CONTOLORU c. ROUMANIE

Reclamantul, d-l Dumitru Contoloru, este un cetățean român, născut în 1957 și domiciliat la Târgu-Jiu. A. Circumstanțele cazului

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 25 august 2003, reclamantul, director al unui departament al unei bănci, a fost inculpat și plasat în detenție preventivă pentru mai multe infracțiuni de natură economică, cum ar fi abuzul în serviciu, escrocheria, falsificarea și asocierea infractorilor. Era acuzat că a aprobat acordarea de credite în valoare de peste 780 de miliarde de lei români vechi (ROL) în ciuda cerințelor legale.

Ancheta penală a vizat, de asemenea, participarea presupusă a șapte alți inculpați la fraude bancare comise între ianuarie 2002 și aprilie 2003.

Detenția preventivă a reclamantului a fost prelungită succesiv până la 10 ianuarie 2005, dată la care a fost pus în libertate în așteptarea rezultatului procesului penal inițiat împotriva sa.

Prin sentința din 27 iulie 2007, tribunalul județean Sibiu l-a achitat pe reclamant de toate acuzațiile aduse împotriva sa. Prin decizia din 12 februarie 2010, curtea de apel Alba Iulia a confirmat achitarea reclamantului, indicând o altă temeie legală decât cea reținută de tribunal.

Conform reclamantului, cazul este în prezent în curs de examinare pe calea recursului, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. La cea din urmă ședință din 11 februarie 2011, Înalta Curte a ordonat trimiterea cazului la o dată ulterioară. 1. Menținerea reclamantului în detenție preventivă până la trimiterea sa în judecată, la 28 noiembrie 2003

Ca urmare a plasării reclamantului în detenție preventivă, la 25 august 2003, pentru o durată de trei zile, procuratura a sesizat tribunalul județean Gorj solicitând menținerea acestuia în detenție.

La 26 august 2003, tribunalul a acceptat cererea și a ordonat menținerea reclamantului în detenție preventivă pentru o perioadă de douăzeci și șapte de zile, considerând că existau motive rezonabile să creadă că a comis infracțiuni economice, precum și pentru a prezerva încrederea publicului în sistemul judiciar. Această decizie a fost confirmată, la contestația reclamantului, de curtea de apel Craiova, la 29 august 2003. Decizia din 29 augusztus 2003 confirmând arestarea preventivă a reclamantului menționează, în considerentele sale, că „inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate mai sus și se constată că sunt de natură să conducă la concluzia că punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică".

La 10 septembrie 2003, tribunalul a ordonat menținerea reclamantului în detenție pentru o nouă perioadă de treizeci de zile – și anume din 23 septembrie până la 23 octombrie 2003. Această decizie a fost confirmată de curtea de apel Craiova, la 12 septembrie 2003.

La 2 octombrie 2003, tribunalul a ordonat prelungirea detenției reclamantului pentru douăzeci de zile, din 23 octombrie până la 10 noiembrie 2003. Curtea de apel a confirmat această decizie printr-o hotărâre din 9 octombrie 2003.

Prin decizia din 31 octombrie 2003, detenția reclamantului a fost prelungită de tribunalul județean Gorj, pentru o durată de treizeci de zile, și anume pentru perioada din 10 noiembrie până la 9 decembrie 2003, în scopul desfășurării corespunzătoare a anchetei și având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor de care era acuzat.

Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la decizia pronunțată ca urmare a contestației sale împotriva acestei decizii.

Prin rechizitoriu din 28 noiembrie 2003, reclamantul a fost trimis în judecată de procuratura anticorupție. 2. Menținerea reclamantului în detenție preventivă după trimiterea sa în judecată și până la 10 ianuarie 2005

La 2 decembrie 2003, tribunalul județean Gorj a examinat din oficiu și a menținut detenția preventivă a reclamantului, pe motiv că motivele care au justificat această măsură persistau și că au fost descoperite infracțiuni noi. Tribunalul nu a furnizat precizări cu privire la aceste infracțiuni noi.

Această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre din 8 decembrie 2003, pronunțată de curtea de apel Craiova.

La 27 ianuarie, 25 martie și 13 mai 2004, tribunalul a examinat din oficiu și a menținut detenția preventivă a reclamantului, adăugând la motivele care au fundamentat inițial această măsură privativă de libertate alte motive cum ar fi amploarea foarte mare a prejudiciului rezultat din infracțiunile persecutate, reacția de indignarare provocată în societate și importanța de a prezerva încrederea în sistemul bancar. Tribunalul a indicat, de asemenea, că nu a putut interoga inculpații, din motive care nu erau imputabile autorităților.

Aceste decizii au fost menținute, la contestația reclamantului, de curtea de apel Craiova, respectiv la 2 februarie, 5 aprilie și 21 mai 2004.

Sesizat cu cererea formulată de reclamant de revocare a detenției sale preventive, pe motiv de ilegalitatea acesteia, precum și din motive medicale, la 24 iunie 2004, tribunalul județean Gorj a ordonat revocarea acestei măsuri și eliberarea reclamantului. Tribunalul a considerat că reclamantul se găsea în detenție de aproape un an și că, din atunci, nu a încercat să îngreuneze ancheta. A constatat, de asemenea, că audierea inculpaților, inclusiv a reclamantului, fusese încheată și că, în acest moment, singurul motiv pentru menținerea detenției sale era pericolul pentru ordinea publică, care nu mai persistă după o anumită durată de detenție, în ciuda importanței prejudiciului rezultat din infracțiuni. Tribunalul a remarcat că cazul se dovedise complex și necesita examinare judiciară de durată mai lungă. Întârzierea în îndeplinirea tuturor expertizelor financiare și contabile solicitate de tribunale era datorată complexității lor și nu putea fi imputată inculpaților, astfel că neproducerea acestora nu putea prejudicia pe cei dintre acuzați care încă mai erau ținuți în detenție preventivă.

În sfârșit, tribunalul a reținut agravarea stării de sănătate a reclamantului, demonstrată de documentele medicale deja prezentate.

La contestația procuraturii, decizia din 24 iunie 2004 ordonând eliberarea reclamantului a fost casată prin hotărâre a curții de apel Craiova, din 28 iunie 2004. Curtea de apel a refuzat să accepte cererea reclamantului de revocare a detenției sale preventive. Curtea de apel a considerat că existau indicii că inculpații deținuți, inclusiv reclamantul, au încercat să îngreuneze ancheta, prin neproducerea unor anumite documente în fața procurorilor, documente pe care au consimțit să le prezinte doar în fața judecătorului. Curtea de apel a reținut, de asemenea, că existau riscul coluziuni cu martori care nu fusesera încă audiți, din cauza poziției de superiori ierarhici pe care inculpații o ocupaseră față de acești martori.

Prin decizia din 8 iulie 2004, tribunalul județean Gorj a examinat din oficiu și a ordonat menținerea reclamantului în detenție preventivă, pe baza articolului 148 h) din CPP în interesul unei bune administrații a justiției, pe motiv că nu apăruseră circumstanțe noi de natură să justifice revocarea măsurii privative de libertate.

Această decizie a fost confirmată de curtea de apel Craiova la 29 iulie 2004. În hotărârea pronunțată la această dată, curtea de apel a dezvoltat mai departe argumentele în favoarea menținerii reclamantului în detenție preventivă, arătând pe de o parte complexitatea relațiilor comerciale în care inculpații au fost implicați și pe de alta că cercetarea judecătorească în fața tribunalului nu era încheată, rezultatul unei serii de expertize judiciare fiind încă așteptat.

La 2 septembrie 2004, tribunalul județean Gorj a menținut detenția preventivă a reclamantului. Acesta din urmă nu a comunicat Curții o copie a considerentelor acestei decizii, nici a hotărârii pronunțate ca urmare a contestației sale eventuale.

La 30 septembrie 2004, tribunalul a menținut detenția reclamantului în scopul unei bune administrări a justiției și al pericolului pe care îl reprezinta pentru ordinea publică, având în vedere că o nouă cauză privitoare la infracțiuni noi aduse spre sarcina sa fusese introdusă în fața tribunalului. Această decizie a fost menținută de curtea de apel Craiova, în hotărârea sa din 6 octombrie 2004. Reclamantul nu a prezentat copia acestei hotărâri. 3. Cererile de revocare a detenției preventive din motive medicale

La o dată neprecizată, reclamantul a cerut revocarea detenției sale preventive din motive medicale.

La 29 octombrie 2003, el a fost prezentat la Institutul de medicină legală Mina Minovici din București pentru evaluarea compatibilității stării sale de sănătate cu detenția.

Pe drumul de întoarcere la Institut, automobilul care transporta reclamantul la penitenciarul Inspectoratului General al Poliției a fost implicat într-un accident de circulație. Cu această ocazie, reclamantul a suferit un traumatism al piramidei nazale cu fracturi duble ale oaselor nazale.

Din 30 octombrie până la 3 noiembrie 2003, a fost spitalizat la centrul spitalicesc penitenciar Rahova din București și operat pentru redresarea piramidei nazale.

La 9 decembrie 2003, tribunalul județean Gorj a ordonat ca un raport de expertiză medico-legală să fie prezentat de Institutul Mina Minovici cu privire la starea de sănătate a reclamantului.

Prin decizia din 23 decembrie 2003, tribunalul județean Gorj a constatat că raportul de expertiză medico-legală nu fusese prezentat de Institutul Mina Minovici și a ordonat ca acesta să fie comunicat pentru ședința din 13 ianuarie 2004. În pofida absenței acestui raport, tribunalul a respins cererea de revocare a detenției reclamantului din motive de sănătate.

În absența raportului medico-legal al Institutului Mina Minovici din București la ședința din 13 ianuarie 2004 și având în vedere că reclamantul și-a reiterat cererea de revocare a detenției sale din motive medicale, tribunalul a ordonat ca reclamantul să fie examinat de serviciul județean de medicină legală din Gorj.

După examinarea reclamantului de o echipă de medici ai serviciului județean de medicină legală, un raport a fost prezentat la 11 februarie 2004. Acest raport conchide că reclamantul suferea de mai multe boli, inclusiv stare depresivă cu idei suicidale, hepatită cronică, varici esofagiene, ulcer duodenal, arteriopatie obliterantă a piciorului drept, diabet, spondilo-disco-artroză lombară și sechele ale unei poliomielite. Raportul estima că starea sa de sănătate necesita o supraveghere medicală strictă și examene medicale complementare. Indicau, în plus, că aceste examene și tratamentul medical nu puteau fi realizate în rețeaua sanitară a instituțiilor penitenciare, deci întreruperea detenției sale preventive, pentru o perioadă de trei luni, era recomandată în scopul supravegherii medicale. Raportul indica, în fine, că neadministrarea tratamentului medical ar avea consecințe grave asupra stării de sănătate și chiar asupra vieții reclamantului.

Prin decizia din 12 februarie 2004, tribunalul județean a ordonat un complement de raport medico-legal, constatând că indicațiile terapeutice lipseau pentru unele dintre afecțiunile reclamantului, în timp ce ar fi trebuit să figureze în raport.

La 4 martie 2004, tribunalul a solicitat avizul asupra raportului medico-legal din 11 februarie 2004 Comisiei de avizare și control a actelor și constatărilor medico-legale din cadrul Institutului medico-legal din Craiova.

La 18 martie 2004, tribunalul și-a reiterat cererea și a ordonat ca reclamantul să fie supus unui examen medical complementar de cardiologie.

La 19 martie 2004, Comisia de control a comunicat tribunalului avizul său favorabil, confirmând raportul din 12 februarie 2004 cu condiția unei recomandări de întrerupere a detenției pentru o lună, în loc de trei.

La 25 martie 2004, tribunalul a solicitat Comisiei de control să-și precizeze avizul, certificând că afecțiunile reclamantului nu puteau fi tratate în rețeaua medicală a instituțiilor penitenciare.

La 8 și 22 aprilie și 6 mai 2004, tribunalul și-a reiterat cererea din 25 martie 2004.

Prin scrisorile din 19 aprilie și 10 mai 2004, Institutul Mina Minovici a prezentat tribunalului avizul său – preluat în decizia din 2 septembrie 2004 – conform căruia, odată ce s-ar fi efectuat o coronarografie asupra reclamantului, punerea sa în libertate provizorie pentru o lună nu mai era necesară.

La 30 aprilie 2004, o coronarografie a fost efectuată asupra reclamantului cu concluzia că leziunile coronariene erau de natură să reducă cu 50% capacitatea inimii sale.

La 13 mai 2004, confruntat cu absența răspunsului din partea Comisiei de control și cu caracterul incomplet al rapoartelor medico-legale anterior prezentate, tribunalul a ordonat ca o nouă expertiză medico-legală să fie efectuată asupra reclamantului de către Institutul Mina Minovici din București.

La 27 mai, 10 iunie, 8 iulie și 3 august 2004, tribunalul și-a reiterat cererea la Institutul Mina Minovici.

Prin decizia din 2 septembrie 2004, tribunalul județean Gorj a respins cererea de revocare a detenției reclamantului din motive de sănătate, pe motiv, pe de o parte, că reclamantul a refuzat să se supună unei noi expertize medico-legale și, pe de alta, că din scrisorile din 19 aprilie și 10 mai 2004 ale Institutului Mina Minovici rezulta că eliberarea sa provizorie nu mai era necesară în scopul examenelor medicale. Tribunalul a concluzionat că afecțiunile sale puteau fi tratate în detenție.

Contestația reclamantului împotriva acestei decizii a fost declarată inadmisibilă de curtea de apel Craiova în hotărârea sa din 22 septembrie 2004, pe motiv că era vorba de o sentință înainte de soluționare care putea fi contestată doar pe calea recursorilor referitoare la fondul cazului, și nu separat.

Din 8 noiembrie 2004 și până în prezent, reclamantul este înregistrat la Casa județeană de pensii Gorj ca persoană afectată de o invaliditate de gradul trei. 4. Eliberarea reclamantului în așteptarea rezultatului procesului său

Prin decizia din 5 ianuarie 2005, tribunalul județean Sibiu a ordonat revocarea detenției preventive a reclamantului din motive de sănătate și înlocuirea acestei măsuri cu interdictul de a se deplasa în afara orașului său de reședință fără autorizația organelor judiciare. Pe baza documentelor medicale versate în dosar și respingând implicit cererea procuraturii de a aștepta raportul comisiei medico-legale superioare din București, tribunalul a constatat că reclamantul suferea de mai multe boli și că, prin urmare, nu putea fi tratat în rețeaua spitalicească a instituțiilor penitenciare.

Prin hotărâre din 10 ianuarie 2005, curtea de apel Alba Iulia a soluționat contestația procuraturii împotriva deciziei din 5 ianuarie 2005. Curtea de apel a confirmat această decizie și a ordonat eliberarea sa.

Curtea de apel a soluționat prin această aceeași hotărâre contestația a trei alți coînculpați deținuți preventiv și, cu privire la aceștia, a considerat că după douăzeci de luni de detenție preventivă, necesitatea menținerii acestei măsuri nu mai era justificată. A estimat că condiția cerută de art. 148 h) din CPP nu era îndeplinită în cazul de față, având în vedere că nu existau indicii că, odată eliberați, inculpații ar fi reprezentat o amenințare pentru ordinea publică. Curtea de apel a observat că, dimpotrivă, nu mai ocupau o funcție de natură să le permită să comită fapte similare celor de care erau acuzați. A remarcat, de asemenea, că au adus aportul lor la buna desfășurare a anchetei și că detenția lor preventivă le-a asigurat deja prezența la proces. Aplicând art. 5 § 3 al Convenției, curtea de apel a concluzionat că inculpații au fost deja supuși unei detențiuni prelungite și că, în absența unor motive noi de natură să justifice menținerea lor în detenție, motivele inițial avansate nu mai erau suficiente și că au dobândit acum dreptul de a fi eliberați în cursul procedurii, tot în timp ce se supuneau unor garanții de natură să asigure prezența lor la ședințe. 5. Alte circumstanțe evocate de cerere

La 22 aprilie 2004, tribunalul județean Gorj a ordonat sechestrul conturilor bancare ale reclamantului. Această măsură a fost ridicată printr-o hotărâre a curții de apel Craiova, pronunțată la 16 iunie 2004. Curtea de apel a considerat că măsura fusese luată ilegal. B. Dreptul și practica internă relevante

Dispozițiile codului de procedură penală ("CPP"), așa cum au fost modificate de legea nr. 281/2003, intrate în vigoare la 1 iulie 2003, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la detenția preventivă (articolul XI din legea nr. 281/2003) sunt formulate după cum urmează: art. 136 Categoriile măsurilor preventive și scopul acestora "În cauzele referitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau închisoare, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica ca suspectul sau inculpatul să se sustragă urmăririi penale, judecății sau executării pedepsei, una dintre următoarele măsuri preventive poate fi adoptată împotriva lui: a) ținerea în custodie; b) interdictul de a părăsi localitatea; c) interdictul de a părăsi țara; d) detenția preventivă. Scopul măsurilor preventive poate fi atins, de asemenea, prin punerea în libertate provizorie sub supravegherea judiciară sau sub vreo cauțiune. Măsura prevăzută la alineatul 1, litera a) poate fi luată de autoritatea responsabilă cu urmărirea penală sau de către procuror. (...) Măsura prevăzută la alineatul 1, litera a) poate fi luată de tribunal sau, în cazurile prevăzute de lege, de către procuror, în cursul urmăririi penale. (...) În alegerea măsurii de adoptat, autoritățile în cauză iau în considerare scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și alte situații privind persoana vizată de această măsură" art. 148 Condiții pentru plasarea inculpatului în detenție preventivă "Plasarea inculpatului în detenție poate fi efectuată dacă cerințele prevăzute de art. 143 sunt îndeplinite [acest articol cere existența unor dovezi sau indicii concludente cu privire la săvârșirea unei infracțiuni] și într-un din următoarele cazuri: (...) h) inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă de închisoare mai mare de 4 ani și există dovezi sigure că menținerea sa în libertate ar constitui pericol pentru ordinea publică. (...)"

Cu privire la art. 148 h) din CPP și la noțiunea de "pericol pentru ordinea publică", curtea de apel București a hotărât, într-o decizie din 9 aprilie 2004, că simpla reproducere a dispozițiilor articolului 148 h) la plasarea preventivă a inculpatului, fără să fie motivate concret, după cum impune art. 137 din același cod, faptele sau motivele pentru care menținerea acestei persoane în libertate ar constitui pericol pentru ordinea publică, este susceptibilă să lase loc arbitrarului. Curtea de apel București a hotărât în această decizie, precum și în deciziile sale din 18 februarie și 2 aprilie 2002 și 18 februarie 2003, că pericolul pentru ordinea publică nu se presumă, ci trebuie dovedit, în special cu privire la riscul unei noi infracțiuni a inculpatului sau la reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana învinuitului au fost puse în avans ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care ar trebui să fie distinsă de aceea a "pericolului social al faptelor" comise (hotărâri din 28 februarie 1997 și 16 noiembrie 2005 ale curților de apel Brașov și Oradea, respectiv, și hotărâre din 16 august 1990 a Curții Supreme de Justiție).

Într-un mod oarecum diferit, într-o hotărâre din 15 martie 2002 privind escrocheria, Curtea Supremă de Justiție a considerat că existența pericolului pentru ordinea publică trebuie examinată în lumina nu doar a profilului personal al inculpatului, ci și a pericolului social al infracțiunii pentru care este urmărit, a reacției publice la săvârșirea infracțiunii și a posibilității ca alte persoane să comită fapte similare în absența unei motive ferme împotriva persoanelor acuzate de fapte similare.

În mai multe hotărâri în care instanțele interne au constatat absența motivelor concrete și a dovezilor indicând că menținerea în libertate a inculpatului ar constitui pericol pentru ordinea publică, acestea au hotărât punerea în libertate a interesatului, fără a trimite cauza în prima instanță pentru reexaminare, dosarul referitor la menținerea inculpatului în detenție preventivă (hotărâri din 4 februarie 1998, 18 februarie 2003 și 16 noiembrie 2005 ale curților de apel Brașov, București și Oradea).

Invocând art. 5 § 3, reclamantul se plânge că a fost menținut în detenție preventivă în așteptarea judecății sale pentru o perioadă excesivă și în absența motivelor justificând prelungirea detenției sale.

Invocând în substanță art. 3 al Convenției și art. 5 § 1, reclamantul se plânge că a fost menținut în detenție preventivă în timp ce starea sa de sănătate nu era compatibilă cu regimul de detenție. Sub acest aspect, invocă că starea sa de invaliditate de gradul 3 a fost constatată în timp ce se afla în detenție. Pretinde, de asemenea, lipsa îngrijirilor adecvate.

Reclamantul se plânge, de asemenea, că a primit, în cursul detenției sale preventive, tratament cu sedative fără a fi fost informat și fără acordul său. Se plânge, în plus, că a fost victimă a unui accident de circulație, la 29 octombrie 2003, în timp ce se afla în detenție preventivă și era transportat din institutul de medicină legală la penitenciarul poliției.

Invocând art. 5 § 4, reclamantul se plânge că contestația sa împotriva deciziei din 16 septembrie 2004 a tribunalului județean Gorj a fost declarată inadmisibilă de curtea de apel Craiova, la 22 septembrie 2004.

Invocând în substanță art. 6 § 1, reclamantul susține că procuratura ar fi obținut mărturii împotriva sa prin exercitarea de amenințări împotriva unor coînculpați.

Invocând art. 6 § 2, reclamantul se plânge că decizia din 29 august 2003 confirmând plasarea sa în detenție preventivă menționează, în considerente, că el "a comis infracțiunile menționate mai sus".

Invocând art. 6 § 3 b), se plânge că prezentarea, la 25 august 2003, a acuzațiilor și a elementelor de dovezi care au fundamentat rechizitoriul nu a avut loc în circumstanțe de natură să-i lase timp necesar pregătirii apărării sale. Susține, de asemenea, că nu a avut posibilitatea de a se întâlni cu avocatul în primele etape ale urmăririi penale și că l-a întâlnit, ulterior, în prezența unui gardian al penitenciarului.

Invocând art. 8 al Convenției, reclamantul susține că la epoca faptelor avea un copil minor în grija sa exclusivă și se plânge că siguranța acestuia a fost afectată de plasarea sa în detenție. Indică, pe de altă parte, că nu a avut dreptul la vizite familiale în cursul perioadei detenției sale preventive, înainte de 9 decembrie 2003 și că corespondența sa a fost limitată și cenzurată în cursul aceleiași perioade.

Sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reclamantul se plânge de sechestrul conturilor sale, de tribunalul județean Gorj, la 22 aprilie 2004. ÎN DROIT A. Asupra menținerii reclamantului în detenție

Reclamantul se plânge de presupusa prelungire abuzivă și durata excesivă a detenției sale preventive după noiembrie 2003, precum și de menținerea sa în detenție preventivă în pofida deteriorării stării sale de sănătate constatate dès februarie 2004.

Invocă, sub acest aspect, articolele 3 și 5 ale Convenției care se citesc după cum urmează în părțile lor relevante: art. 3 "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente inhumane sau degradante." art. 5 "1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi privat de libertate, decât în următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură legală: (...) c) dacă a fost arestat și deținut cu scopul de a fi dus în fața unei autorități judiciare competente, atunci când există motive rezonabile de a suspiciona că a comis o infracțiune sau când există motive rezonabile de a crede că este necesar să-l împiedice să comită o infracțiune sau să se sustragă după comiterea acesteia; (...) 3. Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute la §1 c) al prezentului articol trebuie tradusă îndată în fața unui judecător sau al altui magistrat autorizat de lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau de a fi eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezența interesatului la ședință. 4. Orice persoană privată de libertate prin arest sau detenție are dreptul de a introduce o plângere în fața unui tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe urgent asupra legalității detenției sale și să ordoneze eliberarea sa dacă detenția este ilegală. (...)"

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor motive de contestare și consideră necesar să comunice această parte a cererei guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 § 2 b) din regulamentul său. B. Asupra celorlalte motive de contestare

Reclamantul se plânge de plasarea sa în detenție preventivă, la 25 august 2003 și de prelungirea detenției sale prin decizii din 9 și 31 octombrie 2003. Invocă art. 5 § 1 c) al Convenției sub acest aspect.

În legătură cu detenția sa preventivă, se plânge, în plus, sub aspectul articolului 5 § 4, că contestația sa împotriva deciziei din 16 septembrie 2004 a tribunalului județean Gorj a fost declarată inadmisibilă de curtea de apel Craiova, la 22 septembrie 2004.

Invocând art. 3 al Convenției, reclamantul se plânge, de asemenea, că a primit, în cursul detenției sale preventive, tratament cu sedative fără a fi fost informat și fără acordul său. Se plânge, în plus, că a fost victimă a unui accident de circulație, la 29 octombrie 2003, în timp ce se afla în detenție preventivă și era transportat din institutul de medicină legală la penitenciarul poliției.

În legătură cu echitatea procesului său, reclamantul susține nerespectarea drepturilor apărării și că procuratura ar fi obținut mărturii împotriva lui exercitând amenințări asupra unor coînculpați. Se plânge, de asemenea, că decizia din 29 august 2003 confirmând plasarea sa în detenție preventivă menționează, în considerente, că el "a comis infracțiunile menționate mai sus".

Reclamantul se plânge, în plus, invocând art. 8 al Convenției, de mai multe restricții la dreptul său la viață familială și corespondență care a cunoscut în cursul detenției sale preventive, precum și de sechestrul conturilor sale.

Ținând seama de ansamblul elementelor în posesia sa, și în măsura în care este competentă să cunoască de alegațiile formulate, Curtea nu a găsit nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de Protocoalele sale. Din aceasta rezultă că această parte a cererei este în mod evident neîntemeiat și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției. Pentru aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Amână examinarea motivelor de contestare ale reclamantului referitoare la prelungirea și durata detenției sale preventive după noiembrie 2003, precum și la durata procedurii prin care reclamantul a căutat să conteste legalitatea menținerii sale în detenție preventivă în pofida deteriorării stării sale de sănătate; Declară petiția inadmisibilă pentru rest. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte

Le requérant, M. Dumitru Contoloru, est un ressortissant roumain, né en 1957 et résidant à Târgu-Jiu. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 25 août 2003, le requérant, directeur de la succursale départementale d’une banque, fut inculpé et placé en détention provisoire pour plusieurs infractions de nature économique, tels que l’abus de fonction ( abuz în serviciu ), l’escroquerie, le faux et l’association de malfaiteurs. Il était accusé d’avoir approuvé l’octroi de crédits d’une valeur supérieure à 780 milliards de lei roumains anciens (ROL) au mépris des exigences légales.

L’enquête pénale visait également la participation présumée de sept autres inculpés à des fraudes bancaires commises entre janvier 2002 et avril 2003.

La détention provisoire du requérant fut successivement prolongée jusqu’au 10 janvier 2005, date à laquelle il fut remis en liberté en attendant l’issue du procès pénal entamé à son encontre.

Par jugement du 27 juillet 2007, le tribunal départemental de Sibiu acquitta le requérant de tous les chefs d’accusation portés contre lui. Par décision du 12 février 2010, la cour d’appel d’Alba Iulia confirma l’acquittement du requérant, en indiquant une autre base légale que celle retenue par le tribunal.

D’après le requérant, l’affaire est actuellement pendante sur pourvoi en recours, devant la Haute Cour de Cassation et de Justice. Lors de la dernière audience du 11 février 2011, la Haute Cour ordonna le renvoi de l’affaire à une date ultérieure. 1. Le maintien en détention du requérant jusqu’à son renvoi en jugement, le 28 novembre 2003

A la suite du placement en détention provisoire du requérant, le 25 août 2003, pour une durée de trois jours, le parquet saisit le tribunal départemental de Gorj en demandant son maintien en détention.

Le 26 août 2003, le tribunal accueillit cette demande et ordonna le maintien du requérant en détention provisoire pour une période de vingt-sept jours, en estimant qu’il y avait des raisons de croire qu’il avait commis des infractions économiques ainsi que pour préserver la confiance du public dans le système judiciaire. Cette décision fut confirmée, sur recours du requérant, par la cour d’appel de Craiova, le 29 août 2003. La décision du 29 août 2003 confirmant l’arrestation provisoire du requérant mentionne, dans ses considérants, que « l’inculpé a commis les infractions susmentionnées, faits de nature à amener à la conclusion que sa remise en liberté engendrerait un danger pour l’ordre public » ( In speță, inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate mai sus și se reține că ele sunt de natură să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică ).

Le 10 septembre 2003, le tribunal ordonna le maintien du requérant en détention pour une nouvelle période de trente jours – à savoir du 23 septembre au 23 octobre 2003. Cette décision fut confirmée par la cour d’appel de Craiova, le 12 septembre 2003.

Le 2 octobre 2003, le tribunal ordonna que la détention du requérant soit prolongée pour vingt jours, du 23 octobre au 10 novembre 2003. La cour d’appel confirma cette décision par un arrêt du 9 octobre 2003.

Par décision du 31 octobre 2003, la détention du requérant fut prolongée par le tribunal départemental de Gorj, pour une durée de trente jours, à savoir pour la période du 10 novembre au 9 décembre 2003, aux fins de la bonne conduite de l’enquête et compte tenu de la nature et de la gravité des infractions dont il était accusé.

Le requérant n’a pas informé la Cour de la décision rendue à la suite de son pourvoi en recours contre cette décision.

Par réquisitoire du 28 novembre 2003, le requérant fut renvoyé en jugement par le parquet anticorruption. 2. Le maintien en détention du requérant après son renvoi en jugement et jusqu’au 10 janvier 2005

Le 2 décembre 2003, le tribunal départemental de Gorj examina d’office et maintint la détention provisoire du requérant, au motif que les raisons ayant justifié cette mesure persistaient et que de nouvelles infractions venaient d’être découvertes. Le tribunal ne fournit pas de précisions quant à ces nouvelles infractions.

Cette décision fut confirmée par un arrêt du 8 décembre 2003, rendu par la cour d’appel de Craiova.

Les 27 janvier, 25 mars et 13 mai 2004, le tribunal examina d’office et maintint la détention provisoire du requérant, en ajoutant aux raisons ayant fondé initialement cette mesure privative de liberté d’autres raisons comme l’ampleur très importante du préjudice résultant des infractions poursuivies, la réaction d’indignation suscitée dans la société et l’importance de préserver la confiance dans le système bancaire. Le tribunal indiqua également ne pas avoir pu interroger les inculpés, pour des raisons qui n’étaient pas imputables aux autorités.

Ces décisions furent maintenues, sur pourvoi du requérant, par la cour d’appel de Craiova, les 2 février, 5 avril et 21 mai 2004, respectivement.

Saisi d’une demande formée par le requérant de révocation de sa détention provisoire, au motif de son illégalité ainsi que pour des raisons d’ordre médical, le 24 juin 2004, le tribunal départemental de Gorj ordonna la révocation de cette mesure et la libération du requérant. Le tribunal considéra que le requérant se trouvait en détention depuis presque une année et que depuis, il n’avait pas tenté d’entraver l’enquête. Il constata également que l’audition des inculpés, y compris du requérant, avait été terminée et que, désormais, le seul motif pour le maintien de sa détention était le danger pour l’ordre public, qui ne subsistait plus après une certaine durée de la détention, malgré l’importance du préjudice résultant des infractions. Le tribunal nota que l’affaire s’avérait complexe et nécessitant un examen juridictionnel de plus longue durée. Le retard dans l’accomplissement de toutes les expertises financières et comptables demandées par les tribunaux était dû à leur complexité et ne pouvait être imputé aux inculpés, de sorte que leur non-production ne pouvait pas nuire à ceux des accusés qui étaient encore gardés en détention provisoire.

Enfin le tribunal retint l’aggravation de l’état de santé du requérant, démontrée par les documents médicaux déjà produits.

Sur pourvoi du parquet, la décision du 24 juin 2004 ordonnant la libération du requérant fut cassée par un arrêt de la cour d’appel de Craiova, du 28 juin 2004. La cour d’appel refusa d’accéder à la demande du requérant de révocation de sa détention provisoire. La cour d’appel considéra qu’il y avait des indices que les inculpés détenus, y compris le requérant, avaient tenté d’entraver l’enquête, par la non-production de certains documents devant les procureurs, documents qu’ils avaient consenti de présenter seulement devant le juge. La cour d’appel retint également qu’il y avait un risque de collusion avec les témoins qui n’avaient pas encore été entendus, en raison de la position de supérieurs hiérarchiques que les inculpés avaient occupée par rapport auxdits témoins.

