a încercat să fugă sau că a prezentat o amenințare pentru ordinea publică și că instanțele nu au examinat motivele arestării sale. art. 5 § 1 citește după cum urmează, în măsura în care este relevant: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ...” 31. Curtea constată că reclamantul a fost arestat la 29 iulie 2004. Prin urmare, în depunerea cererii sale la Curtea la 15 aprilie 2005, reclamantul nu a respectat regula de șase luni cu privire la această plângere (a se vedea Mujea c. România (dec.), nr. 44696/98, 10 septembrie 2002). Rezultă că această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 1 și 4 din Convenție. Reclamantul a formulat mai multe plângeri cu privire la echitatea procedurii penale inițiate de procuror împotriva lui. În special, el a plângut de încălcarea presunției de nevinovăție în favoarea sa și a drepturilor apărării. El s-a bazat pe art. 6 §§§ și 3 literele (b), (c) și (d) din convenție. Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează: „1. În hotărârea ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune penală este presupusă nevinovat până când se dovedește vinovat în conformitate cu legea. Oricine acuzat de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; (c) să se apere în persoană sau prin asistență juridică a alegerii sale sau, dacă el nu are mijloace suficiente de a plăti asistență juridică, să fie acordată liber atunci când interesele justiției o solicită; (d) să examineze sau să fi examinat martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său, în aceleași condiții ca și martorii împotriva lui; ...” 33. Curtea remarcă că procesul penal împotriva reclamantului este încă în așteptare în fața unei instanțe care are competența de a examina plângerile menționate mai sus de către reclamant și care rezultă că aceste plângeri sunt prematuri și trebuie respinse în temeiul articolului 35 § § § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că dreptul său la viața privată și de familie a fost încălcat de detenția sa, că familia sa a fost afectată de procesul și că nu a putut să-și ia examenele universitare din cauza acesteia. De asemenea, s-a plâns că imaginile lui în cătușe au fost publicate la scară largă în mass-media, ceea ce i-a afectat reputația. art. 8 din Convenție se citește după cum urmează: „1. Oricine are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 35. Curtea face trimitere la principiile pe care le-a stabilit în jurisprudența sa recentă privind protecția acordată de art. 8 la reputația unei persoane (a se vedea Pfeifer c. Austria , nr. 12556/03 , § 35 , CEDH 2007 XII , Petrina c. România , nr. 78060/01 , §§ 27-29 și 34-36 , 14 octombrie 2008; A. c. Norvegia , nr. 28070/06 , §§ 63-65, 9 aprilie 2009 și Timciuc c. România . (dec.), nr. 28999/03, §§ 143-146, 12 octombrie 2010) și recomandarea Rec(2003)13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei statelor membre cu privire la furnizarea de informații prin intermediul mass-media în ceea ce privește procedurile penale (adoptată de Comitetul de Miniștri la 10 iulie 2003 la cea de-a 848-a ședință a Deputaților Miniștrilor). 36. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea constată că reclamantul nu a adăugat ca element de probă în fața Curții orice material publicat în presă în momentul relevant care ar fi putut fi prejudiciat reputației sale sau a încălcat în orice mod viața sa privată sau de familie. Articolele de presă aduse și cele menționate accidental în procedurile interne (a se vedea punctul 13 de mai sus) nu par să depășească dreptul mass-media de a raporta despre procesele penale care contribuie la dezbaterile cu privire la chestiuni de interes public. 37. În măsura în care reclamantul s-a plâns că el și familia sa au fost afectați de detenția și de procesul său, și din cauza faptului că nu și-a asezat examenele universitare, Curtea constată că reclamantul nu a adăugat nici o dovadă că personal sau familia sa a fost afectat dincolo de ceea ce este rezonabil de a fi așteptat în astfel de situații și într-un punct care ar ridica o chestiune în temeiul articolului 8 din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că, în ceea ce privește chestiunile în cauză, reclamantul ar fi putut depune plângeri cu autoritățile interne în temeiul Ordinului nr. 56/2003 (a se vedea Petrea c. România , nr. 4792/03, §§ 35-36, 29 aprilie 2008), dar nu a făcut acest lucru. 38. Prin urmare, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această plângere este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la articolele 3 și 5 § 3 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă