ION POPESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.03.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ION POPESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 4206/11 Ion POPESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 17 martie 2015 într-o cameră compusă din Luis López Guerra, președinte, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 decembrie 2010, având în vedere decizia din 27 martie 2012, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Ion Popescu, este un resortisant român născut în 1932 și rezident la București. Dl Epure, avocat la București. Guvernul român (adică, al lui, al dlui Epure) a fost reprezentat de agentul său, dl I. Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe, apoi de dl C. Brumar, care l-a înlocuit în funcțiile sale. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală diligentă împotriva reclamantului Reclamantul a fost președintele consiliului de administrație al unei bănci care a dat faliment. În 2002, la o dată nespecificată, doi dintre principalii acționari ai băncii și lichidatorul său judiciar au depus o plângere împotriva reclamantului, a administratorilor și a angajaților băncii. La 11 noiembrie 2002, Parchetul din apropierea Curții Supreme de Justiție și-a declinat competența în favoarea Parchetului Anti-Corupție și a indicat că prejudiciul suferit de banca sa a fost de peste 176 de miliarde de lei românești (ROL). La 9 noiembrie 2006, reclamantul și alte trei persoane au fost rejudecați. În conformitate cu art. 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. Prin hotărârea din 15 iunie 2010, pe baza documentelor cu caracter contractual, financiar și bancar, a rapoartelor de expertiză tehnică, a numeroaselor mărturii și declarații ale coincrișilor reclamantului, Tribunalul de Primă Instanță din București a considerat că acesta încălcase standardele de prudență bancară, ceea ce a condus la un prejudiciu mai mare de un milion de euro și l-a condamnat la patru ani de închisoare. 10. Prin hotărârea din 16 decembrie 2010, tribunalul județ din București a primit recursul la Parchet și a dus la 12 ani sentința pronunțată împotriva reclamantului. Recursul în casare formulat de reclamant a fost primit printr-o hotărâre din 4 aprilie 2011 a Tribunalului de apel de la București, care se referă numai la pedeapsa aplicată, care a fost redusă la șapte ani de închisoare. 12. În cursul procedurii, reclamantul solicitase mai multe amânări și ridicase mai multe excepții de neconstituționalitate care au condus la amânări ale procedurii, inclusiv din cauza faptului că avocatul ales de acesta era absent la audieri, omitend să fie înlocuit. În consecință, avocatul reclamantului sa a fost amendat de instanța de primă instanță din București, la noiembrie 2007.L a execuției pedepsei reclamantului și a monitorizării sale medicale 13. Reclamantul, în vârstă de 79 de ani, a fost încarcerat la 5 aprilie 2011, în scopul executării pedepsei sale, într-o stare de sănătate satisfăcătoare. De asemenea, în această fișă se menționa că persoana respectivă suferea de boală cardiacă ischemică cronică, de hipertensiune arterială cronică, de un adenom al prostatei și de tulburări nevrotice 15. După o vizită medicală efectuată la 13 aprilie 2011, medicul a revocat spitalizarea reclamantului la spitalul din Lituania pentru observarea evoluției bolilor sale cardiace și neurologice. Nu s-a dat nici un răspuns la această recomandare. Reclamantul a fost examinat din nou de către un medic la 22 iunie 2011. La 28 iunie 2011, a fost transferat la închisoarea din București Rahova, unde a fost urmărit în mod constant de medicii închisorii și de cei de la spitalul din Rahova. I s-au prescris tratamente corespunzătoare bolilor sale prin ordonanțe din 29 iunie, 4 iulie, 2 august, 2 septembrie, 10 octombrie, 15 noiembrie și 14 decembrie 2011, 10 ianuarie, 10 și 17 februarie, 12 martie, 6 aprilie, 5 mai și 7 iunie 2012, iar medicamentele prescrise i-au fost administrate în mod corespunzător; de asemenea, reclamantul a fost supus unor examinări cardiologice, radiologice și psihiatrice la diferite date, și anume la 4 iulie, 8 și 29 august și 5 septembrie 2011. În plus, din scrisoarea medicului-șef al închisorii din București Rahova, din 20 iunie 2012, reiese că reclamantul refuzase să fie spitalizat la 29 august 2011, declarându-se bine urmat în închisoare. O declarație scrisă făcută în acest sens de solicitant, de asemenea, din 20 iunie 2012, a fost anexată la scrisoarea respectivă. 18. Supravegherea medicală a reclamantului a continuat până la eliberarea sa condiționată la 1 noiembrie 2013 GRIEF 19. Fără a aduce atingere în mod expres articolului 3 din convenție, reclamantul se plângea că a fost încarcerat, în timp ce avea 79 de ani, într-o stare de sănătate foarte deteriorată, care, în opinia sa, era legat de problemele provocate de procedura penală diligentă împotriva sa 20. Pe teritoriul articolelor 6 1 și 13 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a fost judecat într-un termen rezonabil. Primul motiv al reclamantului se referă, în esență, la o încălcare a articolului 3 din convenție, întrucât acesta este încarcerat în executarea pedepsei cu închisoarea pronunțate împotriva sa ca fiind incompatibil cu starea sa de sănătate și vârsta sa. 22. În observațiile sale, guvernul invocă neobosirea căilor de atac interne pe motiv că reclamantul nu a formulat o cerere de suspendare sau de încetare a executării pedepsei din motive de sănătate. În plus, acesta indică faptul că reclamantul nu a introdus nicio cerere întemeiată pe legea nr. 275/2006, în vigoare la momentul respectiv, pentru a se plânge de presupusele deficiențe ale monitorizării sale medicale în închisoare. 23. În subsidiar, guvernul adaugă că reclamantul a beneficiat de o monitorizare medicală adecvată în închisoare, pe care a refuzat-o la spital și pe care l-a declarat chiar satisfăcut de supravegherea sa medicală. 24. În observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, reclamantul nu își exprimă punctul de vedere cu privire la acest aspect. 25. Prin urmare, în observațiile sale complementare, guvernul consideră că reclamantul nu intenționează să își mențină reședința sub unghiul articolului 3 din Convenție. 26. Într-o scrisoare din 8 iulie 2014, reclamantul a declarat că a fost supus pe nedrept unor umilințe și privațiuni, din cauza executării pedepsei cu închisoarea, pe când avea 81 de ani. 27. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze excepțiile ridicate de guvern, această parte a cererii fiind, în orice caz, vădit nefondată din motivele expuse mai jos. 28. Curtea amintește că, pentru a cădea sub lovitura de la articl 3 din Convenție, un tratament trebuie să atingă un minim de gravitate. La aprecierea acestui minim este relativă în esență; ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de natura și contextul prelucrării, de modalitățile sale de executare, de durata sa, de efectele sale fizice sau mentale și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea, de exemplu, Raninen c. Finlanda, 16 decembrie 1997, § 55, Rec., p. Curtea amintește, de asemenea, că art. 3 din Convenție impune statului să se asigure că toți prizonierii sunt reținuți în condiții compatibile cu respectarea demnității umane, că normele de executare a măsurii nu supun o dificultate sau o greutate de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, având în vedere cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător, în special prin administrarea îngrijirii medicale necesare ( În plus, Curtea reamintește că acuzațiile de maltratare trebuie să fie susținute în fața ei de elemente de probă adecvate și că, pentru stabilirea faptelor invocate, aceasta utilizează criteriul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă Selmuni c. Franța [GC], n 25803/94, § 88, CEDH 1999-V). 31. În sfârșit, Curtea reiterează principiile care decurg din jurisprudența sa în acest domeniu. Astfel, în decizia sa Papon c. Franța ((dec.), nr 64666/01, CEDH 2001 VI), Curtea a observat că, în niciuna dintre țările membre ale Consiliului Europei, vârsta ridicată nu constituia, ca atare, un obstacol în calea detenției, indiferent dacă aceaceasta este provizorie sau în executarea unei condamnări. Cu toate acestea, vârsta, în raport cu alți factori, cum ar fi starea de sănătate, poate fi luată în considerare fie la data pronunțării pedepsei, fie la executarea acesteia, de exemplu prin suspendarea executării în cauză sau prin transformarea detenției în arest la domiciliu. În cazul în care nici o dispoziție a Convenției (n mai mult de o anumită vârstă) ca atare detenția după o anumită vârstă, Curtea a avut deja posibilitatea de a indica că, în anumite condiții, menținerea în detenție pentru o perioadă prelungită a unei persoane de o vârstă înaintată ar putea constitui o problemă din perspectiva articolului 3 din Convenție. Cu toate acestea, în fiecare caz, trebuie să se țină seama de circumstanțele speciale ale cazului (Prieebke c. Italia (dec.), nr. 48799/99, 5 aprilie 2001 și Sawoniuk c. Regatul Unit (dec.), nr. 63716/00, 29 mai 2001). 32. În speță, Curtea constată că reclamantul a fost încarcerat în executarea pedepsei sale la 5 aprilie 2011 și eliberat condiționat la 1 aprilie 2011 În noiembrie 2013 reiese din copia dosarului medical al reclamantului că acesta din urmă, în vârstă de 79 de ani, în timpul încarcerării și care fusese considerat satisfăcător de către medicii din închisoare, a primit tratamente medicale specifice pentru bolile sale și a fost supus unei supravegheri medicale constante. 33. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a refuzat cel puțin o dată să fie spitalizat, în timp ce o propunere în acest sens i-a fost făcută pentru a se putea beneficia de o mai bună monitorizare medicală. 34. În plus, Curtea subliniază în special că din dosar reiese că bolile reclamantului au fost tratate de medici (Viorel Burzo c. România, 75109/01 și 12639/02, § 85, 30 iunie 2009). 35. În plus, Curtea ia notă de faptul că mai mult decât orice expertiză medicală de natură să stabilească incompatibilitatea dintre starea de sănătate și vârsta reclamantului cu detenția sa a fost produsă în fața sa (Staicu c. România (dec.), nr 17396/04, § 26, 20 septembrie 2011). 36. În această privință, Curtea constată, de asemenea, că medicii specialiști care l-au examinat pe reclamant în cursul executării pedepsei nu au ajuns niciodată la concluzia că starea sa de sănătate era incompatibilă cu detenția obișnuită, îngrijirea necesară fiind întotdeauna administrată în penitenciare. În aceste condiții, Curtea nu poate concluziona că executarea pedepsei cu închisoarea aplicate reclamantului era în sine incompatibilă cu art. 3 din Convenție (Cirillo c. Italia, nr. 36276/10, § 38, 29 ianuarie 2013 și Matei c. România (dec.), n 26244/10, § 40-42, 20 mai 2014). 37. Prin urmare, este evident că acest aspect este nefondat și că trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Pe baza duratei procedurii 38. Invocând articolele 6 1 și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu a fost judecat într-un termen rezonabil. 39. Guvernul arată că procedura penală care a avut loc împotriva reclamantului pentru infracțiuni economice legate de administrarea băncii menționate mai sus a durat opt ani și șapte luni și precizează că această durată a fost prelungită în mod rezonabil de marea complexitate a cauzei, precum și de cererile de amânare formulate de reclamant și de excepțiile de neconstituționalitate ridicate de acesta din urmă și care au condus la amânări ale procedurii. 40. Reclamantul nu a prezentat în acest sens. 41. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și obiectul litigiului pentru părțile interesate (Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII; și Becker c. Germania, nr. 45448/99, § 20, 26 septembrie 2002. Ea reamintește, de asemenea, că în materie penală dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are ca obiect, printre altele, evitarea faptului că o persoană acuzată nu rămâne prea mult timp în incertitudine cu privire la soarta sa (Stoianova și Nedelcu c. România, nr. 77517/01 și 77722/01, § 24, CEDH 2005 VIII). 42. În speță, Curtea constată că procedura penală în litigiu a început la 11 noiembrie 2002 și că aceasta s-a încheiat la 4 aprilie 2011, adică la aproape opt ani și la opt luni de la începerea sa și constată, de asemenea, că, după ancheta penală desfășurată de Parchet în cursul primilor patru ani, și anume din noiembrie 2002 până în noiembrie 2006, această procedură a cunoscut trei grade de jurisdicție. 43. În plus, Curtea observă în speță că a fost vorba despre o cauză complexă : Reclamantul a fost acuzat în legătură cu finanțarea bancară și ancheta efectuată cu privire la aceste acuzații a condus la treizeci și trei de volume de documente, care conțin aproape cincizeci de mărturii și numeroase expertize contabile care vizează unsprezece societăți diferite implicate în relațiile cu banca menționată anterior (a se vedea, de asemenea, Prichici c. România (dec.), 39716/03, § 35, 15 ianuarie 2013).În plus, Curtea nu deține o perioadă de inactivitate în desfășurarea procedurii în fața instanțelor naționale care au fost aduse la judecată cauza (a se vedea, a contrario Marinică Tițian Popovici România, n 34071/06, § 28, 27 octombrie 2009).În plus, Comisia observă că comportamentul reclamantului a contribuit, de asemenea, la prelungirea procedurii, întrucât anumite cereri de amânare prezentate în numele său erau neîntemeiate ( Farcaș și alții c. România, nr. 67020/01, §§ 26 și 31, 10 noiembrie 2005). 44. Prin urmare, Curtea este de părere că durata procedurii penale îndreptate împotriva reclamantului, examinată în ansamblu, nu a încălcat cerințele termenului de termen rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și 4 din Convenție. , în unanimitate, în conformitate cu art. 3 din Convenția inadmisibilă Declară, cu majoritate, restul cererii inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 aprilie 2015. Stephen Phillips Luis López Guerra Președinte