Par une décision du 8 juillet 2004, le tribunal départemental de Gorj examina d’office et ordonna le maintien du requérant en détention provisoire se fondant sur l’article 148 h) du CPP dans l’intérêt d’une bonne administration de la justice au motif qu’aucune circonstance nouvelle de nature à justifier la révocation de la mesure privative de liberté n’était apparue.

Cette décision fut confirmée par la cour d’appel de Craiova le 29 juillet 2004. Dans son arrêt rendu à cette dernière date, la cour d’appel développa davantage les arguments en faveur du maintien du requérant en détention provisoire, montrant d’une part la complexité des relations d’affaires dans lesquelles les inculpés avaient été impliqués ( în considerarea (...) amplorii afacerilor în care aceștia au fost implicați ) et d’autre part le fait que l’administration des preuves devant le tribunal ( cercetarea judecătorească ) n’était pas achevée, le résultat d’une série d’expertises judicaires étant encore attendu.

Le 2 septembre 2004, le tribunal départemental de Gorj maintint la détention provisoire du requérant. Ce dernier n’a pas communiqué à la Cour une copie des considérants de cette décision, ni de l’arrêt rendu à la suite de son éventuel pourvoi en recours.

Le 30 septembre 2004, le tribunal maintint la détention du requérant aux fins d’une bonne administration de la justice et du danger qu’il représentait pour l’ordre public, étant donné qu’une nouvelle affaire concernant de nouvelles infractions mises à sa charge avait été portée devant le tribunal. Cette décision fut maintenue par la cour d’appel de Craiova, dans son arrêt du 6 octobre 2004. Le requérant ne produisit pas de copie de cet arrêt. 3. Les demandes de révocation de la détention provisoire pour raisons médicales

A une date non-précisée, le requérant demanda la révocation de sa détention provisoire pour des raisons médicales.

Le 29 octobre 2003, il fut présenté à l’Institut de médecine légale Mina Minovici de Bucarest afin que soit évaluée la compatibilité de son état de santé avec la détention.

Sur le trajet de retour vers l’Institut, la voiture qui transportait le requérant vers la maison d’arrêt de l’Inspection générale de la police fut impliquée dans un accident de la route. A cette occasion, le requérant subit un traumatisme de la pyramide nasale avec double fracture des os nasaux.

Du 30 octobre au 3 novembre 2003, il fut hospitalisé au centre hospitalier pénitencier de Bucarest Rahova et opéré pour le redressement de sa pyramide nasale.

Le 9 décembre 2003, le tribunal départemental de Gorj ordonna qu’un rapport d’expertise médico-légale soit produit par l’Institut Mina Minovici au sujet de l’état de santé du requérant.

Par décision du 23 décembre 2003, le tribunal départemental de Gorj constata que le rapport d’expertise médico-légale n’avait pas été présenté par l’Institut Mina Minovici et ordonna qu’il soit communiqué pour l’audience du 13 janvier 2004. Nonobstant l’absence de ce rapport, le tribunal rejeta la demande de révocation de la détention du requérant pour des motifs de santé.

En l’absence du rapport médico-légal de l’Institut Mina Minovici de Bucarest à l’audience du 13 janvier 2004 et étant donné que le requérant réitéra sa demande de révocation de sa détention pour des raisons médicales, le tribunal ordonna que le requérant soit examiné par le service départemental de médecine légale de Gorj.

Après examen du requérant par une équipe de médecins du service départemental de médecine légale, un rapport fut soumis le 11 février 2004. Ce rapport conclut que le requérant souffrait de plusieurs maladies, dont un état dépressif avec des idées suicidaires, une hépatite chronique, des varices œsophagiennes, un ulcère duodénal, une artériopathie oblitérante du pied droit, du diabète, une spondilo-disco-arthrose lombaire et des séquelles d’une poliomyélite. Le rapport estimait que son état de santé nécessitait un suivi médical strict et des examens médicaux complémentaires. Il indiquait, en outre, que ces examens et son traitement médical ne pouvaient pas être réalisés dans le réseau sanitaire des établissements pénitentiaires, de sorte que l’interruption de sa détention provisoire, pendant une période de trois mois, était recommandée aux fins du suivi médical. Le rapport indiquait, enfin, que la non-administration du traitement médical aurait des conséquences graves sur l’état de santé et même sur la vie du requérant.

Par décision du 12 février 2004, le tribunal départemental ordonna un complément de rapport médico-légal, en constatant que les indications thérapeutiques manquaient pour certaines des affections du requérants, alors qu’elles auraient dû y figurer.

Le 4 mars 2004, le tribunal demanda un avis sur le rapport médico-légal du 11 février 2004 à la Commission de contrôle ( Comisia de avizare și control a actelor și constatărilor medico-legale ) auprès de l’Institut médico-légal de Craiova.

Le 18 mars 2004, le tribunal réitéra cette demande et ordonna que le requérant soit soumis à un examen médical complémentaire de cardiologie.

Le 19 mars 2004, la Commission de contrôle communiqua au tribunal son avis favorable, en endossant le rapport du 12 février 2004 sous réserve d’une recommandation d’interruption de la détention pendant un mois, au lieu de trois.

Le 25 mars 2004, le tribunal demanda à la Commission de contrôle de préciser son avis, en certifiant que les affections du requérant ne pouvaient pas être traitées dans le réseau médical des établissements pénitentiaires.

Les 8 et 22 avril et le 6 mai 2004, le tribunal réitéra sa demande du 25 mars 2004.

Par lettres des 19 avril et 10 mai 2004, l’institut Mina Minovici présenta au tribunal son avis – repris dans la décision du 2 septembre 2004 – selon lequel une fois qu’une coronarographie aurait été pratiquée sur le requérant, sa remise en liberté provisoire pendant un mois n’était plus exigée ( s-a precizat că efectuarea coronarografiei (...) în stare privativă de libertate nu mai justifică propunerea de punere în libertate provizorie pe o perioadă de o lună de zile formulată anterior prin adresele nr. 73/19.03.2004 și nr. 24/04.02.2004 ).

Le 30 avril 2004, une coronarographie fut pratiquée sur le requérant avec pour conclusion que les lésions coronariennes étaient de nature à réduire de 50% la capacité de son cœur.

Le 13 mai 2004, se disant confronté à l’absence de réponse de la part de la Commission de contrôle et au caractère incomplet des rapports médico-légaux antérieurement soumis, le tribunal ordonna qu’une nouvelle expertise médico-légale soit pratiquée sur le requérant par l’Institut Mina Minovici de Bucarest.

