DUMITRU CONSTANTIN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partielly inadmissible
DUMITRU CONSTANTIN v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
ȚĂRII SECȚIUNI PARTICIALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 30842/05 de Dumitru CONSTANTIN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 27 septembrie 2011 ca Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președinte, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, Grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 iulie 2005, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Dumitru Constantin, este un național român care s-a născut în 1952 și locuiește în Pleașa, comuna Bucov. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului La 29 martie 2004, reclamantul, un investigator de poliție, a fost arestat și acuzat de mituire. La 16 iunie 2004, cazul a fost depus la Curtea de Apel Ploiești după acuzarea sa cu privire la trei conturi diferite de mituire. La 27 iulie 2004, după cererea procurorului, cazul a fost atribuit Curtei de Apel Alba Iulia, ținând cont de faptul că reclamantul a fost coleg al procurorilor atașați de Curtea de Apel Ploiești. La 15 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia l-a considerat vinovat pentru două conturi de supunere și l-a condamnat la trei ani de închisoare. Reclamantul și procurorul au depus un recurs asupra punctelor de drept. Reclamantul a susținut că dovezile aduse nu sunt suficiente pentru a stabili orice rău de partea sa și că ar fi trebuit să fie judecat de către o instanță militară. Procurorul a solicitat că reclamantul este, de asemenea, vinovat de a treia acuzație de corupție. Într-o audiere depusă de Înaltul Tribunal de casă și Justiție la 30 Martie 2005, reclamanta a reiterat aceste argumente si a transmis instanta trei volume de documente. Curtea inalta si-a pronunt decizia la 18 aprilie 2005. Curtea a considerat ca reclamanta lucra pentru politia judiciara la momentul evenimentelor si, prin urmare, instanțele civile avea competenta sa revizuiasca cazul. Acuzațiile de corupție și condamnarea la închisoare au fost crescute la patru ani. El a fost, de asemenea, interzis să voteze în timpul condamnării sale și pentru încă trei ani după aceea. În găsirea lui vinovat, tribunalele au luat în considerare declarațiile sale, declarațiile numeroaselor martori, declarațiile de cont bancar și copii ale facturilor care atestă că o a treia persoană plătește facturile telefonice ale reclamantului. Detenția reclamantului Reclamantul a fost arestat la 29 martie 2004 și eliberat din închisoare la 16 ianuarie 2007. În acest timp, el a fost reținut în diferite centre, după cum urmează: 29-31 martie 2004 într-un blocaj de poliție, de la 31 martie la 7 mai 2004 în închisoarea Jilava, de la 7 mai la 18 iunie 2004 în închisoarea Rahova, de la 18 iunie la 27 iulie în închisoarea Ploiești, de la 27 iulie la 15 decembrie 2004 în închisoarea Aiud, de la 15 decembrie 2004 la 19 ianuarie 2005 în închisoarea Jilava și de la 19 ianuarie la sfârșitul deținerii sale în închisoarea Rahova. Începând cu 12 iulie 2005, el și-a îndeplinit condamnarea în cadrul unui regim deschis, într-o fermă atașată la închisoarea Rahova. Monitorizarea conversațiilor telefonice ale reclamantului Din dosarul, se pare că procurorul responsabil cu cazul a ordonat discuțiile reclamantului cu N.D., o persoană suspectată de a plăti corupție diferitelor funcționari, să fie monitorizată pentru perioada 12 decembrie 2002-8 februarie 2003. Clădirile penale împotriva terților Reclamantul a depus diverse plângeri penale împotriva judecătorilor, procurorilor și a unora dintre foștii săi colegi pentru presupusele abuzuri de autoritate, fără a fi aderate la cerere civilă. art. 65 din Codul Penal Română (CC), astfel cum este în vigoare la momentul evenimentelor, a autorizat impunerea unor sancțiuni suplimentare pentru o persoană condamnată, în afară de principala sancțiune. Una dintre aceste sancțiuni suplimentare, astfel cum se prevede la art. 64 din CC, a fost un bar de vot sau de a fi aleasă la biroul public. art. 66 prevedea condamnare suplimentară după ce s-a preluat condamnarea la închisoare. art. 71 din CC, astfel cum este în vigoare la momentul evenimentelor, cu condiția ca o persoană condamnată la închisoare să fie privată automat de toate drepturile enumerate la art. 64 (dreapta de vot, dreptul de a deține oficiul public, drepturile parentale și așa mai departe) pentru perioada de la momentul în care condamnarea a devenit finală până la momentul în care sentința a fost întreținută pe deplin. Amendamentele legislative aduse acestor dispoziții sunt citate în hotărârea Calmanovici c. România (nr. 42250/02, § 49, 1 iulie 2008). În baza articolului 3 din Convenție, reclamantul se plânge că până la transferul său la închisoarea Ploiești la 18 iunie 2004 și în timpul detenției sale de treizeci și cinci de zile în închisoarea Jilava, care a început la 15 decembrie 2004, el a fost deținut în celule suprapopulate împreună cu prizonieri condamnați; că în timpul primei sale detenții în închisoarea Jilava, de la 31 martie la 7 mai 2004, el a fost păstrat în izolare solitară și că cererea de a fi internat a fost refuzată. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, că nu a putut depune un recurs asupra punctelor de drept împotriva a două hotărâri interlocutive din 2004, prelungindu-se deținerea anterioară. Considerând art. 6 § 3 c) din Convenție, el se plânge că, de la 29 martie la 17 iunie 2004, el nu a avut nici un contact cu avocatul său de apărare. În baza articolului 8 din Convenție, reclamantul se plânge că, timp de cincizeci de zile de la arestarea sa, a fost interzis să contacteze familia sa; că a fost transferat la închisoarea Aiud, care era la aproximativ 600 km de la familia sa, și că conversațiile sale telefonice au fost interzise ilegal în perioada 1999-2002. Reclamantul se plânge, în fond, în temeiul articolului 6 din Convenție, că procedura împotriva acestuia era nedreptă, că situația de fapt a fost determinată în mod incorect și că el a fost judecat de către o instanță care nu avea competența de a-și revizui cazul. Reclamantul se plânge, în fond, în temeiul articolului 6 din Convenție, că plângerile penale depuse de el împotriva unor terți nu au fost examinate rapid și echitabil. Într-o scrisoare din 1 februarie 2008, el se plânge că nu a fost auzit de instanța de apel înainte de a fi condamnat pe o acuzație de care a fost achitat anterior. Într-o scrisoare din 22 martie 2010, el se plânge că nu a putut vota în alegerile parlamentului național și european și că cererea de a fi eliberată în mod condițional nu a fost revizuită rapid. Reclamantul s-a plâns că interzicerea de vot impusă la el prin decizia finală din 18 aprilie 2005 a încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea plângerii privind interdicția de vot impuse reclamantului în temeiul deciziei finale din 18 martie 2005, și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Răspunderea plângerilor Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că toate celelalte plângeri formulate de reclamant nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, aceste plângeri trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantei în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind interdicția de vot impusă la el prin decizia finală din 18 aprilie 2005; Restul cererii sunt inadmisibile. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele Registrului