Les 27 mai, 10 juin, 8 juillet et 3 août 2004, le tribunal réitéra sa demande auprès de l’Institut Mina Minovici.

Par décision du 2 septembre 2004, le tribunat départemental de Gorj rejeta la demande de révocation de la détention du requérant pour des raisons de santé, au motif, d’une part, que le requérant avait refusé de se soumettre à une nouvelle expertise médico-légale et, d’autre part, qu’il ressortait des lettres des 19 avril et 10 mai 2004 de l’institut Mina Minovici que sa libération provisoire n’était plus nécessaire aux fin des examens médicaux. Le tribunal en conclut que ses affections pouvaient être traitées en détention.

Le pourvoi du requérant contre cette décision fut déclaré irrecevable par la cour d’appel de Craiova dans son arrêt du 22 septembre 2004, au motif qu’il s’agissait d’un jugement avant dire droit qui pouvait être contesté uniquement par la voie des recours relatifs au bien-fondé de l’affaire, et non pas à titre séparé.

Depuis le 8 novembre 2004 et jusqu’à ce jour, le requérant est enregistré après de la sécurité sociale ( Casa județeană de pensii Gorj ) comme personne affectée par une invalidité de troisième degré. 4. La remise en liberté du requérant en attendant l’issue de son procès

Par une décision du 5 janvier 2005, le tribunal départemental de Sibiu ordonna la révocation de la détention provisoire du requérant pour des raisons de santé et le remplacement de cette mesure par l’interdiction de déplacement en dehors de sa ville de résidence sans autorisation des organes judiciaires. Se fondant sur les documents médicaux versés au dossier et en rejetant implicitement la demande du parquet d’attendre le rapport de la commission médicolégale supérieure de Bucarest, le tribunal constata que le requérant souffrait de multiples maladies et que, de ce fait, il ne pouvait pas être soigné dans le réseau hospitalier des établissements pénitentiaires.

Par un arrêt du 10 janvier 2005, la cour d’appel d’Alba Iulia statua sur le pourvoi en recours du parquet contre la décision du 5 janvier 2005. La cour d’appel confirma cette décision et ordonna sa remise en liberté.

La cour d’appel statua par ce même arrêt sur le pourvoi de trois autres coïnculpés détenus provisoirement et, à leur égard, considéra qu’après vingt mois de détention provisoire, la nécessité du maintien de cette mesure n’était plus justifiée. Elle estima que la condition exigée par l’article 148 h) du CPP n’était pas remplie en l’espèce, étant donné qu’il n’y avait aucun indice qu’une fois remis en liberté, les inculpés représenteraient une menace pour l’ordre public. La cour d’appel observa qu’au contraire, ils n’occupaient plus une fonction de nature à leur permettre de commettre des faits similaires à ceux dont ils étaient accusés. Elle nota aussi qu’ils avaient apporté leur concours à la bonne conduite de l’enquête et que leur détention provisoire avait déjà assuré leur présence au procès. En faisant l’application de l’article 5 § 3 de la Convention, la cour d’appel conclut que les inculpés avaient déjà été soumis à une détention prolongée et qu’en l’absence de nouveaux motifs de nature à justifier leur maintien en détention, les raisons initialement avancées ne suffisaient plus et qu’ils avaient désormais acquis le droit d’être libérés pendant la procédure, tout en se soumettant à des garanties de nature à assurer leur présence aux audiences. 5. Autres circonstances évoquées par la requête

Le 22 avril 2004, le tribunal départemental de Gorj ordonna la saisie des comptes bancaires du requérant. Cette mesure fut levée par un arrêt de la cour d’appel de Craiova, rendu le 16 juin 2004. La cour d’appel considéra que la mesure avait été prise illégalement. B. Le droit et la pratique internes pertinents

Les dispositions du code de procédure pénale (« CPP ») telles que modifiées par la loi n o 281/2003, entrée en vigueur le 1 er juillet 2003, pour ce qui est des dispositions concernant la détention provisoire (article XI de la loi n o 281/2003) sont ainsi libellées : Article 136 Les catégories de mesures provisoires et leur finalité « Dans les affaires relatives aux infractions punies de la détention à vie ou de prison ferme, afin d’assurer le bon déroulement du procès pénal et pour empêcher que le suspect ou l’inculpé ne se soustraie aux poursuites pénales, au jugement ou à l’exécution de la peine, l’une des mesures préventives suivantes peut être adoptée à son encontre : a) la garde à vue ; b) l’interdiction de quitter la localité ; b) l’interdiction de quitter le pays ; c) la détention provisoire. La finalité des mesures provisoires peut être atteinte également par la libération provisoire sous contrôle judiciaire ou sous versement d’une caution. La mesure prévue à l’alinéa 1, lettre a) peut être prise par l’autorité chargée des poursuites pénales ou par le procureur. (...) La mesure prévue à l’alinéa 1, lettre a) peut être prise par le tribunal ou, dans les cas prévus par la loi, par le procureur, au cours de la poursuite pénale. (...) Dans le choix de la mesure à adopter, les autorités en cause tiennent compte de son but, du degré de danger social de l’infraction, de la santé, de l’âge, des antécédents ainsi que d’autres situations concernant la personne visée par cette mesure » Article 148 Conditions à remplir pour la mise en détention provisoire de l’inculpé « La mise en détention de l’inculpé peut être effectuée si les exigences prévues par l’article 143 sont remplies [cet article exige l’existence de preuves ou d’indices concluants quant à la commission d’une infraction] et dans l’un des cas suivants : (...) h) l’inculpé a commis un crime ou un délit pour lequel la loi prévoit une peine de prison supérieure à 4 ans et il existe des preuves certaines que son maintien en liberté constituerait un danger pour l’ordre public. (...) »

S’agissant de l’article 148 h) du CPP et de la notion de « danger pour l’ordre public », la cour d’appel de Bucarest a jugé, dans un arrêt du 9 avril 2004, que la simple reproduction des dispositions de l’article 148 h) lors de la mise en détention provisoire d’un inculpé, sans que soient motivés concrètement, comme l’impose l’article 137 de ce même code, les faits ou les raisons pour lesquels le maintien en liberté de cette personne constituerait un danger pour l’ordre public, est susceptible de laisser place à l’arbitraire. La cour d’appel de Bucarest a jugé dans cet arrêt, ainsi que dans ses arrêts des 18 février et 2 avril 2002 et 18 février 2003, que le danger pour l’ordre public en question ne se présume pas, mais doit être prouvé, notamment au regard d’un risque de nouvelle infraction de l’inculpé ou de la réaction publique déclenchée par les faits commis. La résonance dans l’opinion publique, un certain état d’insécurité généré par les faits commis ou les aspects relatifs à la personne de l’accusé ont été mis en avant comme des éléments constitutifs du danger pour l’ordre public, notion qu’il conviendrait de distinguer de celle de « danger social des faits » commis (arrêts du 28 février 1997 et 16 novembre 2005 des cours d’appel de Brașov et d’Oradea respectivement et arrêt du 16 août 1990 de la Cour suprême de justice).

De manière quelque peu différente, dans un arrêt du 15 mars 2002 concernant des faits d’escroquerie, la Cour suprême de justice a considéré que l’existence d’un danger pour l’ordre public doit être examinée au vu non seulement du profil personnel de l’inculpé, mais également du danger social de l’infraction pour laquelle l’accusé est poursuivi, de la réaction publique à la commission de l’infraction et de la possibilité que d’autres personnes commettent des faits similaires en l’absence d’une réaction ferme contre les personnes accusées de tels faits.

Dans plusieurs arrêts dans lesquels les juridictions internes ont constaté l’absence de motifs concrets et de preuves indiquant que le maintien en liberté d’un inculpé constituerait un danger pour l’ordre public, elles ont décidé de la mise en liberté de l’intéressé, sans renvoyer en première instance, pour un nouvel examen, le dossier relatif au maintien de l’inculpé en détention provisoire (arrêts des 4 février 1998, 18 février 2003 et 16 novembre 2005 des cours d’appel de Brașov, Bucarest et Oradea). GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 1 c) de la Convention, le requérant se plaint que son placement en détention provisoire n’ait pas respecté les exigences légales.

Invoquant l’article 5 § 3, le requérant se plaint qu’il ait été maintenu en détention provisoire en attendant son jugement pendant une période excessive et en l’absence de raisons justifiant de prolonger sa détention.

Invoquant en substance l’article 3 de la Convention et l’article 5 § 1, le requérant se plaint d’avoir été maintenu en détention provisoire alors que son état de santé n’était pas compatible avec le régime de détention. A cet égard, il fait valoir que son état d’invalidité de 3 ème degré a été constaté alors qu’il se trouvait en détention. Il allègue également le manque de soins adéquats.

Le requérant se plaint aussi d’avoir reçu, pendant sa détention provisoire, un traitement avec des sédatifs sans en avoir été informé et en l’absence d’accord de sa part. Il se plaint, en outre, d’avoir été victime d’un accident de la route, le 29 octobre 2003, alors qu’il se trouvait en détention provisoire et qu’il était transporté de l’institut de médecine légale à la maison d’arrêt de la police.

Invoquant l’article 5 § 4, le requérant se plaint que son pourvoi en recours contre la décision du 16 septembre 2004, du tribunal départemental de Gorj, ait été déclaré irrecevable par la cour d’appel de Craiova, le 22 septembre 2004.

Invoquant en substance l’article 6 § 1, le requérant allègue que le procureur aurait obtenu des témoignages contre lui en exerçant des menaces contre certains coïnculpés.

Invoquant l’article 6 § 2, le requérant se plaint que la décision du 29 août 2003 confirmant son placement en détention provisoire mentionne, dans ses considérants, qu’il « a commis les infractions susmentionnées ».

Invoquant l’article 6 § 3 b), il se plaint de ce que la présentation, le 25 août 2003, des accusations et des éléments de preuves ayant fondé le réquisitoire n’a pas eu lieu dans des circonstances de nature à lui laisser le temps nécessaire à la préparation de sa défense. Il allègue également ne pas avoir eu la possibilité de rencontrer son avocat dans les premières phases de la poursuite pénale menée à son encontre et de l’avoir rencontré, par la suite, en présence d’un gardien de la maison d’arrêt.

Invoquant l’article 8 de la Convention le requérant fait valoir qu’à l’époque des faits, il avait un enfant mineur à sa charge exclusive, et se plaint que la sécurité de ce dernier ait été affectée par son placement en détention. Il indique, par ailleurs, ne pas avoir eu le droit à des visites familiales pendant la période de sa détention provisoire, avant le 9 décembre 2003 et que sa correspondance a été limitée et censurée pendant cette même période.

Sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant se plaint de la saisie de ses comptes, par le tribunal départemental de Gorj, le 22 avril 2004. EN DROIT A. Sur le maintien en détention du requérant

Le requérant se plaint de la prolongation prétendument abusive et de la durée excessive de sa détention provisoire après novembre 2003 ainsi que de son maintien en détention provisoire malgré la détérioration de son état de santé constatée dès février 2004.

Il invoque à cet égard les articles 3 et 5 de la Convention qui se lisent ainsi dans leurs parties pertinentes : Article 3 « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. » Article 5 « 1. Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales : (...) c) s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci ; (...) 3. Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience. 4. Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale. (...) »

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. B. Sur les autres griefs

Le requérant se plaint de son placement en détention provisoire, le 25 août 2003 et de la prolongation de sa détention par décisions des 9 et 31 octobre 2003. Il invoque l’article 5 § 1 c) de la Convention à cet égard.

En rapport avec sa détention provisoire, il se plaint, en outre, sous l’angle de l’article 5 § 4, que son pourvoi en recours contre la décision du 16 septembre 2004, du tribunal départemental de Gorj, ait été déclaré irrecevable par la cour d’appel de Craiova, le 22 septembre 2004.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint aussi d’avoir reçu, pendant sa détention provisoire, un traitement avec des sédatifs sans en avoir été informé et en l’absence d’accord de sa part. Il se plaint, en outre, d’avoir été victime d’un accident de la route, le 29 octobre 2003, alors qu’il se trouvait en détention provisoire et qu’il était transporté de l’institut de médecine légale à la maison d’arrêt de la police.

En rapport avec l’équité de son procès, le requérant allègue la méconnaissance des droits de la défense et que le procureur aurait obtenu des témoignages contre lui en exerçant des menaces contre certains coïnculpés. Il se plaint également que la décision du 29 août 2003 confirmant son placement en détention provisoire mentionne, dans ses considérants, qu’il « a commis les infractions susmentionnées ».

Le requérant se plaint, en outre, invoquant l’article 8 de la Convention, de plusieurs entraves à son droit à la vie familiale et correspondance qu’il a connues pendant sa détention provisoire, ainsi que de la saisie de ses comptes.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés de la prolongation et de la durée de sa détention provisoire après novembre 2003 ainsi que de la durée de la procédure au travers de laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de son maintien en détention provisoire malgré la détérioration de son état de santé ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président